15,959 matches
-
țextura întregului. Ca o primă remarcă, arhitectura rotundului este evidentă la toate nivelurile: carte, capitole, poeme. Locul inițial, „aici” devine topos literar unde se „desfășoară” în ordine, „Ceremonialul Tăcerii”, revelator pentru lirismul esențializat. Atitudinea fermă a poetului este susținută de verbe cu forma de prezent, ca timp liric: „Sunt preotul Tăcerii, nu ecoul”, „Patria mea e Tăcerea ascunsă de tine”, „În noapte se ascunde Tăcerea”, „Numele tău Tăcerea îl cunună”, „Cerșetor de Tăcere, Cuvântul vorbește”, „Tu ești Tăcerea din gândul lui
EVANGHELIA TACERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360347_a_361676]
-
portret al Tăcerii”, „Tăcerea, ca o femeie mută”, „Rugăciune în Tăcerea inimii”, „Destin în Tăcere, destin în mirare”, „Un mare strigăt de Tăcere-i versul.” „Imnele Tăcerii” aduc în prim-plan structuri complexe în care apar atât substantive cât și verbe metaforizate: „O, Tăcere albastră cu nume de mare”, „Când în Tăcere cade drept Cuvântul”, „Urubu în Tăcere sunt”, „Munca norilor în Tăcere se țese”, „Miriapodic Tăcerea suspină”. „Tăceri la vedere” este capitolul de mijloc al cărții, care situează metafora în
EVANGHELIA TACERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360347_a_361676]
-
axiomatice ale logicii clasice, fie ale teoriei mulțimilor sau mai știm noi ce alte o sută de sisteme moderne moarte și reci, care utilizează cinci noțiuni primitive: implicația, negația, conjuncția, disjuncția și echivalența, precum această axiomă, de exemplu, cu zece verbe: “Sunt creat/creată, exist, trăiesc și cred și mi-ajunge că sânt și fac ce vreau și știu unde merg” - comitem, din neștiință, o greșeală fatală asupra Naturii-mamă și un atentat asupra întregii umanități. Căci: a greși este omenesc, dar
DESPRE 'MIGRAŢIA SPIRITUALĂ A SUFLETELOR DE LUMINĂ VIE PRIN TRUPURI SUCCESIVE' ŞI ÎNTOARCEREA ACASĂ A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 1723 din 19 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/360395_a_361724]
-
Acasa > Orizont > Ganduri > CAPCANĂ Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 394 din 29 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Arome Siluete de ceară Din candelă picură Untdelemn sfințit Capcană Ieșirea din verb... Pe scara de incendiu S-a oprit apa ! Confuzie Aleargă ciute Pe domeniu de vânat Vânător țintit Trezire Uf, adeseori Istoria aleargă prin noi Trezind speranțe Batjocură Pe lizieră gonacii Alungă rănită victima Punându-i coarne Victimă colaterală Glonț pe
CAPCANĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 394 din 29 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360596_a_361925]
-
femeie/albă-n șoapte/ cu acel bărbat.../tot mire.../ sau.../ mai bine zis,/ din mine...// caut umbra. [Îl cunosc pe „nu”, p.17]. Închei aici gândurile mele rânduite pentru dumneavoastră de tare departe, cu o ultimă remarcă, aceea a folosirii verbelor impersonale, transformate poetic în verbe-acțiuni personale: „[tu]ningi” (p.10), „cum te-ntâmpli,/ și cum mă-ntâmplu” (p.27). Vă doresc să căutați umbra și să găsiți Lumina. Poate că Anne Marie Bejliu a reușit. Cine știe?” Spune-ne câteva cuvinte despre
PATRICIA LIDIA ÎN DIALOG CU POETA ANNE MARIE BEJLIU(1) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 394 din 29 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360567_a_361896]
-
cu prilejul acestei rotunde aniversări, e momentul potrivit să relevăm și că el este cel care, printre primii, intuiește anvergura universală și valențele mai largi decât cele poetice ale lui Eminescu și care are, dintru început, revelația fascinației muzicale a verbului său, fiind copleșit de „puternicele acorduri de orgă religioasă pentru marile sfâșieri de suflet”, aflate într-un puternic contrast cu „mirajul elegant” al „bunei și surâzătoarei poezii a lui Alecsandri”. Rememorând drumul parcurs în tinerețea sa către apropierea de Eminescu
EMINESCU MENTOR SPIRITUAL AL LUI NICOLAE IORGA de LUCIA OLARU NENATI în ediţia nr. 897 din 15 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359958_a_361287]
-
știu azi decât frânturi, despre ciclul Carnot, Marea Teoremă a lui Fermat sau Războiul de Treizeci de Ani, la fel. Am uitat conținutul romanelor lui Sadoveanu și mare parte din poeziile lui Eminescu și-mi vine greu să conjug un verb regulat la plus-que-parfait. Știu, în schimb, alte lucruri. Am înlocuit între timp informația prin experiență, prin preferințe care mă individualizează, deosebindu-mă de ceilalți. Situația de azi e exact contrariul celei de pe atunci: ceea ce știu acum mă distanțează de restul
ILUZIA COMUNICĂRII PERFECTE de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 589 din 11 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/360050_a_361379]
-
Autor: Ion Cârstoiu Publicat în: Ediția nr. 1376 din 07 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Întrebarea de mai sus e legitimă. Vor fi avut dacii sunetul a = i precum slavii ori turcii? Încercăm să dovedim acest lucru prin câteva etimologii. Verbul a râde este explicat prin lat. ridere, iar acesta din i.e. *urid „a se rușina“ cf. skr. vrid „a se rușina“. Dar de la acest sens și până la „a râde“ e cale lungă! Mai curând noi apropiem rom. râd de numele
AU AVUT DACII SUNETUL Â (Î) ? de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360059_a_361388]
-
vezi lista), s.v. orokolo, vietn. sông „rău“ și indon. sungai cf. sngi „soare“ în khasi, mânc. bira ~ beru într-o limbă din India, kur „rău“ în budukh (Caucaz) cf. khur „soare“ în iraniene = kur = kira în persana, de aici și verbul curg. La samoezi situația e următoarea: în enets daha „rău“ cf. daga „soare“ cerchez (Caucaz), nganasan bikažää „rău“ seamănă cu Bicaz al nostru, Ozana lui Creangă cea frumos curgătoare se aseamănă cu tătarul özen „rău“. Japonezii numesc râul kawa comparabil
AU AVUT DACII SUNETUL Â (Î) ? de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360059_a_361388]
-
predacic *rău, cu a trecut la a: rău, exact forma cea mai veche românească. Acest râu a putut intra în latină sub forma riu + terminația -uș, cum am scris la râde. Desigur deducția e teoretică, dar nu imposibilă practic. Și verbul a curge vine tot de la „soare“: i.e. *(s)reu - cf. skr. sar, sări în aore, mafea, sară în woravin, etc. Germ. fliessen că și Fluse sunt de la Apolo, ca și chin. liu sau lou pe care dacă le citim cu
AU AVUT DACII SUNETUL Â (Î) ? de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360059_a_361388]
-
însoțire a unei limite de la care s-ar fi ajuns la valoarea de situare în apropierea limitei“ chiar și numai pentru motivul că, din ori¬ce formă a adj. longus, a, um am porni, rezultatul este adjec¬tivul românesc lung. Verbul a merge este explicat prin latinescul mergere care însemna „a se scufundă“, după ce s-a abandonat ideea originii din meo și pergo. Se admite așadar o evoluție semantica de la ,,a se scufundă“ la „a merge, a se deplasa“. Învățații s-
CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360053_a_361382]
-
și pergo. Se admite așadar o evoluție semantica de la ,,a se scufundă“ la „a merge, a se deplasa“. Învățații s-au gândit că doar de pe culmile munților plecarea unui om se aseamănă cu scufundarea să în vai. Și albanezii au verbul mergoni „a se depărta“, explicat de lingviști tot prin latinescul mergere. În lucrarea Alte eți¬mologii românești, acad. Al. Graur atrage atenția asupra asemănării romanescului a merge și a franțuzescului marcher, acesta din urmă explicat în di¬verse moduri printr-
CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360053_a_361382]
-
păstrat în ariile laterale ale lați¬nei. S-a sugerat și influența unui termen paronim din sub¬strat apropiat de albanezul mergoni (I. Fischer, în TILR, ÎI, 1969, p. 158). Este probabil ca in graiul daco-geților să fi existat un verb asemănător cu cel românesc de azi cf. sanscr. margayami care avea chiar sensul „a merge“, înrudit desigur cu marga „drum, cale“, rădăcina mrg (vezi Burnouf, op. cît., p. 504, 769). Poate așa se explică și pronunția ardeleneasca: „Pe dealul Feleacului
CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360053_a_361382]
-
printre cuvintele românești cu etimologia necunoscută, unele trebuie să fie strămoșești, au¬tohtone. Exagerările, absoluți¬zările, în sensul negarii elemen¬tului prelatin din Dacia ori a reducerii nejustificate a importanței factorului romanic sunt neștiințifice și deci inadmisibile. Se știe că verbul românesc a țipă are două sensuri: „a strigă“ (cu etimologia necunoscu¬ta), dar comparabil cu termeni baltici și ,,a arunca“ (tot cu etimologia necunoscută), care ne întâmpină numai în Ardeal, leagănul poporului dac. În zadar încercăm să găsim vreo simili
CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360053_a_361382]
-
unde tip însemna „a arunca, a azvârli“, aceasta fiind o dovadă în plus a conservării peste mi¬lenii a acestui cuvânt autohton chiar în inima statului vechi dacic. În seria paralelelor cu sân¬scrita se înscrie și adj. și ad¬verbul iute, explicat curent prin sl. liut „crud, groaznic, cumplit“. Dar în românește iute înseamnă, în primul rând, „rapid“, sens pe care îl are nu¬mai sanscr. jutas „repede“. Ca atare trebuie să admitem ideea că cel puțin această semnifică¬ție
CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360053_a_361382]
-
bine: o stea ~ să stea. În schimb soarele merge pe cer (arab. meši „a merge, a se plimba“ ~ ebr. šemeš „soare“) ori sare: acum e într-un loc, iar peste trei ore îl vezi în alt loc: a sărit acolo. Verbul sare seamănă cu soare, cu sura din v. indiană, mai ales cu sare”soare” in kaipi, toaripi din Papua Noua Guinee, după cum lat. salire „a sări“ e în legătură cu sol „soare“, si cu sal „astru diurn” in limba garo, India. La N. Stănescu
ORIGINEA LIMBAJULUI SI FILOSOFIA de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1384 din 15 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360061_a_361390]
-
2014 Toate Articolele Autorului IONUȚ ȚENE Poemul Zilei: Călătorul De dincolo venit din gânduri înserate Călătorul a căzut în memoria deșertului și-n focuri casnice de șemineu celest Cuvintele i-au amorțit mirarea drumului iar talpa speranței e izvor de verbe și întrebările zbuciumate poteci râului Călătorul a ostenit căutarea apei vii și Fata Morgana i s-a dăruit nopții cu pocale licori sau țâțe plesnite de lapte Drumețul a îngenunchiat gheața nisipului Vorbele lui sunt firave amintiri de iarbă Stele
CĂLĂTORUL, POEZIE DE IONUŢ ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1378 din 09 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360228_a_361557]
-
Acasa > Strofe > Introspectie > TIVESC UMBRELE CUVINTELOR Autor: Anne Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 1593 din 12 mai 2015 Toate Articolele Autorului unic ochi unică meduză care rătăcește printre verbe printre adjective căutând înnebunită calea spre metaforă ca o creangă de măr în floare tăiată fără milă de omul în bocanci albaștri metafora se ofilește sub privirile neputincioase ale cerului secerat rămâne și el căutând cântecul rămas ascuns în pânzele
TIVESC UMBRELE CUVINTELOR de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/359805_a_361134]
-
și autentice. Sonetele sale mustesc de gravitate, vehiculează idei și incită la meditație, sugerează deschideri spre lumi trăite sau închipuite, visul și trăirea interferând misterios. Paradoxul, ironia, autoironia și ludicul construiesc un univers de o remarcabilă forță de seducție lirică. Verbul a iubi, substantivul iubire cu sinonimele sale, adjectivarea acestora împreună cu substituienții metaforici și metonimici alcătuiesc o inedită rețea conotativă ce împânzește întregul spațiu al volumului, identificându-ne un meșteșugar de marcă al cuvântului. Iată câteva mostre: Dragostea inspiră trandafirii; Dușmanca
IUBIREA CARE MIȘCĂ SORI ȘI STELE de MIHAI MERTICARU în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/359795_a_361124]
-
feerie neîntânlită, într-un vers pe care Tudor Arghezi îl crede cel mai frumos, mai eufonic din poezia româmnească: „În cuibar rotind de ape peste care luna zace.” Aceste ape devin începutul lumii, stăpânite de imaginea lunii, nemișcată, sugerată de verbul „zace”. Acum Călin devine un Făt-Frumos, iar mireasa o zână: „Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă.” Reunirea perechii de îndrăgostiți, se face la fel ca „nunta
FARMECUL POEZIEI EMINESCIENE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359815_a_361144]
-
16. LAURA recitare: Astazi ne despartim 17 TOATA LUMEA recitare: Glossa 18. ALINA Multumiri, prezentarea participantilor si a lui Sorin Olariu... IV. POEM ÎNLĂNȚUIT, de Sorin Olariu , publicat în Ediția nr. 660 din 21 octombrie 2012. să aflu-n mine verbul durerii de a fi privirea mi-e deșartă cărările-mi sunt oarbe iar crugul se departă pământul mă resoarbe e frig și e-ntuneric în mine și-n afară și-n țurțurii ce umplu lumina mea de ceară cuvântul putrezește
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/359772_a_361101]
-
-n ungherul unui gând poemul moare moare cu fiecare rând iar pana-ncet se frânge cerneala curge peste închei aici e capăt e capăt de poveste ... Citește mai mult mă-nchid cu șapte lanțuri în fiecare zisă aflu-n mine verbul dureriide a fiprivirea mi-e deșartă cărările-mi sunt oarbeiar crugul se departă pământulmă resoarbee frig și e-ntuneric în mine și-n afarăși-n țurțurii ce umplu lumina meade cearăcuvântul putrezește-n ungherul unui gândpoemul moare moare cufiecare rândiar pana
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/359772_a_361101]
-
condor beat peste podișuri. De acolo știam că începe o altă măsură a lumii, mai simplă: acel artificiu cuibărit odată cu iarna în inima lucrurilor. Acea uzurpare de sine ce-aduce cu ea împăcarea... DUMINICILE MELE AMÂNATE Nu mai vreau trufia verbului. Minciuni și eșarfe colorate în ochiul care se apropie, îndepărtându-se. Prințul albastrelor alcooluri. Râsul care nu mai ucide, nu mai tatonează cărarea intimă: o existență mică, duminicile mele amânate. Și peste tot zăpada neagră zăpada neagră zăpada neagră. TOTUL
POEME DE GEO GALETARU de BAKI YMERI în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/359837_a_361166]
-
am tors ca pe un fir de tort, În carnea mea fierbinte să te port, Să arzi precum un foc mocnit, Așa cum veșnic te-am iubit. De câte ori am fost la greu, Te-am așezat lângă sufletul meu, Încătușați de-același verb, Cu tine-ntr-un destin să fierb. INCERTITUDINI Purtat mereu de-un legământ, Nu știu ce-am fost, nu știu ce sunt. Oricât aș vrea să mă alinți Aștept un semn și de la sfinți. Tu vrei și azi, ce doreai ieri, Că
FEMEIA SUFLETULUI MEU (1) – VERSURI de GAVRIL MOISA în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359814_a_361143]
-
prăjina“. Vom vedea relația imediat. Firește este și acesta un reflex al focului par, por, pară, pur, dar și al soarelui pari în yupultepec, baure etc., varianta rotacizata a lui Apolo. În sfârșit, iaculum, sulița scurtă de aruncat, e în legătură cu verbul iacio și, în ultimă instanță, cu saku „soare“ la amerindieni (limba kaddo) ori sak în jicaque (ambele în America). În sfârșit, si telum era o sulița de aruncat, lance al cărei nume se apropie de sem. țel „deal“ dar mai
FAMILIA SEMANTICĂ de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/359836_a_361165]