2,355 matches
-
care L. se include și pe sine cu niște versuri jucăușe. O „încercare critică”, oscilând între judecata de bun-simț și exagerări diletante, prefațează „colecția de hohote și zâmbete” intitulată Umorul românesc (1915). Disociind între noțiuni (umor și ironie, umor și umoristic), teoreticianul de circumstanță identifică specia franțuzească, apoi pe cea anglo-saxonă, pentru a se opri la „umorul național”, ale cărui izvoare le află, bineînțeles, în producția populară. Un umor cu tumbe burlești în absurd se chinuie să înfiripe în prozele din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
Umoriști de altădată, îngr. și pref. Ion Roman, București, 1969, 231-272; Ciopraga, Lit. rom., 577-579; Ist. teatr. Rom., II, 212-213; Vicu Mîndra, Istoria literaturii române. Evoluția genului dramatic, partea II, București, 1977, 176-180; Brădățeanu, Istoria, II, 77; Constanța Trifu, Presa umoristică de altădată, II, București, 1980, 208-209; Modola, Dramaturgia, 297-300; Dicț. scriit. rom., II, 751-752; Faifer, Pluta, 103-106. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
Papamihailopol și D. Teleor. Versuri dădeau Scarlat Orăscu, D. Teleor, M. Gregoriady de Bonacchi, foarte adesea G. Coșbuc și, la începutul carierei literare, viitorul nuvelist I. Al. Brătescu-Voinești. D. Teleor și D. R. Rosetti-Max erau prezenți cu schițe și nuvele umoristice, iar G. I. Pitiș cu material folcloric. Se reproduc și basmele populare ale lui Petre Ispirescu. Din 1892, Nicolae Petrașcu a redactat o cronică literară, accidental intră în sumar și N. Iorga, cu o recenzie despre Al. Vlahuță, și deseori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286387_a_287716]
-
în dialog. Dramaturg de succes, S. și-a văzut textele reprezentate pe scenă, cu începere din 1967, la numeroase teatre din țară și din Europa de Est. Pe de altă parte, în măsura în care nu sunt exerciții în vederea unor piese de teatru sau scheciuri umoristice, schițele și povestirile lui ambiționează să „consemneze” dialogurilor lui Arhip, personaj omniprezent, emblematic, un Mitică actualizat, ca în Desene rupestre (1989). În Teatrul ca metaforă (1976) și în Dialog interior (1987) se reproduc cronici dramatice ale unor spectacole, precum și extrem de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
informații, nu s-au păstrat. Directorul gazetei era G. A. Tacid, autor, sub pseudonimul Tall, de încercări literare fără valoare. Colaborau cu versuri D. Teleor, Mircea Demetriade și I. S. Spartali. Aici, D. Teleor (folosind anagrama Roelet) publică și proză umoristică, iar Spartali traduce din P. Zaccone, V. Hugo și Nathaniel Hawthorne (Semnul din naștere). N. Bălcescu, D. Bolintineanu, I. D. Negulici și C. Bolliac erau pios comemorați în articole ce depășesc nivelul obișnuit al gazetăriei cotidiene. Remarcabil este și faptul că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286594_a_287923]
-
grave. Ce și-o fi imaginat omul acela venit după jumătate de secol de eleganță publică britanică despre poporul său, nu e greu de imaginat... Noroc că avea un umor nativ, foarte bine educat englezește, și putea privi și partea umoristică a lucrurilor. Stau uneori și mă gândesc cum ar fi arătat România astăzi, dacă n-ar fi fost condusă atâta vreme de bolșevicul nu prea bine reciclat, vorbesc de d-l Iliescu, ci de un om precum Ion Rațiu sau
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
cronici literare și dramatice, recenzii, note bibliografice, versuri, schițe și povestiri, umor, curiozități geografice și istorice, relatări de călătorie, articole de astronomie și medicină, rubrici de muzică, modă, jocuri distractive ș.a. Cazzavillan îi anexează numeroase suplimente - literare (începând din 1888), umoristice, ilustrate, pentru copii etc. Printre redactori se numără gazetari profesioniști reputați ai timpului: Ion Popescu, D. Teleor, I. Gh. Nicoleanu-Fix, D. Marinescu-Marion, Panait Macri, Iuliu I. Roșca, Grigore Ventura, Aurel Alexandrescu-Dorna, Cornel Scurtu, C. Cosco. O vreme secretar de redacție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
Al. I. Lapedatu, G. Bogdan-Duică, Mihail Dragomirescu, Traian Lalescu ș.a. Tradiția rubricilor fixe, săptămânale sau zilnice, redactate de scriitori ori de gazetari dintre cei mai cunoscuți, este respectată. În 1924 G. Ranetti mai publică încă, sub titlul Rime glumețe, versuri umoristice, în care ironizează într-o manieră ușor desuetă moravurile bucureștene. „Însemnările mele” (1926-1929) și „În fiecare zi” (1929-1931) sunt rubricile în care B. Cecropide realizează o oglindă a actualității politice și culturale; li se adaugă „Filme”, semnată Don José (Mihail
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
și utilizarea persoanei a doua singular, precum și grija de a schimba tiparele compoziționale și clișeele genului practicat. Astfel, el aduce destule inovații tematice: intenția moralizatoare se derobează într-o proză cu inserții SF (A se feri de umezeală), în animisme umoristice (epistola servietei din Scrisoare pe adresa unui chiulangiu), în suspans detectivistic (ca în Obiectul neidentificat, unde e vorba despre un maculator neîngrijit) etc. La acestea se adaugă ingeniozitatea compozițională: Post-scriptum și PTTR sunt concepute, pe filieră caragialiană, din multiplele post-scriptumuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
995- 1012, copiată și recopiată de-a lungul veacurilor, cu adăugiri apocrife ce îngreunează identificarea textului original, cuprinde, în edițiile moderne, aproximativ 300 de texte sau paragarafe cu lungimi diferite care prezintă, în stilu-i caracteristic, laconic, elegant, sugestiv, critic și umoristic, descrieri de natură, caracterizarea oamenilor, evocarea sărbătorilor și procesiunilor, a obiceiurilor, scene din viața Curții imperiale. Anecdotele intercalate, micile eseuri și imaginile pictural realizate evidențiază spiritul de observație și umorul fin al autoarei. Faptele descrise și evocate cu sinceritate, ironie
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
SĂCEALA, publicație apărută la Iași, lunar, între 29 ianuarie și 25 decembrie 1884. Nu i se cunosc redactorii, articolele fiind neiscălite ori semnate cu pseudonime (Săcelescu, Gh. Cârlig din Sfințeni). Gazeta are un caracter umoristic, întreținându-și verva aproape numai din parodiere. Profesie de credință parodiază limbajul demagogic al partizanilor politici ai diferitelor partide, între care S. nu prea făcea deosebire (par a exista totuși unele simpatii liberale). Excelând în parodierea stilului bombastic, revista publică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289418_a_290747]
-
onorabil, uneori chiar un bun tată. Dacă, în câteva piese rare, Goldoni îi conservă unele din caracteristicile tipului din commedia, este o mare distanță între personajul căruia îi dă viață și impersonala caricatură din commedia. Totuși, ușor deformate de privirea umoristică pe care el le-o acordă, personajele sale nu sunt întru totul realiste. Arlechinul și Brighella mai au aspectul valeților de comedie. Pantalone se situează la jumătatea drumului între negustorul bogat al lui Molière, ca Domnul Jourdain sau ca Domnul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și caricaturi. Astfel, foarte expresive sunt cele două pagini intitulate Luminile și umbrele circului. Text și desen, al căror autor este Eugen Jebeleanu (8/1939), ca și întreaga rubrică „Cișmigiul cu sticleți”, în care Neagu Rădulescu „recenzează” prin admirabile desene umoristice cărțile unor cunoscuți scriitori. Gust, pricepere și mobilitate spirituală arată și rubricile speciale rezervate celorlalte arte: Virgil Gheorghiu susține comentariul muzical, scriind despre spectacole și despre mari muzicieni, N. Carandino și Traian Șelmaru urmăresc viața teatrală, George Nichita și Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
reuniunile” de teatru și muzică devenind numeroase, la orașe și la sate. Era o acțiune propagandistică și de aceea criteriul selectării pieselor era cel etico-național. S-au pus în scenă piese accesibile, de obicei comedii inspirate din viața satului, scenete umoristice, vodeviluri, melodrame și, mult mai târziu, drame și tragedii. Autorii cei mai gustați sunt Vasile Alecsandri și Iosif Vulcan. Au fost jucate și O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Ovidiu și Despot-Vodă de V. Alecsandri. După o perioadă de stagnare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
a lui A. I. Odobescu în 1862-1863 și în volum în 1863, se instituie ca un moment de referință în evoluția romanului românesc. Semna de obicei N. Philemon, N. M. Philemon sau N. M. Philimon. Pseudonimul Nikita Felinărescu, întâlnit în foile umoristice „Pepelea” (1860) și „Nichipercea” (1862), poate fi al lui F., ca și Undrea, din „Cicala” (1860). Scriitorul moare de tuberculoză. Figură pitorească, la tinerețe aflat în compania unor boemi bucureșteni de felul lui Anton Pann, F. se străduia, cu hărnicie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
și superficiale, sufocate de o expresie comună, ca și versurile erotice sau patriotice. Poezia sa a fost aspru criticată de unii contemporani, ca un rău exemplu de imagini, idei și limbă. Înțelegător, autorul renunță la versuri și publică numeroase schițe umoristice și istorioare în diferite periodice, mai cu seamă în calendarele sibiene apărute între anii 1906 și 1936, unele texte fiind incluse și în culegerea colectivă Un ceas de șezătoare poporală (1927). Ultima colaborare (din „Calendarul «Tribuna Ardealului»”, 1941) este Pățania
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288602_a_289931]
-
țăran sau a țăranului la pământ. Este o istorie tristă, pe care țăranul și-a asumat-o de la ideea rebreniană a iubirii de pământ până la deposedarea sa prin colectivizare” (Tudor Nedelcea). Stilul e marcat de oralitate și pigmentat de note umoristice; întovărășirile agricole aveau denumiri ca „Vasile Roaită”, „7 Noiembrie”, „I. V. Stalin”, care deveniseră nume comune, încât, întrebați unde au pământul, țăranii răspundeau: „la Roaită”, „la Stalin”. Problematica țărănească abordată în acest roman (iar mai înainte în volumele de povestiri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285551_a_286880]
-
A început să publice în 1896 într-un ziar ortodox. "Liga ortodoxă" , sub titlul Din ziua de azi, semnînd Ion Theo. Tudor Arghezi a trecut de la postsimbolism la teamă religioasă mistică, apoi la un curent cosmic, eșuînd într-o poezie umoristică absurdă, care se menținea totuși într-o permanentă fuziune dintre tradițional și modern. Arghezi apela la un realism îndrăzneț, detaliind promiscuitatea și mizeria cîtorva aspecte ale vieții românești de la periferia societății acelei vremi. El a introdus în literatura română estetica
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trântori” și „pungași” pentru figuri dubioase și delincvenți minori, „piața neagră” ca termen generic incluzând toți comercianții și cumpărătorii care fentau sistemul de rații și celelalte restricții), că Marea Britanie trăia Încă În umbra războiului. În anii ’50, producătorul popularei emisiuni umoristice The Goon Show, Peter Eton, a fost mustrat de BBC pentru că Îi permisese „maiorului Dennis Bloodnok” (interpretat de Peter Sellers) să primească Ordinul Imperiului Britanic pentru că „golise pubele În focul bătăliei” (și pentru că lăsase un actor „să imite vocea Reginei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Napadarjan, Romeo, Prințul Ghytza, Contele de Techirghiol, Gheorghe Delacoperativă, Dom Paladu, Don Paludu, Farmazon, Menelic, Coco, Ghiță Delagambrinus, Tarascon, Cyrano, Gheorghe Biciușcă, Jorj Delamizil ș.a. „Crescut în umbra marelui Caragiale” (Perpessicius), R. se face repede cunoscut și apreciat pentru verva umoristică și pentru ușurința cu care versifică în cele mai diverse stiluri, parodiind deseori opere cunoscute. Fabulele sale mizează în special pe dialogul plin de surprize al obiectelor sau animalelor, iar cupletele în limba franceză, pe traducerea literală a unor expresii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
a mănăstirii. Dacă se adaugă și lumea cazonă, școlărească și sportivă, sunt aici principalele ținte asupra cărora moralistul R. își fixează atenția. E. Lovinescu îl reținea în Istoria literaturii române contemporane din 1937 la secțiunea Poezia epică urbană, capitolul Epica umoristică și satirică: „Tânărul caricaturist [...] e ultimul nostru umorist, cu spirite dislocate, dar cu o notație plină de fantezie și de pitoresc”, iar G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent din 1941, îl plasa în secțiunea Momentul 1932
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
o notație plină de fantezie și de pitoresc”, iar G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent din 1941, îl plasa în secțiunea Momentul 1932, menționându-l, după Mircea Damian și Stoian Gh. Tudor, la „umorul proletar”: „evocă umoristic, pe urmele lui Bacalbașa, mizeriile vieții de cazarmă și stenografiază nu fără pitoresc limbajul mahalalelor”. Prozatorul practică incizii scurte, dar cu alonjă nuvelistică, în biografia oamenilor obișnuiți, valorificând resursele cotidianului, deopotrivă dramatice, mizere și stereotipe, ca și potențialul său de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
pifani”, instrucția „de front”, cu stupidele reluări la infinit ale întoarcerilor pe loc, vizita mătușii nurlii care provoacă latențele sexuale ale militarilor, concediul, lăsarea la vatră etc.) îl reprezintă soldatul Neață Ion, alter ego al scriitorului în notă autoironică și umoristică. Personajul - un Păcală cazon - e reluat picaresc în Soldatul Neață în război (1943) și Pățaniile soldatului Neață (1943). Liceul și universitatea prilejuiesc sondajul altei zone, aceea a adolescenței. 4 pe trimestrul 2 (1941) și Fetele au crescut (1943) radiografiază psihologia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
sale simbolice. Devin relevante în acest sens scenele de cabaret desenate de un critic de artă-grafician precum Sigmund Maur cu o certă notă caricaturală-șicanantă, de un demonism ludic, picant sau cele satirice ale lui Theodorescu-Sion, o parte publicate în revista umoristică Furnica. Poate cea mai concludentă contribuție în acest sens o are Mișu Teișanu, care se bucură de o glorie efemeră în epocă pentru picturile sale senzuale, cu o notă perversă pe care pictorul o scenarizează cu tact. Mișu Teișanu se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
roman, vol.I, Ed. Timpul, Iș. 2005; Anotimpul imposibilei iubiri, roman, vol.II, Ed. Timpul, 2006; Critică și istorie literară: Univers cultural și literar vasluian, Dicționar, Ed. Pim, Iș 2008; Căutătorul de Iluzii, eseu critic, Ed. Pim, Iași, 2010; Literatură umoristică Tăgârța cu minciuni, epigrame, poeme satirice, 2004 Teleleu prin Europa, epigrame, poeme satirice, 2009 ARGUMENT În procesul de instrucție și educație, la disciplina Limba și literatura română, se iscă o sumedenie de dificultăți, dacă luăm În considerație Întinderea informațională pe
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]