2,712 matches
-
conformat deci și i-am întors spatele namilei cu oarecare ostentație, ca să vadă că nu mai eram cel dinainte. Eram și emoționat. Dacă totuși Bătrânul... Îmi bătea inima când am pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o idee. „Cel puțin să-i sperii”. Și am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzându-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. „Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu...” Se temea că-l împușc? Idiotul. Doar nu era să-mi sporesc păcatele cu el. Marta era mai liniștită. Își aranja întruna părul. „Doctore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
smulge altul pușca din mână; apoi te împinge înainte și-ți lipește țeava de ceafă. Îmi venea să strig acum: „Mulțumesc, Dinule, că mă ajuți să mă scutur de ultimele sentimente. Complet fără inimă, voi fi de temut”. Deodată, am încremenit. În ochiul de apă noroioasă, aproape de urechea mea stângă apăruse o gaură neagră, metalică. Prin urmare, viața mă confirma pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la ochiul din cer. Cântecul fetei se mai auzea de departe, slab. Un răget de leu sparse văzduhul. Și deodată cântecul se opri. Câteva clipe ascultară toți cu luare aminte. Apoi un țipăt scurt de fată ajunse până la ei. Oamenii încremeniră. Mai-Baka sări în picioare, punând mâna pe arc. Tankoko însă îl opri. Toți oamenii își îndreptară cu nădejde privirile spre ochiul străin din cer. Așteptau nerăbdători. Dogbe murmură: - Poate că zeul s-a prefăcut în leu și vrea să... - Taci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ridică puțin fruntea și se uită pe sub gene la preot. Preotul văzu și lovi cu o nuia umărul unuia din robii care-i purtau scaunul. Cunoscând semnul, purtătorii scaunului se opriră. Robul care se uitase pe sub gene la tânărul preot încremeni, fără să-și mai plece privirea, iar ochii lui buni păreau că zâmbesc, deși nu zâmbeau. Văzând acești ochi, preotul se făcu vânăt de mânie și îl chemă pe soldatul înlemnit cu lancea în mână. Arătând cu nuiaua spre lucrătorii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bătrân stelele lumii. Se opriră pe lespezile de marmură neagră ale foișorului. Auta sorbi cu plăcere aerul plin de miresme tari. La miazănoapte se vedea Steaua Păstorului. Se întoarseră amândoi cu fața spre locul știut dintre răsărit și miazăzi și încremeniră. Steaua necunoscută nu mai era. Cât era de bătrân, Marele Preot se întoarse pe călcâie scrutând zarea de jur împrejur: steaua nu era nicăieri. Își ridică apoi privirile în sus, spre zenit, dar steaua nu era nici acolo. Atunci Marele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foarte încet, zise același străin. Altfel ar fi ajuns, sau poate s-a oprit undeva pe drum. - Nu știa să oprească nici să zboare repede, spuse cârmaciul. N-a apucat să vadă tot... Auzind însă de Muntele de Foc, Hor încremeni. Uitîndu-se la el, și ceilalți se schimbară la față. Auta nu bănuia la ce se gândesc. Începu să simtă în el o neliniște aspră, crudă, întîia oară atât de mare de când se știa. Soarta răscoalei amenințate îi ridică un nod
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spus că nu te pot lăsa... - Eu rămân, răspunse Auta neclintit, și cuvintele atlante loviră înspăimîntător urechile fetei. Hor îl luă de mînă: - N-ar câștiga nimeni nimic din moartea ta. Ar fi o moarte zadarnică. Pricepând în sfârșit, Nefert încremeni: însă nu mai putea să vorbească. - Dar din pricina vieții mele se pierd atâtea vieți nevinovate. Am cel puțin dreptul să mor cu ei. Auzindu-l pe Auta, Nefert începu să plângă. Hor luă mâna lui Auta într-ale sale: - Gîndește-te
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și zidurile și lespezile din palatul Marelui Preot erau acum praf de scântei. Apoi se lăsă seara. Cu oarecare timp înainte de aceste două întîmplări, cele unsprezece corăbii lungi ale Marelui Preot ieșiseră în larg. Tăcut, pe punte, bătrânul privi acum încremenit în zare spre locul unde cu o secundă înainte se mai răsfățase în lumină neasemuitul său palat. Se stârnise vântul, bătând spre răsărit. Marele Preot ședea împietrit pe punte și privea îndărăt. Vâslașii primiseră porunca sa de a vâsli din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Câți ani ai tu? - Nouă ani, răspunse copilul. - Și tatăl tău Ameno este rome... de-aici? - Tata și mama au venit dintr-o țară depărtată pe care zeii ne-au luat-o și ne-au dăruit țara Ta Kemet. Auta încremeni. Văzând că omul negru în haine argintii nu-l mai întreabă nimic, copilul plecă. Auta rămase tăcut multă vreme, până când Nefert îl luă de mână, chemîndu-l să meargă mai departe. Intrară pe o stradă largă, între case înalte cu ziduri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe obraz. Se Întoarce să o felicite și pe Minnie În același mod, dar ea Îl Îmbrățișează și Își Înclină capul pentru a-l săruta pe gură, simțind cum perna moale a mustății cedează sub buzele ei și trupul lui Încremenește, luat prin surprindere. — La mulți ani, Burges, șoptește ea Întretăiat și iese În fugă din cameră. Edmund Gosse, versatil om de litere, poet, critic, eseist, traducător, de curând pensionat din postul de director al bibliotecii Camerei Lorzilor, care Îl cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și numai iubire. Pentru amândoi, Începe o viață nouă.“ În timp ce cortina se lăsa, sări În picioare și ieși În grabă din sală, Împins ca o ghiulea din tun de explozia aplauzelor. Personalul care stătea fără treabă pe coridoare Îl privi Încremenit În timp ce ieșea În fugă pe ușă, Înainte de a i-o putea deschide. Încă auzind valurile de aplauze Înăbușite, Își recuperă pălăria și paltonul de la garderobă și abia când ajunse pe trotuarul din Haymarket reuși să se scuture de zgomotul succesului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
adevăr, un dezavantaj Într-un spital de campanie, spune Burgess dând din cap. În dimineața următoare, Burgess sortează primul teanc de corespondență al zilei În bucătărie, când ajunge la un plic oficial, de la Ministerul de Război, care Îi este adresat. Încremenește atât de brusc, Încât Minnie, care pregătește tava cu micul dejun pentru dl James, observă. — Ce s-a-ntâmplat, Burgess? Burgess se uită la plicul care stă pe masa din lemn de brad ca la o bombă nedetonată. Minnie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
plec apuc să-mi trag sufletul. ,,De față cu toți se văd cei doi și rămân pe loc, neschimbându-și nici măcar privirile de frică să nu piardă ceva, strice momentul. Lumina bleu, artificială, de interior a barului elegant de noapte, încremenește. Orice zumzet piere, din punct de vedere fizic, corpurile nu mai există, nu se simte greutatea lor sau vreo apropiere dintre ele, totul e mintal, privire si o legătură mai strânsă decât orice altceva din jur, neafectabilă de nimic, pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Gabi cel Norocos - arunc neliniștit pătura sub care ne camuflasem. La cinci metri de mine, totul normal. La zece metri, un tip care citește, tipe care ascultă, inși ce se foiesc, pregătindu-se de plecare. La cinsprezece metri, priveliște halucinantă. Încremenesc. Sub acțiunea incantației, jumătatea depărtată a încăperii a fost turtită. Și este cuprinsă într-un asemenea proces de micșorare progresivă, încît ar putea să încapă întîi în ambalajul de carton al unui televizor. Apoi în ambalajul unui aspirator. La sfârșit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
depunîndu-se, cu toții, pe planșeul de beton, cu viteze diferite. Când ne așteptam mai puțin, l-am deslușit, apărut din direcție contrară, și pe cel de-al doilea atacator, ciugulind din grosul vedetelor Optzeciste ca dintr-un pumn de grăunțe. Am încremenit. Negriciosul își târâse botul lui, ca de escavator, pe ciment și încărcase cam jumătate din ei. Curând, i-am zărit pe cei mai marcanți scriitori ai tinerei generații malaxați, apărând și dispărând pe limba și pe buzele atacatorului. Asistam neputincioși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
actualei Grădini a Icoanei, cu tufișurile zburlite și platanii ei, turnați parcă dintr-o sticlă verzui-albăstruie, rotunjită ca fildeșul, unde, pe vremuri, băltea vrăjita apă a Bulindroiului, sau, după cum era alintată 97 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Genelul parșiv încremeni o clipă, cu străinul în spate, cu băsănăul puicuței spre el, cu capătul curelei în mâini, apoi bâigui încurcat: - Păi, nu ești tu, șantalio, madam Nicolici? - Cine zice?... - Ești, fă? - Eu?! - ...Nu-i, fă, nimic, atunci, că nu ești... ia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în fotoliul de piele scos pe verandă, bând coniac albanez și numărîndu-și degetele. Doar Celestin era profund supărat de câte șuturi în fund continua să primească de la viață. În ziua aceasta de 18 aprilie, când a reperat-o pe Nora, încremenită în fața magazinului "Romarta Copiilor", purta părul lung. Era deja moda zulufilor și a șuvițelor, iar dacă aveai și-un cercel puteai să înnebunești o femeie. Dacă nu era o femeie, puteai să te mulțumești și c-o puștoaică. Puștoaica stătea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
el, pentru acoperi zgomotul robinetului, care țiuia și, la o infimă rotire spre stânga, împroșca un șuvoi disproporționat pe pantaloni. - Și atunci, eu l-am conjurat, povestea madam Nicolici, de dincolo de ușă, fără să-l audă. Să se oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Sigur că da. De fapt, de ce să n-o dau direct? l-a întrebat Julia zâmbind, pentru ca apoi să-i ducă unul din degete la gură și să înceapă să-l sugă fără grabă. Barmanul urmărea scena de-acum fățiș. Încremenise în loc, cu banii de pe consumație în mână. Abia aștept, a rânjit James. Să mergem atunci? După care James a escortat-o pe Julia afară din bar, în acompaniamentul aplauzelor spontane ale bărbaților rămași în urmă. Unii oameni nu te aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
din oraș erau albi. Un lucru curios mi s-a întâmplat pe drum, la întoarcerea pe platou. Am văzut un vultur așezat pe o stâncă, ajungându-mi cam până la umăr, și care mă privea. Credeți-mă, m-a făcut să încremenesc în drum. Un monstru de vultur în toată splendoarea lui, mare și înfricoșător la vedere. M-am deplasat ușor-ușor, apropiindu-mă din ce în ce mai mult de pasăre. Ea nu a făcut nici o mișcare, nu a dat nici un semn că i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e teamă că a devenit puțin prea agitat. Voi doi trebuie să aveți o discuție lungă. Eu în schimb, o să mă-nvârt prin jur, în caz că o să aveți nevoie de mine. își sărută soțul pe creștetul capului chel îsau mai degrabă încremenit pentru totdeauna în stadiul de năpârlire), aplecându-se asupra lui când făcu acest gest, apoi plecă. Deci acesta era locul în care începea o viață nouă, se gândi Vultur-în-Zbor în timp ce se îmbăia. O noapte în cearșafuri scumpe, pe o saltea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe cer, pe când ploua negru și violent, de jos În sus. Și a Început să-mi fie frig și să se facă Întuneric. Un Întuneric necunoscut, un Întuneric rece, foarte rece, care mă ținea În el și mă Înfiora. Stăteam Încremenit de minute bune, cu capul aplecat În piept, cu mâinile Întinse pe lângă corp și pumnii strânși. Unii sau adunat surprinși În jurul meu („ia uitați-vă, mă, la ăsta ...ce țeapăn stă și ce alb s-a făcut!”), interpretând atitudinea mea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
la masa din sufragerie, pe scaunul cu spătar Înalt, din lemn masiv (achiziție de la un anticar polonez) și a Început să privească pe fereastră cu ochii larg deschiși. Spun a Început pentru că a privit Îndelung. După un timp nesfârșit, aerul Încremenise În jurul său, așa, ca la statui, iar eu si cu mama călcam pe vârfuri, neîndrăznind să-l Întrerupem din contemplare. De fapt, tata nu suporta niciodată să fie deranjat “din ceva”, chiar și atunci când nu făcea propriu-zis nimic. Stătea cu spatele la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
măreția acestei catedrale este tocmai faptul că e mică, puțin mai mare decât un șopron. Nu te-ar mira să găsești un bou și un măgar lângă cristelniță. Catedrala St David e unul dintre puținele locuri care mă fac să Încremenesc. Și aici, În naos, Îmi dau seama cât de neobișnuit și cât de incomod chiar mi se pare acum să stau nemișcată. Catedrala e atemporală, pe când viața mea... viața mea nu e altceva decât timp. Richard i-a luat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]