10,200 matches
-
din acest motiv, atunci cînd taică-su nu era pe fază, ea bea anason În pahare Înalte, etala ciorapi de mătase Perla Gris și se machia precum vampele din filme, care tulburau somnul prietenului meu Fermín. Eu n-o puteam Înghiți deloc, iar ea răspundea sincerei mele ostilități prin priviri molatice de dispreț și indiferență. Bea avea un logodnic care-și Îndeplinea serviciul militar ca sublocotenent la Murcia, un falangist spilcuit pe nume Pablo Cascos Buendía, care provenea dintr-o familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de ușor poate dispărea antipatia față de un dușman atunci cînd acesta nu se mai poartă ca atare. Nu, nu-i adevărat. — Tomás spune că, În realitate, nu eu sînt cea care nu-ți place, ci pe tata nu-l poți Înghiți și mă pui pe mine să plătesc, fiindcă cu el nu Îndrăznești. Eu zic că nu e vina ta. Cu tata nimeni nu se pune. Am pălit, Însă după cîteva clipe m-am pomenit zîmbind și Încuviințînd. — De unde rezultă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Fermín În urmă cu o eternitate și pe care Îl descoperisem În căptușeala buzunarului. Am sperat să nu se fi stricat. — E bună, aprecie portarul, tot sugînd din bomboana ca de cauciuc. — Tocmai mestecați mîndria industriei cofetărești naționale. Generalisimul le Înghite ca pe migdale. Și spuneți-mi, ați auzit vreodată pomenindu-se de fata familiei Aldaya, Penélope? Portarul se spijini În măturoi precum GÎnditorul erect al lui Rodin. — Mi se pare că vă Înșelați. În familia Aldaya nu era nici o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
folosise pe bietul don Federico pe post de telegramă. — Ce-i cu tine, Daniel? Ești palid. Am suspinat și mi-am coborît privirea. Am Început să-i povestesc incidentul cu inspectorul Fumero din seara dinainte, insinuările lui. Tata mă asculta, Înghițindu-și furia ce-i ardea În ochi. E vina mea, am zis eu. Trebuia să fi spus ceva... Tata clătină din cap. — Nu. N-aveai de unde ști, Daniel. Dar... — Nici să nu te gîndești. Iar lui Fermín, nici un cuvînt. Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
țara se afla În plină cruciadă. Astea au fost vorbele lui. Îl chema Fumero, asta-i tot ce-mi amintesc. Acum se pare că-i un personaj Însemnat. E pomenit mult În ziare. Poate că ați auzit de dînsul. Am Înghițit În sec. — Vag. — N-am mai auzit de Julián pînă cînd un individ a contactat editura, vrînd să achiziționeze exemplarele din romanul lui Carax rămase, eventual, În magazie. — Laín Coubert. Nuria Monfort Încuviință din cap. — Aveți idee cine era omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
momentul în care au fost deschise ușile secțiilor de votare și cozile au început să se miște, casetofoanele nu putuseră să capteze mai mult decât fraze nesemnificative, comentarii extrem de banale despre frumusețea dimineții și temperatura blândă sau despre micul dejun înghițit în grabă, scurte dialoguri despre chestiunea importantă a copiilor care trebuiau lăsați în siguranță în timp ce mamele veneau să voteze, A rămas tatăl să aibă grijă, unica soluție era să facem cu schimbul, acum sunt eu aici, după aceea va veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
caraghios, și nu numai pentru că pe străzi era extrem de puțină lume, iar puțina care era, era ocupată, în principal, să se ude cât mai puțin posibil, cel mai rău era să cadă manifestul prezidențial în noroiul de pe jos, să fie înghițit de canalele devoratoare, să se înmoaie și să se distrugă în băltoacele pe care roțile automobilelor, în mod grosolan, le ridică în jeturi murdare, adevărat, adevărat vă spun, numai un fanatic al legalității și al respectului datorat superiorilor s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dar în pofida producției copioase (vocabularul lor sugerează că au umblat încă din leagăn cu dicționarul de sinonime numit Tezaurul lui Roget) mie nu-mi spun nimic. După părerea mea ei știu prea multe și simțămintele lor sunt prea evidente; nu înghit ușor entuziasmul debordant cu care mă bat ei pe umăr sau emoția cu care se năpustesc la pieptul meu; pasiunea lor mi se pare puțin anemică, iar veselia lor puțin cam banală. Nu le savurez. Sunt un demodat. Voi continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zăbovește o clipă. Trebuie să-ți vorbesc. La urma urmei, măcar atât poți să-mi acorzi.“ „Dar ce rost are? Hotărârea mea e luată. Nimic din ceea ce mi-ai putea spune n-o să mă facă să mi-o schimb.“ „El înghițise în sec și-și dusese mâna la inimă ca să-i mai stăvilească bătăile.“ „N-am să te rog să te răzgândești, dar aș vrea să mă asculți un minut. E ultimul lucru pe care ți-l mai cer vreodată. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
drepților... - Un cerc de prostovani În jurul unui foc de tabără, ca niște drumeți cu cămilele, care și-au făcut tabăra În deșert. Ăsta ar fi paradisul tău? Asta-i răsplata pentru amarul și pentru căcatul pe care trebuie să le Înghițim În viața asta? izbucni celălalt, râzând batjocoritor. Pe cuvântul meu, eu le Înțeleg credința mahomedanilor, cu paradisul lor plin de lapte, de miere, de vin și de femei frumoase. O expresie scârbită apăru pe chipul lui Dante. Făcu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cu siguranță, acea deschidere din postament putea explica aparentul miracol: restul trupului se ascundea sub piedestal, trecând prin gaură. Dar cum de putea rămâne invizibil? Dădu drumul pânzei prin deschidere și o văzu dispărând, ca și când o gură invizibilă ar fi Înghițit-o. Și totuși trebuia să fie acolo, În fața lui, chiar dacă devenise invizibilă printr-o vrăjitorie. Poate că numai ochii lui fuseseră vrăjiți, se gândi. Dintr-o dată, o groază superstițioasă puse stăpânire pe dânsul. Stăpânirea aparenței nu era oare domeniul puterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca eu să mă aflu aici, acum. - Pașii care l-au dus la moarte pe Guido Bigarelli erau și ei Înscriși În destin? Bătrânul zăbovi un moment Înainte să răspundă. Părea fascinat de ultima bucată de măr, pe care o Înghiți cu ochii Închiși, ca și când ar fi vrut să Îi descopere gustul secret. - Mărul acesta s-a dezvoltat și el din floarea lui ca să fie aici, răspunse el. Totul e Împlinit, În mintea lui Dumnezeu. Numai iluzia simțurilor noastre slabe ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu brațele Încrucișate. Poetul trecu de el fără nici o vorbă, evitând privirea sarcastică aruncată de el. Era sigur că sienezul știa totul și că Își bătuse joc de el. Dar mai avea timp ca să i-o plătească, Își zise el Înghițindu-și ocările care Îi veneau la gură. Altele erau acum considerațiile ce i se Îngrămădeau În minte. Nedumerirea și mânia neputincioasă Îi domoleau surescitarea, iar glasul rațiunii Îi șoptea din nou la ureche. Amara era bărbat... era și bărbat. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
înlătură, moartea ar răpi și frumoasele nume ale florilor. — Dumneata ai găsit victima? Tânărul Brăchut își scotocește în continuare vesta de parcă ar vrea să se ascundă. Dă din cap în semn că da, iar celălalt îl întreabă dacă și-a înghițit limba. Tânărul Brăchut răspunde că nu, dând iar din cap. Toate astea, e clar, îl irită pe judecător, care începe să-și piardă buna dispoziție pe care asasinatul i-o dăduse, mai ales că jandarmul întârzie și ouăle nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai scărpina uneori obrazul bolnav pe care frigul îl umpluse de semne albe. Jandarmul cu ouăle părea de ceară. Primarul se întorsese la primărie, tare mulțumit că va sta la cald. Își îndeplinise sarcina, restul nu-l mai interesa. Judecătorul înghițea aerul albastru, umplându-și plămânii, cu mâinile la spate, sărind pe loc. Era așteptat Victor Desharet, medicul din V. Dar judecătorul nu se mai grăbea. Savura momentul și locul. Încerca să-l rețină cât mai adânc în memoria sa, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tot ținutul de când a apărut, la sfârșitul anilor ’80. Puțini sunt oamenii care nu lucrează aici. Toți sau aproape toți au părăsit viile și câmpurile. Și de atunci, pârloagele și mărăcinii s-au tot întins de-a lungul marii podgorii, înghițind livezile, butucii de viță, brazdele de pământ bun. Orașul nostru nu e prea mare. Nu este V., nici pe departe. Totuși, poți să te pierzi în el. Înțeleg prin asta că are suficient de multe colțuri umbrite și de foișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
murdar, cu șervetul înnodat la gât ca un grăjdar, degetele unsuroase și ochii deja tulburi din pricina sticlelor de vin de Brouilly. Procurorul, în schimb, era un om educat. Tăia peștele ca și cum l-ar fi mângâiat. Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
văzui decât pe ei: zeci, sute de bărbați, poate chiar mai mulți, care așteptau într-o mare liniște, cu pușca pe umăr și cu echipamentul în spate, și care păreau să ne încercuiască, aproape dispărând în noaptea care începea să înghită ziua, în picioare, cu ochii goi, fără să facă vreun gest, fără nici un cuvânt, și pe care ploaia șiroia parcă fără să-i ude. Ai fi crezut că e o armată de umbre. Erau, totuși, aceiași bărbați tineri care bătuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
înăuntru. Matziev i se alătură din nou lui Mierck. Băură în cinstea reușitei lor. Frigul îl dăduse gata pe micul breton. Despiaux nu reuși să-l facă să tacă. Îi dădu să bea ceva cald, dar celălalt nu reuși să înghită. Îl veghe mai mult decît îl păzi, toată noaptea. Nu mai era cazul să fie păzit. Era terminat. Seara de iunie aproape că te făcea să-ți regăsești speranța în lume și în oameni. Sunt atâtea parfumuri, ale tinerelor fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
felul de animale veneau spre ea, cu capetele lor hidoase, cu colți și gheare. Ea își apăra fața cu mâinile, dar animalele înaintau și ajungeau să o atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii ei nu mai aveau pupile. Erau albi și șterși. M-am trezit tremurând. Ud leoarcă, gâfâind. Atunci am văzut că eram singur în pat. Brusc, am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
țigară și-i comandă Tarei „culcat”, câinele se așază cuminte la picioarele ei, ridică spre actriță niște ochi inteligenți și triști. Privirea femeii cade iar pe revista aruncată cu ciudă pe pământul umed, pământul care rabdă și iartă, care ne înghite, Doamne, cronica asta!, cum a putut să scrie despre mine așa?, ce i-am făcut eu?, eu care visez din liceu să fac Mașa, din Pescărușul, nu ce mi-au dat ei, Cordelia, cum o să mai fac eu Mașa, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
unui apartament cu două camere în București. Un chilipir nesperat. O bere pe zi sau una pe an?, râde Laszlo, ceilalți doi, gazdele, se colorează în albastru, se așteptau amândoi la recunoștință și comision, nu le ieșea nimic și amândoi înghit politicoși în sec. I-o plătesc eu, gândește Loredana, care nu iartă pe nimeni, niciodată. Nu mi-a dat mie banul, o să-l dea la alții. Intră Neli cu fânul pentru friptură (va fi o raritate, carne de miel, făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ou acuma? — Să-și dea cu stânga-n dreapta, scapă Căpșuna, care știe bine relația noră-soacră, știa toate poveștile de mai an. Acuma chiar se face liniște, tot Maestrul salvează, se preface într-un mod vizibil că n-a auzit, înghite însă în gol, stingherit, deschide o discuție despre ultimul spectacol pus în scenă de prietenul său Laszlo, o dramatizare după un prozator japonez mai puțin cunoscut, unde e sacrul din noi?, suntem vinovați că l-am pierdut?, cam asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
blocul ăla pe care nu-l iubeam deloc, era murdar, locatarii erau aproape toți bătrâni, comuniști înrăiți, aveau o cruzime teribilă a replicii, te întrebau: ce mai faci?, știind că ești rău, că ești la pământ, dar acesta nu te înghite încă, te priveau cu ochi „suficienți”, termenul e al Maestrului, erau fericiți de micimea lor de aprozar, râdeau degeaba, căci unii te privesc în față și râd, alții te vorbesc în absență și râd, te urmăreau unde intrai, cu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cunoscut pe Cristi, pe bărbatul meu, în tramvai, acum 20 de ani, mergeam spre Bac, dădeam Bac-ul în vara aia, și mă îmbrăcasem sobru, bluză albă, fustă bleumarin, doar părul era liber, pe spate, ca șarpele roșu care te înghite, hap, și gataaaaa!, râdea mai târziu Cristi al meu. În tramvai, nu vedeam, nu auzeam, emoții mari, Bac-ul nu era ca acuma, plătești pe ăia care te asistă în sala de clasă și te lasă să copiezi, plătești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]