24,388 matches
-
Brăilei. Între brațul Macin și brațul Cremenea se află zona numită Baltă Brăilei. Este brațul care se formează în dreptul localității Silistra, având un debit de apă mai mare ca cel al brațului Borcea. Este brațul care se formează în dreptul localității Izvoarele, preluând un debit substanțial mai mare din Dunăre și vărsându-l în brațul Borcea. Se mai numește și Brațul Rău, mai ales datorită așa numitelor anafoare care se formează aici, din cauza adâncimilor foarte mari înregistrate la începutul sau (aproximativ 25
Brațele Dunării () [Corola-website/Science/297465_a_298794]
-
dispărute. Ramura științei care se ocupă cu studiul Traciei și al tracilor se numește tracologie. Separarea tracilor din masa populațiilor indo-europene s-a petrecut în epoca bronzului, în momentul în care s-au individualizat grecii și ilirii. Cele mai timpurii izvoare ce îi menționează pe traci sunt poemele homerice, Iliada și Odiseea, scrise în sec. IX i.e.n. de către Homer. Acestea fac referire la războiul troian din 1200 i.e.n., un conflict dintre ahei și troieni de la sfârșitul epocii bronzului. În acest război
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
un conflict dintre ahei și troieni de la sfârșitul epocii bronzului. În acest război se menționează că au participat câteva populații tracice: arcași peoni de pe Axios, ciconi , frigieni și misieni ca aliați ai troienilor. În secolul al XII-lea i.en., izvoarele asiriene menționează o populație nouă așezată în Anatolia, numită "musku", un neam tracic al frigienilor. Pe tăblițele linearului B ce aparțin civilizației miceniene apare numele de "tre-ke-wi" (numele vechi al Traciei). În secolele XIII-XI i.en. se desfășoară "invazia popoarelor
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
Carianda, autor din secolul IV i.en., localizează Tracia între Strymon și Istru. Susține că geții se învecinează cu sciții, fără a preciza granița dintre ei, deci este probabil ca geții să se fi extins spre nord, peste Dunăre, căci izvoarele mai târzii (ca Strabon) susțin că geții au trăit în sec. I i.en.-I e.n. de o parte și de altă a Dunării amestecați cu tiragetii și cu bastarnii. Strabon menționează că dacii și geții vorbeau aceeași limbă, că
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
au așezat și au trăit în zona munților Haimos și Rhodope erau neamuri primitive, războinice, în vreme ce tracii ce s-au stabilit de-a lungul coastelor Mării Egee și Mării Marmara erau mult mai civilizați și mai pașnici." Populațiile trace menționate în izvoarele scrise sunt în număr de peste 100. Mircea Eliade și Petru Culianu consideră că existau circa 200 de triburi trace Nu sunt informații suficiente despre fiecare dintre ele. Herodot susține că tracii erau mai numeroși după inzi. În nordul munților Haemus
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
petrol și gaze naturale (în principal în Norvegia), minereu de fier (în Suedia), minereuri neferoase (crom, nichel, cobalt ș.a.) în Finlanda. Dintre resursele de suprafață se remarcă pădurile de conifere, pășunile, potențialul hidroenergetic și spre deosebire în Islanda gheizerele și izvoarele termale. Industria este în ansamblu bine dezvoltată. Toate țările din regiune au o producție însemnată de energie electrică, iar Norvegia se remarcă în domeniul exploatării și prelucrării hidrocarburilor. În această zonă predomină creșterea animalelor pentru carne (bovine, porcine), lapte (bovine
Europa de Nord () [Corola-website/Science/297481_a_298810]
-
din Grecia antică. Aceste povestiri, familiare tuturor grecilor antici, formau fundamentele ritualurilor lor și erau o reprezentare a lumii, cel puțin până la Pitagora. este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu dispunem decât aproape numai de izvoare literare și filozofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculații anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) și rareori de informații ale istoricilor, capturate direct din tradiție (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuși deși chiar acestea din urmă au pus în circulație
Mitologia greacă () [Corola-website/Science/297482_a_298811]
-
un document din secolul al IV-lea al erei creștine. "călărași", corp militar auxiliar în evul mediu, în Țara Românească a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare origine posibil indo europeană - kavoSNa (calduț), probabil cu referire la izvoarele termale din zonă din slavul "dolu" (vale) și râul "Jiu" („Jiul de vale”) - de la tribul celtic al "galilor", care locuiau prin aceasă zonă în antichitate - de la regiunea Galiția - din limba cumană "gala(t)", provening din arăbescul "kalhat" (fortăreață) orașul Giurgiu
Listă de etimologii ale județelor României () [Corola-website/Science/297447_a_298776]
-
turiștilor - se evidențiază un turism practicat de elevi și studenți cu caracter recreativ, cultural de către persoanele mature și turismul vârstei a treia, preponderent creativ. Turismul în România se bazează pe un potențial turistic important. Începând cu varietatea formelor de relief ( izvoare de apă minerală și termală, lacuri folosite pentru agrement, natație și pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri bogate de foioase și conifere, peisaje diverse de la cel al crestelor montane ce depășesc 2.000 m la cele de
Turism () [Corola-website/Science/297475_a_298804]
-
și minima - aflată la 434 m altitudine, este de 82 m, depinzând de regimul de exploatare. Geologic amenajara este situată în zona flișului Carpaților Orientali. Două captări secundare aflate la Tașca respectiv Izvoru Muntelui, deviază apa râurilor Bicaz respectiv pârâului Izvorul Muntelui în lacul principal. Cea de la Tașca se constituie în spatele unui baraj de tip stăvilar cu două câmpuri deversoare echipate cu 2 stavile segment cu clapetă, fiind limitată de un dig lateral cu o lungime de 1,3 km și
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
diametrul de 0,4 m și o lungime de 9845 m, ce asigură debitul de servitute. Cea de-a doua captare (de tip tirolez, debit instalat de 2,4 mc/s) este instalată la traversarea galeriei de derivație de către pâraul Izvorul Muntelui, cu dirijarea acestuia direct în galerie (conductă îngropată cu diametrul de 3 m și lungime de 150 m). Debitul normal de transport al derivației la nivelul normal de retenție al lacului este de 15 m/sec. Apa acumulată la
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
31 milioane m prin înlocuirea digului longitudinal de la malul drept cu un dig transversal în frontul de retenție. Este un baraj de greutate construit din beton și unește Muntele Gicovanu cu Obcina Horștei, fiind situat în amonte de confluența pârâului Izvorul Muntelui cu Bistrița. A fost construit între 1950 și 1960, are o înălțime de 127 m, o lungime de 435 m la coronament și o lățime maximă la bază de 119 m (la nivelul blocurilor deversoare), respectiv 115 m (la
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
sub presiune (galerie de aducțiune), castel de echilibru, conducte forțate, distribuitoare, uzină electrică, bazin de liniștire și canal de fugă. Căderea brută folosită este de 149 m (94 m apar datorită barajului și 55 m prin tăierea buclei râului între Izvorul Muntelui și Stejaru de către derivație). Centrala propriu-zisă este de tip semiaerian, include 6 grupuri generatoare cu turbine Francis cu ax vertical, dintre care 4 cu o putere instalată de de 27,50 MW și 2 de 50 MW (total 210
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
de calitate. Startul lucrării s-a dat în toamna anului 1950, sub forma a 3 șantiere amplasate la intrarea și respectiv ieșirea tunelului de aducțiune (satele Cârnu și Stejaru) și în zona viitorului baraj (în apropierea confluenței Bistriței cu pârâul Izvorul Muntelui). Cu proiectarea și prospecțiunile geologice asigurate de același I.S.P.E. București, șantierele au avansat și, în primăvara lui 1951 a fost deviat cursul apelor Bistriței printr-un sistem de diguri dispuse lontgitudinal, începând și activitatea de străpungere a muntelui Botoșanu
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
din 6 martie 2000 (privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate"), o arie protejată cu statut de rezervație acvatică, de 150 de hectare. Arealul se află pe malul drept al acumulării, în zona Izvorul Alb Fauna apelor lacului cuprinde specii precum: babușcă, clean, lostriță, moioagă, mreană, oblete, păstrăv (indigen, de lac și curcubeu), porcușor, plătică, scobar. Există pe malul stâng, opus celui al rezervației, o crescatorie de păstrăv în localitatea Potoci, unde se găsește
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
și Durău, acesta urcă Ceahlăul pentru a coborî spre Izvoru Muntelui și de aici mai departe spre baza barajului, pe dreapta Bistriței. Porțiunea montană a drumului este foarte deteriorată. Alternativă există pe marginea lacului numai sub forma unui drum forestier - "Izvorul Alb", între intersecția cu DJ155F din satul Ceahlău și porțiunea de acces pe coronamentul barajului a DN15. Accesul feroviar se face prin gara Bicaz, la capătul magistralei 509 (secundară și neelectrificată). Aeroporturile cele mai apropiate (în distanțe calculate de la Bicaz
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
excentrică.” În Al Doilea Manifest, Breton afirmă că suprarealismul luptă să obțină „avantaj mintal, din care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și viitorul, înțelesul și neînțelesul, nu vor mai fi percepute contradictoriu.” Breton și colegii lui credeau că izvoarele libertății personale și liberării sociale stau în inconștient. Au găsit exemple în tablourile pictorilor Hieronymus Bosch și James Ensor, în scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarry și chiar în conceptele revoluționare ale lui Karl Marx. Deși mișcarea suprarealistă
André Breton () [Corola-website/Science/297543_a_298872]
-
1000), s-a păstrat o tradiție orală destul de coerentă pentru a reconstitui, în linii mari, miturile și cultul. Dar informațiile privind credințele imigranților norvegieni în Islanda, valabil pentru întreg ansamblul triburilor germanice se cer coroborate cu dovezi suplimentare. Un alt izvor important privind religia germanică nordică este "Istoria episcopilor de Hamburg" redactată de Adam von Bremen în jurul anului 1070. "Edda în proză", "Snorri Edda" sau "Edda Nouă" a fost scrisă în jurul secolului al XIII-lea, de Snorri Sturluson, care a fost
Mitologia nordică () [Corola-website/Science/297539_a_298868]
-
scandinavici despre cosmogonie și eshatologie. Tot în Islanda începând cu secolele XII-XIII s-au dezvoltat povestirile cu caracter mitico-religios numite "saga", care vorbesc despre eroi legendari, regi și alte personaje. Aceste saga erau cântate de scalzi (poeți de curte). Dintre izvoarele istorice nescrise cele mai importante sunt inscripțiile runice cum ar fi piatra de la Rök (Suedia), amuleta Kvinneby sau stânca de la Eggjum (Norvegia). Există și multe pietre runice care înfățișează scene din "Völsunga saga" sau care îi arată pe Odin și
Mitologia nordică () [Corola-website/Science/297539_a_298868]
-
și în coloniile nordice din Arhipelagul Britanic. Este un zeu al războiului și o personificare a furtunii și a tunetului. Este adeseori asociat cu zeii Indra și Jupiter. Freyr este un zeu al fecundității, al ploii și al fertilității. Unele izvoare îl plasează într-o relație specială cu teritoriul și poporul suedez și este considerat un întemeietor al regalității. Cel mai vechi zeu al populațiilor germanice era însă Tyr (Tiwaz), un zeu al războiului, ale cărui atribuții erau de a hotărî
Mitologia nordică () [Corola-website/Science/297539_a_298868]
-
pentru care ar trebui să presupunem vârful activităților economice, inclusiv al activitățior meșteșugărești, deci inclusiv al producției ceramice de atelier. Oscilații semnificative în jos, pentru circulația monetară din Oltenia, sunt evidențiate în legătură cu invaziile, alte evenimente militare, mai puțin cunscute din izvoare, par să se fi produs în 589/590, 593/594 și 597/598. Evidența numismatică în spațiul Olteniei iluminează, indirect, situația strategică a Munteniei, care a fost teritoriu de pasaj a migratorilor. Un alt indiciu al latinizării avansate, îl constituie
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
care și-a primit astfel numele în acel an (de la cel al Mănăstirii Sinaia, al cărei nume provine la rândul sau de la cel al Muntelui Sinai). La 9 mai 1880 Sinaia a dobândit statutul de comună urbană și cuprindea cătunele Izvor, Furnică și Poiana Țapului. Intravilanul orașului Sinaia a fost astfel desprins din domeniul comunei Podul Neagului, care și-a mutat reședința înapoi la Comarnic. În 1884, cătunele Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului s-au separat de Sinaia, formând comună
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
cuie de fier, care avea 45 de angajați, români și germani. Din punct de vedere administrativ, comuna era reședința plaiului Peleșul din județul Prahova. În 1925, Anuarul Socec consemnează că Sinaia avea sistem de canalizare și apă curentă, alimentată din izvoarele Peleșului și Vânturișului, precum și o uzină hidroelectrica de 1500 de cai-putere care alimenta sistemul de iluminat public electric. Spre sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3906 locuitori și era reședința plășii Sinaia din județul Prahova. În 1950, Sinaia a trecut în
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
semnalate așezări stabile în mai multe puncte, însă locuirea umană se concentra pe terasa stângă a râului Sopot care prezenta avantaje naturale deloc neglijabile. Pe acest mal, așezarea era protejată de Crivățul ce bătea dinspre est și beneficia de numeroasele izvoare de apă potabilă limpede și rece. Aprovizionarea cu apă potabilă a orașului a fost asigurată, până târziu, în Evul Mediu și chiar în Epoca Modernă, de bogăția în apă de izvor a văii Sopotului. „Cișmelele lui Ionașcu erau alimentate cu ajutorul
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
Crivățul ce bătea dinspre est și beneficia de numeroasele izvoare de apă potabilă limpede și rece. Aprovizionarea cu apă potabilă a orașului a fost asigurată, până târziu, în Evul Mediu și chiar în Epoca Modernă, de bogăția în apă de izvor a văii Sopotului. „Cișmelele lui Ionașcu erau alimentate cu ajutorul conductelor de olane din pământ ars care captau apa de aici. Așezările neolitice au fost la început deschise, nefortificate, menționând pentru neoliticul timpuriu așezarea din cartierul Cireașov, punctul Sărăcești (aparținând Culturii
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]