4,343 matches
-
atașamentul pentru o anumită formă de relief etc. Acestea provoacă sensibilitatea și o exprimă. Peisajul (În poemele de meditație istorică și, În o bună parte, În poeziile erotice) se constituie sub puterea magiei lunare. Pentru ca obiectele să capete măreție și Înălțare (să devină, altfel zis, obiecte lirice) trebuie să se lase peste ele privirile globului rubinos. Luna Îndepărtează umbra deasă și pune pe lucruri alt fel de umbră, mai profundă: „nopței dînd mișcare și viață (...) lumină adînci prăpăstii (...) noaptea, totul astei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Stînca, valea, turnul, cîmpia, casa de pe muchea dealului sînt locuri pentru scurte răgazuri. Minuturi de liniște și plăcere. CÎnd minutul trece, spiritul se aruncă din nou În golurile dezamăgirii: „CÎnd tot ce e-nalt cade și cînd mărirea piere, Mărirea, Înălțarea, la ce le mai doriți?” Poemul erotic nu schimbă nici peisajul, nici ritmul discursului liric. Erosul nu intimidează prea mult pe moralist. Poezia cea mai vaporoasă are o judecată morală În interiorul ei. Față În față cu imaginea lilială a iubirii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lacrimilor și desfătarea plînsului. Poetul care anunță nașterea unui timp mai bun crede că „tot ce e-nalt aide” și piere. Apare, astfel, o nepotrivire Între morala omului și vizionarismul poetului. Viitorul este construit pe o mare decepție. Voința de Înălțare, mărire a obiectului este frînată de irepresabila, inepuizabila dezamăgire. Se pune astfel Întrebarea dacă Gr. Alexandrescu nu-și construiește, sub influența literaturii, o morală decepționistă. Pentru mentalitatea lirică a epocii a suferi este un titlu de noblețe. Poetul Anului 1840
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de ea. Discursul liric devine, În totalitate, ideologic (moral) sau alegoric (moral prin intermediul unei fabule). Grigore Alexandrescu renunță la acea anticameră a poemului prin care treceau obiectele: noțiunile sînt introduse acum direct În poem și scopul nu mai este mărirea, Înălțarea lor. Virtutea se dispensează de decorurile grandioase. Ea stă, mustrătoare, palidă, ireductibilă, În umbra poemului și se hrănește cu pîinea ascezei. Din cînd În cînd, descinde În saloanele epocii și atunci obrazul (și limbajul) ei se mai colorează. VIII Dimitrie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dragostei terestre, carnale) și Afrodita Urania (amorul celest, pur). Pe cea dintîi romanii o numeau Vulgigava (Venus de răspîntie). Conachi acceptă cele două firi ale lui Amor: omenească și Îngerească, Înțelegînd printr-una pasiunea ce Împinge la faptă, prin cealaltă Înălțarea deasupra simțurilor, potolirea pe care o aduce spiritul: „Două firi are-ntro fire - și de om, și Îngerească, Una-i dragostea curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să pleacă și să Închină, Dorește cele de lipsă, În despărțire suspină
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prieteșugul cu credință: „dar din ceruri”. El netezește calea iubirii pregătind sufletul să primească simbatiea, mila, credința. Toate acestea ajută la Înfăptuirea unei mari prefaceri: „Din prieteșugul dulce În amori cu Înfocare, Ah, crede-mă-ți, inimioară, că o așa Înălțare Dintr-o norocire mică În norocirea cea mare Suie pe om lîngă Îngeri și lîngă dumnezeire Și-l face trăind să guste a raiului fericire...”. Însă pînă a ajunge la „stepîna acea mare”, cît efort, ce chin, cîtă durere, ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
multe discursuri. Figura „hrăpirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetățeană, muza astrală și muza buclucașă. VII. Grigore Alexandrescu. Lipsa modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvîrșirii. Teama de anarhia limbajului Cultul „stilului deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea. La Cozia. Tema turnului. Lucrurile purtate de caleașca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spațiul ocrotitor: schitul, cetatea În ruină, vesela vale. Variația temporală, figura nestatorniciei. Erosul unui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sunteți lumina lumii” - fapt pe care luminozitatea trupurilor de sfinți sau aureolele lor de pe icoane îl exprimă în mod exemplar. Proeminența regală a omului condiționează slujirea lui de către îngeri. Potrivit sinaxarului din Lunea Duhului Sfănt, în cele nouă zile dintre Înălțare și Cincizecime, fiecare dintre cele nouă cete îngerești slăvește umanitatea îndumnezeită a lui Hristos. Într-una dintre omiliile sale, Sfăntul Grigorie Palama precizează astfel unul dintre țelurile Întrupării: “A venera trupul, așa încăt duhurile orgolioase să nu aibă îndrăzneala de
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sânt sublimi prin persistența în limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici în fața unei limite înfruntate și ea nu experimentează propria ei înălțare ca o consecință a acestei înfruntări și a căderii care o însoțește. Tragicul nu se naște aici din persistența cu care o conștiință ireductibilă încearcă să depășească o limită insurmontabilă. "Depășirea limitei" este un concept modern de tip romantic, care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care și-o scoate cu un gest prelung și încetinit, însoțit de zâmbetul lui smerit, prin care el, cel foarte sus și neștiut de ei, se ploconește în fața precarităților spiritului și ale ființei, fără de care n-ar exista pathos, nici înălțare, nici propria-i filozofie. Dar Păltinișul este o proiecție a spiritului nicasian nu numai prin retragerea lui Noica aici, prin locurile pe care le calcă zi de zi de-a lungul celor trei plimbări sau prin Tratatul despre ființă care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
totuși, pretenția că în aceste pagini îmi propun să scald în lumină ungherele ultime ale odăii care este viața mea. Sânt convins că fiecare om trebuie să plece de aici ducând cu el o taină, fie că aceasta ține de înălțarea sau de căderea lui. De aceea, când e vorba de "cădere", nu cred în jocul de societate pe care Dostoievski îl propune în Idiotul: fiecare dintre cei de față le povestește celorlalți lucrul pe care îl consideră cel mai mârșav
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înălțime așa de înaltă că nu ar mai trebui produși alți oameni. Ochii iau numai Totul ca Întreg în ei. Este, firește, un peisaj frumos cu colțuri la locurile potrivite, cu adâncimi care nu amintesc de morminte deschise, și cu înălțări domoale care nu trezesc în amintire movilele de pe mormintele oamenilor. Este un ținut eliberat de oameni, este o bucată moartă de ținut fără cadavre. Urieșimea pomilor produce umbre frumoase și absurde. Probabil că există animale în ținut, dar nu există
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pe plan creator” (p.46), ceea ce-mi amintește de minunatul vers eminescian în care femeia este pentru poet rostul cunoașterii și al înțelegerii de sine. Este un alt model ideal decât cel al Beatricei, care asigura numai calea de înălțare spre transcendență. Ca ferment al cunoașterii de sine, femeia garantează în schimb accederea în profunzimile umanului, a transcenderii abisului interior, sentiment care nu este lipsit de fiorii unei sfinte spaime. Suntem departe de seninătatea înălțătoare a prototipul donnei angelicata, Preasfânta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
model de necontestat, deși prototipuri pot fi regăsite mult mai devreme în literatura universală. Beatrice fusese o donna angelicata pentru care poetul a nutrit o admirație apropiată de venerare, pentru că principiul feminin a fost acela care i-a făcut accesibilă înălțarea către transcendență. Demonicul ține mai mult de o percepție misogină a epocii medievale, care vedea în femeie doar un factor malefic, înzestrat cu o multitudine de slăbiciuni, menite să-i cauzeze bărbatului decăderea, ruinarea. Femeia care se revoltă, care dobândește
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
la divinitate. Prototipul donnei angelicata poate fi însă găsit mult mai departe, în cultură și religie, în perfecțiunea fizică și morală a Fecioarei Maria, singura creatură capabilă să cuprindă în ființa ei divinitatea și astfel să i confere omului posibilitatea înălțării spre dumnezeire. Cultul mariologic cunoscuse în perioada medievală o amplă dezvoltare, de aici și ipostaza femeii din lirica trubadurilor: stăpână și doamnă, superioară bărbatului, oferindu-i acestuia o înnobilare spirituală. Donna demonicata ar fi reversul, personajul feminin negativ, înzestrată cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
aceea, mai credibil. Donna angelicata din Decameronul sau din Povestirile din Canterbury nu mai este asemănătoare unei divinități feminine intangibile și protectoare, abia perceptibilă și mereu drapată în misterul care o înconjura, care nu doar farmecă, ci produce și o înălțare într-o dimensiune elevată, spirituală, așa cum fusese personajul feminin dantesc. Aceasta inspira o dragoste lumească, dar reușea să-l determine pe poet să transceandă mundanul și să pătrundă, în cele din urmă, în sfera celestă. Autorul Divinei Comedii considera că
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care le ia această dualitate în operele lui Boccaccio sunt complexe.”597 Paradoxuri de acest gen puteau fi întâlnite și în dragostea curtenească a secolului al XII lea: iubirea era percepută ca fiind spirituală și cu un rol nobil de înălțare a ființei umane pe o treaptă superioară a existenței, de aceea devenea compatibilă mai ales cu spiritele aristocratice, dar avea și o latură pasională, carnală și mai ales nu era legată cu nimic de instituția căsătoriei, pe care o ignora
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
populația autohtonă a avut de suferit, drumul în timpul ploios sau pe zăpadă era greu de străbătut - acest fapt constituind, probabil, și o soluție strategică împotriva dușmanilor. Primele amenajări rutiere au constat în asigurarea scurgerii apei, asanarea unor zone mlăștinoase și înălțarea platformei de drum pe unele porțiuni, toate începând prin 1859. Rețeaua rutieră a fost adaptată condițiilor de rulare ale văii, prin orientare și construcție, evitarea terasei joase, inundabile, și a evoluat într-o strânsă interdependență cu procesul populării, al apariției
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
se tem de sărăcie, atunci când e vorba de omenie. Sentimentali, știu să petreacă frumos la nunți, la botezuri sau aniversări. Cu toții sunt crescuți în religia ortodoxă a neamului, respectă biserica și participă la slujbele de sărbători, adevărate momente de înălțare spirituală. Respectă morții, oricare ar fi ei, pe ultimul lor drum aceștia fiind conduși de aproape întreaga suflare a satului. Parastasele și pomenile nu se termină, iar abundența și varietatea preparatelor de pe mesele acestor evenimente reprezintă încă o dovadă a
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
cel mai scurt timp, ceea ce s-a și întâmplat. Nestând o clipă pe loc, ne-am înălțat în dragostea și ajutorul oamenilor. În zidurile noii biserici e toată munca lor. Fără ei nu m-aș fi descurcat. Și în cazul înălțării lucrării Domnului din Tarnița, sătenii au simțit binecuvântarea lui Dumnezeu revărsată din belșug asupra lor. Prin rugăciunile lor, credincioși, de undeva de departe, au dăruit alături de credincioșii din comunitate sume extraordinare pentru pictura bisericii, pentru sfintele vase”. Tărnicenii sunt bisericoși
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
este bine de aprins în timpul furtunilor cu fulgere și trăsnete. Exista obiceiul ca de Paște nașii să-și dea finii în scrânciobe. După Paște nu este voie să se lucreze în vii pentru a nu fi lovite de grindină. Înălțarea se sărbătorește după 40 de zile de la Înviere. Cu acest prilej se vopsesc ouă roșii, se coace pască și se fac pomeni. În această zi se sărbătorește și „Paștele Cailor”. În noaptea nașterii lui Iisus, Maica Domnului a blestemat
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
noaptea nașterii lui Iisus, Maica Domnului a blestemat caii, care au răvășit așternutul Pruncului, să nu se sature decât într-o zi din an și doar o singură oră. Acea zi este ziua de Ispas, denumire populară a zilei de Înălțare, provenită din slavonul „supasu” care înseamnă Mântuitor. Tot acum, vitelor li se taie păr din vârful cozii care se îngroapă în mușuroiul de furnici, rostinduse: „Să fie atâția viței și vaci câte furnici sunt în furnicar”. De Înălțare se fac
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
zilei de Înălțare, provenită din slavonul „supasu” care înseamnă Mântuitor. Tot acum, vitelor li se taie păr din vârful cozii care se îngroapă în mușuroiul de furnici, rostinduse: „Să fie atâția viței și vaci câte furnici sunt în furnicar”. De Înălțare se fac și farmece cu frăsinel, o buruiană culeasă cu o noapte înainte și sfințită la biserică, precum și cu flori de alun care se scutură în noaptea dinaintea Înălțării. Până la Ispas se încheie de semănat porumbul și se urcă vitele
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
fie atâția viței și vaci câte furnici sunt în furnicar”. De Înălțare se fac și farmece cu frăsinel, o buruiană culeasă cu o noapte înainte și sfințită la biserică, precum și cu flori de alun care se scutură în noaptea dinaintea Înălțării. Până la Ispas se încheie de semănat porumbul și se urcă vitele la munte. Exista credința că Rusaliile, care joacă prin văzduh, răpesc pe cel pe care îl găsesc pe câmp. SĂRBĂTORI DE VARĂ De Înălțare se organizează „hramul eroilor”, pentru
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]