4,112 matches
-
are cu cine sta la taifas ― discutam cu el cât de tare te-ai ținut toată noaptea. N-aș fi bănuit niciodată că poți fi atât de puternic, deși colonelul mă avertizase că ești un bărbat și jumătate. Șerbănică se umflă brusc ca un balon. ― Militar! Avea ochiul format... Desigur însă că din amabilitate exagera puțin. ― Nu, nu! Acum m-am convins cu ochii mei! Miga deveni important. ― Evident, nu fac caz din asta, dar însuși maiorul Cristescu m-a felicitat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Bătrânul clătină din cap: ― Criminalul va vorbi, domnișoară! Va mărturisi de ce a făcut-o. Nu-i mai pasă de nimic, de vreme ce va admira natura după niște gratii. ― Clar! admise Matei. Glasul nu păstra nici umbră de supărare. Iar statul ne umflă tablourile. Și ziceați adineauri că e total ramolit! ― Să luăm acum varianta cealaltă. Că nu-l descoperă. Individul care l-a aranjat pe Panaitescu pare al dracului de dibaci. ― Vor clasa dosarul și cu asta basta! Grigore Popa se lăsă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se ține de intrigi. Adaugă în șoaptă: Moșul are o listă cu dușmanii eșalonați pe ani și epoci: antebelică, interbelică și postbelică. ― Cum așa? râse maiorul. ― A luat-o din fragedă pruncie! Îl ține minte pe unul care i-a umflat biberonul în leagăn, sau pe altul care i-a băgat praf de scărpinat pe ceafă în liceu. Nu glumesc! Îi trece în catastif și consultă zilnic decesele din România liberă. De groază! Rugați-l din curiozitate să vă arate carnețelul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
numai ochiul inițiaților le puteau descoperi. Steiner îl însoțise în aceste peregrinări ce îl duceau din colțurile de Mediterană către tropice - trecând din navă în navă, cercetând vechile hărți pe care halucinații Atlantidei le lăsaseră în urmă, ascultând vântul care umfla pânzele sau conversând cu pescărușii care nu abandonau cărările de mare și de amintiri. Scurtele escale nu erau decât paranteze în acest voiaj la capătul căruia trebuie să se afle intrarea în universul de semne și de închipuiri în care
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
caraghioasă, croită parcă din piele de șopârlă care se încrețea toată la fiecare mișcare a buzelor, se liniștea pentru moment. Uneori, ca să-l zgândăr, mă prefăceam: "Ești nemaipomenit, Domnule Andrei, de unde ai aflat-o și pe asta?" "Mă privește", se umfla el în pene. Dar erau și dăți când n-aveam răbdare. "Azi n-am timp, mă grăbesc". Atunci se uita la mine dezamăgit și revoltat, de parcă turnasem pe el o găleată cu apă rece. Își zicea probabil: Ia să-l
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el, să asculte. Ehoan, ce nume mai era și ăsta? poate de aceea toți îl evitau și îi ziceau simplu Hingherul, alergase toată viața după câini să-i prindă și tocmai la picioare îl lovise blestemul câinilor capturați. I se umflau și, din pricina asta, avea mereu neplăceri. Își lărgise pantofii, udîndu-i cu apă și pe urmă purtîndu-i uzi, dar degeaba. Când picioarele i se făceau ca niște butii, nu se mai putea încălța. Trebuia să meargă cu picioarele goale. "Ai picioarele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am gândit că-mi va fi foarte frig în mormânt. "Mai bine le zic de bani, să mă ducă acasă". Dar s-a întîmplat ceva care nu mi-a dat voie. Am făcut pe mine de frică. Atunci m-a umflat râsul. "Tocmai eu care sânt vidanjor... să vadă ăștia că m-am cufurit pe mine?" "Ce rîzi?" au zbierat ei. Uite așa, ce n-am voie?" i-am înfruntat. Atunci unul din hoți le-a spus celorlalți: "Lăsați-l, bă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
exista în urma lor, Minciuna le intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei înșiși, numai pentru ei înșiși, să știe exact ce au fost, dincolo de întîmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
undeva în jurul orașului o grotă care fusese probabil o cazemată în timpul războiului. O năpădiseră buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni..." Dar Călugărul n-apucă să-și termine istoria fiindcă Dominic, supărat că fusese întrerupt ceva mai devreme, se răzbună: "Fleacuri", hotărî el, agresiv. Într-o zi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
poziția și autoritatea ei. Ca să fie sigură, prefera să se extenueze. Alerga toată ziua de la bucătărie la poartă, de la poartă la arhivă, de la arhivă la infirmerie și la laborator. Călca apăsat, încîntată de ea însăși, transpirând abundent și săltîndu-și sânii umflați sub halat, dar păstrîndu-și aerul semeț, la care contribuiau probabil și formele ei pline. Aștepta să fie salutată de cei cu care se întîlnea și nimic n-o făcea mai fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întîmplare. Încât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere". Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. "Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta", zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
omenească. Nu mersesem prea mult, când m-a înțepat ceva la picior, o muscă mare, de culoarea cobaltului. N-am dat importanță acestei înțepături, dar după vreun sfert de oră am început să am dureri și amețeli. Piciorul mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ia sticla din mână. Dar tu te înfierbînți: "Ascultă. Dacă ești deștept, trăiești fără să te mai gândești la nimic. Ca păduchii. Sau ca broaștele. Atunci nu ți se mai întoarce stomacul pe dos. " Îți aduci aminte ceva și te umflă rîsul: Am auzit că Aristide de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: "Și-acum la treabă!" După care adoarme". Dar văzând că omul din fața ta n-a gustat gluma, devii serios: "Ce ușor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu icneli mari, un fel de bilă de un roz murdar, într-un bidon de lături. După lungi eforturi, cu răsuflarea tăiată, portarul s-a întins la loc. Temperatura era de 39,5°, ganglionii de la gât și membrele i se umflaseră, două pete negricioase i se întindeau pe coaste. Se plângea acum de o durere lăuntrică. ― Mă arde, spune el, porcăria asta mă arde. Gura lui înnegrită parcă de funingine îl făcea să-și înghită cuvintele și întorcea către doctor niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
asemănătoare. Abcesele trebuiau deschise, era evident. Două tăieturi de bisturiu în cruce și ganglionii revărsau un fel de pastă amestecată cu sânge; bolnavii sângerau sfâșiați. Dar apăreau pete pe burtă și pe picioare, un ganglion înceta să supureze, apoi se umfla din nou. În cele mai multe cazuri bolnavul murea, emanând un miros înspăimântător. Presa, atât de limbută cu istoria șobolanilor, nu mai scotea o vorbă. Șobolanii doar mor pe stradă, iar oamenii în odaia lor. Și ziarele nu se ocupă decât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
decât idei generale și însăși iubirea căpătase pentru ei chipul cel mai abstract. Erau în asemenea măsură pradă ciumei, încât li se întâmpla uneori să nu mai spere decât în somnul ei și să se trezească gândind : "Să mi se umfle ganglionii și să se termine o dată !" Dar în realitate ei dormeau de mult și toată această perioadă nu a fost decât un somn lung. Orașul era populat de somnambuli treji care nu scăpau într-adevăr destinului lor decât rareori, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
faci dumneata aici ? spune el. Ar trebui să fii în altă parte. Tarrou a spus că plecarea e în seara asta pe la miezul nopții și Rambert adăugă: "În principiu". De fiecare dată când unul din ei vorbea, masca hidrofilă se umfla și se umezea în dreptul gurii. Asta dădea conversației ceva ireal, ca un dialog între statui. \ Aș vrea să vă vorbesc, a spus Rambert. \ O SĂ IEȘIM ÎMPREUNĂ, DACĂ VREI. AȘTEAPTĂ-MĂ ÎN BIROUL LUI TARROU! Puțin după aceea Rambert si Rieux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Foșnea încet la picioarele marilor blocuri de piatră ale digului și, cum au urcat pe ele, ea le-a apărut densă ca de catifea, suplă și lucioasă ca un animal. S-au așezat pe stâncile întoarse spre larg. Apele se umflau și se retrăgeau cu încetineală. Această respirație calmă a mării făcea să nască și să dispară reflexe uleioase la suprafața valurilor. Înaintea lor, era noaptea fără margini. Rieux, care simțea sub degete suprafața zgrunțuroasă a pietroaielor, era stăpânit de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nou, Tarrou închisese ochii și chipul său istovit, deși avea gura pecetluită, părea din nou că zâmbește. La prânz febra atinse culmea. Un soi de tuse viscerală scutura corpul bolnavului care începuse să scuipe sânge. Ganglionii încetaseră să se mai umfle. Erau mereu la locul lor, tari ca niște piulițe înșurubate în scobitura articulațiilor și Rieux socotea imposibilă deschiderea lor. În intervalele febrei și tusei, Tarrou se uita încă din când în când la prietenii săi. Dar, curând, ochii lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
el să ia pielea vacii. Nu mică i-a fost mirarea lui Gritas când, în loc să-și vadă vaca moartă, aceasta era bine-mersi și mânca liniștită niște lucernă pălită căci, dacă i-ar fi dat din cea verde, putea să se umfle așa cum se întâmplă cu unele vite nesupravegheate. Cât s-a mai bucurat stăpânul elvețiencei de gestul înțelept al tatei și de data aceasta, chiar s-a ținut de cuvânt și și-a supravegheat cu atenție vita, nemaisupărându l pe tata
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cincisprezece ani ca să se gândească la un răspuns în privința asta. Dumnezeule! Nu putem tărăgăna lucrurile astea la infinit. Se aplecă în față, îndoindu-și trupul subțire pentru a se apropia cât mai mult de interfon. Gâtul părea să i se umfle în momentele cheie, iar cele două șuvițe de păr, ca niște coarne, petrecute peste scăfârlia cheală, i se ridicau când făcea asta. Maggie încerca să-și dea seama de ce îi aducea aminte. Să fi fost oare vorba de un cocoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se aștepta. Era zgomotoasă, un murmur pătrunzător se înălța dinăuntru ca un val. Își dădu seama în curând care era sursa acestuia, un grup de femei înghesuite în jurul alteia mai bătrâne, înveșmântată într-un negru amorf, înzorzonat. Chipul ei părea umflat de lacrimi. Se formă un culoar pentru Maggie când aceasta se strădui să-și facă loc printre cei îndoliați. Unele femei își frecau neîncetat fețele cu palmele, ca și cum ar fi încercat să înlăture un praf care nu putea fi îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
elenistice care nu s-a extins niciodată spre nordul Atlanticului. Mediterana, Marea Caraibilor și Golful Mexic formează o mare omogenă, chiar dacă este întreruptă. A.J. Liebling THE EARL OF LOUISIANA Unu O șapcă verde de vânătoare sugruma vârful unui cap umflat ca un balon. Împinse de urechile cărnoase, de părul netuns și de țepii fini care creșteau chiar din interiorul urechilor, clapele verzi ale șepcii erau proiectate în afară, de-o parte și de alta a capului, ca niște semen de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o asemenea ocazie. Probabil varsă ceva unsuros pe stradă, după căderea nopții, în speranța că vreun șofer ca tine va aluneca spre cocioaba lor. Dădu drumul unui râgâit. Mi s-a dat peste cap digestia. Simt cum încep să mă umflu. Doamna Reilly schimbă viteza și începu să dea încet înapoi. Pe când mașina se mișca, deasupra capetelor lor se auzeau desprinzându-se așchii, scânduri care trosneau și un scrâșnet de metal. Balconul începu să cadă în bucăți mari, care răsunau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și galbeni urmăreau cum eroina îi duce veselă o găleată cu apă elefantului ei. — Va fi chiar mai rău decât mi-am imaginat, spuse Ignatius când văzu elefantul. Puse punga de floricele care se golise în dreptul buzelor lui cărnoase, o umflă și așteptă cu ochii strălucind în reflectarea tehnicolorului. După bătaia unei tobe, coloana sonoră se umplu de viori. Eroina și Ignatius deschiseră simultan gura, ea ca să cânte, el ca să geamă. În întuneric, două mâini tremurătoare se loviră cu violență. Punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]