24,608 matches
-
fost temperată de rănirea mortală a generalului-locotenent Thomas J. "Stonewall" Jackson din cauza focului propriei armate, pierdere pe care Lee a asemuit-o cu „pierderea brațului meu drept”. Campania de la Chancellorsville a început cu traversarea râului Rappahannock de către armata unionistă în dimineața zilei de 27 aprilie 1863. Trecând râul Rapidan prin Germanna și Ely's Fords, federalii s-au concentrat lângă Chancellorsville în zilele de 30 aprilie și 1 mai. Luptele grele au început în ziua de 1 mai și au luat
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
confederați, ceața deasă de pe Rappahannock a mascat unele din aceste manevre către vest și Sedgwick a decis să aștepte până când va putea determina care sunt intențiile inamicului. În vreme ce generalul Jackson mărșăluia spre vest pentru a face joncțiunea cu Anderson în dimineața zilei de 1 mai, Hooker a ordonat o înaintare spre est pentru a-l lovi pe Anderson, împingându-și oamenii în afara desișului impenetrabil și a jnepenișului care împresura zona. Mulți comandanți unioniști considerau aceasta a fi cheia victoriei. Dacă armata
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
Jackson își lansa atacul, trebuia să spere că unioniștii vor fi nepregătiți. Toate aceste condiții s-au îndeplinit. Cavaleria confederată condusă de Stuart a împiedicat forțele unioniste să observe mișcările lui Jackson în lungul său marș, care a durat întreaga dimineață. Singura dată când a fost văzut a fost la scurt timp după retragerea corpului lui Jackson din calea forțelor unioniste de la sud de Chancellorsville, iar aceasta a fost în avantajul confederaților—Hooker credea că Stoneman și cavaleria sa tăiaseră linia
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
a fost pusă pe fugă. Până seara, Corpul al Doilea confederat înaintase peste 3 km, în raza vizuală a Chancellorsville-ului, și era separat de oamenii lui Lee doar de corpul lui Sickles, care rămăsese acolo unde era după atacul de dimineață. Hooker, îngrijorat de capacitatea lui Sickles de a rezista cu ceea ce era acum un avanpost în liniile confederate, a retras Corpul III la Chancellorsville în acea noapte. Aceasta le-a dat confederaților două avantaje—forțele lui Jackson și ale lui
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
mai comandase trupe de infanterie. Stuart a lansat un asalt masiv pe tot frontul, ajutat de retragerea de către Hooker a trupelor din Poiana Alunilor, după care a instalat artileria în acea poziție pentru a-i bombarda pe artileriștii unioniști. Până în dimineața zilei de 3 mai, linia unionistă semăna cu o potcoavă uriașă. Centrul era apărat de corpurile III, XII și II. Pe flancul stâng se aflau rămășițele Corpului XI, iar flancul drept era deținut de Corpurile V și I (ultimul sosit
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
Orientale Olandeze. Sosirea sacadată a avioanelor Hurricane, împreună cu sistemele de alarmă antiaeriană inadecvate de la început, a avut ca efect reușita raidurilor aeriene japoneze în a distruge o mare parte din avioanele Hurricane aflate la sol în Sumatra și Singapore. În dimineața zilei de 8 februarie, au avut loc mai multe lupte între avioane de vânătoare deasupra plajei Sarimbun și în alte zone din vest. În prima ciocnire, ultimele zece avioane Hurricanes au plecat de la aerodromul Kallang să intercepteze o formație japoneză
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
cu baioneta. Ei au fost împinși în mai multe camere mici și prost aerisite și ținuți acolo peste noapte fără apă. Unii au murit pe timpul nopții. Restul au fost uciși a doua zi dimineață; doar cinci oameni au supraviețuit. Până în dimineața de Anul Nou Chinezesc, 15 februarie, japonezii rupseseră și ultima linie de apărare a Aliaților care rămăseseră aproape fără rezerve de hrană și muniție. Tunurile antiaeriene nu mai aveau muniție și nu mai puteau respinge atacurile aeriene japoneze care amenințau
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
anunțat că Polonia a respins propunerea Germaniei, iar negocierile cu Polonia s-au încheiat. La 31 august, unitățile germane care se prefăceau a fi trupe poloneze au pus în scenă incidentul de la Gleiwitz în apropierea graniței cu orașul Gleiwitz. În dimineața următoare, Hitler a ordonat ca ostilitățile împotriva Poloniei să înceapă la 04:45, 1 septembrie 1939. Guvernele aliaților u declarat război Germaniei pe 3 septembrie dar nu au reușit să ofere niciun sprijin substanțial. În ciuda unor succese poloneze minore în
Invazia sovietică a Poloniei () [Corola-website/Science/320802_a_322131]
-
de un portavion. Submarinele "RO-33" și "RO-34" au fost de asemenea trimise să încerce să blocheze Port Moresby. și au ajuns în apropiere de țărm pe 5 mai. Nici unul din submarine nu a atacat vreo navă inamică în timpul bătăliei. În dimineața zilei de 1 mai, "Task Force 17" și "Task Force 11" s-au întâlnit la 556 km nord-vest de Noua Caledonie.(). Fletcher a desprins de convoi "Task Force 11" pentru ca aceasta să se alimenteze de la petrolierul "Tippecanoe", în timp ce "Task Force 17
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
17:00, pe 3 mai, Fletcher a fost anunțat că flota japoneză care a invadat Tulagi a fost văzută cu o zi înainte apropiindu-se de Insulele Solomon. Ceea ce nu știa Fletcher era că "Task Force 11" terminase alimentarea în acea dimineață, mai devreme decât era programat, și se afla la numai 111 km la est de "Task Force 17", dar nu putea să-și comunice poziția pentru că Fletcher a interzis comunicațiile radio. "Task Force 17" a schimbat cursul și s-a
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
putea să-și comunice poziția pentru că Fletcher a interzis comunicațiile radio. "Task Force 17" a schimbat cursul și s-a îndreptat cu o viteză de 27 de noduri către Guadalcanal pentru a lansa atacuri aeriene asupra japonezilor din Tulagi în dimineața următoare. Pe 4 mai, aflându-se într-o poziție situată la 185 km spre sud de Guadalcanal (), 60 de avioane ale "Task Force 17" au lansat trei atacuri aeriene consecutive asupra armatei lui Shima din Tulagi. Avioanele lansate de pe portavionul
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
au ocolit prin estul Insulelor Solomon în ziua de 5 mai, s-au întors spre vest pentru a trece pe la sudul Insulei San Cristobal (Makira) și au intrat în Marea Coralilor după ce au trecut printre Guadalcanal și Insula Rennell în dimineața zilei de 6 mai. Takagi a început să-și realimenteze navele la 333 km vest de Tulagi pregătindu-se pentru bătălia portavioanelor pe care se aștepta să o poarte a doua zi. Pe 6 mai, Fletcher a inclus "Task Force
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
erau la cel puțin 796 km spre vest față de poziția acestuia, nefiind astfel posibil să îl atace în ziua aceea. Statul Major al lui Inoue a dirijat două grupuri de avioane de atac din Rabaul, care decolaseră deja în acea dimineață, înspre poziția raportată cu privire la Crace. Primul grup includea 12 avioane torpiloare, iar al doilea grup cuprindea 19 avioane ca urmau să lanseze bombe. Ambele grupuri au găsit și au atacat navele lui Crace la ora 14:30 și au pretins
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
portavioanele americane în ziua următoare și a amânat debarcarea la Port Moresby pentru 12 mai. Takagi a ales să-și ducă portavioanele la 222 km spre nord în timpul nopții pentru a fi astfel în stare să-și concentreze căutările de dimineață către sud și vest și pentru a asigura o mai bună protecție a convoiului de nave pentru invazie. Gotō și Kajioka nu au putut să-și poziționeze și să-și coordoneze navele la timp pentru a încerca un atac de
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
nu au putut să-și poziționeze și să-și coordoneze navele la timp pentru a încerca un atac de noapte asupra navelor de război aliate. Ambele părți s-au așteptat să se găsească una pe alta a doua zi de dimineață și au petrecut noaptea pregătind atacul aerian pentru bătălia așteptată, în timp ce ehipajele avioanelor, obosite, nu încercau decât să doarmă câteva ore. În 1972, viceamiralul H. S. Duckworth, după ce a citit rapoartele japoneze despre bătălie, a comentat: „Fără îndoială, la 7
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
alimentându-se de la petrolierul "Tōhō Maru". Târziu în seara de 9 mai, TaKagi și Gotō s-au îndreptat spre sud-est, apoi spre sud-vest în Marea Coralilor. Hidroavioanele de la Deybone l-au ajutat pe Takagi să caute Task Force 17 în dimineața zilei de 10 mai. Fletcher și Crace, totuși, erau deja pe drum ca să iasă din zonă. Pe 10 mai la ora 13:00, Takagi a ajuns la concluzia că inamicul a plecat și a decis să se întoarcă la Rabaul
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
execuție. Se dovedește că prizonierul este oponentul său, fratele Agiei, pe care îl execută. Severian și Dorcas călătoresc mai departe, întâlnindu-i pe Doctorul Talos și pe Baldanders, care sunt pe cale să înceapă piesa la care Severian fusese invitat de dimineață. Severian joacă în piesă și, a doua zi, grupul pornește către marea poartă care străjuiește Nessus. Ajunși acolo, narațiunea se termină brusc. Umbra a primit premiul World Fantasy and British Science Fiction în 1981, a fost nominalizat la premiul Nebula
Umbra Torționarului () [Corola-website/Science/320876_a_322205]
-
de colegii săi a doua zi după achitarea lui Esterhazy. În acest context dramatic pentru apărătorii lui Alfred Dreyfus a apărut "J'Accuse...!". Susținătorul neașteptat a textului lui Émile Zola era un tânăr cotidian militant, ziarul "L'Aurore", ziar de dimineață recent înființat, la sfârșitul lui octombrie 1897. Cotidianul nu avea, deci, decât trei luni de existență la momentul apariției articolului lui Zola. Numărul de joi, 13 ianuarie 1898, era numărul 87. Fondatorul și directorul său, Ernest Vaughan, influențat politic de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
1898, tiraj estimat între și de copii. Apariția ziarului a încetat la 2 august 1914, la începutul războiului cu Germania, întrucât toți angajații au fost mobilizați pe front. Émile Zola se întâlnise cu Ernest Vaughan, patronul lui "l'Aurore", în dimineața de 12 ianuarie, pentru a discuta articolul intitulat „Scrisoare adresată d-lui Félix Faure, președintele republicii”. Cei doi au stabilit această întâlnire cu scopul de a pune la punct ultimele detalii ale numărului de a doua zi. La sfârșitul dupăamiezei
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
titlul articolului: "Lettre au Président de la République". Acest titlu fusese ales de Zola în același stil ca și articolele sale recente, cum ar fi "Lettre à la jeunesse" ("Scrisoare adresată tinereții"). Dar hotărârea de a publica într-un ziar de dimineață schimba datele problemei. Vaughan povestea: „Doream să fac un titlu care atrage atenția publicului.” Titlul articolului de pe prima pagină trebuia, deci, să fie ușor de citit de la distanță, și, mai ales, să poată fi strigat în stradă de vânzătorii de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
proferate de Zola au fost atât de puternice, încât pe termen mediu au declanșat o explozie de opinii. Cercul celor care cunoșteau adevăratele intenții ale lui Émile Zola era unul încă restrâns. Mathieu Dreyfus, fratele condamnatului, a descoperit pamfletul în dimineața de 13 ianuarie. Știa că urmează să intervină Zola, dar, în cuvintele lui „nu mă așteptam să fie atât de energic, atât de puternic”. Scheurer-Kestner și Clemenceau erau mai puțin hotărâți, chiar ostil în ce-l privește pe vicepreședintele Senatului
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
Țarul. La 11 iulie el a cerut mâna Mariei Alexandrovna iar ea a acceptat. El avea aproape 29 de ani, ea 19. Alfred a trimis o telegramă din Germania mamei sale: "Maria și cu mine ne-am logodit în această dimineață. Nu pot spune cât sunt de fericit. Sper ca binecuvântarea ta să ne vegheze". Regina a trimis felicitările ei însă în jurnal a notat la 11 iulie 1873: "Neștiind-o pe Marie, și realizând că pot fi multe dificultăți, gândurile
Maria Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/315304_a_316633]
-
1878, familia ducală s-a îmbolnăvit de difterie. Prima care s-a îmbolnăvit a fost fiica cea mare a Alicei, Victoria, care s-a plâns că are gâtul înțepenit în seara zilei de 5 noiembrie. Difteria a fost diagnosticată în dimineața următoare și curând boala s-a răspândit și printre ceilalți copiii ai Alicei. A urmat apoi soțul ei la scurtă vreme. Prințesa Elisabeta a fost singurul copil care nu s-a îmbolnăvit și a fost trimisă la palatul bunicii ei
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
prințului polonez. Curând, Elisabeta Alexeievna și-a pierdut și fiica și amantul. Adam Czartoryski a fost trimis într-o misiune diplomatică în străinătate iar fiica sa nu a supraviețuit mul timp. La 27 iulie 1800 îi scria mamei sale „Din dimineața asta nu mai am copii, ea a murit.” „Nu trece o oră să nu mă gândesc la ea și cu siguranță nu trece o zi fără să plâng cu lacrimi amare. Nu poate fi altfel cât voi trăi, chiar dacă voi
Louise de Baden () [Corola-website/Science/315389_a_316718]
-
spre capitală, s-a simțit atât de rău încât s-a oprit la Beliov, pe drumul de la Taganrog la St. Petersburg la doar câteva ore înainte să se întâlnească cu soacra sa care venea în sud s-o viziteze. În dimineața zilei de 16 mai 1826 împărăteasa a fost găsită moartă în pat de servitoarea sa. Elisabeta Alexeievna a murit de insuficiență cardiacă. La trei zile după decesul soțului ei, Elisabeta i-a scris mamei sale „Nu-ți face griji în privința
Louise de Baden () [Corola-website/Science/315389_a_316718]