25,627 matches
-
filele 319 - 320). Acesta relatează momentul trimiterii sale la Aiud și ordinele primite de la generalul Pintilie („Pantiușa”): „La Aiud sunt bandiți și trebuie bătuți la c... să intri în fiecare cameră și să bagi frica în ei.” „Trebuie să băgăm frica în ei cu duritate și la nevoie cu bătaie, noi trebuie să facem la ei reeducare.” Referindu-se la regulamentele penitenciare pe care el însuși le caracteriza drept excesive învinuitului col (r) Crăciun Gheorghe afirma următoarele: „Regulamentul pușcăriilor era întocmit
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Ivan, care întocmise referatul medical, în cazul decesului, întrebat după 2002, când s-a început strângerea datelor pentru această monografie, asupra condițiilor de atunci ale decesului, a spus că nu-și mai aduce aminte de acest caz. Este sigur că frica nu-i dă voie să vorbească sau că îi este și lui rușine de lașitatea de a fi scris procesul-verbal de constatarea decesului, din ordinul Securității. Acest lucru este o probă evidentă pentru orice minte normală, care cunoaște condițiile în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
așteptăm cât mai bogată „Români în istoria universală”. Acest prim volum din colecție a mai primit un sub titlu: Corneliu Zelea Codreanu în fata istoriei. După un proces înveninat de ură și rea credință, cu acuze mincinoase care - cu toată frica de impietate - te duc în mod firesc cu gândul la procesul Mântuitorului și după epuizarea tuturor căilor legale de atacare a sentinței, Căpitanul este depus în închisoarea de la Râmnicu Sărat pentru executarea pedepsei și ținut într-o izolare absolută. De
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
asupra amplorii fenomenului. De asemenea, în ultima vreme au fost editate câteva studii care și-au propus să evidențieze aspecte particulare ale muncii obligatorii a evreilor. Așa cum bine observă Mihai Chioveanu, munca obligatorie „constituie, alături de distrugerea economică, de persecuții, umilințe, frică etc., fața mai puțin cunoscută a Holocaustului din România”. Considerații terminologice. Trebuie menționat că regimul Antonescu a supus evreii la muncă prin excluderea de la serviciul militar, utilizând formula „muncă de interes obștesc” (doc. nr. 2). Nu există însă niciun fel
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
iar înlocuirea evreilor cu români în funcțiunile economice devine aproape imposibilă. 8/. - Înmulțirea cazurilor de scutire de muncă în tabere a evreilor utili economi cește, pe baza cererilor autorităților germane, va îndruma în curând pe aceștia, să nu mai aibă frică nici nevoie de Statul român, redevenind „sudiții” veacului trecut. Ei nu vor avea nici dragoste să-l mai servească, ne mai participând în nici un fel la aspirațiile sau activitatea țării. Această stare de lucruri nu se poate curma decât prin
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
a unge pâinea cu unt. Avea o formă cam ciudată. I-a ținut vârful în flacără vreo zece minute, apoi a stins focul și l-a lăsat să se răcească. Îți fac un semn cu ăsta. Să nu-ți fie frică. Nu doare, spuse Paznicul. Mi-a ridicat pleoapa dreaptă cu degetele și mi-a înfipt vârful cuțitului în globul ocular. Paznicul avusese dreptate. Nu m-a durut și ce mi s-a părut ciudat e că nu mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu doare, spuse Paznicul. Mi-a ridicat pleoapa dreaptă cu degetele și mi-a înfipt vârful cuțitului în globul ocular. Paznicul avusese dreptate. Nu m-a durut și ce mi s-a părut ciudat e că nu mi-a fost frică. Cuțitul s-a afundat ca într-o masă gelatinoasă. Ușor și silențios. A procedat la fel și cu ochiul stâng. — Până termini cu cititul viselor, se duc și cicatricele, zise Paznicul în timp ce punea cuțitul și tava la locul lor. Dispar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu mai ieși. Așa că întrebarea ta este complet lipsită de sens. Așa mi-am pierdut eu umbra. Când am plecat de la bibliotecă, m-am oferit s-o conduc pe fată acasă. Nu-i nevoie să mă conduci. Nu mi-e frică să umblu seara pe stradă, iar tu locuiești în direcția opusă. — Dar vreau să te conduc. Sunt prea agitat ca să pot dormi dacă mă duc direct acasă. Am trecut podul vechi și am luat-o amândoi spre sud. Sălciile de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
au oferit pe loc cincizeci de mii de yeni, urmând să-mi mai dea tot pe-atâta dacă le duceam craniul. Am vrut să-i refuz, dar când am văzut ce matahală era unul din ei, mi s-a făcut frică. Vă rog să mă înțelegeți, am făcut-o fără voia mea. Vă implor să-mi cruțați viața. Am două fete de liceu. — Două fete de liceu? — Da, una în clasa a X-a și una într-a XII-a... — Zău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care stau. Dacă nu vrei să vii cu mine, mă duc singur. M-a privit o vreme și-a oftat profund. — Bine, dacă nu vrei să mă asculți, nu te pot lăsa singur. Dar să știi că mi-e foarte frică. N-aș fi vrut să mai ajung niciodată acolo. Are ceva malign în el. — Stai liniștită! Nu se întâmplă nimic dacă suntem împreună și dacă umblăm cu grijă. A clătinat puternic din cap. Nu știi cât e de înspăimântător pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să mai stai. Ai intrat și tu în vizorul lor... E mult prea periculos. — Și unde să merg? — Du-te la supermarketul din Aoyama. E deschis toată noaptea. Așteaptă-mă acolo. Ajung și eu pe la cinci și jumătate. — Mi-e frică rău. Dacă... Iar s-a întrerupt sunetul. Am țipat în receptor, dar n-am mai primit nici un răspuns. Tăcerea din receptor plutea precum fumul prafului de pușcă. Se extindea oare defecțiunea în sistemul sonor? Am pus receptorul jos. Am sărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
chiloților, dezgolindu-mi penisul. — O să te cam doară un pic, dar trebuie să reziști, zise el. Am simțit un nod, cât o minge de tenis, urcându-mi din stomac în gât. Mi-a transpirat vârful nasului. Tremuram tot. Mi-era frică pentru penis. Dacă-i făcea ceva, nu mai aveam erecție în viața mea. Nu l-a maltratat cu cuțitul. A plimbat lama cuțitului lateral, pe burtă, la vreo cinci centimetri sub buric. Lama încă fierbinte a lăsat o dâră adâncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și cam un sfert din whisky. Începeam să mă simt mai bine. Am pus dopul la sticlă și i-am dat-o fetei să o bage în rucsac. — De ce bei așa de mult? mă întrebă ea. — Poate pentru că mi-e frică. — Și mie mi-e frică, dar eu nu beau. Frica ta e total diferită de a mea. — Nu te înțeleg. — E tot mai greu să te lași de niște lucruri pe măsură ce înaintezi în vârstă. — Și obosești mai repede, nu? — Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
whisky. Începeam să mă simt mai bine. Am pus dopul la sticlă și i-am dat-o fetei să o bage în rucsac. — De ce bei așa de mult? mă întrebă ea. — Poate pentru că mi-e frică. — Și mie mi-e frică, dar eu nu beau. Frica ta e total diferită de a mea. — Nu te înțeleg. — E tot mai greu să te lași de niște lucruri pe măsură ce înaintezi în vârstă. — Și obosești mai repede, nu? — Da, așa e. A întins mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai bine. Am pus dopul la sticlă și i-am dat-o fetei să o bage în rucsac. — De ce bei așa de mult? mă întrebă ea. — Poate pentru că mi-e frică. — Și mie mi-e frică, dar eu nu beau. Frica ta e total diferită de a mea. — Nu te înțeleg. — E tot mai greu să te lași de niște lucruri pe măsură ce înaintezi în vârstă. — Și obosești mai repede, nu? — Da, așa e. A întins mâna și mi-a mângâiat urechea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
n-am mai avea motive de spaimă, zise fata. — Cu cât avansezi în vârstă, cu atât crezi mai puțin. La fel ca și cu dantura. Și ea se deteriorează o dată cu trecerea anilor. Nu sunt cinic, sunt sceptic. Atât. — Ți-e frică? — Da, mi-e frică. M-am aplecat și am mai privit o dată prin gaura aceea neagră. Era mică și învăluită în beznă. De mic copil am urât întunericul. — Nu te mai poți întoarce. Nu-ți rămâne decât să mergi înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
motive de spaimă, zise fata. — Cu cât avansezi în vârstă, cu atât crezi mai puțin. La fel ca și cu dantura. Și ea se deteriorează o dată cu trecerea anilor. Nu sunt cinic, sunt sceptic. Atât. — Ți-e frică? — Da, mi-e frică. M-am aplecat și am mai privit o dată prin gaura aceea neagră. Era mică și învăluită în beznă. De mic copil am urât întunericul. — Nu te mai poți întoarce. Nu-ți rămâne decât să mergi înainte. Logic! am zis. Începeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lanterna înainte. Hai să mergem mai departe! Nu prea avem timp de pierdut. Bolta grotei era joasă. A trebuit să mergem aplecați ca să nu ne lovim de ea. Îndreptasem lanterna spre fată și o urmăream îndeaproape. Mi-era cumplit de frică să nu o pierd. Deși grasă, era foarte sprintenă, mergea îngrozitor de repede și avea o rezistență fizică demnă de invidiat. Speram să nu simt rana, dar începuse să mă doară. Mă împungeau mii de ace în burtă și transpirasem tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mergea îngrozitor de repede și avea o rezistență fizică demnă de invidiat. Speram să nu simt rana, dar începuse să mă doară. Mă împungeau mii de ace în burtă și transpirasem tot. O sudoare rece. Cu toate astea, îmi era mai frică să nu o pierd pe ea și să rămân singur în beznă. Cu cât înaintam, cu atât aveam senzația că trupul nu-mi mai aparține. Așa e. Dacă nu-l vezi, începi chiar să te îndoiește de existența lui. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aceea de aprilie. Cu toate astea, Am intrat în pădure Călare pe bicicletă, Pe bicicleta mea roz. În dimineața aceea senină de aprilie Nu mi-era teamă de nimic. Culoarea era roz. Dacă nu coboram de pe bicicletă, Nu mi-era frică. Nu era nici roșie, nici albastră, nici maro, Era cea mai grozavă nuanță de roz. Imediat după ce-a terminat ea de cântat, am ajuns la un platou întins. Se terminase deci urcușul. Am respirat ușurați și am luminat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ajuns apa. Mi-ar mai dispărea și spaima provocată de coșmarul că aș putea fi prins de gleznă în orice moment. Îi uram din toată inima pe Întunegri. Nu apa era cea care mă urmărea, ci Întunegri care băgaseră o frică incomensurabilă în sufletul meu. Mi-am amintit de filmul documentar din nou. Vedeam iar barajul arcuit și apa care se prăvălea necontenit. Camera de luat vederi surprinsese toate amănuntele, toate unghiurile, învăluind curentul acela uriaș din toate părțile: față, spate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
părea mult prea reală. Era puternică și strâns legată de existența mea proprie. Îmi mai persista și acum mirosul acela în nări și vuietul în urechi. Deși aveam doar nouă sau zece ani, îmi era încă foarte clară senzația de frică provocată de confuzie și intangibil. Oricine ce-ar spune, mie chiar mi s-a întâmplat așa ceva. Clar. Nu știu din ce pricină sau datorită cărei forțe neștiute, conștiința mea a fost pecetluită și abia situația extremă în care mă aflam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu mă auzea nimeni. Am rămas în ușă, mi-am scos ochelarii fumurii și am așteptat să mi se obișnuiască ochii cu întunericul dinăuntru. Ea stătea puțin mai încolo. Nu voia să se apropie prea mult de clădire. Îi era frică de vâjâit și de beznă. Fiind deprins cu întunericul, mi-am dat imediat seama că era cineva acolo. Un bărbat subțirel. În fața lui se înălța, spre tavan, o coloană cilindrică de vreo trei sau patru metri în diametru. Bărbatul o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
viață și n-am ce regreta. Pentru tine momentul a sosit puțin cam prea devreme. Nici nu ești pregătit sufletește, și lași o grămadă de lucruri pe lumea asta... Am încuviințat fără să scot un cuvânt. — Să nu-ți fie frică. Nu ai nici un motiv. Nu e vorba de moarte, ci de viață eternă. E lumea ta, lumea în care o să te simți bine. În comparație cu ea, cea de-aici e efemeră și plină de iluzii. Te rog să nu uiți asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Întunegrilor și l-a înlocuit pe cel folosit. — Mai avem puțin, zise ea. Dar trebuie să fim foarte atenți în continuare. N-am scăpat încă de proprietatea Întunegrilor. Ai văzut pantoful adineauri, nu? — L-am văzut. — Ți s-a făcut frică? — Da. Am mers de-a lungul canalului. La fiecare pas împroșcam apă în jur, toate zgomotele sincronizându-se cu cel al trenurilor. Era prima oară în viața mea când îmi făcea plăcere să ascult huruitul metroului. Îmi venea să sar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]