KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...947 948 949 ...960 >

23,989 matches

Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769

înoți? Ce nefericită trebuie să fii! Am intrat brusc în... nisip și așa am hotărât că trebuie să învăț să înot. Doi ani mai târziu când i-am spus că am învățat și din care motiv, a zâmbit așa cum a zâmbit pe vasul care se întorcea de la Stromboli, noaptea. Oprit în dreptul Sciarei del fuoco 35, pe acolo pe unde trecea lava, când trecea, vasul și-a stins toate luminile. Era întuneric, liniștea mării în jur și doar luna stătea suspendată pe

[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
cu jaloane trasate de mult, și de abia atunci am început să mă gândesc că ceea ce admirasem și mă atrăsese cel mai mult la el era, posibil, tot un tipar. Ani de-a rândul îl privisem, oarecum cu invidie, cum zâmbește în orice situație, părând că poate rezolva orice și că se poate bucura de orice, luând lucrurile așa cum vin. Dar apoi am urât din răsputeri ceea ce de fapt nu era decât o lozincă, acea propoziție-sentință asta-i viața, începând să

[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
bine, mă, că le știi tu pe toate! covrigul cald cu ciocolată de la Luca și cana de cafea. am venit la serviciu cu bicicleta și pentru că azi am o bluză roșie, un batic roșu și rujul la fel... mi-a zâmbit jumătate de oraș! sau alta să fie cauza? bună dimineața! înseamnă că ai avut vise frumoase azi noapte! eu, însă, am fost așa de obosit că am dormit fără vise! ziua bună! că, deja, dimineața s-a dus! luna se

[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
pare a fi o versiune modernă de... Șeherezada... îți tot spun povești ca să amân ziua tăiatului de cap... nu mai știu cum s-a terminat cu Șeherezada mi-am adus aminte!... nu i-a mai tăiat capul... te văd cum zâmbești... să-ți văd cheful de viață... să faci lucrurile să fie simple... să vorbești... mult și agitat... ca de obicei să taci... încurcat... să spui adevarul chiar dacă doare... să ma ții de mână... să mă săruți... și ar mai fi

[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
o sticlă cu vin. Între timp, surâdeam tâmp pentru pozele pe care ni le făceau prietenii și, culmea, una dintre cele mai reușite fotografii ale noastre e de atunci, rămânând pentru totdeauna prinsă într-o imagine, femeia năucă, îndrăgostită prostește, zâmbind dragostei sale sau ideii de dragoste. În timpul zilei, Taormina ori te înfiora, când străzile coteau în ultima clipă peste pantele muntelui Tauro, nu tocmai prietenoase, și era clar de ce toate mașinile în zonă erau șifonate binișor, sau te amețea, când

[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582

Un vorbitor îngropat în hârtii își pierde ascultătorii. Nu îi poate trezi dacă nu știe că deja au adormit. Expresia feței Folosim expresiile feței dar nu exagerăm. Ne comportăm de parcă am fi implicați într-o discuție. Nu este nevoie să zâmbim sau să ne mirăm încontinuu, ci doar atât cât este necesar. Gesturile Reprezintă o altă formă a comunicării nonverbale. Nu este nimic magic în lucrul cu mâinile. Dacă le folosim, o facem natural! Facem ca gestica mâinilor să adauge înțeles

by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
ceas sau la pendulul de pe perete"; "...nu stă locului"; "...comportamentul și expresia feței nu-mi permit niciodată să-mi dau seama dacă mă înțelege sau ascultă ceea ce spun"; "...se comportă de parcă mi-ar face o favoare că mă ascultă"; "...nu zâmbește niciodată, mi-e frică să discut cu el"; "...totdeauna încearcă să mi-o ia înainte"; "...pune întrebări de parcă s-ar îndoi de tot ceea ce spun eu"; "...atunci când vorbesc, el își încheie frazele sau mă completează atunci când cuvintele nu-mi vin

by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
Manifestăm entuziasm prin voce pentru fiecare problemă pe care o abordăm. Nu vorbim prea încet, prea tare, prea rar sau prea repede. Nu folosim filtre cum sunt "hm", "ă". În locul lor facem o pauză. * Folosim eficient gesturile și expresiile faciale. Zâmbim către audiență. Folosim gesturile cu mâna în mod potrivit. Între gesturi, ne odihnim mâinile sau le punem încet pe pupitru. Ne aplecăm ușor înainte. Ne deplasăm de lângă podium dacă este posibil. * Să fim pregătiți să răspundem la întrebări. Ne gândim

by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783

necazurile și păcatele vecinului. Este fără îndoială firesc și sănătos să te bucuri de pace, cu toate bunurile pe care ți le hărăzește, o dată cu dînsa și în clipa de față, norocul. Dar nu-i frumos să-ți completezi bucuria aceasta zîmbind pe sub mustață de nenorocirile celor de peste hotar; și e orbire proastă să uiți că orice om și, încă mai mult, orice societate poartă cu sine germenii acelorași mizerii și urîciuni proprii speciei întregi". Un studiu de caz (Simț de clasă

[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745

astfel încât aș vrea să dedic o intrare de jurnal, scrisă atunci și de neschimbat și azi, memoriei sale mai palide pe zi ce trece, dar încă de neșters, precum și spiritului său liber, de neînregimentat care l-ar face, cred, să zâmbească sardonic la anumite accente mai dezinvolte din textul de mai jos, scris la moartea lui. "Trecerea în veșnicie a marelui actor Gheorghe Dinică a generat o orgie mediatică presărată cu momente, interviuri, decorații, amintiri și șlagăre lăutărești care ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
condimentul lingvistic inovativ de la revista de bază. Erau ani când Academia Cațavencu a fost singura nădejde și singura supapă împotriva tiraniei postcomuniste in statu nascendi. Trebuie totuși spus că Iliescu însuși, cel care, inubliabil, "sequoia pentru liniștea noastră" și accepta, zâmbind strâmb, premiile de la Balul Anual al Academiei, a fost, în mod paradoxal, un garant al libertății de exprimare a presei inteligente, spre deosebire de Emil Constantinescu, al cărui naturel mai sensibil l-a și ajutat să iasă din istorie pe ușa din

[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

ai făcut o poză. - Am făcut multe În viață. - Aceea nu era ca toate celelalte. Faulques s-a dat bătut. Și-a băgat mâinile În buzunarele pantalonilor, dând din umeri. Îmi pare rău, a spus. Nu-mi aduc aminte. Celălalt zâmbea pe jumătate, Încurajator. - Străduiește-te, domnule. Din poza aia ai scos bani, și a arătat către turn cu un gest scurt. Poate că i-l datorezi ei. - Ăsta nu-i mare lucru. Zâmbetul celuilalt s-a accentuat. În stânga gurii Îi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
fotografii au obiceiul să agațe poze pe pereți. Poze făcute de ei. Mai ales când au luat premii Însemnate. Doar nu ți-o fi rușine cu pozele dumitale, așa-i? - Nu mă mai interesează. Asta-i tot. - Firește - vizitatorul a zâmbit ciudat. Asta-i tot. Acum studia atent, Încruntat, imaginile din frescă. - Tot aici, printre amintirile dumitale, sunt și războaiele de demult? Troia și alte locuri ca ea? A fost rândul lui Faulques să zâmbească pe jumătate. - Păi, despre asta e

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Asta-i tot. - Firește - vizitatorul a zâmbit ciudat. Asta-i tot. Acum studia atent, Încruntat, imaginile din frescă. - Tot aici, printre amintirile dumitale, sunt și războaiele de demult? Troia și alte locuri ca ea? A fost rândul lui Faulques să zâmbească pe jumătate. - Păi, despre asta e vorba. Asemenea locuri sunt unul și același. Asta trebuie să i se fi părut interesant celuilalt, fiindcă a rămas liniștit, privind neclintit, cu gândul la ceea ce abia auzise. — Unul și același, a repetat În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
ostile și deasupra capetelor lor trecuse la limita Îndemânii lor șuierul a două gloanțe pierdute, Faulques o văzuse oprindu-se, ușor adusă de spate, privind jur-Împrejur cu prudența unui vânător În apropierea prăzii, chiar Înainte de a se Întoarce spre el, zâmbind cu o gingășie feroce, ușor distrată și parcă absentă, cu nările dilatate și ochii sclipind, gata să plângă adrenalină. Musafirul a luat paharul de pe masă și, ținându-l ridicat o clipă, l-a pus iar În locul unde stătuse, fără să

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
totul se lega de moartea femeii, dar am descoperit că mai lucrasei câțiva ani. Nu te-ai retras după Bosnia și Herțegovina, nu? Și ceva prin Africa. - Ce vrei de la mine? Era cu neputință să-și dea seama dacă celălalt zâmbea ori nu. Privirea Îi mergea singură, rece, străină, În voia rictusului benevol al gurii. - M-ai făcut celebru. Am hotărât să-l cunosc pe cel care m-a făcut faimos. - Cum te cheamă? - Are haz, nu? Avea ochii tot ficși

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
amândoi spatula pe care Faulques o ținea În mâna dreaptă. Brusc, acestuia i s-a părut ridicolă. A pus-o de unde o luase. Când a ridicat privirea, a citit În ochii musafirului o aprobare sobră. Și pictorul de război a zâmbit ușor din colțul buzelor. - Ți-a trecut prin minte și că m-aș putea apăra? Celălalt a clipit. Părea să-l deranjeze faptul că interlocutorul nu luase În considerare acest fapt. — Sigur că da, a replicat. Tuturor ni se cuvine

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
glod negru stropit cu nea. Apoi Olvido lăsase să-i cadă camera pe piept, se uitase la Faulques și murmurase: „Câtă vreme există moarte, există și speranță”. Spunând acestea, surâdea absent, aproape cu cruzime. Cum nicicând n-o mai văzuse zâmbind. - Poate că ai dreptate, a acceptat Markovic. Dacă socotești bine, lumea nu se mai gândește la moarte. Credința că nu vom muri ne face slabi și tot mai răi. Întâia oară În fața ciudatului musafir, Faulques a simțit impulsul unui interes

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
La jumătatea drumului, s-a oprit, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, dar se pare că s-a răzgândit. Numai după ce a sorbit și a pus halba pe masă, a tras de două ori din țigară și i-a zâmbit lui Faulques. Ori mai curând a făcut-o gura lui, pe când ochii bătând În cenușiu rămâneau imperturbabili, pironiți pe pictorul de război. - Există ceva, a zis croatul fără emfază, ce Înveți În lagărul de prizonieri: așteptarea. La Început te neliniștești

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
turn. Fata s-a dus mai departe. - Memoria, poate. Într-un fel, e o formă de demnitate stoică. Luciditatea la ora când trebuie să contemple liniile principale ale chestiunii. Și să-și asume regulile jocului. L-a văzut pe Markovic zâmbind, ca și cum de data asta ar fi fost În stare să Înțeleagă aluziile pictorului. - Simetriile, a subliniat croatul, satisfăcut. - Asta-i. Un poet englez a vorbit despre o simetrie teribilă, referindu-se la dungile tigrului. - Haida-de! Un poet, spui? - Da. Orice

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a zis. Făcând fotografii. Privind, presupun. Întrebând. Totul e aici, a adăugat. Diferența e că unii se uită, alții nu. Croatul continua să asculte cu atenție. - Iar m-am pierdut, a protestat. Ai idei năstrușnice. S-a oprit, suspicios. De ce zâmbești acum, domnule Faulques? - Din cauza năstrușniciei. Dar e interesant cum folosești unele vorbe. - Spre diferență de dumneata, eu nu-s cult. În ultimii ani, am citit cărți pe ici, pe colo. Dar sunt departe de a fi cult. - Nu la asta

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
fi uitat la ele, ci pentru că mă cunoști pe mine. Înțelegi? Lumea asta mă sperie, Faulques. Mă Înspăimântă, fiindcă mă plictisește. Detest faptul că toți idioții se proclamă parte din Omenire, toții debilii se ascund În spatele Justiției, toți artiștii Îi zâmbesc ori Îl scuipă, ceea ce-i același lucru, pe negustorul de artă ori pe criticul care Îi inventează. Când părinții m-au botezat, mi-au greșit numele cu câțiva milimetri. Astăzi, ca să supraviețuiești În caverna ciclopului, trebuie să te cheme Nimeni

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Pictorul și-a turnat puțin Într-un pahar, și-a muiat buzele și l-a lăsat pe album. Markovic a ridicat ochii. - Era acolo un tinerel. Chipeș. De vreo șaisprezece-șaptesprezece ani. Bosniac. I-a căzut cu tronc unui gardian sârb. Zâmbea ușor, evocator. De n-ar fi fost privirea, ai fi zis că-și amintea ceva plăcut. - De câte ori gardianul Îl lua cu el noaptea, băiatul aducea mereu câte ceva. Un pic de ciocolată, o cutie cu lapte condensat, tutun. Ne dădea nouă

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Domnule Faulques, ai putut vreodată să Împiedici ceva? O bătaie, o moarte? Ai putut vreodată să le Împiedici și ai făcut-o? A lăsat să treacă o pauză deliberată. Ori ai Încercat? - Uneori. - Multe? - N-am ținut nicicând socoteala. Croatul zâmbea, răuvoitor. - Ei bine, cel puțin știu că o dată da, ai vrut s-o faci. Părea decepționat că Faulques nu făcea comentarii, pironind cu privirile pictura murală. Erau două figuri pe jumătate pictate În spatele ostașului din prim-plan, care, În racursiu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
bagă un buldozer și face totul să dispară, dispusă să uite. Ruinele moderne incomodează. Și firește. Fără cărți din piatră ca să citești viitorul, ne vedem imediat pe mal, cu un picior În barcă, fără obolul pentru Caron În buzunar. Faulques zâmbise În sinea lui, cu ochii la frescă. Barcagiul râului pentru morți devenise privirea complice dintre Olvido și el de când trebuiseră să treacă, sub focul maronit și În compania luptătorilor din Sahara occidentală, peste albia de nisip al unui uad, În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]