3,788 matches
-
după ei. Când ultima notă se pierdu spre bolți, domnul se ridică și se întoarse spre boieri; nu-i văzu la început, pentru că din peretele opus îl priveau atent și trist ctitorii cu coroane aurii pe cap, voievozi în vremi tulburi, neterminându-și ctitoriile în domnii scurte și încercate. Își lăsă ochii în jos spre boierii care aștepteau: — Boieri dumneavoastră, bine știți că eu am fost la casa mea ca un domn, am trăit cum am vrut, nimic nu mi-a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
multe ori și cu cea mai mare sinceritate că Statele Unite nu sunt implicate într-o ciocnire a religiilor. El știe că ar fi o greșeală să sugereze că America are o relație unică cu Dumnezeu, mai ales în aceste vremuri tulburi. Cu toate acestea, modul său de exprimare îi subminează uneori intențiile. Discursurile președintelui, deși se aseamănă cu cele ale unor conducători precedenți, sunt un exemplu de extremism, fiind impregnate de încrederea în misiunea sa și pline de metafore religioase. Nu
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
condiții inițiale foarte asemănătoare creează comportamente nonlineare, opuse calitativ Atractori stranii Mulțimi fractale complexe Structuri disipative Structuri disipative Autoorganizare în populații compuse din indivizi identici aprioric Procese cooperante Generarea aparent spontană a unei ordini în interiorul structurilor disipative Introducere Trăim vremuri tulburi, marcate de schimbări sociale tot mai abrupte și de turnúri sociale ample din ce în ce mai impredictibile. Omul contemporan pare supus unor presiuni alienante, iar societatea, cel puțin cea postindustrială, oferă semne de rătăcire în căutarea unei căi identitare, atât funcțională cât și
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
domeniul comunicării prin hiperrealitatea socială vom avea de a face cu nenumărate surprize. De asemenea, va fi de un profund interes cercetarea problematicii privind relația public-privat și potențiala "privatizare" a guvernământului izomodern. Aceste fenomene și altele de nebănuit constituie vremurile tulburi de care pomeneam la începutul acestei lucrări. Astfel de procese fac parte din izomodernitate. Ele nu se sfârșesc însă nici prin simple decizii individuale, colective sau politice și nici prin iluzii deșarte. Câtă vreme natura umană va fi atât conflictuală
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
tu slăvite Osiris? Îl îndemna Seth când se apropiase, împingându-l pe Osiris în sarcofag, închizând surprizător de repede capacul. Porunci pe dată ca sarcofagul să fie plombat și ferecat cu lanțuri și lacăte, după care fu aruncat în apele tulburi ale marelui Nil. Proorocirea se împlinise. Apele liniștite ale Nilului, duceau în aval sarcofagul, iar când acesta ajunse la Byblos, din lemn ieșeau crengi verzi cu frunze de copac. Ajuns la Byblos copacul verde fu grabnic doborât, servind de coloană
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
uneori le precede. Pericolul major pe care-l prezintă vărsăturile este de a nu permite recuperarea pe cale bucală a pierderilor de apă și nici chiar înghițirea medicamentelor. La început, vărsăturile conțin resturi alimentare, ca ulterior să ia înfățișarea unui lichid tulbure, în care plutesc grăunțe riziforme. În perioada de debut a holerei, diareei și vărsăturilor li se adaugă crampele musculare, localizate mai întîi la pulpe, dar care pot apoi apărea la orice nivel. Asemenea crampe se produc mai ales la indivizii
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pustie, deasupra unui trup de-a pururi surd. Dar el trăia, el asculta în sine această liniște, își aștepta steaua, încă ascunsă, dar care se pregătea să urce din nou, să răsară, în sfârșit, strălucitoare, peste acele zile goale și tulburi. "Strălucește, strălucește, spunea el. Nu mă lipsi de lumina ta." Nu se îndoia că steaua va străluci din nou. Dar trebuia să mai mediteze o vreme, acum că avea, în sfârșit, norocul să fie singur fără să se despartă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și tăcuți, în afară de unul dintre negri, care-și răsucea o țigară din hârtie groasă. Omul privea către locul unde fluviul se ivea din marea pădure braziliană, coborând către ei. Lat de mai multe sute de metri, apăsa cu apele lui tulburi și mătăsoase marginea bacului, apoi, slobod la cele două capete, se așternea din nou într-un singur val puternic, curgând lin prin pădurea întunecată, către mare și noapte. În aer plutea un miros veșted, venit din apă sau din cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lui, și începu s-o răsucească deasupra capului. În aceeași clipă, d'Arrast îl zări pe bucătar dansând alături de ceilalți. Inginerul nu-l văzuse când plecase de lângă el. Un praf înăbușitor se înălța de sub picioarele dansatorilor în lumina roșiatică și tulbure, îngroșând și mai mult aerul, care ți se lipea parcă de piele. D'Arrast simțea cum îl cuprinde oboseala; respira tot mai greu. Nu văzuse de unde au apărut uriașele țigări de foi pe care le fumau acum dansatorii, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor, clipocitul nocturn al marilor fluvii pustii. Pământul acesta era prea mare, aici sângele și anotimpurile se contopeau, iar timpul devenea lichid. Aici viața era una cu pământul, și, pentru a te integra, trebuia să te culci și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la glia lui nu o trăda, la pâinea coaptă în cuptor pe vatră, a mielului sacrificat, nu se despărțea ca râul de albie atunci când grijile îl inundau. * Acum se simte albia deformată de apa timpului prezent. Ne scăldăm în vremuri tulburi, vânăm anotimpuri, furăm bucurii, ne ascundem fiecare de răspunderi. Când vom pleca definitiv luăm cu noi decât o mâna de țărână (dacă mai are cine s-o arunce peste noi...) Mi-e greu să te găsesc Mi-e greu să
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nu-i așa... Tot timpul în luptă cu boala. Am auzit că ar fi bolnav încă din tinerețe. Nu numai de nervi. De plămâni... Acum e însă altceva, grav, așa se spune. Costum bej, cu carouri și revere mari. Privire tulbure, chip regulat, dar poros, ciupit de vărsat. Părul rărit, spălăcit, degete micuțe, pătate de tutun. Mi-ar putea împrumuta febrilitatea, vârsta, să stau lângă o liceană fugită de acasă pentru câteva zile, în atmosfera festivă, jubiliară și frivolă a unui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
te mai recăsătorești ! Chestie de bun-simț. Și nu cu un directoraș de teatru. Nici măcar, să zicem, cu cel mai mare poet... Poetul omagiat se tot învârte pe scaun, neatent, privind în altă parte, preocupat. Mai palid acum, cu o privire tulbure și mișcări mici, dezordonate. Iar domnul cel timid și pedant, cu părul lung și alb, în plete unsuroase, își potrivește agitat ochelarii. Adună toată puterea ființei sale subțiri, să-l contrazică pe drasticul tânăr, pe care îl soarbe totuși admirativ
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
șuierând subțire, neauzit, legănarea nopții. E lumină peste tot și muzica a încetat. Amfitrionul reapare între noi, își șterge cu o mare batistă albă fruntea pleșuvă și nasul lung și subțire. Vrea să pară proaspăt, dar se vede oboseala, privirea tulbure nu se poate fixa. Am dansat cu fotografa... Botticelli, băieți ! Asemenea festi vitate dovedește că mai sunt vulnerabil, cu o imaginație încă voluptoasă... aud cuvintele răgușind în gura Poetului. — Doamna Hariga mai este la masă ? A fost întrebarea mea, trebuie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
menționat în multe cărți, căuta sugestia viitoarelor lui lumi enigmatice în scuipatul bolnavilor. Pentru că iubea și credea în natură ? Greu de imaginat, nu ? Soarele văzut dintr- odată, în acest scuipat al bolii, al morții. Din care să răsară, cândva, liniștea tulbure, acea albă așteptare a luminii de pe chipul femeii cu care dumneata mi s-a părut că semeni... Totul a devenit mereu mai mult un pretext sau un joc. Îmi dau singur seama. N-ar fi meritat, poate, atâta fabulare. Dacă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
simțului latin pentru formă cu obsesiile nordicilor pentru exprimare, cu dragostea romantică de peregrina. Dar, dacă am vrea să-l regăsim pe Piero pregătind într- însul, atâția ani, imaginea Simonettei, ar trebui să înțelegem mai întâi relația de încordată și tulbure apropiere, până la identificare, ceea ce ar însemna uneori și până la repulsie, de un subiect mereu interogativ. Durerosul său sentiment de nesiguranță ? Nu visa neapărat la împăcarea omului cu sine prin beatitudinea anticei vârste de aur, nici a nevinovăției biblice. Și își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rupte, rotite. Fețe și profiluri care devin perpendiculare și degajă așteptarea întregirii misterioase. Ca și în Cleopatra de la Chantilly, cu vipera înfășurată în jurul gâtului ? — Compoziția modernă, o dublură scindată a tabloului Simonettei, construită prin fracționarea planurilor ? Figura detașată pe fundalul tulbure și accidentat și-a pierdut sacralitatea în clipa în care s-a rupt : frumusețe atomizată acum... „dureros simulacru erotic“... așa va numi, explodând, studenta, în noaptea umedă, după premieră, această ciudată pânză a lui Braque, alăturată de unii portretului florentin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să nu se prăbușească de tot, nici din cauza unora, nici a altora. Să-l lăsăm în luptă cu sine, e destul, cred eu. Dar nu sunt înțeles, nu mi se aprobă proiectele. Unchiașul gâfâie, încălzit. Avea, în răstimpuri, asemenea stări tulburi. Deținuta aștepta, crispată, la gândul că s-ar apropia. Camera se umplu, însă, deodată, de țipete. — Nu, nu e o aiureală, nu e nici o farsă ! Nu trebuie să zâmbești cu atâta dispreț. Poate mă plătește cineva și pentru acest joc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să perceapă alternanțele, tensiunea permanentă... se putea aștepta la orice, dar nu mai avea putere... ar fi vrut să-și astupe urechile, n-o mai interesa ce urma să audă, nimic nu putea fi surprinzător. Își simțea capul greu și tulbure, ochii arși de oboseală... poate și întunericul, și pauzele uneori foarte lungi ale monologului îi slăbiseră rezistența. Luneca lent în fotoliu, în somn, parcă auzise cândva cuvântul fetiță, se pierdea, avea să adoarmă, ca atunci când îl văzuse prima dată pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
desenează de fiecare dată altă clădire, inventează altă clădire. Vicleană sau nebună, mai curând nebună, spuneau. Nu, cu siguranță vicleană, urlau în ziua următoare. Pentru că, admiteau, toate desenele păstrează, totuși, același aer, aparțin, se vede, aceleiași mâini. Fantasticul aburit și tulbure al desenelor sau al primelor pânze pictate în închisoare ar rezulta prin mișcarea liberă, până la infidelitate, față de propria memorie, derutată, cum susțin unii dintre prietenii deținutei, de prea desele coșmaruri și printr-o fragilitate mereu tensionată. Tensionată fragilitate, ca a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care încerca, vorbind despre Sia, să-și înțeleagă propriile prăbușiri și dorinți, să provoace înțelegere pentru pătimașele ei plecări și întoarceri și pentru viitoare apeluri. Toctoc, toctoctoctoc, ciocăneau pantofii suprafața străzii sticloase și cuvintele perforau în ritm imprevizibil ecranul dimineții tulburi și reci. „E stearpă acum ! Tot ce a citit despre florentinul acela nu e decât umplerea golului care s-a tot căscat într-însa. Dar atunci, atunci a fost ca el ! De o minuție excesivă, dementă. Fantastice erau desenele acelea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete muzicale. Legănare confuză. Mă gândesc la Simonetta Vespucci, la trecutul fastuos, la Sia, la trecutul apropiat și tulbure, din care s-a născut monstrul prezent, al complicităților și disperării. Sunt iarăși copilul solitar, amuțit, sub mascarada celor vârstnici. Nu reușesc să opresc trecerea timpului sau să-l fac să curgă, în sfârșit, în favoarea mea, să sparg nesimțirea vârst
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
către mine, căci singur și strâmtorat sunt.“ Gonesc, așadar, însingurat spre ora și cimitirul care îmi vor mai răpi un prieten, dar nu la blestem și moarte trebuie să mă gândesc, nenorocirile ciudatei noastre vieți vin să ne îmbogățească trecerea tulbure și nesățioasă. Femeia își încercuise, speriată, gâtul cu degetele, parcă pentru a se apăra. Poate bolborosisem ceva sau gesturile păreau amenințătoare. I-am văzut degetele tremurând pe gât, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Voiam să-i spun, într- adevăr, că
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de gură, și roși, cum se întâmpla ori de câte ori nu izbutea să rezolve repede, printr-o eschivă abilă, răspunsul complicat. Vecinul înțelese că se întâmplă ceva. Cunoștea de-acum modul în care celălalt își învăluia întârzierile, înde lungi și intermitente presiuni tulburi, stânjeneala și acest simulacru de surâs eșuat. Se ridicase, într-adevăr, ieșind din sală, încercând, din nou, înainte de a închide ușa, să zâmbească. Reveni peste un sfert de oră, când Vera se mutase în alt grup. — Ai o zi proastă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu micile trucuri și plăceri de duzină...“ A.P. încercase să opună rigoarea unei meserii sigure, modeste și exacte incertitudinilor, fragilității, toate acestea prietenul său le știa de- acum, le auzise de multe ori. Poate tocmai în acea zi atât de tulbure ar fi reușit, însă, să facă și pasul următor : să-i spună că abia acum, când reușise un salt spectaculos, admis într-un avanpost al profesiei, între tehnicieni de elită, acest înalt profe sionalism era altă înfățișare a ratării, deplina
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]