3,598 matches
-
angelică, simțindu-l pe Tom minunat de încrezător cum îi adoarme în brațe, chiar și atunci când stătea întins și-l ținea pe Tom ocrotindu-l ca un Dumnezeu, de parcă ar fi adunat în el toate forțele lumii, chiar și atunci, îmbătat de dorință și nori de chinuri binecuvântate, plănuia la rece cum va face să minimalizeze, să diminueze, să lichideze întâmplarea aceasta din viața lui, să o facă mică și lipsită de consecințe. Observa posac niște urme pronunțate de fericire, izvorâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din spate, ci prin iarba udă, în direcția casei Belmont. Pearl închise ușa cu zgomot... — Uuf! făcu Hattie. Apoi adăugă; Știi, mi-a plăcut să stau de vorbă cu el. A fost mai puțin greu decât altădată. Pentru că v-ați îmbătat amândoi, i-o trânti Pearl. „A fost drăguț, își spuse Hattie, și eu mi-am susținut punctul de vedere, am avut o adevărată conversație cu el.“ Pe Pearl o munceau altfel de gânduri. În camera cu contururi reliefate înfățișată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
viața lui, dragostea lui, onoarea și numele lui. Frumusețea misterioasă a Stellei îl făcuse să o iubească în taină de ani de zile. Desigur, vor trebui să emigreze. Se imagina trăind alături de Stella în Australia și, o secundă, se simți îmbătat de fericire. Capete de cerbi și de câini și de păsări moțate apăreau ici-colo, printre băutori. Un urs hirsut se apropie, greoi, de Tom. Se dovedi a fi Bobbie Benning. E foarte cald aici, nu? îl întrebă Tom. Da, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și în Druidsdale. Dar asta, fără îndoială, a fost o exagerare: Cine spre muzică sufletu-și ridică Uită de tot ce-i urât și de frică, Veniți, nu pregetați, Spre muzică vă înălțați, Iadul s-a spart și dracii-s îmbătați... Efectul asupra chefliilor a fost cu adevărat magic. Încremeniră pe dată în tăcere. Ar fi fost cu neputință să articuleze vreun cuvânt pe fundalul acelei voci. Rămaseră cu toții împietriți, ca niște statui, unii chiar în atitudinea în care-i surprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apartamentul, care-i amintea de cel al mamei lui, la Bruxelles, deși acesta din urmă era mult mai mare și plin de mobilă grea, belgiană. Emma nu încerca nici o satisfacție în legătură cu triumfurile sale muzicale de la Papuc. Se rușina că se îmbătase în asemenea hal. În acea seară, refuzase să-i întovărășească la chef pe Tom și pe prietenii acestuia, pur și simplu din gelozie. Își propusese într-adevăr să studieze serios. Dar după plecarea lui Tom se simțise atât de deprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și oricum era făcut de Dumnezeu spre plăcerea femeilor. Figura asta ambiguă de „cameristă“! Ce știa despre ea? Nu discutaseră împreună decât o singură dată. În orice caz, nu însemna nimic mai mult decât că era foarte capabil să se îmbete. Totul avea să sfârșească, dacă nu a și luat sfârșit, într-o zăpăceală. Și cu o respingere, și se temea de respingeri. Se temea și de neputința lui de a-și aminti de acea seară și îi era rușine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tren, imaginea lui Pearl, care nu fusese nici o clipă absentă din mintea lui, deveni mai puternică. Trecuse multă vreme de când Emma nu mai sărutase o fată și faptul că o sărutase pe Pearl, în acea faimoasă sâmbătă seara când se îmbătase, avea o certă pondere pentru el. Dar nu prea știa ce concluzii să tragă în ce o privea pe ea. Când trenul se apropie de Ennistone, întreaga idee de a se duce să-l caute pe Tom îi apăru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gălăgios și destul de restrâns al așa-zisei elite care domina reuniunea, astfel că distracția în rândul celor excluși din elită lâncezea, fără ca asta să însemne că în grupul cel gălăgios se petrecea de minune. Ba chiar se întâmpla să se îmbete unii dintre ei, astfel că le stricau cheful tuturor celorlalți. Erau și întâmplări neprevăzute: o colegă nou-angajată la o altă secție trecea pe coridor privind cu un interes insistent prin peretele de sticlă, se oprea și, neîndrăznind să intre, îi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a sorbit și cea din urmă picătură de rachiu. A intrat în casă și s-a întins pe laiță. Pe când îl învăluia somnul, a intrat Maranda. Ce faci, Toadere, dormi? Nuuu. Te aștep...tam pe tiiine. Nu cumva te-ai îmbătat? Așaaa... oooleacă... Apoi ai dreptate să te îmbeți. Că așa-i omul, bea la bucurie, bea la necaz. Maranda tatiii știi tu cevaaa? Ce să știu, Toadere? Mi-ooo venit așaaa un chef săăă... Să ce, Toadere? Săăă be... beau cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rachiu. A intrat în casă și s-a întins pe laiță. Pe când îl învăluia somnul, a intrat Maranda. Ce faci, Toadere, dormi? Nuuu. Te aștep...tam pe tiiine. Nu cumva te-ai îmbătat? Așaaa... oooleacă... Apoi ai dreptate să te îmbeți. Că așa-i omul, bea la bucurie, bea la necaz. Maranda tatiii știi tu cevaaa? Ce să știu, Toadere? Mi-ooo venit așaaa un chef săăă... Să ce, Toadere? Săăă be... beau cu tineee un paaa... pahar... Daaa de unde daaacă nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
aș asculta pe fiecare atunci când să-i mai servesc pe mușterii? Că așa-i crâșmarul, stă în față la toți și trebuie să mulțumească pe oricine”... „Eu am auzit că unii vorbesc dușmănos la adresa orânduirii noastre... Mai ales când se îmbată” - zice. „Apoi la mine nu se îmbată nimeni. Vine omul, bea un țoidouă și pe aici ți-i drumul”. „Cum văd eu, nu vrei să spui. Poate dacă... o să tragem obloanele la crâșmă o să-ți vină mintea la cap. Ei
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mai servesc pe mușterii? Că așa-i crâșmarul, stă în față la toți și trebuie să mulțumească pe oricine”... „Eu am auzit că unii vorbesc dușmănos la adresa orânduirii noastre... Mai ales când se îmbată” - zice. „Apoi la mine nu se îmbată nimeni. Vine omul, bea un țoidouă și pe aici ți-i drumul”. „Cum văd eu, nu vrei să spui. Poate dacă... o să tragem obloanele la crâșmă o să-ți vină mintea la cap. Ei? Ce zici?” Și uite-așa m-o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
față de crâșmar. Pentru duminică își lua câte o sticlă de rachiu acasă. Avea grijă să ia și una pe care s-o aibă acolo, la gară, pentru când termina lucrul. Toate ar fi fost la locul lor, dar Toaibă se îmbăta crunt în fiecare sâmbătă și duminică. Maranda sărmana îl lua cu binișorul: Nu mai bea, Toadere, că cum vii tu noaptea târziu acasă te-or aștepta aiștia care nu te au la inimă și cine știe ce se poate întâmpla? Apoi aiștia
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
-i bună. Dacă nu beau, atunci s-o vezi pe Maranda cum mă întreabă: <Da’ de ce nu bei, mă rog matale? Bea, că îți vine poftă de mâncare și apoi ai tot răbdat o săptămână. Să nu bei să te îmbeți, dar o gură-două acolo nu-i nici un rău...Ă” Împins de acest gând, a pus mâna pe ulcică și a gustat, cu teamă parcă... Nu i s-a părut nici prea rău, dar nici grozav de bun ca altădată... Sâmbătă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
voi fecunda cu veșnicie. Pentru îndrăgostitul-poet, fecundarea este, în primul rând, prin cuvânt, apanajul său, forța sa inalienabilă: Cu un cuvânt te voi schimba într-o pajiște / cum n-ai mai fost, iar duhul meu (...) îl vei primi tăcând și îmbătându-l. Cu acest atu, dragostea, delirul de taină - imagine oximoronică - este sinonimă cu poezia: poezia (...) este delirul de taină, integrând aportul esențial al sacrului, identificându-se cu el: Poezia este respirația aurie a zeilor / țesând sufletele cu cer, dând ploilor
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
spun, că îl va pune peste toată avuția sa. 45. Dar dacă robul acela zice în inima lui: "Stăpînul meu zăbovește să vină"; dacă va începe să bată pe slugi și pe slujnice, să mănînce, să bea și să se îmbete, 46. stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă, și în ceasul în care nu știe, și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor. 47
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
adevărat că atunci cînd voi ascuți fulgerul săbiei Mele, și voi pune mîna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei, și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc; 42. sabia Mea le va înghiți carnea, și-Mi voi îmbăta săgețile de sînge, de sîngele celor uciși și prinși, din capetele fruntașilor vrăjmașului. 43. Neamuri, cîntați laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sîngele robilor Săi, El se răzbună împotriva potrivnicilor Săi, și face ispășire pentru țara Lui, pentru poporul Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85078_a_85865]
-
în cărți, în cuvinte care mai plutesc peste tot, peste toate, ca o aură.” Aură atât de sugestiv surprinsă în toate paginile „Jurnalului post-mortem”. Teoretizând, aș putea afirma că Nicolae Turtureanu literaturizează ireparabilul, trecerea dincolo de materie, fără însă a „se îmbăta cu apa rece” a utopicelor vieți veșnice. El rămâne pe terenul arid și înlăcrămat al trecutului ireconciliabil și-l scanează filă cu filă. Amintirile se transformă într-o realitate dureroasă, dar capabile să înlocuiască „dispărutul” și să-l redea vieții
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93029]
-
făcut să renunț la această pasiune... Noi sîntem ca un cântec, nu credeți? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârșit spre început. Trebuie să-l cânți totdeauna îndreptîndu-te spre sfârșit. Pe parcurs, în timp ce cânți încă și muzica te îmbată, îți dai seama că sfârșitul se apropie totuși, oricât l-ai amâna. Încerci să lungești puțin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfârșitul. Te încăpățînezi să nu recunoști
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vraja sânt provizorii. Că după ele va urma tăcerea. Că sunetele acelea minunate pe care le ascultam se vor preface în tăcere, în cenușă. Muzica va muri. Nu putem în timpul concertului să fugim înapoi prin desișul sunetelor spre clipa când, îmbătați de muzică, am deschis buzele și am început să murmurăm. Pe măsură ce înaintezi în emoție, te apropii și de sfârșitul ei. Nimic nu te poate salva. Nu există decât frumuseți trecătoare. Eternă e doar tăcerea. Concertele care întrerup tăcerea nu fac
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Eleonora, după ce am așteptat zadarnic un tren. Eram într-o frizerie. Țin minte fiecare amănunt... Era chiar înaintea echinocțiului de primăvară. Aerul se încălzise brusc. Cerul se limpezise. Plutea peste oraș o lumină vegetală, cum îmi plăcea mie, care mă îmbăta și promitea o primăvară înaltă. Un vânt călduț ștergea ultimele dâre de frig. Lumea zâmbea pe străzi și se simțea în aer că miracolul începea. Ce mai, afară erau prezente toate argumentele filosofiei mele... În timp ce frizerul mă tundea, vedeam în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
evident, dintre cei ce frecventau obișnuit cârciumile respective... Ca să mă pot uita în liniște, ceream peste tot ceva de băut. Mi-era indiferent ce anume. Alegeam prima băutură pe care o vedeam. La a patra sau a cincea circiumă, mă îmbătasem atât de rău încît abia mă mai țineam pe picioare. Nu renunțasem totuși să-l caut. Căpătasem curaj și întrebam cu glas tare acum pe cine îmi apărea în față. De obicei, cei pe care-i întrebam ridicau din umeri
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scrum până deasupra gării, de unde, după câteva ocoluri, fac cale întoarsă. E ceva ce nu înțeleg în povestea asta cu ciorile. Foarte rar se abat deasupra mlaștinii. Atunci încep să zboare dezordonat, în zigzaguri bezmetice. Parcă le sperie sau le îmbată ceva de jos. E un mister pentru mine ce se întîmplă, de ce păsările simt mlaștina și se feresc să-i treacă granița, în vreme ce fluturii par fascinați de aerul puturos al bălților. Uneori, în roiuri mari, se precipită într-acolo atrași
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ordine. Era Tallien, care avea și un motiv imediat să dorească răsturnarea lui Robespierre, logodnica lui fiind în închisoare. Saint-Just a vrut să continue lectura, dar Tallien a venit la tribună și l-a dat la o parte. Și, deodată, îmbătată de acest curaj, Adunarea se dezlănțuie. Strigă și, în vacarmul care izbucnește, Robespierre se agită în zadar, palid, cu buzele tremurătoare. De fapt, bătălia s-a rezumat la puține replici schimbate, după care s-a auzit strigătul "Sîngele lui Danton
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dealtminteri, la fel de felin, de șiret și de ager ca o mangustă care, cum știți, atacă șerpii veninoși repezindu-se la gâtul lor. Tot gâtul îl privea și Robespierre la un dușman când se hotăra să scape de el. Cu timpul, îmbătată de puterea ei, mangusta a prins însă chef să ia mișcările cobrei. Or, o mangustă trebuie să rămână o mangustă. De aceea, acuzarea este convinsă că trebuie pedepsită chiar această trădare. Prin pedeapsă nu înțeleg ghilotina. Ar fi absurd să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]