24,310 matches
-
conștiințe lucide care trăiește, paroxistic, sentimentul alienării într-o lume dezaxată spiritual. Vibrațiile eului ultragiat consemnează cu acuitate apropierea „îngerului adâncului”, textele constituindu-se în adevărate „cărți ale infernului personal”. Efortul de izbăvire existențială, culturală și spirituală al poetului convertește glasul Apocalipsei în cântec. D. captează liric mesajul transcendenței, devenind un adevărat exponent al poeților religioși, de esență tradiționalist-mistică. Câteva din volumele sale fac parte dintr-un amplu proiect de transpunere în versuri a textelor sacre: Psalmii în versuri (1993; Premiul
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
cea mai însemnată a lui D. o constituie eseurile publicate în reviste de prestigiu ale vremii. Debutează la „Românul” din Arad, în 1911, semnând apoi articole în mai multe reviste și ziare din Ardeal și din Regat: „Tribuna poporului”, „Cosinzeana”, „Glasul satelor”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Neamul românesc literar”, „Unirea”, „Lumina poporului” ș.a. Nu avea să mai mire, așadar, pe nimeni elegantul condei de jurnalist care se afirma la „Ramuri”, în anul 1913. Cu eseuri literare și recenzii, D. colaborează, în perioada imediat
DRAGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286851_a_288180]
-
calități inexistente, pentru premiul Adamachi. Și D. va primi o parte din acest premiu, în 1915, an în care scrierile lui Calistrat Hogaș sunt respinse. După război va locui mai mult la Fălticeni, unde din 1918 scoate, pentru puțin timp, „Glasul Sucevei”, „publicație de propagandă culturală și cetățenească”. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societății Scriitorilor Români. În personajul Pitarcă, din romanul Mângâierile panterei de Mihail Sorbul, D. poate fi recunoscut cu întregul său cortegiu de ciudățenii. Revistele și gazetele
DRAGOSLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
din preajma intrării noastre în primul război mondial, au apărut în „Telegraful român”, „Arta” (Iași; semnează I. Ivaciuc), „Ramuri”, „Convorbiri critice”, „Opinia” (Iași), „Deșteptarea” (Brașov), „Cosinzeana”, „Flacăra”, „Luceafărul” (Sibiu), „Dobrogea jună”, „Universul literar”, „Gazeta poporului” (Suceava), „Sburătorul”, „Adevărul literar și artistic”, „Glasul Bucovinei”, precum și în multe altele. Și-a strâns, începând cu volumul La han La trei ulcele (1908), scrierile în proză, încercări de resuscitare a atmosferei pe de o parte rurală, pe de alta conservând ceva din pitorescul moravurilor de la marginea
DRAGOSLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
profesor în Cernăuți și Timișoara (1933-1957), redactor-șef al revistei „Bucovina literară” și ca secretar literar muzical la Opera de Stat din Timișoara (1958-1972). Colaborează la majoritatea revistelor literare dintre cele două războaie: „Junimea literară”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Convorbiri literare”, „Glasul Bucovinei”, „Viața socială a Bucovinei” (București), „Argonaut” (Rădăuți), „Gând românesc” (Cluj) etc. Este autorul mai multor versiuni românești pentru librete de operă (Norma de Bellini, Orfeu în infern de Gluck, Pescuitorii de perle de Bizet ș.a.). Traduce din literaturile germană
DRUMUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286885_a_288214]
-
frig, / Ger subțire a coborât în grâu, / Copacii regretă mugurii țâșniți / Și în mame tresar pruncii.” Astfel, Cer înfrunzit fixează două dintre liniile axiale ale poeziei lui G.: celebrarea unei lumi mirifice și sentimentul elegiac, adesea sumbru, al timpului devastator. Glas de ceară (1972) continuă evocarea cu prohodirea tatălui dispărut (prezență tutelară și în alte cărți), a mamei, a tuturor „rădăcinilor”, într-un perpetuu balans între viața mirabilă, în armonie cu cosmosul, și amenințarea morții. În Masa de mire (1975) predomină
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
de Eminescu, Învierea încă mai e posibilă: „Luminii ce o port în mine / Și se căznește drumul să-și slujească / I-ar trebui încă un trup / S-ajungă-n albia cerească. // I-ar trebui încă un crug, / Hăuri și mlaștini să învingă; / Glasuri mă strigă din adânc, / Tânjește ora-ntr-o ferigă / [...] Bulbii așteaptă sub zăpadă, / Aripi în vânt își frâng puterea - / Ajută, Doamne, să se vadă / Cum se repetă Învierea”, spune poetul în textul semnificativ intitulat Calvaria. Nu este vorba, la G.
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
dar strângând în el experiența din interval. Ultimele comentarii despre poet îl definesc ca pe un „neoclasic” (Octavian Soviany), rostind nesofisticat „cosmosul mirific” (Ștefan Aug. Doinaș, Nicolae Balotă), într-un echilibru al tradiției și modernității. SCRIERI: Cer înfrunzit, București, 1969; Glas de ceară, București, 1972; Masa de mire, București, 1975; Ochii florilor, București, 1976; Dimineața cuvântului, București, 1980; Paranteza Lunii, București, 1985; Stelele strigă, București, 1988; Timp răstignit, București, 1991; Inima lui septembrie, București, 1996; Poeme, pref. Nicolae Balotă, București, 1997
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
Nicolae Balotă, București, 1997; Plâns de heruvim, postfață Ștefan Aug. Doinaș, București, 1999; Clipa dintre hotare, București, 2001; Vocale celeste, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Florin Manolescu, „Cer înfrunzit”, RL, 1970, 13; Victor Felea, „Cer înfrunzit”, TR, 1970, 17; Daniel Dimitriu, „Glas de ceară”, CL, 1972, 17; Zaharia Sângeorzan, „Glas de ceară”, CRC, 1972, 44; Piru, Poezia, II, 335; Aurel Sasu, „Masa de mire”, ST, 1976, 2; Gheorghe Grigurcu, Între orgoliu și inocență, VR, 1976, 3; Daniel Dimitriu, „Masa de mire”. Candoare
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
Ștefan Aug. Doinaș, București, 1999; Clipa dintre hotare, București, 2001; Vocale celeste, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Florin Manolescu, „Cer înfrunzit”, RL, 1970, 13; Victor Felea, „Cer înfrunzit”, TR, 1970, 17; Daniel Dimitriu, „Glas de ceară”, CL, 1972, 17; Zaharia Sângeorzan, „Glas de ceară”, CRC, 1972, 44; Piru, Poezia, II, 335; Aurel Sasu, „Masa de mire”, ST, 1976, 2; Gheorghe Grigurcu, Între orgoliu și inocență, VR, 1976, 3; Daniel Dimitriu, „Masa de mire”. Candoare și rafinament, CL, 1976, 4; Zaharia Sângeorzan, Dimineața
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
semnând cu pseudonimul Nicu Nalbă. Își continuă activitatea publicistică în perioada studenției, lucrând ca redactor la revistele cernăuțene „Deșteptarea” și „Viața nouă”, precum și la „Românul” din Arad. Mai colaborează în paralel și la alte periodice („Tribuna”, „Viața românească”, „Convorbiri literare”, „Glasul Bucovinei”, „Neamul românesc”) cu articole, versuri și proză. Sfârșitul prematur l-a împiedicat să-și adune scrierile în volum, acestea fiind editate postum, în 1924, de Constantin Loghin. În timpul vieții i-a apărut broșura Din Bucovina de altădată (1911), cuprinzând
GRAMADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287337_a_288666]
-
de meditație, de regret, dar și de împăcare, de acceptare a fatalității morții (Peste un veac sau zece). Versurile din volumele Țării mele, Săracă țară bogată și Două fete dintr-un neam sunt compuse pe o canava patriotică. Se dă glas, cu un retorism viguros, protestului social, dar apar și incitări naționaliste, șovine, fiorul liric se pierde, făcând loc unor adevărate pagini-manifest, aglomerate de imprecații lipsite de suport estetic. SCRIERI: Poezii, București, 1921; Țării mele, București, 1925; La poarta din urmă
GREGORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287351_a_288680]
-
AAR, memoriile secțiunii istorice, t. XVI, 1934-1935; Cartojan, Ist. lit., III (1945), 214-219; Ciobanu, Ist. lit. (1947), 299-310; Piru, Ist. lit., I, 212-216; Lucian Predescu, O controversă literară religioasă. Contribuția fraților Radu și Șerban Greceanu la cultura bisericească și laică, „Glasul Bisericii”, 1962, 5-6; Virgil Cândea, Semnificația politică a unui act de cultură feudală, STD, 1963, 3; Ist. lit., I, 418-423, 525; Ivașcu, Ist. lit., I, 221-222, 224; Haneș, Studii ist. lit., 74-131; Dicț. lit. 1900, 414. D.H.M.
GRECEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287347_a_288676]
-
aparent gratuit și dintr-o calofilie cu pecete personală. Atuurile prozatorului, îndemânatic exploatate, sunt adresarea plină de amenitate, recursul la tonul blând și sfătos, opțiunea pentru registrul stilistic al colocvialității îngrijite, propriu conversației prietenești. Instituind o inocentă „complicitate” cu cititorul, glasul auctorial îl supune pe acesta unei incantații nostalgice, clădită prin „vorba măiestrită”, de o calofilie neconvențională și deloc găunoasă, fiind țesută cu idei relevante și imagini uneori memorabile. O „urmare” - sau o întregire - a acestor pagini, cu aceeași recuzită și
GRIGORIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287362_a_288691]
-
o societate sănătoasă vocea nebunului se aude foarte bine, dar fără să-și piardă identitatea. Tocmai larma pe care o face Îi determină pe ascultători să nu o ia foarte În serios, ci să o ia drept ce este: un glas de scriitor, conștient că astăzi mai poate trezi pe nimeni din morți decît anunțînd(-uși) propria moarte: “Am Înțeles În sfîrșit moartea; nu cred că-mi va face cine știe ce rău. Am cunoscut ura, disprețul, decrepitudinea și alte lucruri; am cunoscut
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a deținut funcțiile de atașat de presă și secretar cultural la Ambasada Română din Sofia, unde a publicat câteva lucrări destinate cunoașterii culturii române în Bulgaria. Suspendat în 1945, C. revine în presă abia în 1957, ca redactor la săptămânalul „Glasul patriei”, apoi cu colaborări sporadice la câteva reviste literare. În publicistica sa, apărută cu precădere în periodicele la care a lucrat și mai rar în altele, C., teribilist, cu gură și moravuri slobode, dar cu talent verbal, atacă în special
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
grele asupra orașului (Fapte diverse). Rostirea țărănească sau suburbană, cu inserții dialectale, aspră, dură, uneori trivială, dar în căutare de figuri și imagini de efect, șocante chiar, este principalul suport al tensiunii lirice revendicative. În insolența sa orgolioasă, poetul dă glas trupului, instinctelor, impulsurilor fiziologice, atacând zonele joase ale sensibilității. Stelele sunt despuiate de orice conotație metafizică, devin biete frânturi de materie, infime față de importanța bulgărilor, iar divinitatea e coborâtă pe pământ, personificată ireverențios și apostrofată. Venită pe valul tradiționalismului în
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
al moșiei Pistruieni și rudă apropiată a publicistului Pavel Crușevan. A urmat gimnaziul Mariinsk și Facultatea de Litere la Odessa, continuându-și studiile la Lausanne și București. Știa unsprezece limbi. Cu versuri și schițe a colaborat la „Pagini basarabene”, „Poetul”, „Glasul Moldovei”, „Gândirea”, „Universul literar”, „România literară”, „Cele trei Crișuri”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a. A mai semnat Olga Crușevan-Florescu și Olga Cantacuzino. C. a cultivat pastelul, înțeles ca peisaj local sentimental, senin și ușor melancolic. Pământul, sămânța, conacul, vara și primăvara
CRUSEVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286543_a_287872]
-
Personificări ale revoltei, accente de poeta vates (Ex ossibus ultor!, Doina, Dunărea și Oltul) îl anunță pe O. Goga. Maxima energie a tonului de rechizitoriu vehement este atinsă în Noi vrem pământ!, In opressores și Pentru libertate, unde C. dă glas direct sentimentelor justițiare, setei de dreptate socială și libertate națională. Stilul aspru, încordat, mulat pe tiparul revărsării de obidă țărănească, și o sobrietate lineară (lipsesc complet tropii) fac din Noi vrem pământ! o capodoperă a poeziei sociale și politice. Idealul
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
ulterior și director al Liceului „Regele Ferdinand” din Râmnicu Sărat. Transferat din 1945 în București, predă la liceele „Mihai Viteazul” și „Matei Basarab”. C. debutează cu versuri în 1929, în revista „Lumina” din Râmnicu Sărat. Conduce tot aici revista școlară „Glas tânăr” (1932-1942), scrie la „Luceafărul” din Brăila, „Caiet literar”, „Pământul” din Călărași, „Cuget clar” ș.a. Colaborările târzii, din anii ‘ 70, sunt sporadice, la „Ateneu”, „Cronica”, „România literară” ș.a., dar și la publicația „Interferențe” a cenaclului bucureștean „Relief românesc”. Între numeroasele
CUCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286549_a_287878]
-
în mediul academic: „Toți profesorii intră în sală salutând cu brațul ridicat. Când Spranger a citat cuvântul lui Hegel că vremurile lipsite de război sunt vremuri de marasm, toată sala enormă a pornit-o pe un frecat entuziast al podelelor (glasul de aici, al poporului). Rectorul a spus în cuvântarea de înmatriculare... că «Cine nu e naționalist (dintre germani) își are locul în închisoare; fiecare trebuie să răzbată la socialismul hitlerist»”. Este momentul în care sunt puși la punct ereticii și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
aceasta, autorul cultivând cu statornică predilecție balada. Versurile, cantabile, dovedesc simplitate și firesc, iar limbajul, bogat în imagini, este, de cele mai multe ori, cel al vieții de fiecare zi. Temperament de luptător pentru mari și adesea utopice idealuri, cărora le dă glas cu un zel inutil, punându-se, astfel, la dispoziția unei ideologii de comandă, I. etalează și preocupări pentru dezvăluirea unor stări și atitudini mai puțin convenționale, de la nestăvilitul entuziasm vital până la melancolicul presentiment al sfârșitului. Este și autorul unor librete
IANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287482_a_288811]
-
Cluj, 1972; Să iubim ce-i de iubit, București, 1975; Bucuriile noastre, București, 1978; Doina, București, 1981; Iubire de oameni, București, 1984; Grădina, București, 1986; Cântecul iubirii, București, 1989. Repere bibliografice: Radu Gyr, Traian Iancu. Un poet al marilor iubiri, „Glasul patriei”, 1969, 20; Dumitru Micu, „Dragostele mele”, RL, 1969, 45; Simion Bărbulescu, „Dragostele mele”, ATN, 1969, 12; Viorel Știrbu, „Dragostele mele”, TR, 1970, 1; Perpessicius, Lecturi, 401-405; Dan Zamfirescu, „Puntea soarelui”, CNT, 1972, 3; Virgil Gheorghiu, „Puntea soarelui”, VR, 1972
IANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287482_a_288811]
-
e centrat pe tulburarea de personalitate în perspectiv psihopatologică a psihiatriei și sănătății mintale. Această problemă se cere plasată în contextul său care, în mod tradițional, e preocuparea față de persoana umană. Nici această trimitere nu e însă una simplă. Recent, Glas (2006Ă se întreba într-un articol: „Cine este persoana ce are o personalitate sau o tulburare de personalitate? Cum este conectată personalitatea cu faptul de a fi persoană”?. Astfel de întrebări nu sunt inutile în abordarea științifică a „tulburărilor de
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și conceptul de personalitate are o istorie a lui: o apariție, o evoluție și conotații ce s-au modificat în timp. El se referă în prezent la individul uman, la individualitatea omului ce se naște și moare. În articolul citat, Glas (2006Ă scrie: Consider noțiunea de persoană ca denotând ființa umană individuală, atât în singularitatea sa, cât și în calitatea sa de a fi o persoană umană. Pentru ființa umană individuală, se mai folosesc însă și alți termeni. Ca mai apropiat
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]