4,259 matches
-
dezbrac și să-mi pun un halat de hârtie. După ce mi-a luat niște sânge (o singură eprubetă, din fericire), m-a pus să mă Întind pe o masă, cu picioarele ridicate pe suporturile laterale. Avea o perdea de un verde deschis, de aceeași culoare cu halatul meu, care putea fi trasă În jurul mesei, despărțindu-mi partea superioară de cea inferioară. În prima zi Însă, Luce n-a tras-o. Doar mai târziu, când erau și spectatori. ― N-ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
până la celălalt capăt al tunelului, intrând în cel la începutul căruia se afla o plăcuță aurie pe care se distingea un scris cursiv și elegant care vroia să însemne "Jad". Spre deosebire de culoarul de pe care am venit, acesta era de un verde crud, alternând câteodată cu pete mai închise la culoare, din care se desprindeau, din câțiva în câțiva metri, alte tuneluri. La un moment dat, am luat-o la dreapta, urmând un hol secundar ce cobora lin. După câteva minute, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ce era încă deschis și îmbătându-mă cu izul său. Alături de el erau lalele și crini. Le vedeam culorile. Trandafirul imita un safir închis la culoare, lalelele erau de un galben aprins, iar crinii îmbinau magnific albul pur cu un verde crud. Mă obișnuisem cu întunericul, credeam eu. De undeva, de departe, se auzea un tren, iar cea mai apropiată cale ferată era la câțiva kilometri depărtare. Câte surprize ascunde o noapte tăcută! Povestește-mi despre cartea cu rândurile deja scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
plăci de beton. Tunelurile nu erau săpate în stâncă, asemănătoare celor din minele ce se afundă în munți, ci aveau formele lor proprii, pereții fiecăruia fiind acoperiți cu materiale diferite. Pereții unuia erau de un albastru deschis. Alții erau ca verdele smaraldului. Unii erau la fel de galbeni ca și aurul. Totul era superb. Nu ne închipuiam că vom putea găsi asemenea priveliști în subteran. Noi, eu cel puțin, îmi imaginam că va trebui să ne croim drumul prin caverne întunecate, umede, pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
data trecută și comentă: Bineînțeles că pot! Tot ce trebuie să fac e să conectez monitoarele, să pun cap la cap imaginile și... presto! Meteo în direct! Ceea ce trebuia să fie o sferă albastră cu câteva continente pline de un verde mai spălăcit era nimic mai mult decât o pată cenușie în vastitatea spațiului. Lumini apăreau și dispăreau cu o frenezie de neînchipuit! Furtuna! Corvium? Ce se întâmplă? întrebă Velail speriat când a văzut Pământul. E război, Constantin. Lumea se schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și... Dar n-am mai auzit în continuare. Deși buzele i se mișcau, vorbele care zburau de pe ele nu erau ale lui, și nici hainele pe care le purta, care chiar sub ochii mei se transformau în uniforme de un verde murdar ornate cu un romb argintiu. "Toate trupele, atenție! Pregătiți asaltul terestru! Începeți în 10, 9..." Stop! Oprește lucrul! Sergheiov, armează minele! îi zisei prin transmițătoarele primite. Fiți atenți! Vor ataca acum! Vocea mea răsună în urechea fiecăruia din școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pentru a doua oară în cinci minute! Gloanțele zburau pretutindeni! Cu toate astea, am zărit ceva. Prin praful alb se distingea o siluetă întinsă pe pământ. Avea pe cap o cască simplă și era îmbrăcat într-un costum de un verde cenușiu pe umerii căruia se găsea un cerc negru, iar în interiorul lui era centrat un pătrat alb. TEG! Era la baza baricadei pe care am ordonat să o părăsească și care era... ocupată. Trupele de Elita ale Guvernului... aoleu! Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
rărească, mândru și îmbrăcat în mantia cenușie ornată cu flori argintii de iederă pe umeri. În dreapta sa, ținându-se de mână, stătea o femeie aproape la fel de înaltă ca și el, zveltă, cu părul negru și lung și ochii de un verde mai crud decât cel al pietrei de jad. Ghicise cine era bărbatul... Fugi înaintea mamei sale și o îmbrățișă pe împărăteasă cu drag pentru că nu o mai văzuse de luni bune de zile. Apoi, fără cuvinte, se întoarse spre Felix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
minut-două, la ora nouă, printre copacii mari din parc va Începe concertul. Aerul serii era aproape răcoros, după o zi caniculară, și briza ușoară făcea frunzișul să foșnească molcom, În timp ce șirul de felinare cu globuri albicioase forma, pe fondul unui verde Întunecat, pete de un verde mai deschis. — Nu vrei să stai jos? CÎteva scaune rămăseseră neocupate, dar ei nu se așezau niciodată. Se plimbau agale. Alții făceau la fel, discreți, ascultînd În treacăt muzica: perechi, dar și persoane singure, bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
copacii mari din parc va Începe concertul. Aerul serii era aproape răcoros, după o zi caniculară, și briza ușoară făcea frunzișul să foșnească molcom, În timp ce șirul de felinare cu globuri albicioase forma, pe fondul unui verde Întunecat, pete de un verde mai deschis. — Nu vrei să stai jos? CÎteva scaune rămăseseră neocupate, dar ei nu se așezau niciodată. Se plimbau agale. Alții făceau la fel, discreți, ascultînd În treacăt muzica: perechi, dar și persoane singure, bărbați și femei, care trecuseră aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
al soțului ei. Nu se uitase pe nici o hartă. Avea impresia că merge la Întîmplare, intra pe străduțe care păreau că Îl Îndepărtează de țintă, și tresărea cînd recunoștea brusc fațada hotelului, cu cei doi arbuști În hîrdaiele vopsite În verde. De data aceasta, făcu din nou la dreapta, apoi iar și, pe un trotuar, puteai să vezi vreo cincisprezece gură-cască care se uitau dincolo de șosea. În ochii doamnei Maigret se aprinse brusc o luminiță. Comisarul păru că ezită, schimbă trotuarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
puțin de citit În La Tribune? Doamna Maigret, care lua În primire sala de baie după el, Încă se afla acolo, iar el Îi spuse prin ușa Întredeschisă: — Cobor. Așteaptă-mă jos. Pe trotuar se afla o bancă vopsită În verde, pentru clienții hotelului. Cerul era tot senin. De cînd sosiseră la Vichy, nu plouase nici măcar o dată. Patronul, bineînțeles, Îl aștepta la capătul de jos al scării. — Ce se mai aude cu asasinul? Nu e treaba mea, răspunse el, zîmbind. Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Încetinește pasul în același timp cu Iulius Agrippa. Amândoi, sensibili la frumusețe, doresc instinctiv să câștige un pic de răgaz pentru a putea admira în voie albastrul furat parcă de pe bolta cerului, îmbinat atât de natural cu auriul lămâii, cu verdele vălului naiadelor și cu galbenul împrumutat cu siguranță de pe mantaua Aurorei când își pune caii la ham. Nici verdele-închis al mirtului de Paphos nu este mai prejos. Agrippina îi adresează soțului ei un surâs reflectat la nesfârșit de sclipirile delicate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fi el un apartament închiriat, dar Ben și colegii săi de apartament au avut permisiunea să redecoreze. Nu e nevoie să spunem că n-au făcut nimic, cu excepția lui Ben. Ben și-a pictat pereții dormitorului într-o nuanță de verde mai închisă decât cea a unei sticle. Storurile sunt în bleumarin, verde și carouri vișinii, iar pătura și fețele de pernă se asortează. Peste tot pe perete sunt agățate desene originale, pe care Ben le colecționează. O parte dintre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ben. ― O, da, scuză-mă, am uitat. Cercetare. Da, asta-i cercetare. Sigur. Ecranul se face din nou negru și apar mai multe cuvinte de întâmpinare, lângă care se află trei căsuțe mici, pe un fundal de un albastru-deschis spre verde, înconjurate cu roșu. Și nu se mai întâmplă nimic. ― Doamne, ce mai pierdere de vreme, spune Ben. Unde sunt afurisitele de poze? ― Poate că ar trebui să apeși pe una dintre căsuțe? Ben încearcă, dar tot nu se întâmplă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cupru pal - pentru a crea un înveliș de aur lichid. Și priviți-l cum se împrăștie pe umerii Jemimei, legănându-i-se delicat în timp ce vorbește. Priviți mai de-aproape. Vedeți cum bretonul se oprește chiar deasupra ochilor ei verzi, cum verdele este accentuat de auriul de deasupra, cum bretonul îi pune perfect în evidență figura în formă de inimă. ― Isuse, spune Jeff, dându-se înapoi și admirându-și opera. Arăți absolut frumos, dacă recunosc și eu asta. ― Isuse, repetă Geraldine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ușa. Mă simt groaznic, și în timp ce mă împing pe lângă Lauren, apucându-mă cu mâna de gură, prind o imagine fugară în oglindă și văd că pielea mea aurie nu mai e aurie, și are mai degrabă o nuanță neobișnuită de verde. ― Pe acolo, spune Lauren, arătând spre hol. Repede. Merg împiedicat pe lângă ea și mă prăbușesc în genunchi în fața vasului de toaletă. Iese pastrama cu pâine de secară. Ies tăițeii de Singapore și costițele. Ies cartofii. Ies cornurile cu scorțișoară. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă vieață-n orice svon, Și numai tu gândești aiurea, Ca tânărul Endymion. De ce dorești singurătate Și glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zână liniștită Cu ochii mari, cu umeri goi? {EminescuOpI 229} Ah! acum crengile le-ndoaie Mânuțe albe de omăt, O față dulce și bălaie, Un trup înalt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nou pentru ei pe această corabie. Samuraiul se amestecă și el prin mulțimea de negustori, umăr la umăr cu însoțitorii săi, Yozō, Seihachi, Ichisuke și Daisuke. Privi munții Ojika de care se vedea nevoit să se despartă. Erau îmbrăcați în verdele crud de mai al copacilor. Era cea din urmă priveliște japoneză. Pentru o vreme, n-avea să mai vadă alta. Dintr-o dată dealurile din vale, satele, apoi casa lui, grajdul cailor, chipul lui Riku îi trecură unul câte unul prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lor ca niște fluiere, își atingeau ciocurile pentru ca apoi să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de pâlcul de rățuște se afla un pâlc de rațe sălbatice cu gâturi de un verde închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu zburau în stol, ci se înălțau una câte una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau își scuturau gâturile lungi și apoi și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
plecau sau se-ntorceau În cameră. Aveau o cameră la etajul al doilea, cu vedere la mare. De la fereastră se mai puteau vedea grădina publică și monumentul soldaților căzuți În război. În grădina publică erau palmieri și bănci vopsite În verde. Când era frumos afară dădeai mereu de câte un pictor așezat În fața șevaletului. Pictorilor le plăceau palmierii și culorile vii ale hotelului așezat cu fața spre grădină și spre mare. Italienii veneau de departe ca să privească monumentul. Era făcut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un pârâu și apoi urca direct dealul. Văzură o clădire lunguiață și joasă, bătută de vânturi și ninsori. Așa cum o vedeau printre copaci părea de un galben pal. De mai aproape se putea vedea că ramele ferestrelor erau vopsite-n verde.Vopseaua se cojea. Nick Își deschise clemele cu unul dintre bețe și apoi scăpă de schiuri. — De-aici putem să le cărăm, spuse. Urcă drumul abrupt cu schiurile pe umăr, Înfigându-și crampoanele-n gheață. Îl auzea pe George În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Bătrânul își plânge iar crengile goale, Compun un poem de moarte și jale. Se face-ntuneric, nici stele nu sunt. Amară e doina-ntre cer și pământ. Dar oamenii unde-s, că pași nu se-aud? Îi poartă visarea prin verdele crud.
Melancolie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83220_a_84545]
-
vieții Elenă Marin Alexe Un amestec de roșu și verde Către ramuri de plop strecurat Dintr- o sita de aur purcede Pe culori de Eden ruinat Plânge încet și firul de iarbă De vântul din zori rău asuprit Crengile-n foșnet stau să absoarbă Un adânc de amurg liniștit Obosit
Amurgul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83223_a_84548]
-
de vină. Ce merit am eu pe tăcutul pământ Pribeagă-ntr-o lume, de mila-i plângând? Te caut în zori, dar te caut și-n-noapte Dincolo de cântec, cu jale în șoapte. În zâmbetul gingaș și-n ochi de copilă, În verdele ierbii din glia umilă. Te strig să te-ntorci, port in mine aminuri, În dangăt de clopot răsună suspinuri. Se-așteaptă din ceruri un strop de lumină Să curgă pe suflet, din raza-ți divină.. Hai, vino să-mi umpli
Strig?t by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83230_a_84555]