KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...948 949 950 ...960 >

23,989 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

rândul să traverseze, ea Îl așteptase de cealaltă parte, la adăpost, Încă palpitând excitată, cu gura Întredeschisă și trăgându-și sufletul. Cu un zâmbet de sălbatică fericire. La naiba cu Caron, șoptise atingându-i lui Faulques fața cu degetele. Și zâmbea. Durerea se insinua iar, așa că pictorul de război a Înghițit două comprimate cu o sorbitură de apă și s-a lăsat pe vine, cu spatele lipit de perete. A așteptat nemișcat, cu dinții strânși, ca pilulele să-și facă efectul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
se pare. - Să nu crezi. Pe cele mai crude le-au dat deoparte. Vânzătorilor de automobile, parfumuri și ceasuri scumpe nu le place să-și vadă reclamele lângă asemenea scene. Croatul a continuat să se uite la pictorul de război. Zâmbea placid. A spus: - Parcă suntem la un concurs de brice rupte, domnule Faulques. Markovic s-a Întors iar spre frescă. A stat așa vreme Îndelungată. La sfârșit, a dat ușor din umeri, ca răspuns la niște gânduri intime. - Cine a

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
ca răspuns la niște gânduri intime. - Cine a spus că războiul a epuizat cuvintele? - Nu știu. Mi se pare că fraza e veche. - Și mincinoasă, În plus. Cine a spus asta n-a fost la nici un război. - Așa cred - Faulques zâmbea pe jumătate. Poate că războiul epuizează cuvintele stupide, dar nu și pe celelalte. Pe care le știm dumneata și cu mine. Întors spre el, Markovic Își mijea pleoapele, complice. - Te referi la vorbele care abia se pronunță ori apar doar

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
el. Cu un zâmbet mai larg. - Haida-de, a spus. Cum arată? - Habar n-am. Nu-i știu decât vocea. Zilnic la aceeași oră. - N-ai văzut-o În port? - Niciodată. - Și nu ești curios? - Relativ. O pauză. Markovic nu mai zâmbea. Privirea Îi devenise bănuitoare. Inteligentă. - De ce-mi spui asta? - Fiindcă mă Întrebi. Celălalt și-a potrivit ochelarii cu un deget și a tăcut o vreme, privindu-l. Apoi s-a așezat pe o treaptă a scării, lângă cărți, și

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Șalupa asta cu turiști trece la aceeași oră, cu aceeași femeie, și n-ai de gând să te duci În port și s-o vezi cum arată? - Poate că am să mă duc Într-o zi. Markovic abia de-a zâmbit, distrat. - Într-o zi. - Da. S-ar putea să fii dezamăgit, l-a prevenit celălalt. Vocea Îi pare tânără și frumoasă, dar poate că ea nu-i. După ce a spus toate acestea, depărtându-se, l-a lăsat pe Faulques să

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a dat și el din umeri, imitându-i gestul. — Presupun că da, a spus. Războiul ca o sublimare a haosului. O ordine cu legile travestite În Întâmplare. - Și chiar crezi asta? a insistat. În fine, pictorul de război a vorbit. Zâmbea dușmănos, fără nici o simpatie. - Desigur. E aproape o știință exactă. Ca meteorologia. Croatul și-a arcuit sprâncenele. - Meteorologia? Se poate prevedea un uragan, a explicat Faulques, dar nu În punctul exact. O zecime de secundă, Încă un strop de umezeală

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cine am lovit? Întrebase. De ce am ales ținta aia și nu alta? Faulques, care verifica lumina cu fotometrul, nu voise să afle. Camera mea n-a prins asta, spusese, deci nu există. Atunci celălalt Îl privise În tăcere, abia dacă zâmbise, apoi devenise serios și Îl Întrebase dacă, În urmă cu două zile, nu trecuse cumva peste podul Masarikoc la volanul unui Volkswagen alb, cu un geam spart, și vorbele Press-Novinar lipite cu bandă adezivă roșie pe capotă. Faulques rămăsese nemișcat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a văzut. Ceea ce vede. - Înainte de a muri? - Desigur. Înainte de a muri. Nimeni n-ar trebui să se ducă fără să lase În spatele lui o Troie În flăcări. - O Troie, spui. Markovic, care se mișca acum agale În lungul zidului, a zâmbit gânditor. - Știi ceva, domnule Faulques? Datorită dumitale nu mai pot să cred În certitudinile celor care au casă, familie și prieteni. Zâmbetul Îi dezgolea golul din dantură, când s-a oprit lângă ceata de războinici ce așteptau să intre În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Femeia de pe șalupa cu turiști a ieșit din birou și s-a Îndreptat spre terase, În drum spre parcare. Faulques a observat că se oprise să stea de vorbă cu paznicul portului și că-i saluta pe chelneri. Părea limbută, zâmbea frumos. Părul, foarte blond și lung, și-l strânsese Într-o coadă de cal. Era atrăgătoare, deși corpolentă și cu câteva kilograme În plus. Când a trecut prin fața mesei unde stătea el, pictorul de război a privit-o În ochi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
de-aia de-a lui Turner, spusese ea atunci. Îți aduci aminte? Dar blestematul ăla de englez a uitat să picteze frigul. Apoi Își Închisese gulerul gecii scurtă și, după ce-și atârnase geanta cu aparatele fotografice pe umăr, Îi zâmbise lui Faulques. Nu va mai fi niciodată alt război ca ăsta, spusese melancolic și surâzând ciudat. Îl sărutase pe obraz, repetase „niciodată” În șoaptă și plecase În urma ostașilor pe când, printre toate siluetele ce păreau suspendate pe mantaua de ceață care

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
și modern totodată. E... S-a oprit, căutând vorba potrivită. Faulques a așteptat, privind decolteul răscroit al femeii. Sâni mari, bronzați. Liberi. Pe umerii goi, bretelele păreau fragile pentru rochia ei. - ...teribil, a conchis, În cele din urmă. Faulques a zâmbit delicat. - Nu-i teribil, a spus. E viața, nimic mai mult. O parte din ea. Irisurile albastre păreau acum mai atente. Carmen Elsken Îi studia gura și ochii, căutând În ei explicația imaginilor pictate pe perete. - Ai avut, probabil, o

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
mai mult. O parte din ea. Irisurile albastre păreau acum mai atente. Carmen Elsken Îi studia gura și ochii, căutând În ei explicația imaginilor pictate pe perete. - Ai avut, probabil, o viață ciudată, a zis brusc. Pictorul de război a zâmbit iar, de astă dată În sinea lui. Asta era, deci. Toți Ivo Markovici și toți Faulques, retinele impresionate nu contau pentru acest punct de vedere. Așa aveau să-l vadă cei ce nu fuseseră aici. Ori, mai bine zis, a

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a spus acesta. Ea se dusese spre perete. Stătea lângă femeia care, În fața șirului de fugari, deschidea gura ca să strige, cu fața desorbitată, sub privirea de gheață a soldatului. - Știi ceva? Dumneata ai ceva care nu-mi place. Faulques a zâmbit, prudent. - Cred că știu la ce te referi. - Asta Îmi și displace. Că știi la ce mă refer. Îl privea fix, fără să clipească, iar ochii nu mai păreau că-i zâmbesc. - E ceva necurat aici. Privea scena cu copilul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
ai ceva care nu-mi place. Faulques a zâmbit, prudent. - Cred că știu la ce te referi. - Asta Îmi și displace. Că știi la ce mă refer. Îl privea fix, fără să clipească, iar ochii nu mai păreau că-i zâmbesc. - E ceva necurat aici. Privea scena cu copilul care plângea lângă mama violată. O Pietà inversată, și-a zis brusc Faulques. Niciodată nu se gândise la asta, nici măcar când Îl picta. Poate că fusese nevoie de prezența unei femei - reală

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
tot avut vreo opt, zece ani, era slab, blond, cu ochi foarte deschiși la culoare. Un copil sârb. Purta un pistol ordinar din lemn la cingătoarea pantalonilor scurți. Atunci, fără ca vreunul din ei doi să fi pronunțat vreun cuvânt, copilul zâmbise. Căutați croați? Întrebase Într-o engleză școlărească. Și, fără să mai aștepte răspunsul, zâmbise și mai pronunțat. Aici În sat n-o să dați de nici unul, spusese batjocoritor. Nema nicita. Aici nu-s croați și nici n-au fost vreodată. Olvido

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
culoare. Un copil sârb. Purta un pistol ordinar din lemn la cingătoarea pantalonilor scurți. Atunci, fără ca vreunul din ei doi să fi pronunțat vreun cuvânt, copilul zâmbise. Căutați croați? Întrebase Într-o engleză școlărească. Și, fără să mai aștepte răspunsul, zâmbise și mai pronunțat. Aici În sat n-o să dați de nici unul, spusese batjocoritor. Nema nicita. Aici nu-s croați și nici n-au fost vreodată. Olvido se mai cutremurase o dată, ca sub o pală de aer rece. Știe ca și

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
va simți o oarecare neliniște - s-a uitat pe neașteptate la Faulques, cu un interes cuviincios. Cum s-a simțit femeia care a fost aici? O clipă, cei doi bărbați s-au Înfruntat din priviri. Apoi pictorul de război a zâmbit. - Liniștită, presupun. Până la un punct. A spus că asta era ceva necurat și teribil. - Vezi? Despre asta vorbesc. Deci nu ești un pictor atât de prost cum spui. În ciuda atâtor unghiuri și linii drepte și a atâtor umbre lungi. A

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
printre degete până dispărea reprezenta, poate, un concept plastic precis al vorbei „nisip”. Durerea s-a insinuat iar, croindu-și drum din adâncuri. Pictorul de război a stat nemișcat două secunde, pândind-o, și când a avut confirmarea, abia a zâmbit În sinea lui, cu perversa malițiozitate de a ști ceea de durerea ignora. În orice caz, În noaptea aceea Faulques nu era dispus să-i ofere vreo șansă; n-avea vreme de așa ceva. Așa că i-a tăiat calea pe loc

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
de imaginație decât de optică, zisese. Apoi tăcuse, uitându-se la locul acela sumbru, ținând camera foto deschisă În mâini, cu rollfilmul pe jumătate Încărcat. Închisese zgomotos capacul motor de arrast a obiectivului, făcuse să răsune antrenarea automată și Îi zâmbise lui Faulques distrată, ca și cum tot ce avea atunci În minte ar fi fost departe. Tipii ăia, adăugase brusc, Géricault și Rodin, aveau dreptate: numai artistul e cinstit. Fotografia e mincinoasă. Mai târziu, tot În acea dimineață, pietricelele de pe drum scrâșneau

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
mai sus pe versantul muntelui, dincolo de Puerto Umbría, și la bolta neagră, spuzită cu stele, a cerului care se Întindea până În zare. - Chiar sunt și eu În tablou? a Întrebat pe neașteptate croatul. Interesul lui părea real. Sincer. Faulques a zâmbit În sinea lui. - Ți-am mai spus. Dumneata, eu... Toți suntem acolo. Celălalt n-a vorbit imediat. - Simetrii, nu? - Exact. - Toate liniile și unghiurile pictate. - Da. Markovic a aprins o țigară. La lumina brichetei, care i se reflecta În lentilele

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
suntem parte din monstrul care ne alege locul pe eșichier. O nouă tăcere. Apoi a sunat râsul stins al lui Markovic. De astă dată nu era vuietul mării pe pietrele de jos. - Soboli nebuni, a insistat croatul. - Asta-i - Faulques zâmbea strâmb. Bine ai spus dumneata deunăzi. Cu cât totul e mai evident, cu atât mai puțin sens pare să aibă. - Atunci, nu există nici o ieșire? - Există consolări. Fuga prizonierului care, chiar când se trage În el, se crede liber. Înțelegi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe trunchiul decolorat al copacului uscat, lângă cămașă și papuci, cheile turnului, câteva monede pe care le avea În buzunare și cuțitul, care Încă Îi mai atârna În partea din spate a curelei. Atunci a privit În sus și a zâmbit Încântat: soarele se ițea În tăietura falezei, printre crengile pinilor, iar razele sale luminau oblic plaja micuță. A simțit că Îl incomoda ceva Între coaste; durerea se insinua, vestindu-se iar și cerându-și drepturile. Certitudinea l-a făcut să

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218

copia feminină a fratelui adorat, dubletul desăvârșit prin care-și proiectează propriul chip pe fundalul mitizat al unei copilării eterne: Nu era oare nemaipomenită fericirea noastră atât de adâncă... atât de perfectă, de Întreagă. Îmi amintesc cum ne priveam și zâmbeam... - Îți amintești? - când aveam un secret... Oare despre ce era vorba? Cred că ține de sentimentul de familie... eram aproape ca un singur copil; mereu am imaginea plimbărilor noastre Împreună, a privirilor pe care le aruncam asupra acelorași lucruri cu

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576

1996. Wilson, Edward O., Sociobiology: the new synthesis, Harvard University Press, 1975. Mințea de cîte ori vorbea, gîndii numaidecît Milogu-acela hîrșîit în rele, fonf și fandosit Cruciș pîndind minciuna-i cum mă roade Și încruntat de-ndată ce mă vede Zîmbind, limba să și-o ascută O altă victimă să-și cîștige. BROWNING Childe Harold către Turnul din ceață veni Prefață Nu pot spera să îi numesc aici pe toți cei care m-au ajutat să scriu această carte. Ar însemna

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93076

șansă; să-i arate că sunt gata să facă niște schimbări pentru ca lucrurile să intre în normal; - realist - să nu-i ceară copilului mai mult decât poate să dea, având în vedere vârsta lui, puterea lui de înțelegere;capabil să zâmbească - simțul umorului îi poate ajuta să iasă dintr-o situație dificilă; un zâmbet îl poate apropia chiar și într-un moment de criză; - capabil să coopereze - creșterea unui copil este un efort de echipă; părinții să nu uite că medicul

ARTA DE A FI PĂRINTE by Camelia Acatrinei (2013) [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93076]