3,591 matches
-
schimb, era interesată de bărbatul ăsta, despre care, în urmă cu doar cincisprezece minute, nici măcar nu știa că există. Da, tipul era răvășitor de frumos, dar ca el mai erau destui prin preajmă, numai că nici unul n-o făcuse să vibreze în felul ăla. Nu, la mijloc era ceva mai mult, ceva ce maică-sa îi spusese întotdeauna c-o să simtă atunci când avea să-l întâlnească pe bărbatul cu care să-și petreacă tot restul vieții. Și, în ciuda faptului că omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
moartea, și am nevoie ca În acest timp să mă Înlocuiești la expedierea scrisorilor, evident nu-ți cer să le scrii, doar să le trimiți, va trebui doar să emiți un fel de ordin mental și să faci să-ți vibreze un pic lama pe dinăuntru, așa ca un sentiment, ca o emoție, orice care să arate că ești vie, asta va ajunge ca scrisorile să pornească spre destinațiile lor. Coasa rămase tăcută, dar tăcerea echivala cu o Întrebare. Știi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în fața unei uși, Udi îmi aruncă o privire străină, degetele lui se târăsc spre genunchii mei, aflați lângă ele; mă uit la el cu apatie, oare ce încearcă să descopere acolo, o coardă interioară pe care s-o facă să vibreze, și abia atunci înțeleg, încearcă să mă mângâie cu mâinile acelea pline de vinovăție, apoi se bâlbâie, îmi pare rău, însă eu nici măcar nu aud pentru ce anume, pentru ce se întâmplase în dimineața aceea sau pentru ce se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
își scosese agrafa când s-a dus la culcare. Naoko nu s-a mișcat deloc. Arăta ca un animal mic ce ieșise din cuib, atras de lumina lunii. Datorită ei, buzele se conturau chiar exagerat. Părea o umbră vulnerabilă ce vibra cu fiecare bătaie a inimii, de parcă voia să șoptească întunericului cuvinte mute. Îmi înghițeam saliva în speranța că-mi domolesc setea, dar sunetele pe care le scoteam răsunau incredibil de tare în tăcerea desăvârșită a nopții. Ca și când sunetele ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
da. — Păi... spuse Reiko, scărpinându-și o sprânceană cu vârful degetului... După ce a plecat fata de la mine, m-am prăbușit pe un scaun și am rămas cu privirile în gol, neștiind ce să fac. Îmi auzeam inima b\tând puternic. Vibrau în fiecare colțișor din trupul meu. Brațele și picioarele mi se păreau ca de plumb, iar gura îmi era uscată de parcă înghițisem molii. M-am târât până la baie, știind că urma să mi se întoarcă copilul. Vroiam să spăl toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nici nu înțelegeam ce scrie în el. Nu eram capabil decât să privesc, absent, la pagina aceea tipărită și să mă întreb ce o să se întâmple cu mine de acum încolo, cum se vor schimba lucrurile. Aveam senzația că totul vibra în jurul meu. Am oftat adânc și am închis ochii. Nu regretam nimic din ceea ce făcusem în ziua aceea. Știam că dacă era să o iau de la capăt, a[ fi f\cut exact aceleași lucruri, a[ fi tr\it exact în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
descoperit că orixás, pe care credea că i-a distrus În inima ei, locuiau Încă În pântecele ei. Să nu crezi că eu consider asta un fapt pozitiv. Dumneata m-ai auzit vorbind cu respect despre energiile astea supranaturale care vibrează În jurul nostru În țara asta. Dar să nu crezi că privesc cu vreo simpatie aparte practicile de posesiune. Nu-i același lucru să fii un inițiat și să fii un mistic. Inițierea, Înțelegerea intuitivă a misterelor pe care rațiunea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
nu-i așa? Haide, arătați-ne și nouă comoara aceasta pe care o țineți sub braț... Vi-i prezint pe doi dintre directorii mei generali”. Îl pofti să ia loc În fața biroului Încărcat cu manuscrise și mângâie cu niște mâini vibrând de interes coperta operei care-i fusese adusă: „Nu-mi spuneți, știu tot. Dumneavoastră veniți din Vipiteno, oraș mare și nobil. O viață Întreagă În serviciul Vămilor. Și, În taină, zi de zi, noapte de noapte, paginile acestea, Înfiorate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
când începe serialu’. Mă plasasem în spatele unui bărbat în pardesiu elegant, culoarea muștarului. Lângă el, o doamnă între două vârste, distinsă. Îi puteam vedea profilul și îmi dădeam seama că era impresionată de funeraliile Seniorului. Toată masa aceea de suflete vibra în consonanță cu glasurile severe ale slujitorului Domnului, intonând baritonal „în veci pomenirea lui”. În mod ciudat, senzația era că Seniorul revenise în mintea poporului nu atât prin activitatea sa politică de după Revoluție, cât prin moartea-i discretă. Probabil datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu privirea ageră, mustrătoare. Toată lumea era îmbrăcată în pijamale, eventual cu un halat de un roz-spălăcit pe deasupra. Atmosfera era nașpa. S-a deschis ușa și a intrat Sabina. Pijamale cu floricele, halat roz-spălăcit, scămoșat. S-a bucurat că mă vede, vibra toată. Era slabă, cu privirea ușor derutată. În cinstea sosirii mele se rujase, își dăduse și cu rimel. Era drăguță, dar cu ceva patetic în felul de a se purta în lume. Aveai senzația că un tribunal de pe alt tărâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Tocmai, nu mai pierdem timp. Da, dar eu iubeam o altă femeie sau, mă rog, iubeam două femei în paralel. Aveam nevoie de răgaz, să înțeleg ce era în inima mea. Nu contează, ea mă iubește, o să mă facă să vibrez mai ceva ca înainte de apariția vrăjitoarei ăleia. E drept, o speria la mine faptul că mă puteam îndrăgosti de orice ciudată. Dacă ar fi fost doar o aventură, mai treacă-meargă, așa însă, eram tare imprevizibil. Vezi? Cum poți atunci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cadou în brațe. Orchestra a intonat câteva acorduri vesele. Am pus-o la masă, i-am umplut farfuria cu salam, cașcaval, ciorbă, sarmale. La nouă și un sfert a aterizat și bunica Sabinei, cu o broboadă pe cap. Orchestra a vibrat, am scos și purcelul de lapte. Bătrâna ne iertase pentru nehotărâre, se rugase pentru noi și uite că necuratul își pusese coada pe spinare și dus a fost. Au mai venit vreo două familii și am ajuns să fim treisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
activitate. Sunt poate mai mulți, mănâncă mai bine, au locuri de muncă, dar le lipsește romantismul vieții pe care au dus-o părinții și bunicii lor și nu simt poate absența acestui romantism decât ascultând poveștile înaintașilor care fac să vibreze în ei, fără a-și da poate seama, fibra etniei din care fac parte. Tezaurul lor folcloric, muzical, coregrafic a fost asimilat, în unele țări de cel național sau l-a influențat pe acesta. Cântecele și jocurile exprimă întocmai starea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
înăbușit, se auzi în Nostromo atunci când intră în contact cu solul. Vinciurile hidraulice absorbiră zguduitura. ― Am ajuns. Ceva clacă. Un circuit minor, probabil. Sau poate o sarcină insuficient compensată. Apoi un șoc teribil scutură nava. Plăcile de titan de pe cocă vibrară, lansând prin Nostromo un enorm vuiet metalic. ― Pierdut, pierdut! urlă Kane în momentul în care lumina pasarelei dispăru brusc. Indicatoarele de presiune țipară un avertisment când șocul se repercută până-n terminațiile nervoase, electronice și interdependente ale lui Nostromo. În sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o să am eu grijă să-l fac să înțeleagă că era mai bine dacă se detașa. Firul se înfășură cu ușurință în jurul scripetelui preț de câteva secunde. După aceea Dallas văzu cu mulțumire că se întindea cam tare și că vibra datorită rezistenței întâlnite. ― E o greutate la capăt. Atârnă. ― Cablul e înțepenit? ― Imposibil. Urcă, dar încet. Dacă firul a agățat ceva; în afară de Kane, diferența de greutate l-ar face să urce mai repede, sau mai încet. Eu cred că omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Rânduri de numere se lungeau pe ecranul agățat deasupra lui Dallas. ― Nu-i rău. Corectăm cursa cu mai multă precizie când vom fi sus, dacă va fi nevoie. Fiți gata pentru decolare. Înfășurat în vârtejuri de praf. Nostromo prinse a vibra. Un vâjâit grozav crescu peste măsură. Tunetul acestei mașini făcută de mâna omului cuprinse peisajul de lavă și coloanele de bazalt. ― Gata, zise Ripley. Dallas îl privi pe Ash. ― Cum se comportă nava? ― Totul este corect. Pentru cât timp, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
poate doar la cei aflați în agonie poți vedea, el duse pistolul la tâmplă. Lumea se ridică din scaune. Îl priveam cu atâta încordare, încît simțeam cum mi se umflă venele tâmplelor. Vedeam cocoșul revolverului cum se ridică încet, parcă vibrând. Și brusc, ca și cum acea vibrație s-ar fi propagat în sală, am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. L-am mai văzut pe Ruletist prăbușindu-se de pe ladă și revolverul descărcîndu-se cu zgomot apocaliptic. Dar aerul era deja plin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
hotîrît să omorâm coropișnița. Traian o ținea încuiată în cușeta lui, iar cheia și-o atârnase la gât de un șnur. Dar noi aveam o altă cheie, care se potrivea, și astfel, la lumina unei lanterne, am dibuit borcanul, care vibra de-o zbatere interimară. Am mers cu el în spălător și ne-am uitat mult timp, la lumină, la gâza monstruoasă dinăuntru. Aceasta se ridicase oblic, proptind cu cazmalele mari ale labelor peretele de sticlă. Nu știam ce să facem
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
copil sărac dintr-o povestire sămănătoristă, brazii falnici încărcați cu steluțe colorate, pâlpâitoare, cu jucării și bomboane de salon, cu globuri sofisticate și beteală. Vedeam zvâcnirile verzi și roșii ale vreunei orgi de lumini cuplate la o stație din care vibra muzica. Vedeam câte un muc de țigară, roșu fosforescent, căzând dintr-un balcon întunecat. Cu ochii în lacrimi, îi vorbeam tot timpul, sperând să mă audă, așa cum îi vorbisem altădată lui Lili. Vorbeam chiar cu voce tare, scoțând aburi în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mâinile pline de praf peste tricoul galben care-i acoperea sânii. Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul deschis, dar trase draperiile de damasc stacojiu. În cameră se lăsă o semiumbră roșiatică. O rază de lumină, trecând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
când era mică. Camera e deocamdată goală, dar o simt venind. Firul mă leagă de mașinile ei cu numere imposibil de ținut minte (trei sute șaizeci și cît? o sută douăzeci și cît?), de străzile ei mărginite de școli și ateliere, vibrează, îmi întind labele transparente prin cameră. Tremur de poftă, de așteptare. Pândesc la geam, apoi, cu agilitate, sar la ușă. Mă strecor printre cărți, lăsîndu-mi afară doar căngile de pe care picură veninul. Fojgăi prin baie și cotrobăiesc prin oalele din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pachet auriu de cafea în care zuruie boabele. Cafea austriacă, unii spun că e cea mai bună, alții că e cea mai proastă. O pui în aparatul de râșnit, potrivești deasupra capacul de plastic transparent și în timp ce motorașul începe să vibreze ții mâna deasupra lui. Îmi pun și eu mâna peste mâna ta. Te iau după mijloc și nu mai vreau să fiu cuminte deloc. Știu că avem toată noaptea înainte și că trebuie cumva gradate lucrurile, pentru că altfel poate fi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de poezii. Bordul camionului era spart, desprins. Câte un cadran atârna de două fire izolate în fâșii de plastic galben, altul avea geamul spart și îi puteam mișca acul indicator cu degetul. Doar cadranul kilometrajului rămăsese la locul lui, deși vibra și el în toate direcțiile, ieșit din șuruburi. De altfel, era singura piesă a camionului care mai funcționa. După ce stăteam în cabină vreo oră, adică până ne plictiseam, kilometrajul se modifica, arătând dintr-o dată altă cifră, din ce în ce mai mare, ca și când efectiv
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
brațe și pulpe. Ni se ridica acum în față un om jupuit, mai trist decât moartea. Carmina ceru sângele, și pe trupul acela musculos se împletiră frânghiile și ațele roșii și vinete ale venelor, arterelor, capilarelor, iar sala începu să vibreze surd de zgomotul puternic al inimii. Puia ceru nervii și simțurile, și omul își deschise ochii, ochii albaștri. Pe carnea încă vizibilă îi șerpuiră nervii gălbui, în tecile lor de mielină. Ester sărută perla și omul se înveli într-o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
țuguiat, fără ferestre. De aproape era sinistră: o mare cutie de scânduri date cu smoală. Avea la mijloc o ușă deschisă, în pragul căreia sfârșea și cărarea mea. Umbra mea se proiecta într-acolo ca un ac indicator, negru și vibrând. Am înaintat șovăind până în fața ușii. Era o mare ușă stacojie, înăuntru - un întuneric des, hașurat, îmi era rău și m-am sprijinit o vreme cu fruntea de ușă. Nu aveam unde să fug. Nu exista nici un loc în lume
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]