13,755 matches
-
-ntr-o clipită, toți anii aceia au trecut plutind pe lângă mine, și m-am pomenit din nou În apa sălbatică, având peste cincizeci de ani, vârsta bătrânului mort pe care mi-l amintisem. Iar băieții alergau acum pe maluri În uniformele lor verzi și urâte. I-am văzut Îndreptându-și țevile puștilor spre noi. De ce făceau asta? Și fiecare pușcă a strănutat scurt, așa, sus și jos, sus și jos, dar fără nici un zgomot. Nici un pârâit, nici un șuierat, doar un văl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Bărbatul Îi Înmână un pachet mic Învelit În pânză albă. Fără ca Harry s-o știe, acest pachet Îi parvenise prin aceeași rețea care-l ajutase pe Pată Neagră să comercializeze plantele „a doua viață“. Harry Îi dădu bacșiș angajatului fără uniformă prima bancnotă pe care o nimeri În portofel - nu reușea deloc să calculeze echivalentul În dolari, dar, oricât ar fi fost, destinatarul se arătă foarte mulțumit. Atașat de pachet, era un bilet Împăturit În două. Pe una dintre fețele biletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
poate scoate din el atâta spumă. I-am descheiat toți nasturii de la cămașă, i-am desfăcut cureaua și i-am luat pulsul. Am strigat la el, dar nimic. Bătrânul acela era angajat la JR, dar pentru că nu avea haina de la uniformă, nu aveam de unde să știu cine e. Era alb ca varul la față, avea puțin păr și am crezut că era doar un călător în vârstă. Ulterior am aflat că-l chema Toyoda și că era coleg cu cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
misoshiru. E stabilită ordinea cu cei care trebuie să se ocupe de mâncare. Cu alte cuvinte, mâncăm toți din aceeași oală. În ziua aceea eu eram tura a doua. M-am trezit la 5:30 și m-am schimbat în uniformă. Era 5:35 când m-am dus la casa de bilete. Am stat acolo până la 7:00. Apoi m-a înlocuit un coleg și am mâncat până la 7:30. După aceea am mers la o casă de bilete, numită Tora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a supraviețuit ... ce păcat!“ Aveam pupilele contractate și totul îmi părea întunecat. Tușeam puțin. Nimic grav. Mi se făcuse greață. Nu mi-au făcut analize sau investigații. Pentru orice eventualitate, mi-au pus o perfuzie. Încă mai eram îmbrăcat în uniformă. Am scăpat destul de ușor. Cred că am fost cel mai puțin afectat în comparație cu persoanele care se aflau lângă mine. Ohori a stat destul de mult timp în spital. Cred că am avut noroc pentru că am ieșit imediat la aer. După ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spus să mergem la intersecția Kasumigaseki. Destinația nu era Kamiyachō, ci Kasumigaseki. Un loc deschis, unde sunt multe ministere: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor, Ministerul Comerțului și Industriilor, Ministerul Agriculturii. Când am ajuns acolo, am văzut patru-cinci oameni îmbrăcați în uniforme, căzuți grămadă pe jos. Doi-trei erau întinși pe jos. Alți doi-trei oameni stăteau pe vine. Un angajat tânăr de la metrou striga în gura mare: „Chemați repede o ambulanță!“ Eram prima televiziune care ajunsese acolo. Oamenii erau cărați afară pe tărgi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
De aceea le-am spus să-l aducă pe Takahashi pe targă în birou și să aștepte salvarea. Apoi m-am spălat pe față. Nasul îmi curgea. Ochii îmi lăcrimau. Trebuia să mă aranjez un pic. Mi-am dat jos uniforma și m-am spălat la chiuvetă. Când mă spăl pe față, am obiceiul să-mi scot uniforma, ca nu cumva să se ude. Pentru că în uniformă era impregnat gaz sarin, a fost foarte bine că am dat-o jos. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
salvarea. Apoi m-am spălat pe față. Nasul îmi curgea. Ochii îmi lăcrimau. Trebuia să mă aranjez un pic. Mi-am dat jos uniforma și m-am spălat la chiuvetă. Când mă spăl pe față, am obiceiul să-mi scot uniforma, ca nu cumva să se ude. Pentru că în uniformă era impregnat gaz sarin, a fost foarte bine că am dat-o jos. Și că m-am spălat pe față. În momentul ăla am început să tremur într-un hal fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
curgea. Ochii îmi lăcrimau. Trebuia să mă aranjez un pic. Mi-am dat jos uniforma și m-am spălat la chiuvetă. Când mă spăl pe față, am obiceiul să-mi scot uniforma, ca nu cumva să se ude. Pentru că în uniformă era impregnat gaz sarin, a fost foarte bine că am dat-o jos. Și că m-am spălat pe față. În momentul ăla am început să tremur într-un hal fără de hal. Nu semăna cu frisoanele din timpul unei răceli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nimic. La început, soția mea a fost foarte grijulie cu mine, dar se pare că o exasperam și a început să-i displacă. Mi-am dat seama că era timpul să mă întorc la muncă. Să-mi pun din nou uniforma, să mă întorc la stație și să redevin eu însumi. ăsta era primul pas. Nu aveam simptome vizibile. Însă cu moralul, eram la pământ. Trebuia să fac ceva să-mi revin. Normal că mi-era și puțin teamă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aveau o atitudine de genul: „Nici noi nu știm ce să facem, dar hai să încercăm!“. Alt lucru bun pe care l-am făcut a fost că mi-am schimbat hainele imediat ce am ajuns la firmă. M-am schimbat în uniforma de serviciu. În final se pare că am făcut foarte bine. Mai târziu mi-au făcut analizele de sânge și mi-au pus perfuzii. S-au hotărât să mă interneze. Mi-era foarte greață, dar am avut întotdeauna probleme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
făcut brusc greață, de aia m-am trezit. Am simțit un miros ciudat. Apoi am văzut mulți oameni care se îndreptau spre vagonul următor. Închideau și deschideau ușile dintre vagoane. Când am deschis ochii, am văzut un angajat îmbrăcat în uniformă verde care intra și ieșea din metrou. Podeaua era udă. Lichidul de pe jos se afla la vreo cinci metri de mine. Criminalii au înțepat punga cu gaz sarin și au coborât la Shin-ochanomizu. Dormeam profund și nu am observat nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
care a verificat metroul în ziua aia nu a fost destul de atent. Nu era un angajat permanent, lucra cu jumătate de normă. Era un tânăr cu vestă. Dimineața sunt mulți studenți care lucrează cu jumătate de normă. Aceștia nu poartă uniforma verde, ci o vestă cu Regia Autonomă a Metroului. Pentru că eram în vagonul din față, am văzut foarte bine scena. În colțul de pe partea stângă, chiar în fața mea, era un pachet pătrățos, de vreo treizeci de centimetri, înfășurat în hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă aflam se eliberase. Erau locuri neocupate. De necrezut! În fiecare dimineață în zona asta metroul e plin ochi. M-am hotărât să cobor pe la ușa din mijloc. Nu mai puteam suporta. Dintr-odată, am văzut un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist, cu mănuși albe, care a intrat pe ușa din față, a ridicat cu ambele mâini un pachet înfășurat cu ziare și l-a scos afară. Un angajat din stație a adus o cutie pătrată (o ladă de plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
deosebit să se alăture forțelor de apărare japoneze. După spusele lui Ishino (rostite pe un ton scăzut): „Nu sunt prea mulți în Academie care să nutrească asemenea sentimente.“ (de patrotism) E destul de retras, nu ai zice că e cadru militar. Uniforma i se potrivește (o poartă în fiecare zi la serviciu). E priceput la vorbă și amabil, un adevărat tânăr tehnocrat. Datorită slujbei lui, vorbește foarte serios și sincer despre valorile și concepțiile lui legate de lume. Nu a făcut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cu fata aceea. Am auzit că o fată de dzouăzeci și unu de ani din stația Kamiyachō a murit. Oare să fie ea? Habar n-am. Pentru că era micuță, e posibil să fi fost grav afectată. Sărăcuța! Era îmbrăcată în uniformă. Arăta bine și era pusă la patru ace. Ce s-o fi întâmplat cu ea? Tare aș vrea să știu. Am stat patru zile în spital. Cei de la Asociația de Hipism din Japonia au fost alături de mine. Sediul lor cental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Metropolitană. Eram patru sau cinci persoane. Am coborât împreună scările. Atunci nu eram deloc impacientat. Nu era nicidecum o atmosferă care să transmită că era vorba despre o situație gravă. Polițiștii vorbeau degajat și mergeau agale. Purtau un fel de uniformă bleumarin cu banderolă la umăr, dar nu aveau măști de gaze. Metroul care mergea spre stația Kita-senju era gol. Polițiștii au intrat în primul vagon. În stație nu mai era nimeni, dar în magazinul din stație, care era deschis, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
acum muncesc la baza din Iruma, drumul până la muncă este scurt și mult mai ușor. Însă, acum nu prea mai fac mișcare fizică și sunt cam îngrijorat din această cauză. La serviciu port costum și cravată. Poți să porți și uniformă, însă ne-au instruit ca în oraș, pe cât posibil să nu purtăm uniformă, ci haine civile. Sunt mulți care merg îmbrăcați în uniformă. Mi se pare rușinos să mergi în uniformă și cu chipiul pe cap într-un metrou aglomerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai ușor. Însă, acum nu prea mai fac mișcare fizică și sunt cam îngrijorat din această cauză. La serviciu port costum și cravată. Poți să porți și uniformă, însă ne-au instruit ca în oraș, pe cât posibil să nu purtăm uniformă, ci haine civile. Sunt mulți care merg îmbrăcați în uniformă. Mi se pare rușinos să mergi în uniformă și cu chipiul pe cap într-un metrou aglomerat. Nu aveam nici o regulă cum că trebuia să purtăm cravată. E libertate. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și sunt cam îngrijorat din această cauză. La serviciu port costum și cravată. Poți să porți și uniformă, însă ne-au instruit ca în oraș, pe cât posibil să nu purtăm uniformă, ci haine civile. Sunt mulți care merg îmbrăcați în uniformă. Mi se pare rușinos să mergi în uniformă și cu chipiul pe cap într-un metrou aglomerat. Nu aveam nici o regulă cum că trebuia să purtăm cravată. E libertate. Sunt și oameni care nu poartă cravată la birou. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
serviciu port costum și cravată. Poți să porți și uniformă, însă ne-au instruit ca în oraș, pe cât posibil să nu purtăm uniformă, ci haine civile. Sunt mulți care merg îmbrăcați în uniformă. Mi se pare rușinos să mergi în uniformă și cu chipiul pe cap într-un metrou aglomerat. Nu aveam nici o regulă cum că trebuia să purtăm cravată. E libertate. Sunt și oameni care nu poartă cravată la birou. Când am coborât la Kasumigaseki, am auzit un anunț care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o distanță mică, cel mult cincizeci de metri. Câtăva vreme după atac îmi venea să arunc tot ce era în jurul meu. Cred că din cauza depresiei. De obicei țin la obiectele mele, încă mai păstram penarul din școala primară, șapca de la uniformă. Voiam să scap de toate. Voiam să dau toți bonsaii, care fuseseră sufletul meu până atunci. Nu mai vedeam și m-am gândit că ar fi patetic să mor acolo. Și la spital țipam din toate puterile: «Nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de vechituri cu schimb în troc. încep să schimbe între ei lucrurile pe care tocmai le-am furat: un colac de frânghie și un sextant pe o ladă cu rom, o chiuvetă și câteva scânduri, pe o roată dințată și uniforma secundului și așa mai departe. Toate astea după ce au lăsat, albe și curate, oasele scheletului descărnat al vasului. Hai să mergem, spuse Carol sculându-se în picioare. M-a ajuns oboseala. Am văzut, auzit și visat prea multe pentru o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
desuetul amoraș de ghips din centrul parcului -, servitoare și soldați în călduri, negustori cu amantele lor pe care din vreme în vreme le mai schimbau între ei, doamne ofilite care mimau fericirea pe sub umbreluțe de soare la brațul ofițerilor în uniforme de paradă, cu toate tinichelele lor de decorații, sclipind pe piept, călcând ritmic în sunetele festive ale fanfarei conduse de un capel maestru cu favoriți abundenți și care parcă nu mai murea niciodată... mi s-a îmbrehăit de acest vodevil
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Acest ritual cazon, al numărării cu înfrigurare a zilelor, se încheia pe data de 18 septembrie, în dreptul căreia fusese scris cu majuscule: LIBERARE. Încadrat de pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]