3,061 matches
-
negată. Se auzeau pași ce urcau panta. Un individ, probabil funcționar, trecu pe lîngă mine cu o servietă cu documente În mîna stînga și o umbrelă În dreapta. Călca pe vîrfuri, mult aplecat În față sila fiecare pas Își balansa minerul umbrelei. Am impresia că i se stricase Încuietoarea pentru că umbrela se tot, deschidea și se Închidea, de parcă respira și ea. N-am avut curajul să-i adresez vreun cuvînt, dar am fost tentat, o clipă, s-o iau pe urmele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
probabil funcționar, trecu pe lîngă mine cu o servietă cu documente În mîna stînga și o umbrelă În dreapta. Călca pe vîrfuri, mult aplecat În față sila fiecare pas Își balansa minerul umbrelei. Am impresia că i se stricase Încuietoarea pentru că umbrela se tot, deschidea și se Închidea, de parcă respira și ea. N-am avut curajul să-i adresez vreun cuvînt, dar am fost tentat, o clipă, s-o iau pe urmele lui. Poate era mai bine să-mi croiesc drum, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de a da o explicație rațională acestui ceva deja cunoscut. Dacă așa stăteau lucrurile, atunci puteam să Încep să mă Îndoiesc de propriul meu eu, de mine Însumi. Nemaiputînd să-mi țin răsuflarea, am expirat. Trecînd pe lîngă bărbatul cu umbrelă care mă depășise, o fată tînără Îmbrăcată cu o jachetă verde, lungă, porni pe pantă-n jos cu pași sprinteni, Însoțită de clinchetul monedelor din portofelul pe care-l ținea strîns În mînă. Cineva tot dispărea dincolo de orașul nevăzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fără să-i spunem că suntem români, că n-ar mai fi avut nici un haz întâmplarea. » Nu plouă. Adică nu tot timpul. Am prins 3 zile senine una după alta. În rest înnorat, dar nu plouă. Oricum au standuri cu umbrele gratis dacă-ți cumperi un ziar. » Despre lucrurile mari nu menționez decât că sunt mult mai impresionante în realitate decât în poze sau în închipuiri. Ceasul, Podul, Abația, parcurile, Palatul, muzeele, monumentele. » Oamenii străzii sunt performeri. Tot timpul fac ceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
de PR de la seral, deși Debbie încearcă să o convingă să nu se ducă. Dar Fiona a mai făcut asta cu noi de câteva ori și tot crede că ar trebui să se ducă la cursul de PR. Dispare cu umbrela în seara întunecată și urâtă, lăsându-ne singure să dansăm pe muzica lui Eminem. Nu mai poți să te distrezi cu ea ca înainte, se plânge Debbie de îndată ce Fiona dispare pe scările din față. Mereu învață sau lucrează. Dar viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
pe Mike doar ca să-l uit pe Adam. Nu fac niciodată chestia asta. Nu funcționează. Deci cum am ajuns aici? Păi, o să vă spun repede. Mergeam pe rampă, când a început să plouă, așa că m-am oprit să-mi deschid umbrela. Apoi Mike a venit în spatele meu, mi-a luat geanta și a insistat să o ducă peste rampă. Desigur, după cum vă puteți închipui, am fost destul de impresionată. Adică geanta era atât de ușoară, dar Mike nu m-a lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
deși, dacă tigrul imaginar ajunge cumva în făraș, nu trebuie decât să desenezi altul). Dar cel mai mult îi plac copiii. Pentru ei a călătorit hăt-departe, până la capătul curcubeului, tot în sus pe Apa Vremii. A avut nevoie de o umbrelă de soare, un top de hârtie, un ceasornic, plicuri timbrate, o lunetă și-o periuță de dinți. La capătul călătoriei s-a scris o carte, în care a încăput tot ce știa deja Donald Bisset și tot ce i-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
la Butor sau Lobo Antunes, perfect îndreptățite, nu epuizau totuși capitalul de noutate adus de Gabriela Adameșteanu în formula romanescă a Întâlnirii. De la proza „esopică“ a nuvelei din 1989, romanul din 2003 trecea în zona divagației lirice, a dialogului cu umbrele, a referinței cețoase la intertextul Odiseei și al unui trecut greu de scos la iveală. Romanul reprezenta o amplă încercare a personajului de a stabili un dialog cu morții: cum mortuis, in lingua mortua. De aici lungile pasaje liric-monologate, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
copleșesc din nou : Oare de ce am decis să mă expun acestei operații când durerea ce mă bântuie de atâta amar de vreme nu era insuportabilă ? Oare am gândit bine la ce mă expun ?" Nechemat îi vine în minte Omul cu Umbrela, Justin, internat la spitalul de tineri cu probleme psihomotorii din Orașul din Alsacia unde locuiește. Îl întâlnise când urca liniștit panta colinei, în vreme ce ea cobora. Privirile lor s-au întâlnit, și-au adresat ceva ce voia să fie un salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
multă vreme. A continuat să îl vadă aproape de câte ori cobora în vale. De fiecare dată era singur. După câtva timp, fie că era frumos sau urât, soare torid, ploaie și vânt, începuse să aibă ca tovarăș nedespărțit o imensă umbrelă neagră pe care nu o deschidea niciodată. Acele ruginite străpungeau impudic țesătura neutilizatului obiect de care era ne-despărțit Justin. Fizionomia lui se schimba de la o întâlnire întâmplătoare la alta în așa măsură încât peste numai un an, Omul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
întâmplătoare la alta în așa măsură încât peste numai un an, Omul cu Umbre-la devenise un bătrân adus de spate care abia mai urca dealul și fuma ore în șir așezat pe bordura drumului îngust cu circulație infernală. In tovărășia umbrelei la fel de uzate ca și el, cu degetele tremurând pe țigara veșnic aprinsă, Justin analiza trecătorii cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe bordura drumului îngust cu circulație infernală. In tovărășia umbrelei la fel de uzate ca și el, cu degetele tremurând pe țigara veșnic aprinsă, Justin analiza trecătorii cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat de culoare ce fusese cândva neagră și pe care se putea citi, imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
deriziune de medicii care cred că au dreptul de a hotărî destine... Nu mi-e teamă de durere, nu mi-e teamă de trepanație, ci mi-e teamă numai să nu devin o legumă... Să nu devin aidoma Omului cu Umbrelă..." Dora realizează cu greu că cineva o mângâie pe frunte și apoi îi ia mâna, îi măsoară pulsul. Nu are puterea să deschidă ochii. În fine, o voce de femeie, o voce caldă, blândă, cu accent străin, o cheamă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
instalat. * * * În această noapte din ajunul D.V.M.C., visul este mai clar decât în alte nopți, decât în alte somnuri pe care le-a avut Dora până acum. "O melopee cu rezonanțe ciudate dă mister locului în care Justin, Omul cu Umbrelă, îmbrăcat într-un burnuz ocru-grenat, este așezat în poziția yoga de " Lotus ", cu o micuță baghetă de lemn în mână. Coborând din cer, în fața lui începe să se învârtă cu lentoare un disc de culoarea cuprului spoit pe alocuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nou, Justin se ridică în picioare și îl mângâie ușor cu palma și pe boltă apare, mai mare, mai luminos, mai clar ca până atunci, cuvântul : "Clemență". Justin întoarce fața spre Dora. Dar nu, nu mai este chipul Omului cu Umbrelă cel de azi, așa cum l-a văzut ultima oară, ci a unui tânăr cu o față dumnezeiască scăldată de frumusețe, de bunătate și iubire. Cu o voce de mezosoprană, ca cea a Alindorei Bosch, îi spune : "Pentru tine m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
își țină sub control rațiu-nea, ordonându-și : Ține minte ! Nu uita visul ! În el se regăsește esența vieții tale până aici și de aici. Prin acest vis Cel Atotputernic îți acordă clemență. Ce rol vor fi având oare Omul cu Umbrela și această misterioasă Minodora ?" Respirația îi devine dintr-o dată mai ușoară și readoarme cu gândul la visul misterios. Se trezește în timpul unei plutiri ușoare pe culoarele întortocheate ale spitalului : stânga-dreapta-stânga, ascensor jos, dreapta-stânga-înainte... Zgomotul făcut de rotilele patului care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Peste numai câteva ore, sună la poarta ferecată a Spitalului unde este internat Justin... După un timp, care i se pare nesfârșit, în sala de așteptare intră un bărbat adus de spate, îmbrăcat ponosit, cu un rucsac și o inutilă umbrelă în mână. Infirmiera care îl însoțește explică jenată: "Nu vrea să se despartă niciodată de rucsac și de umbrelă... Dar, vă las, cred că doriți să fiți numai cu el. Nu este agresiv." Femeia se retrage, dar prezența ei în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se pare nesfârșit, în sala de așteptare intră un bărbat adus de spate, îmbrăcat ponosit, cu un rucsac și o inutilă umbrelă în mână. Infirmiera care îl însoțește explică jenată: "Nu vrea să se despartă niciodată de rucsac și de umbrelă... Dar, vă las, cred că doriți să fiți numai cu el. Nu este agresiv." Femeia se retrage, dar prezența ei în spatele ușilor aparent închise este ca și palpabilă. Marele profesor Grand se simte mic și neputincios, strivit de propria neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sau amânări, se sfătuiește cu Nicolaï pentru câteva tratamente și pleacă în căutarea fiului cu minți rătăcite, cu speranța că iubirea regăsită și competențele dobândite vor reuși ceea ce pare imposibil. Justin nu opune nici o rezistență. Însoțit de rucsacul și de umbrela lui este în permanență ca într-o transă. Este instalat într-o rezervă a spitalului, alături de cabinetul profesorului și seria minuțioaselor analize și examene preoperatorii începe. Abia atunci profesorul află că starea Dorei se alterase, că fusese în comă profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în Orașul din Alsacia. Profesorul, susținut de Consiliul medicilor din Strasbourg, se ocupă de crearea în orașul lor a unui Centru Național de recuperare a copiilor cu probleme psihomotorii. O fundație cu numele de "Justin" ("Justin ?" tresare Dora. "Omul cu Umbrelă ?") pentru a cărei demarare s-au gândit că ei, Victor și Dora, ar fi niște colaboratori potriviți. Dora își manifestă entuziasmul pentru o astfel de colaborare și se interesează cam ce ar avea de făcut. Victor este ca și absent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se vor arăta net împotrivă, o vor copleși cu o droaie de argumente menite să-i clatine încrederea, îi vor demonstra cu cruzime absurditatea acestei întreprinderi... Era deja prea târziu, mama și fiul deja sunau la ușă, veseli, gălăgioși, de pe umbrelele lor șiroia apa. Fiecare în felul lui căuta să-și ascundă stinghereala. Înainte de a porni la drum, au acceptat să bea o cafea la Carmina. Poate se mai domolește amarnica asta de ploaie, a spus Sidonia și, în rochia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
viața mea într-o perioadă așa de scurtă? Și cui, tocmai mie! Nu, ne-am văzut acum exact trei zile. Trei zile, fie, ce importanță poate să aibă o zi? Pentru mine are, spune-mi! Ieri a plouat, nu aveam umbrela la mine, am stat in cofetăria de lângă uzină. Am mâncat o prăjitură. Ieri n-a plouat, Carmina, tu mă înnebunești pur și simplu. A plouat alaltăieri. Alaltăieri, la dracu, ce importanță are, voiam să spun că ploaia a spulberat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de alarmă îl învioră. Era goală? De ce să fie cofetăria goală? Uite așa, ce întrebare de gradul zero. Mi se pare imposibil, la ora când se iese din uzină, când plouă și cu siguranță că nu fuseseși singura care uitase umbrela acasă, să fie cofetăria goală. Ba, uite că era. Nu mă întreba cum, nu mă întreba de ce. Sau mai bine zis, în momentul în care m-am hotărât să plec era goală. Nici măcar vânzătoarea, una grasă, brunetă, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i funcționau corect. La stopuri își îngusta ochii și se încorda. Probabil începea să aibă neplăceri cu vederea. Pe stradă erau oameni puțini. Circulau repede, zgribuliți, cu gulerele ridicate. Tăria vântului nu te lăsa să-ți protejezi capul cu vreo umbrelă, ți-o smulgea din mâini, îți întorcea pe dos spițele. Sunteți prietene? Se auzi întrebată și tresări neatentă, scormonind în memorie. Era plecată pe alte meleaguri. A, nu, răspunse repede, când înțelese că se referea la Emilia, doar colege. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici o țintă, urcând pante, traversând râuri și trecând peste linii ferate. Umblam și umblam, fără să știm dinainte unde vom ajunge. Plimbările noastre semănau cu un ritual religios menit să ne vindece spiritele bolnave. Dacă începea să plouă, ne deschideam umbrelele și ne continuam plimbarea. A venit toamna și campusul s-a acoperit de frunze de keyaki. Am simțit mireasma noului anotimp în prima zi când mi-am îmbrăcat puloverul. Deoarece mi se uzaseră pantofii, mi-am cumpărat alții, din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]