25,546 matches
-
în Maelström”, ca și la „Pisica neagră”, în romanul său "The Guinea Pigs". O compilație a operei lui Poe a fost lansată în 1997 pe un dublu CD intitulat "Closed on Account of Rabies", cu diverse celebrități interpretând vocile din povestiri. „Pisica neagră” a fost citită de interpreta avangardistă Diamanda Galás. „Pisica neagră” a fost adaptată și interpretată alături de „Balerca de Amontillado” ca "Poe, Times Two: Twin tales of mystery, murder...and mortar" — un dublu proiect de piesă scurtă într-un
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
El Correo de la Tarde" apoi în Ciudad de Mexico. În 1900 este trimisul gazetei "El Imparcial" la Expoziția Universală de la Paris unde se întâlnește cu Ruben Dario, Guillermo Valencia și José Martí, cu toți promotori ai modernismului. Scrie numeroase poezii, povestiri, romane și piese de teatru. A îndeplinit funcția de diplomat al Mexicului în Spania, Argentina, Paraguay și Uruguay. Moare în 1919 (la 48 de ani) la Montevideo, Uruguay.
Amado Nervo () [Corola-website/Science/325699_a_327028]
-
1924 devine reprezentant al Columbiei în Comitetul de cooperare intelectuală de la Societatea Națiunilor. Ajunge director al Bibliotecii Consiliului Național al Educației între 1924-38. În 1929 pune bazele partidului fascist "Lega Repubblicana". Devine prieten cu poetul nicaraguan Rubén Darío. Scrie proza (povestiri, un român, eseuri și studii istorice) și poezie. În 1926 primește "Premio Nacional de Literatură" ("Premiul Național pentru Literatură"). Se sinucide cu cianură în suburbia Tigre a orașului Buenos Aires pe 18 februarie 1938.
Leopoldo Lugones () [Corola-website/Science/325700_a_327029]
-
„Îngropat de viu” (în ) este o povestire de groază a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată inițial la 31 iulie 1844 în cotidianul "The Philadelphia Dollar Newspaper" din Philadelphia. Ea se referă la tema îngropării de vii a oamenilor. Teama de a fi îngropat
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
1844 în cotidianul "The Philadelphia Dollar Newspaper" din Philadelphia. Ea se referă la tema îngropării de vii a oamenilor. Teama de a fi îngropat de viu era un lucru obișnuit în acea perioadă și Poe a profitat de interesul publicului. Povestirea a fost adaptată pentru film. În „Îngropat de viu”, naratorul nedenumit descrie la persoana întâi lupta sa cu „atacurile acelei boli ciudate pe care, în lipsa unei denumiri mai potrivite, medicii s-au învoit a o numi catalepsie”, o stare în
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
rezultat. Strigă din răsputeri și este imediat liniștit; își dă seama apoi că se află în dana (magazia) unui mic șlep, unde adormise, și nu într-un mormânt. Evenimentul îl șochează atât de tare încât îi înlătură obsesia față de moarte. Povestirea a fost publicată inițial la 31 iulie 1844 în cotidianul "The Philadelphia Dollar Newspaper" din Philadelphia. Prima traducere în limba română a fost publicată anonim într-o broșură de 30 de pagini, tipărită de Tip. Coop. Poporul din București, în cadrul
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
31 iulie 1844 în cotidianul "The Philadelphia Dollar Newspaper" din Philadelphia. Prima traducere în limba română a fost publicată anonim într-o broșură de 30 de pagini, tipărită de Tip. Coop. Poporul din București, în cadrul Bibliotecii Facla, nr. 5 (1911). Povestirea a fost tradusă apoi de Ion Vinea, a cărui traducere a fost publicată în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. Teama de a fi îngropat de viu a fost profund înrădăcinată în cultura occidentală din secolul al XIX-lea, iar Poe a profitat de fascinația publicului
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
pradă pe timp de noapte a fost atribuită, uneori, înmormântării unor persoane vii. Folcloristul Paul Barber a susținut că incidența înmormântării de persoane vii a fost supraestimată și că efectele normale ale descompunerii trupurilor sunt confundate cu semne de viață. Povestirea subliniază această fascinație prin afirmația naratorului că adevărul poate fi mai terifiant decât ficțiunea, prezentând apoi cazuri reale în scopul de a convinge cititorul să creadă povestea principală. Naratorul din „Îngropat de viu” duce o viață goală, evitând realitatea prin
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
catalepsia sa, dar și prin fanteziile și viziunile sale și prin obsesia față de moarte. El se schimbă totuși, dar numai după ce teama sa cea mai mare s-a realizat. Scriind despre „Îngropat de viu”, profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga considera că această povestire "„nu e construită numai pe o obsesie, ci și pe dorința de a pătrunde în tărâmuri necunoscute, interzise. Adâncind această intrare, el s-a apropiat de romanticii târzii, care se aseamănă, printr-o anumită structură a sensibilității, cu simboliștii. O
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
„”, tradus în unele versiuni mai noi și ca „Butoiul de Amontillado”, (în , uneori și "The Casque of Amontillado") este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe. Ea a fost publicată în numărul din noiembrie 1846 al revistei "Godey's Lady's Book". Povestirea se petrece într-un oraș neprecizat din Italia, într-un an nespecificat (probabil în secolul al XVIII
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
versiuni mai noi și ca „Butoiul de Amontillado”, (în , uneori și "The Casque of Amontillado") este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe. Ea a fost publicată în numărul din noiembrie 1846 al revistei "Godey's Lady's Book". Povestirea se petrece într-un oraș neprecizat din Italia, într-un an nespecificat (probabil în secolul al XVIII-lea), și prezintă ăzbunarea mortală a naratorului pe un prieten de care crede că a fost insultat. Ca în mai multe dintre povestirile
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
Povestirea se petrece într-un oraș neprecizat din Italia, într-un an nespecificat (probabil în secolul al XVIII-lea), și prezintă ăzbunarea mortală a naratorului pe un prieten de care crede că a fost insultat. Ca în mai multe dintre povestirile lui Poe și în conformitate cu fascinația oamenilor din secolul al XIX-lea față de acest subiect, narațiunea se învârte în jurul unei persoane îngropate de vie, în acest caz, prin zidire. Ca și în „Pisica neagră” și „Inima care-și spune taina”, Poe
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
nepocăit, încheie povestea cu remarca: "Requiescat In Pace!" („Odihnească-se în pace!”). „” a fost publicată prima dată în numărul din noiembrie 1846 al revistei "Godey's Lady's Book", care era, în acel timp, cel mai popular periodic din America. Povestirea a fost publicată încă o dată în timpul vieții lui Poe. Prima traducere în limba română a fost publicată în anul 1876 sub titlul „Butoiul cu Amontillado” în ziarul "Timpul", anul I (1876), nr. 150, pp. 1-2. Povestirea a fost tradusă apoi
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
popular periodic din America. Povestirea a fost publicată încă o dată în timpul vieții lui Poe. Prima traducere în limba română a fost publicată în anul 1876 sub titlul „Butoiul cu Amontillado” în ziarul "Timpul", anul I (1876), nr. 150, pp. 1-2. Povestirea a fost tradusă apoi de I.L. Caragiale sub titlul „O balercă de amontillado”, versiunea sa fiind publicată în anul 1896 în revista "Epoca literară" din București, anul I (1896), nr. 8, pp. 2-3. Tălmăcirea era făcută după versiunea franceză a
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
O nouă traducere a fost realizată de Ion Vinea și a fost publicată sub titlul „Balerca de Amontillado” în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Povestirea a fost tradusă apoi de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „Butoiul de Amontillado” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Povestirea a fost tradusă apoi de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „Butoiul de Amontillado” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Butoiul de Amontillado” în volumul "Butoiul de Amontillado", editat în 2014 de Editura MondoRo din București). Deși subiectul povestirii
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Butoiul de Amontillado” în volumul "Butoiul de Amontillado", editat în 2014 de Editura MondoRo din București). Deși subiectul povestirii lui Poe este o crimă, „Balerca de Amontillado” nu este o poveste de identificare a criminalului precum „Crimele din Rue Morgue” sau „Scrisoarea furată”; nu există nici o investigație a crimei lui Montresor, iar criminalul însuși explică modul în care a
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
Rue Morgue” sau „Scrisoarea furată”; nu există nici o investigație a crimei lui Montresor, iar criminalul însuși explică modul în care a comis crima. Misterul din „Balerca de Amontillado” constă în motivul lui Montresor pentru crimă. Fără prezența unui detectiv în povestire, cititorul este cel care trebuie să rezolve misterul. Montresor nu precizează nicăieri motivul său dincolo de „nenumăratele nedreptăți” vagi și „când a trecut la insulte”, la care se referă. Este furnizat un oarecare context, inclusiv observația lui Montresor că familia lui
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
aceste lovituri accidentale, își înfige adânc colții în călcâiul inamicului său, într-o formă de existență reciprocă. Deși Fortunato este prezentat ca un bun cunoscător de vinuri fine, L. Moffitt Cecil de la Texas Christian University susține că acțiunile sale din povestire pun această presupunere sub semnul întrebării. De exemplu, Fortunato comentează că unui alt nobil îi este imposibil să distingă Amontillado de Xeres, în timp ce Amontillado este, de fapt, un tip de vin de Xeres, și tratează De Grave, un vin francez
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
a lui Joel Headley, care povestește vederea de către autor a unui schelet zidit în peretele unei biserici din Italia. Povestea lui Headley include detalii foarte similare cu „Balerca de Amontillado”; în plus față de zidirea unui inamic într-o nișă ascunsă, povestirea detaliază așezarea cu grijă a cărămizilor, motivul răzbunării și gemetele agonizante ale victimei. Poe ar fi putut lua temele similare din „Le Grande Bretêche” ("Democratic Review", noiembrie 1843) a lui Honoré de Balzac sau din "The Quaker City; or The
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
lost Lenore”, cu referire la poemul lui Poe, „Corbul”. Această parodie a lui Poe a fost descrisă ca un bețiv, mincinos și amant violent. Poe a răspuns cu „Balerca de Amontillado”, folosind referințe foarte specifice la romanul lui English. În povestirea lui Poe, de exemplu, Fortunato face referire la societate secretă de masoni, similară societății secrete din "1844", și face chiar un gest similar cu cel prezentat în "1844" (era un semnal de primejdie). English a folosit și o imagine a
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
prima dată de „Balerca de Amontillado” de Burton R. Pollin, un alt specialist în opera lui Poe. Inspirația pentru metoda de ucidere a lui Fortunato provine din teama de înmormântare de viu. În perioada în care a fost scrisă această povestire unor sicrie li s-au atașat metode de alertare în exterior în cazul în care cineva ar fi fost îngropat de viu. Elemente precum clopoțele legate de membrele unui cadavru pentru a semnala în exterior nu au fost mai puțin
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
„” (în ) este o povestire scrisă de Edgar Allan Poe și publicată în numărul din septembrie 1835 al revistei "Southern Literary Messenger". Grecul Oinos povestește o întâmplare trăită de șapte prieteni aflați într-o sală de ospăț dintr-un oraș antic grecesc care se numea
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
Southern Literary Messenger". Grecul Oinos povestește o întâmplare trăită de șapte prieteni aflați într-o sală de ospăț dintr-un oraș antic grecesc care se numea Ptolemais, în timp ce în cetate făcea ravagii ciuma. O temă similară poate fi găsită în povestirea „Masca Morții Roșii”. Povestirea este narată de grecul Oinos care precizează că întâmplarea relatată s-a petrecut într-un an înspăimântător în cetatea antică Ptolemais. Călătorii în țări străine și cititorii în stele știau că cerurile prevesteau nenorocire. Naratorul și
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]