3,716 matches
-
cu seninătatea aceea fericită pe care o au doar femeile În vârstă Înconjurate de copiii și nepoții lor. O femeie spiriduș care avusese Întotdeauna un trup subțiratic și prea multe poveri pe umeri, slăbită și Împuținată acum de bătrânețe. Pe măsură ce Îmbătrânea, simțea din ce În ce mai mult nevoia de a se odihni ziua. Totuși, noaptea era la fel de trează ca Întotdeauna. Bătrânețea nu diminuase câtuși de puțin insomnia lui Shushan. Trecutul nu o lăsa să se odihnească prea mult, Își spunea familia ei; Îi Îngăduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și Întunericul și disperarea s-au strecurat În visul acela: Mustafa a plecat În Statele Unite pentru a nu se mai Întoarce niciodată. Bunica Gülsüm era o femeie căreia nu-i fusese niciodată Întoarsă iubirea; una din acele femei care nu Îmbătrâneau treptat, ci dintr-odată, sărind de la virginitate la riduri, căreia nu i se dăduse niciodată șansa să zăbovească Între aceste etape. Se dedicase În Întregime unicului ei fiu și Îl prețuise adesea În dauna fiicelor sale, Încercând să găsească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
față, era singura dintre femeile Kazanci care era În stare să se Înfurie pe ceștile de ceai când se crăpau sub presiune. Mătușa Zeliha se Întinde după pachetul de Marlboro Lights de pe tăblia patului și aprinde o țigară. Faptul că Îmbătrânea nu Îi schimbase deloc obiceiurile În ceea ce privea fumatul. Știe că și fiică-sa fumează. Toată chestia asta sună ca un pasaj ieftin dintr-o broșură a Ministerului Sănătății: Probabilitatea ca copii părinților dependenți de fumat să devină la rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
treia persoană trează din casa familiei Kazanci. În dimineața asta se petrece ceva neobișnuit cu ea. Fața Îi e palidă, iar În ochii ei mari, de căprioară licărește Îngrijorarea. În fața ei e o oglindă. Se privește și vede o femeie Îmbătrânită Înainte de vreme. Pentru prima oară, după mulți ani Îi e dor de soțul ei - soțul pe care Îl părăsise, Însă nu Îl abandonase niciodată de tot. E un om bun care merită o soție mai bună. Nu s-a purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de grijă. Mulțumesc pentru caise... După asta, mătușa Banu se Întoarce la casa familiei Kazanci. Așa s-a Întâmplat zi de zi, an de an. În seara asta femeia din oglindă pare bătrână. Mătușa Banu crezuse Întotdeauna că faptul că Îmbătrânea rapid era prețul pe care trebuia să-l plătească pentru profesia ei. Marea majoritate a oamenilor Îmbătrânesc de la an la an, nu Însă și clarvăzătorii: ei Îmbătrânesc de la o poveste la alta. Dacă ar fi vrut, ar fi putut cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a Întâmplat zi de zi, an de an. În seara asta femeia din oglindă pare bătrână. Mătușa Banu crezuse Întotdeauna că faptul că Îmbătrânea rapid era prețul pe care trebuia să-l plătească pentru profesia ei. Marea majoritate a oamenilor Îmbătrânesc de la an la an, nu Însă și clarvăzătorii: ei Îmbătrânesc de la o poveste la alta. Dacă ar fi vrut, ar fi putut cere o compensație. Așa cum nu le ceruse djinnilor ei nici un fel de câștiguri materiale, nu le ceruse nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
asta femeia din oglindă pare bătrână. Mătușa Banu crezuse Întotdeauna că faptul că Îmbătrânea rapid era prețul pe care trebuia să-l plătească pentru profesia ei. Marea majoritate a oamenilor Îmbătrânesc de la an la an, nu Însă și clarvăzătorii: ei Îmbătrânesc de la o poveste la alta. Dacă ar fi vrut, ar fi putut cere o compensație. Așa cum nu le ceruse djinnilor ei nici un fel de câștiguri materiale, nu le ceruse nici frumusețe fizică. Poate o va face Într-o zi. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
el nu-și amintea să fi răspuns cum se cuvine acelor mărturisiri, acelor lamentații, acelor confidențe. Scrisorile tatălui erau aproape toate bătute la mașină. Cu un an Înainte să moară, Îi scrisese: „Bat la mașină din ce În ce mai puțin bine, pentru că mașina Îmbătrînește odată cu proprietarul ei și pentru că mi-am prins În portiera mașinii singurul deget de la mîna dreaptă cu care bat“. (Și François bătea tot cu un deget.) „Vorbesc serios, sînt Într-o stare proastă de multă vreme. Totul a venit de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
vorbea și despre sinucidere, după el singura problemă filozofică Într-adevăr serioasă. Aveam niște Întrebări să-i pun, astfel că i-am trimis o scrisoare. La ce putea sluji, l-am Întrebat eu, viața unui băiat de șaisprezece ani (mă Îmbătrînisem cu un an)? Mi-a răspuns că la șaisprezece ani trebuie să refacem fiecare pe cont propriu parcursul pe care Înaintașii l-au făcut la rîndul lor. Am descoperit scrisoarea pe masa din sufragerie cînd m-am Întors de la colegiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
dar, În loc să examineze diferența, el redactează o pagină de critică de artă. Presupun că avea nevoie să-și dovedească sieși că era totdeauna În stare să ne țină piept și că nu avea să se lase depășit doar pentru că el Îmbătrînea, iar noi aveam douăzeci de ani. Analiza pe care o face tablourilor lui Cézanne este un exercițiu de stil. Nici măcar nu văd de ce Îi reproșez acest lucru. Scrie că unul din prietenii noștri Îi răspunsese (exclude faptul că unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ce să îi spună că nu avea niciun drept să îl pună pe liber. În schimb o întrebă: ă Tu de ce te temi, Raia? Întrebarea o uimi. ă De ceea ce se teme toată lumea, răspunse ea după o secundă. Să nu îmbătrânesc. Să nu îmi pierd frumusețea. Să nu mai pot lucra. ă Te temi că te vei elibera de aici? ă Foamea nu înseamnă libertate. ă Ești o fată deșteaptă. Nu pot să cred că aceasta este singura slujbă la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
își manifestă înțelegerea. ă Nu, anul acesta am fost pentru prima dată. și am descoperit că este ceva după care am tânjit toată viața mea. Să îmi încep postul Crăciunului în sihăstrie. Poate că are vreo legătură cu faptul că îmbătrânesc. Sunt lucruri pe care le faci după o anumită vârstă. Problema morții devine mai presantă. Moartea nu mai este o propunere abstractă, ci o realitate iminentă. Apropo, ați avut dreptate să îmi puneți la îndoială credința. Nu am fost credincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Kitty se Întoarse spre Desert Rose și spuse visătoare: — Sunt un cuplu atât de drăguț! Într-o bună zi mi-aș dori să mă căsătoresc din nou și să am o relație exact ca asta. E atât de frumos să Îmbătrânești alături de cineva care te adoră și te protejează așa! — Nu și În ce mă privește, mulțumesc, zise Desert Rose disprețuitoare. E prea de modă veche pentru gusturile mele. Nu mi-aș dori să am alături un bărbat care să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
-a-nchipuit.) Visam că-n așternuturi m-ai ademenit Și mi-ai cântat de zei lovit, m-ai sărutat ca un smintit. Cred că mintea mi te-a-nchipuit.) Mă alintam că vei veni, așa cum ai făgăduit, Însă Încep să-mbătrânesc și numele-ți de-acum să-l uit ( Cred că mintea mi te-a-nchipuit.) Sylvia Plath Ce frumos, se gândea ea cu ochii Închiși, Încercând să păstreze În suflet imaginea visului. Deschise ochii și văzu soarele roșu ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de-a Întemeia o familie. De data asta, inima lui Kitty știa că formau un cuplu. El era cel mai potrivit pentru ea, era bărbatul ei; ea era femeia lui. Fuseseră meniți să fie Împreună, să aibă o familie, să Îmbătrânească Împreună, dar să nu se sature niciodată unul de celălalt. Sau, cel puțin, așa spera. Visa. Ea avea să Îi arate țara ei, Munții Carpați, aveau să schieze Împreună, să se oprească la cabanele vechi ca să bea vin roșu fiert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nevoie decât de puterea brațelor și de efortul umerilor, restul trupului se odihnește, Nu-mi spune asta mie, după o oră de frământat mă doare până și rădăcina părului, Ai fost mai obosită în ultima vreme, Sau am început să îmbătrânesc, Mamă, renunță, te rog, la idei din astea, nu ești deloc bătrână, dar, cine și-ar fi putut închipui, nu trecuseră nici două săptămâni de la această conversație, și mama era moartă și îngropată, surprizele pe care moartea le face vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de ce, nu ți-aș răspunde, ori ți-aș spune minciuni, dar există motive, dacă vom căuta, vom găsi întotdeauna, motive pentru a explica ceva n-au lipsit niciodată, chiar nefiind cele corecte, sunt vremurile care se schimbă, sunt bătrânii care îmbătrânesc o zi în fiecare ceas, e munca care nu mai e ce era, și noi care nu putem fi decât ce-am fost, deodată ne dăm seama că lumea nu mai are nevoie de noi, dacă a avut vreodată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ia cuvântul în întruniri, de preferință primul, negând azi ceea ce a afirmat ieri, fără să tresară, își lingușește superiorii, iar când nu mai depinde de ei îi bârfește, îi detestă, între timp face copii, are chiar o mică aventură, până îmbătrânește și moare. Pe când unul ca mine, oricât de lipsit de scrupule ar fi, simte totuși câteodată frigul mediocrității și atunci e gata de orice nesocotință ca bețivul care înainte de a se lăsa de băutură se îmbată oribil într-un chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zis azi că țiganii sunt mai aproape de metafizică decât de istorie. S-a prefăcut că nu mă aude. Poate nici n-a înțeles câtă dreptate aveam, de fapt. 21 aprilie În timp ce mă bărbieream azi dimineață, am observat că se poate îmbătrâni într-o singură iarnă. 28 aprilie Azi am văzut un triunghi de cocori care umplea cerul. 2 mai I-am propus Augustei să divorțăm. Nu vrea. Mi-a râs în nas. „După opt luni? Nu. Mă simt bine așa”. Bestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de cafea rece și uitându-se în răstimpuri de-a lungul drumului. Între ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de cafea rece și uitându-se în răstimpuri de-a lungul drumului. Între ei și mine se înălța un zid nevăzut dincolo de care presimțeam o taină și o primejdie. Probabil că orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o stâncă. Deasupra mea, cerul n-avea nici un nor. M-am gândit atunci cât de copt eram totuși să înțeleg panteismul, care nu-l așează pe Dumnezeu deasupra creației sale, ci îl încorporează în ea; ceea ce înseamnă că Dumnezeu curge, îmbătrânește odată cu creația sa și nu o mai poate tiraniza din moment ce-i aparține; e încătușat în ea ca Prometeu în stâncă și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Deși un vrăjitor african mi-a prezis că în ziua când voi avea un chip de piatră voi muri. Îl priveam cu un sentiment de teamă amestecată cu compasiune. Stătea în sala cu oglinzi ca un leu în cușcă. Leul îmbătrânise și era bolnav. Se așeza seară de seară la masa de răchită ca un rege, dar nu mai cunoștea nimic din ce se întâmpla în regatul său. — Crezi, domnule sculptor, că moartea e un punct final? mă cercetă Bătrânul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai putere să bei e și pentru că nu-ți mai e de ajuns de sete. Și, la drept vorbind, asta-mi reproșez. Că atunci când puteam merge nu mi-a fost de ajuns de sete. Că am avut forța să renunț. Îmbătrânisem, domnule. Când omul e cât de cât tânăr, în ciuda anilor, e slab în fața dorințelor. N-are puterea să renunțe, cedează în fața lor. Se apleacă spre izvor fiindcă nu-și poate stăpâni setea. Când face pe înțeleptul, gata. S-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile de marmură și cam atât - cum, asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]