10,305 matches
-
scrotului. Cu timpul, acesta se înnegrea și cădea, pur și simplu. „Nu vreau așa ceva...“ Berea urcată la cap îl făcea să fie vesel, capabil să privească cele mai groaznice forme de involuție a propriului gen cu o oarecare doză de umor. Reveni la masă, iar starea de mai înainte fu înlocuită de o dorință incipientă. Alan îl privi, dându-și părul în spatele urechilor. Fața îi era încordată din pricina adevărului îngrozitor pe care era absolut necesar să-l ia în seamă. Dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
clasice. Creațiile acestui tandem de corifei configurează întreaga poezie chineză clasică: direcția Li Bai, de inspirație liberă, taoistă, de visare și exaltare romantică și direcția Du Fu, cea a ancorării în realitate, a eficienței confucianiste și a unui fel de umor amar, dar tonic. Du Fu este, de altfel, poetul cel mai reprezentativ al specificului național chinez. Peregrinările prin lumea largă, boala, sărăcia, eșecul în viața publică, amărăciunea, dar și optimismul și forța lăuntrică definesc nu doar destinul personal al poetului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
fiind tradusă în mai multe limbi și larg răspândită în lume. Guan Hanqing a trăit în secolul al XIII-lea, când se afla la cârma țării dinastia Yuan (mongolă). Era un cărturar elegant, deosebit de înzestrat, cu suflet sensibil și mult umor. Se pricepea la mai multe arte și meșteșuguri, recita poeme, cânta la fluier și lăută, dansa, juca Go, fiind și un vânător iscusit. A locuit mult timp în capitala Dadu (azi Beijing), unde a deținut o funcție în Academia Imperială
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
inaugurând una din cele mai prospere perioade din istoria Chinei. Descurcărețul Dongfang Shuo Poveștile despre înțelepciunea lui Dongfang Shuo circulă și acum în China. El a fost un cărturar din secolul al III-lea î.e.n., cu un simț dezvoltat al umorului. A început să lucreze ca slujbaș în Chang'an, capitala Chinei de atunci. În vremea aceea, la curtea imperială, caii erau îngrijiți de niște oameni pitici, care, deși nu dețineau un rang însemnat, aveau șansa să fie în preajma împăratului. Ca să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
desene variate ca forme, care întruchipează personaje masculine cu personalitate, calități sau înfățișare deosebită. Categoria "Chou" aceste personaje au, de asemenea, fețele acoperite cu desene în diferite culori și variate ca modele și întruchipează pe scenă, personaje istețe și cu umor, din rândul oamenilor simpli. Istoria Operei Beijing Opera Beijing este cunoscută în lume ca "Opera Orientului" și este apreciată în China ca una dintre comorile naționale. Potrivit istoricilor, Opera Beijing are o tradiție de peste 170 de ani. În anul 55
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
ei. Mă rog, termenul de chestie nu e tocmai adecvat, deși În burta ei creșteau Într-adevăr niște chestioare (mai precis, treisprezece), mai exact, era vorba despre un proces, genul de Întîmplare pe care lumea, cu uriașul ei simț al umorului, o numește un Eveniment Fericit. Nu era nici o Îndoială, avea să aibă loc, nu peste mult timp, un Eveniment Fericit. Singura Întrebare e : fericit pentru cine ? Pentru ea ? Pentru mine ? Cea mai mare parte a vieții mele, am fost convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
aproape apatic. Așa e moda acum. Comuniștii o practică dintotdeauna. Nu știi cum procedează? Asta nu-i o glumă. — Ascultă, Rowe, știu prea bine că țelul pe care-l urmărim nu-i o glumă, dar trebuie să ne păstrăm simțul umorului, dacă vrem să nu ne pierdem firea. Dușmanii sînt lipsiți de umor. Dă-mi un răgaz de-o săptămînă, nu-ți cer să te ascunzi mai mult. Poliția trebuie să sosească dintr-o clipă Într-alta. — Sari pe fereastră, dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cum procedează? Asta nu-i o glumă. — Ascultă, Rowe, știu prea bine că țelul pe care-l urmărim nu-i o glumă, dar trebuie să ne păstrăm simțul umorului, dacă vrem să nu ne pierdem firea. Dușmanii sînt lipsiți de umor. Dă-mi un răgaz de-o săptămînă, nu-ți cer să te ascunzi mai mult. Poliția trebuie să sosească dintr-o clipă Într-alta. — Sari pe fereastră, dedesubt e un strat de flori. S-a Întunecat, și peste vreo zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-ți distrugi propria soră! — A, era o necesitate tragică, răspunse Hilfe fără prea multă convingere, cu un rînjet menit să reducă la o simplă glumă toată povestea cu valiza și cu bomba. (Părea chiar să-i acuze că n-au umor: prea luaseră adică În serios un simplu fleac...) Hai să ne purtăm ca niște oameni inteligenți și civilizați, urmă el, și să ajungem la o Înțelegere. Tu, Anna, pune jos sfeșnicul - chiar dac-aș vrea, tot n-aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fost dispusă să-i trateze pe soția și pe fiul cel mic al lui Seagrave sau, poate, chiar și pe el. Apoi, atrăgându-i altceva atenția, îi trata de sus meseria și totodată calificările medicale. Chiar și după relația lor, umorul său continuă să oscileze de la afecțiune la lungi perioade de plictis. În vreme ce ea se apropia de noi ieșind de la birourile de imigrare, Vaughan nu se clintea de la volanul mașinii, cu ochii ațintiți într-o evaluare la rece a locurilor rănilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Citroënului accidentat, m-am gândit la corpul infirm al Gabriellei. Inginerii de sunet și de lumini o priveau pe actriță de la o distanță discretă, ca spectatorii unui accident adevărat. fata de la machiaj, o fată rafinată dotată cu un simț al umorului liniștitor - și atât de deosebită de infirmierele de la traumatologie, cu care aceasta era, într-un anume sens, colegă -, lucra de mai bine de o oră la simularea rănilor. Actrița, imobilă în scaunul șoferului, aștepta ca ultimele tușe de pensulă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
regretat că și-a desfășurat campania electorală fără această mână de oameni. Ei nu fac, desigur, istoria; dar istoria ar fi fost, fără ei mai săracă. Față cu toată patima politică dezlănțuită ca o stihie în preajma zilei de 20 mai, umorul golanilor mi s-a părut reconfortant și infinit mai inteligent. Căci umorul e întotdeauna mai inteligent decât patima: vede mai departe. Faptul că golanii sunt studenții și elevii (noi, maturii, putem spera să fim doar golanii afiliați), trebuie să ne
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Ei nu fac, desigur, istoria; dar istoria ar fi fost, fără ei mai săracă. Față cu toată patima politică dezlănțuită ca o stihie în preajma zilei de 20 mai, umorul golanilor mi s-a părut reconfortant și infinit mai inteligent. Căci umorul e întotdeauna mai inteligent decât patima: vede mai departe. Faptul că golanii sunt studenții și elevii (noi, maturii, putem spera să fim doar golanii afiliați), trebuie să ne dea încredere în viitor. Și, în loc să persistăm într-un grotesc și complet
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
capitală, dar niciodată nu avusese prea mulți prieteni sau prietene, era speriată de viață și se întreba de ce trăiește așa, singură, deși avusese prieteni, băieți, adică nu era..., nu, dar nimic serios, nu că ea ar fi fost lipsită de umor sau că n-ar fi vrut să se distreze, dar toți..., serviciul îi plăcea, era ok, era bine plătită, dar viața ei nu avea nici un sens, nu ducea nicăieri, cândva va avea patruzeci de ani, apoi cincizeci, șaizeci, șaptezeci, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nu-i plăcu deloc mișcarea lui Nea Bițu. Și el visase că Ciuleasa înscrisese două goluri și fusese ușurat să-l vadă pe banca de rezerve. Dar acum... - Mihnea, strigă. Mihnea era mijlocașul defensiv de la Dinamo, un haidamac lipsit de umor și tehnică, dar bun la marcaj. - Mihnea, Mihnea, strigă din nou Buruiană, reușind în cele din urmă să se facă auzit. Mihnea, ține-l pe ăsta care intră acum, să-i stai în călcâie, ăsta, paișpele, zise arătând către Ciuleasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cărui rezultat avea să decidă restul - și durata - vieții lui Aurel. Mai întâi scotoci în propriile scorburi întunecoase după niște constante. Le găsi: Aurel avea 38 de ani, păr blond, mustață caraghioasă, trăsături de țăran, ochi verzi, buze groase, ceva umor, ceva sex-appeal și cântărea 81 de kilograme. Era un actor de mâna a doua la un teatru de mâna a doua din București. Ar fi putut ajunge în cel mai bun caz un actor de mâna a doua la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să-mi dau demisia. Mi-a ajuns. - Frate, a zis maestrul, în primul rând nu se cheamă demisie, ci adormire. - Ha-ha-ha, ca la Frumoasa din Pădurea Adormită de Perrault, nu? A-ha-ha-ha-ha! - Nu găsesc nimic comic la asta. - Pentru că vă lipsește umorul, probabil. - Nu! Maestrul începu să urle. Pentru că tu, frate Alex, tu pari să nu ai nici cea mai vagă idee despre organizația noastră și despre ceea ce ți se poate întâmpla pentru jignirile pe care ni le-ai adus nouă, tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
o plăcea, mai ales picioarele și sânii. Pieptul. - Bună, zise fata, dezvelindu-și dinții, nu exagerat de drepți, nu exagerat de albi. - Și ție o zi bună, tânără studentă! glumi Camil. - Ha-ha-ha, râse Gina. Camil era glumeț din fire. Avea umor - îi spuneau prietenii care nu prea aveau. Și el îi credea, așa că glumea des. În fine. - Auzi, tu ai citit textul ăla? întrebă Gina. - L-am răsfoit, minți Camil. Îl citise de patru ori, ba chiar își notase ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și umbli așa, în libertate, printre noi? Cum spuneam, e chiar insuportabil! - Domnule, se înverșunează și criticul, e o glumă proastă! Îmi pare rău, n-o gust... - Ce spuneam? Arată ca Lenin, vorbește ca Lenin, e insipid ca Lenin, are umor de Lenin... după ce Vogt i-a scos creierul decolorat, l-a tăiat felii și l-a pus în parafină, să-l studieze, să vadă care-ar putea fi sursa geniului, poate neuronii piramidali crescuți prea mult? Nu mai căsca gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pe ăștia să-i educe pe rechini? Fie, am îmbătrânit, asta e, dar tare mi-aș mai dori să le dau c-un scaun în cap caraghioșilor care zbiară de când am venit și gâștelor de lângă ei. - N-ai tu simțul umorului! Aici poți să mori de orice, dar nu de plictiseală! mi-a aruncat același Milo și mi-a venit să-l strâng de gât. Nu vezi că-s haioși, că-s pontoși, că plesnește pielea pe ei de viață? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în părul ei mătăsos și negru, care-i cădea până la brâu. Aș fi dispus să dau ani întregi din viața ca să mă iubești măcar jumătate din cât te iubesc eu. Cel putin te iubesc a treia parte, răspunse ea cu umor. Sau poate chiar mai mult, căci se zice că dragostea femeilor este mult mai intensă decât cea a bărbaților. Îl privi fix în ochi. Ai fi în stare să mă împărți cu Vetéa Pitó și cu Chimé pentru tot restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ce spune sau să-i interpretăm semnele. Și acum semnele sunt clare? Nu foarte clare, admise căpitanul Mararei. Am spus doar că, dacă marea continuă să se încălzească, se poate forma un taifun. Arată cu capul înainte și adaugă cu umor: Din fericire, ne aflăm în apropierea unei insule. —Unei insule? protesta Oripo. Asta da insula. Insula celor mai crânceni dușmani ai noștri. —Cel mai mare dușman al nostru continuă să fie Teatea Maó, observă Miti Matái. Și după aceea taifunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aerul. Trebuie să tragem navă pe uscat patruzeci și opt de ore, căci altfel o să ne tragă ei pe noi la fund. Și există pământ prin preajmă? Ar fi cazul să existe!... fu răspunsul spontan, nu fără o nuanță de umor. Dacă nu-l găsim în cel mai scurt timp, o să ne trezim cu fundul în apă. Din acel moment, chiar și ultimul om de pe vas își dedică cea mai mare parte a timpului încercând să descopere până și cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să plângă. Nu mai vorbise niciodată despre soțul ei. Puținul pe care-l știa Luana îl aflase de la bunica. Nu ezitase să-i spună cât de mult îl iubise, că fusese ginerele preferat, că veselia debordantă și puternicul simț al umorului îi făcuseră prezența plăcută oriunde. Bătrâna se strădui să-și adune puterile. Ridică fetița pe genunchi și încercă să-i lămurească, simplu și pe înțeles, o parte din neajunsurile materiale și sufletești ale vieții unei femei văduve. Cu privirea înfiptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe cap, mimează în ritm de cântec patriotic săparea unei gropi, ridicarea unui bloc ori lucrul în minunatele fabrici comuniste. Îi secondează brigăzile satirice care îi imită pe profesori și râd de elevii leneși. Textele sunt pline de miez și umor, spectatorii se destind și, în sfârșit, se poate spune că a început serbarea. Luana așteaptă prima ei intrare în scenă cu sufletul la gură. Își vorbește, încearcă să se încurajeze. Sanda a îmbrăcat-o într-o rochie lungă din atlas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]