23,969 matches
-
al IV-lea de Hainaut cu Alice de Namur. Eleona se va mai căsători cu Matei de Boulogne, Matei al III-lea de Beaumont-sur-Oise și (posibil) cu Ștefan al II-lea de Blois. Ea nu a avut niciodată copii și moștenitorul desemnat pentru posesiunile ei a fost devenit regele Filip al II-lea al Franței. Guillaume a fost înnobilat în 1159, cu numai doi ani înainte de moartea tatălui său. Atât el, cât și frații săi erau considerați ca fiind încă prea
Guillaume al IV-lea de Nevers () [Corola-website/Science/328443_a_329772]
-
Brabant). Soțul Adelaidei fusese contele Guillaume al X-lea de Auvergne. Fiul lor, Robert al V-lea de Auvergne a succedat la rândul său mamei sale în Boulogne și, pe când ea se mai afla în viață, a activat ca co-guvernator. Moștenitorii lor au continuat să conducă laolaltă Auvergne și Boulogne. Ultima moștenitoare a fost Caterina de Medici, regină a Franței, însă două decenii mai înainte, contele de Auvergne de atunci, străbunicul Caterinei, vânduse deja Boulogne către coroana Franței, păstrând pentru sine
Matilda a II-a de Boulogne () [Corola-website/Science/328462_a_329791]
-
de primul dintre copiii născuți ai fiului mai mare al lui Hugo, decedat la acea dată. Totuși, în testamentul său, Hugo al IV-lea l-a numit pe cel de al treilea fiu al său, Robert al II-lea, ca moștenitor al ducatului, acordând nepoatelor sale alte fiefuri. Regele Filip al III-lea al Franței, unul dintre mediatori, a decis în favoarea unchiului ei, care a devenit astfel duce, ca Robert al II-lea. Prima căsătorie a Iolandei a fost cu Ioan
Iolanda de Burgundia () [Corola-website/Science/328467_a_329796]
-
cu Margareta de Provence, în iunie 1265; cei doi nu au avut copii, iar soțul a murit de dizenterie în 1270, la Tunis, pe când participa la Cruciada a opta. Iolanda s-a recăsătorit în martie 1272 la Auxerre cu Robert, moștenitorul comitatului de Flandra. Copiii lor au fost:
Iolanda de Burgundia () [Corola-website/Science/328467_a_329796]
-
imperială pentru legitimizarea lor, în martie 1243. La 5 decembrie 1244, Margareta a moștenit comitatele de Flandra și Hainaut și l-a desemnat pe fiul mai mare al celui de al doilea soț, Guillaume al III-lea de Dampierre, ca moștenitor al posesiunilor sale. Imediat a izbucnit Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut, pentru succesiunea asupra moștenirii Margaretei, care a opus în principal pe Ioan lui Guillaume al III-lea. După doi ani de lupte, în 1246, regele Ludovic al
Ioan I d'Avesnes () [Corola-website/Science/328481_a_329810]
-
rupturii dintre împărat și papa Pascal al II-lea, Godefroi s-a aflat la conducerea revoltei din Germania. În 1118, împăratul și ducele s-au reconciliat. În 1119, contele Balduin al VII-lea de Flandra a murit fără a avea moștenitor, iar Flandra a fost disputat între diferiți pretendenți, dintre care unul, Guillaume de Ypres, se căsătorise cu o nepoată a celei de a doua soții a lui Godefroi. Ca urmare, Godefroi i-a acordat susținerea lui Guillaume, însă nu a
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
și ultimul) soț al ei a fost Amalric de Lusignan, rege al Ciprului. Moștenirea lui Henric a trecut asupra fiicei sale mai mari, Alice, care a fost curând căsătorită cu fratele ei vitreg, regele Hugo I al Ciprului, ai cărui moștenitori au repezentat linia majoră a conților de Champagne. Henric a lăsat în urmă unele dificultăți pentru comitatul de Champagne. El împrumutase o mare sumă de bani pentru a-și finanța expediția către Ierusalim, iar apoi pentru căsătoria sa. În 1213
Henric al II-lea de Champagne () [Corola-website/Science/328513_a_329842]
-
învestit cu putere executivă când acționa prin intermediul Consiliului de Stat. Casa de Bernadotte, actuala dinastie regală suedeză, a fost înființată în septembrie 1810 când Parlamentul (Riksdag) l-a ales pe Mareșalul francez și prințul de Pontecorvo Jean-Baptiste Bernadotte ca prinț moștenitor. Această numire a avut loc deoarece regele Carol al XIII-lea nu avea nici un moștenitor legitim, iar prințul moștenitor precedent, ales în ianuarie 1810, murise în mod surprinzător din cauza unui accident vascular cerebral în timpul unui exercițiu militar. Deși monarhii din
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
regală suedeză, a fost înființată în septembrie 1810 când Parlamentul (Riksdag) l-a ales pe Mareșalul francez și prințul de Pontecorvo Jean-Baptiste Bernadotte ca prinț moștenitor. Această numire a avut loc deoarece regele Carol al XIII-lea nu avea nici un moștenitor legitim, iar prințul moștenitor precedent, ales în ianuarie 1810, murise în mod surprinzător din cauza unui accident vascular cerebral în timpul unui exercițiu militar. Deși monarhii din Casa de Bernadotte care l-au succedat pe Carol al XIV-lea Ioan în secolul
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
înființată în septembrie 1810 când Parlamentul (Riksdag) l-a ales pe Mareșalul francez și prințul de Pontecorvo Jean-Baptiste Bernadotte ca prinț moștenitor. Această numire a avut loc deoarece regele Carol al XIII-lea nu avea nici un moștenitor legitim, iar prințul moștenitor precedent, ales în ianuarie 1810, murise în mod surprinzător din cauza unui accident vascular cerebral în timpul unui exercițiu militar. Deși monarhii din Casa de Bernadotte care l-au succedat pe Carol al XIV-lea Ioan în secolul al 19-lea au
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
Duce al Skåne, al Estoniei, al Careliei, al Bremen-Verden, al Szczecin, al Cașubiei, Prinț al Insulei Rügen, Lord de Wismar, Duce de Bavaria, Jülich, Kleve și al Comitatului de Berg. Pe parcursul domniei Casei Holstein-Gottorp (1751-1818), a fost utilizat titlul de Moștenitor al Norvegiei ("Arvinge till Norge"). După ce Norvegia a intrat într-o uniune personală cu Suedia ca urmare a războaielor napoleoniene, titlul monarhului includea Rege al Norvegiei. Odată cu încoronarea sa, Carol al XVI-lea Gustaf, a ales doar Rege al Suediei
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
monarhului includea Rege al Norvegiei. Odată cu încoronarea sa, Carol al XVI-lea Gustaf, a ales doar Rege al Suediei (Sveriges Konung) ca titlu. Această alegere se reflecta și în motto-ul său personal: "För Sverige, i tiden". Titlul uzual al moștenitorului este Prinț Moștenitor al Suediei ("Sveriges Kronprins") sau Prințesă Moștenitoare a Suediei ("Sveriges Kronprinsessa"). Soția unui Prinț Moștenitor primește de asemenea un titlu echivalent, însă nu și soțul unei Prințese Moștenitoare. Regele Gustav al III-lea a restabilit o tradiție
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
al Norvegiei. Odată cu încoronarea sa, Carol al XVI-lea Gustaf, a ales doar Rege al Suediei (Sveriges Konung) ca titlu. Această alegere se reflecta și în motto-ul său personal: "För Sverige, i tiden". Titlul uzual al moștenitorului este Prinț Moștenitor al Suediei ("Sveriges Kronprins") sau Prințesă Moștenitoare a Suediei ("Sveriges Kronprinsessa"). Soția unui Prinț Moștenitor primește de asemenea un titlu echivalent, însă nu și soțul unei Prințese Moștenitoare. Regele Gustav al III-lea a restabilit o tradiție din timpul lui
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
Suediei (Sveriges Konung) ca titlu. Această alegere se reflecta și în motto-ul său personal: "För Sverige, i tiden". Titlul uzual al moștenitorului este Prinț Moștenitor al Suediei ("Sveriges Kronprins") sau Prințesă Moștenitoare a Suediei ("Sveriges Kronprinsessa"). Soția unui Prinț Moștenitor primește de asemenea un titlu echivalent, însă nu și soțul unei Prințese Moștenitoare. Regele Gustav al III-lea a restabilit o tradiție din timpul lui Gustav Vasa și din epoca medievală prin acordarea moștenitorilor la tron titluri de duce ale
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
Suediei ("Sveriges Kronprinsessa"). Soția unui Prinț Moștenitor primește de asemenea un titlu echivalent, însă nu și soțul unei Prințese Moștenitoare. Regele Gustav al III-lea a restabilit o tradiție din timpul lui Gustav Vasa și din epoca medievală prin acordarea moștenitorilor la tron titluri de duce ale provinciilor suedeze. Diferența dintre titlurile ducale din epoca lui Gustav Vasa și cele acordate de Gustav al III-lea este că cele actuale sunt titluri de curtoazie neereditare acordate la naștere. Începând cu 1980
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
duce ale provinciilor suedeze. Diferența dintre titlurile ducale din epoca lui Gustav Vasa și cele acordate de Gustav al III-lea este că cele actuale sunt titluri de curtoazie neereditare acordate la naștere. Începând cu 1980, acestea sunt acordare tuturor moștenitorilor regali, fie ei de sex masculin sau feminin. Soțiile ducilor regali au primit întotdeauna un titlu echivalent, în timp ce soții duceselor regale beneficiază de acest drept doar din 2010. Bijuteriile coroanei suedeze sunt păstrate în seifurile Trezoreriei (Skattkammaren în suedeză), localizate
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
document public care delimitează regulile de apartenență la Casa Regală sau la Familia Regală, regele fiind cel care ia deciziile în mod exclusiv în această privință. Actul de succesiune din 1810 prevede regulile care asigură linia de succesiune și desemnează moștenitorul legitim al tronului suedez. Articolul 4 precizează că atât monarhul cât și membrii Familiei Regale trebuie să fie în permanență creștini protestanți ai credinței pure evanghelice (membri ai Bisericii Suedeze). O rescriere a Actului, aplicată în 1980, a schimbat în
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
la tron al primului născut, indiferent de sex (până în acel moment, doar primul fiu al regelui putea accede la tron). Astfel, Prințesa Victoria a devenit Prințesă Moștenitoare în detrimentul fratelui său mai mic Prințul Carl Philip care fusese născut drept Prinț Moștenitor. În prezent, Articolul 1 al Actului de Succesiune limitează numărul potențial al pretendenților la tron, astfel încât doar descendenții lui Carol al XVI-lea Gustaf pot moșteni tronul. În cazul în care Casa Regală se va stinge, Parlamentul nu are obligația
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
în plină perioadă de ostilități militare, ele au fost mutate și reîngropate în satul sau natal, Barzan, alături de fiul său, Idris. Molla Mustafa Barzani a avut 10 copii: Sabir, Luqman, Ubeidullah (1927-1980s?), Idris, Masud, Sidad, Nihad, Dilshad, Sihad și Wecih. Moștenitorul său la conducerea Partidului Democrat Kurd este fiul său Masud Barzani (născut în 1946), care îndeplinește din anul 2005 și funcția de președinte al Kurdistanului irakian autonom Din anul 2012 prim-ministrul Kurdistanului irakian autonom este Nêçîrvan Îdrîs Barzanî, nepotul
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
a promis să renoveze clădirea ce era într-o stare de ruină. În 1638 Flangini a cumpărat clădirea și pe cea învecinată, le-a dărâmat și a construit o nouă clădire în 1640. După ce fiica lui Flangini a murit fără moștenitori, clădirea a fost moștenită de comunitatea greacă din Veneția cu scopul de a fi vândută, iar veniturile utilizate pentru a-i sprijini pe tinerii greci. În 1662 Jerome Fini a cumpărat palatul. El era, de asemenea, un consilier fiscal bogat
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
cu picturi de artiști precum Tițian, Tintoretto și Jacopo Bassano. În jurul anului 1740 clădirea a trecut la familia Ferro, care venise din Flandra în secolul al XIV-lea. În 1816 ultimul membru al familiei, Anthony Lazzaro Ferro, a murit fără moștenitori și a lăsat palatul nepotului său Zorzi Monolesso. În 1860 Laura Moschini, soția dalmațianului Luigi Ivancich, a cumpărat Palatul Ferro și l-a transformat într-unul dintre cele mai elegante și confortabile hoteluri din Veneția, numit inițial New York Hotel. În
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
Prințul Luís de Orléans-Braganza (26 ianuarie 1878 - 26 martie 1920), a fost moștenitor al tronului Imperiului Braziliei. El s-a născut în Brazilia, ca al doilea fiu al Prințului Gaston, Conte de Eu și a Isabel, Prințesă Imperială a Braziliei. A fost exilat împreună cu familia ca rezultat al loviturii de stat din 1889
Luís de Orléans-Braganza (1878–1920) () [Corola-website/Science/333517_a_334846]
-
ca rezultat al loviturii de stat din 1889 care a dus la formarea republicii. În 1908, anul în care el s-a căsătorit, fratele său mai mare, Pedro, a renunțat la drepturile sale la tronul imperial lăsându-l pe Luís moștenitor aparent. Din această poziție, el a lucrat împreună cu monarhiștii din Brazilia în câteva încercări de a restaura monarhia. La izbucnirea Primului Război Mondial s-a înrolat ofițer în armata britanică și a luptat în Flandra unde a contractat o formă virulentă de
Luís de Orléans-Braganza (1878–1920) () [Corola-website/Science/333517_a_334846]
-
de León. Ea a fost, de asemenea, descendentă nelegitimă din Infanta Sancha Henriques a Portugaliei, fiica lui Henric, Conte de Portugalia. Inês a venit în Portugalia în 1340 ca doamnă de onoare a Constancei de Castilia, recent căsătorită cu Petru, moștenitor aparent la tronul Portugaliei. Prințul s-a îndrăgostit de ea și a început să-și neglijeze soția, punând în pericol relațiile deja slabe cu Castilia. Mai mult decât atât, dragostea lui Petru pentru Inês a adus nobilimea castiliană exilată foarte
Inês de Castro () [Corola-website/Science/333507_a_334836]
-
1913 - 14 iulie 1958) a fost un prinț (emir) arab din familia Hașemită din Hidjaz , regent al Irakului între 4 aprilie 1939 - 23 mai 1953, în timpul copilăriei regelui Faisal al II-lea. Din anul 1943 a deținut titlul de Prinț moștenitor al Irakului, reconfirmat în 1953. a deținut și rangurile militare de Feldmareșal al Armatei Regale Irakiene, mareșal al Aviației Regale Irakiene și de mareșal onorific al Aviației Regale britanice RAF. Abd al-Ilah s-a născut în 1913 la Ta'if
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]