36,299 matches
-
o mare operă, un castel și un copil genial. Prin urmare, regăsesc în ultimele pagini ale caietului un domn Profesor tot mai convins că, pentru a-și dovedi că este viu, trebuie să-și dorească mai mult decât un ... mort. Întâi, să fie cât mai aproape de Teodora și de copilul lor. „Când vrei ceva cu toată inima, găsești și cale de înfăptuire!” - subliniază apăsat P.H. Lippa. Și eroul său are încă o dată noroc. Nu de mult, l-a revăzut pe Gr.
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
la genunchi. Simțea imediat pe față apăsarea unui obraz rece și țepos, al tatălui bucuros de regăsirea familiei după o zi de muncă în toiul iernii, la pădure. Își amintește perfect de clipa când se deschidea ușa și vedea mai întâi, uimit, o gambă înfășurată în jambiere militărești și sprijinită pe un bocanc imens, cu blacheu de metal strălucitor. În clipele următoare se afla sus de tot, pe unde se rostogoleau vorbele vesele ale celui căruia abia învăța să-i spună
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Virgil. Trebuie! Dar nu pot azi, tu nu-nțelegi? Mă trimite mama pînă la mătușa Lisaveta, să-i aduc niște lînă. Virgil crezu că se prăbușește poarta peste el. Toate-i mergeau de-a-ndoaselea). Dacă nici de data asta nu reușea... Întîi mergem după comoară, Ilinca... Și, după ce-o găsim, trecem și pe la mătușa ta și aduc eu lîna. Cum s-o cari tu singură? Hai, Ilinca! Atîta chemare stăruia în ochii lui Virgil, încît Ilinca nu se mai putu opune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Virgil și Bărzăunul. Fluierau ultima melodie auzită la televizor și aruncau din cînd în cînd cîte o pietricică în apa pîrîului ce șerpuia leneș în apropierea lor. Unde se vede că, pentru a lua o hotărîre, este nevoie ca, mai întîi, să te hotărăști M arginea lacului din pădure, unde ajunseseră Virgil și Bărzăunul, le produse o mare deziluzie. Mai ales lui Virgil, care venea pentru prima oară într-o asemenea sălbăticie. Se opriră amîndoi lîngă o salcie scorburoasă și priviră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tot prind eu pînă la urmă, că n-or fi mai ai dracului ca păstrăvii! Găsim noi acuși un loc mai ca lumea și-ai să vezi tu atunci... Și pește de unde prindem, dacă tot mergem ca nomazii? Ai răbdare! întîi să prind tritonii și pe urmă nu mi-i deloc greu să prind cît pește vrei. Uite aici, zise Virgil arătîndu-i un loc mai bun. Fugi încolo! îl repezi Bărzăunul. Nu vezi că-i plin de rădăcini peste tot ? Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
exact. Răspunsul său însă nu prea mulțumi pe nimeni: Nici moș Vasile nu știe precis cîți kilometri sînt pînă acolo, dar zicea că trebuie mers cam două ceasuri și ceva. Bine, bine, interveni Vlad, asta contează mai puțin. Spune mai întîi pe unde trebuie să mergem. Pe la mlaștină, tot înainte pe malul pîrîului cu ferigă, pînă ce dăm de o stîncă mare, care se cheamă Piatra Domniței. Știu unde-i! strigă Bărzăunul. Am fost mai demult cu tata acolo să prindem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
așa de greu, dacă ne urcăm pe altă parte a muntelui. Nu se poate să nu fie vreun loc pe unde să ne urcăm. Dar acum să mergem unde ne-am pornit, cum zice Vlad. Să cercetăm Peștera Liliecilor mai întîi, ca să ne luăm de-o grijă. Așa-i! întări Virgil. Numai haideți mai repede, că am pierdut o groază de timp tot ciondănindu-ne. De data asta porniră hotărîți să nu se mai oprească orice-o fi. Trecuseră aproape 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nimeni din cauza mlaștinii. Știți ceva? interveni în discuție Matei și pentru că nu era de acord cu doctorul și pentru că bănuia ceva necurat la mijloc. Haideți să nu mai spunem la nimeni despre ce-am pățit la mlaștină... Să analizăm mai întîi totul la rece și pe urmă vedem noi. S-ar putea să fie ceva aiurit în toată chestia asta și... Cum, adică, aiurit? întrebă mirat Răgălie. N-am cum să vă explic acum... Dar mi-i frică să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-i spună Ilincăi că n-a prins nici un păstrăv?... Nu, nu-i bine! Înseamnă c-o să-l creadă un bleg și un lăudăros... ori mincinos! Mai bine să se ducă la pescuit, să fie el cu cugetul împăcat... Dar mai întîi să treacă pe la căminul cultural, să vadă de nu cumva mai găsește acolo vreun amator de pescuit. Adică, la drept vorbind, ce rost are să mai cheme pe cineva cu el?... Mai bine să se ducă singur, să fie numai el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
5 Pistrui, expediții, aventuri și întîiul freamăt al dragostei 5 Comoara din Dealul Ursului 11 Unde se vede că nu toate întâmplările se petrec din întîmplare 52 Unde se vede că, pentru a lua o hotărîre, este nevoie ca, mai întîi, să te hotărăști 60 Ilinca, Bărzăunul și... tristețea 70 Unde se vede că o expediție, fie ea cît de grea, se pregătește mult mai ușor atunci cînd dorești neapărat să fii alături de o anumită persoană 76 La drum! 85 Întîmplarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Să pot să număr veșnicii. Alte hipostaze ale justiției poetice Există o justiție poetică a iubirii al cărei țel ultim este refacerea unității primordiale. Eminescu a trasat cel mai înalt parcursul singurătății în doi: restabilirea anteriorității absolute. Are loc mai întâi contopirea cu natura: Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri, rânduri. Mai sus are loc sacralizarea: Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt Și noaptea candela s-aprinzi Iubirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
anterioare, meditând, la anii adolescenței, asupra libertății metafizice radicale am ajuns la conceptul pe care l-am văzut ca fiind suprema deschidere: transposibilul. Foarte succint spus, eliberarea în transposibil însemnează depășirea cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea eului empiric, de serviciu în lumea zilnicului, apoi depășirea formulei ontologice de ordin uman, urmează transcenderea diadei ființă/neființă și, finalmente, a diadei posibil și imposibil. De precizat că eliberarea radicală nu este însă un act finit, încheiat ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe Leidsestraat. Aveam două pungi, una verde, una crem cu dungi vișinii, și arătam mai tânăr. Îmi stătea bine în povestea asta. Pe urmă m-ai găsit tu. Mama mea s-a hotărât să devină scriitoare pe 4 noiembrie 1983. Întâi l-a anunțat solemn pe tata că intenționează să scrie o carte, dimineața, pe la șase, ieșind de la duș. Au dezbătut problema la cafea și, întrucât era spinoasă, au prelungit discuția până la primul fel al mesei de prânz. Supă cu găluște
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ada from: david când e asta? 16:53 to: david from: ada mâine la șapte. la fântână, la universitate. 8. ... Ai mei s-au despărțit într-o joi dimineață. Extrem de civilizat. Fără tam-tam. Ne-au așteptat să venim de la școală. Întâi David, pe urmă eu. Am mâncat toți patru, am schimbat banalitățile obișnuite, am și glumit puțin, lucru din ce în ce mai exotic la noi acasă. După care ne-au spus povestea ibricului de ceai. Ceaiul sfârâise în dimineața aceea de joi ca o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mai era fără seamăn. Nu mai vorbea limba copilăriei mele. Era mama mea, nu și a fratelui meu. Nu și a lui David. Mama mea își părăsise unul din copii, după care înflorise. Nu am iertat-o pentru asta niciodată. Întâi a fost acea insuportabilă durere de coaste. Ca un în ce put de lume. Ca o întoarcere în lumea aceea de sâmbure primordial, când încă nu ai coaste, ochi, piele. Sub fâșiile de pânză, carnea sângera lacomă de viață, de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de șuier, se numește erigmofonie. Nu, nu e ca un șuier, mai mult ca un cârâit, ca un crănțănit spart de boabe de porumb, ca o ușă care scârțâie, ca o cretă nouă pe tablă... Și din nou, o să încercăm întâi o administrare de metrotrexat, trebuie să știți că există efecte secundare importante și zâmbetul gol, fără sens, fără sunet, fără aveți o ușoară disfonie, pentru că nu, nu mai poți să zici ... mulțumesc. Îi place mult lui Ivan. Îi place băiatul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
exagerezi. ...și să nu uităm că o femeie trebuie să păstreze o aură de irealitate discretă. Numai că tu nu ești o femeie. Nu, sunt o muză. Și era vorba că nu poți să mă salvezi fără să te salvezi întâi pe tine. Ceea ce înseamnă... ...că mergem în Sud. Părea mai mică. Mai cuminte. Blugi și un tricou gri. Fără ojă. Fără turmalină. Revelația bruscă a faptului că aproape nu mai avea nume, că nu mai împărțeau o intimitate. Era „una
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
punte, fără să fie nevoie să-și scuture mustața de promoroacă la întoarcerea în bucătăria în cinsă de cuptoare. Când ghețarii au dispărut de pe linia orizontului. Când, în enormul salon al stalagmitelor de pe Thule, a în ceput să se audă, întâi molcom, apoi din ce în ce mai semeț, picurul coloanelor care se dezghețau. Când stalactita de la intrarea în holul mare a prins a le răspunde. Pic Pic pic Pic pic pic pic Atunci nasul lui Ivan-cel-adormit a adulmecat de dincolo de draperiile grele ale somnului
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să se fi luminat. Prin perdeaua odăii în care dormea (se mutase, de câteva luni, în fosta cameră a lui Alexandre, băgând de seamă că el, proprietarul de drept, o vizita din ce în ce mai rar) cerul se vedea mov. S-a ridicat întâi, slăbită, într-un cot, pe urmă în capul oaselor, și-a dat o șuviță de păr după ureche, și-a pus ochelarii, după care și i-a scos, dându-și seama că nu-i folosesc la nimic, a aprins lampa
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
așa că o să încep cu ce îmi amintesc. Am să uit multe lucruri pe drum și am să mă întorc la ele, așa cum îmi vin. O să iasă un talmeș-balmeș de nedescris. Nu-mi fac griji. Sunt sigură că o să te descurci. Întâi ar fi ea, în ușa orfelinatului. Brațele ei deschise și zâmbetul ei mare, ca o cale ferată pe care urma să călătoresc departe. Mai târziu, când o întrebam despre ziua aceea devenea ursuză. Nu mi-a explicat niciodată foarte clar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Lupii au iubit pădurea, cu copacii ei minunați, foșnitori, cu susurul izvoarelor cristaline, cu ploaia și cu vîntul, cu soarele și umbra. Au fost primii care s-au stabilit aici, cu mult înainte ca alții să descopere vraja codrilor fremătători. Întîi a fost simplu. Nu erau stingheriți de alte animale. Pe cine să se fi supărat, cînd pădurea era întinsă cît nu apucau s-o cuprindă cu ochii și, în adîncurile ei, se puteau adăposti oricît de mulți? Lupii alergau cît
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu le datora lor totul? În plus, pe zi ce trecea, puiandrul observa că violența nu face decît să complice lucrurile. Cîte situații conflictuale nejustificate pe de-a-ntregul s-ar fi putut aplana dacă fiecare dintre ei ar fi încercat întîi calea dialogului, a iertării, în loc să se lase călăuziți de impulsurile sîngeroase... Pentru asta, Lupino încerca să se poarte mai frumos cu ei, să nu-i deranjeze și, mai presus de toate, să-i înțeleagă și să-i iubească așa cum erau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
simțea încordarea. Mare Arus, este un lucru pe care vreau să ți-l împărtășesc de ceva vreme. Dacă mi-ai permite, ți l-aș spune acum... Vorbește, Lupino, nu te sfii, încuviință Arus, nepregătit încă să-i dea teribila veste. Întîi de toate, am a-ți mulțumi. N-am făcut-o niciodată prin viu grai și sper că nu-i tîrziu acum. Mare Arus, nu eram altceva decît un condamnat la moarte și tu m-ai salvat, cînd mi-ai permis
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de lupi în acea dimineață binecuvîntată. Trebuie să se găsească cineva, pasăre, animal sau tîrîtoare, care să fi văzut, să fi auzit, să știe mai mult decît știa el. Se îndrepta spre cascadă. Auzi de departe vuietul căderii de apă: întîi ca un murmur surd, mai apoi amplificat, ca un tropot de cai sălbatici alergînd fără țintă peste podișuri nesfîrșite; pe măsură ce se apropia, tunetul ei ca de furtună dezlănțuită se transforma în urlet. Atît de aproape de cascadă nu ajunsese niciodată. Marele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Mînat de puterea speranței, Lupino purcese la drum. Pădurea răsuna veselă la freamătul trezirii din amorțire; cerul respira sănătos, limpede și albastru; soarele strălucea cu auria-i față spre pămînt. Totul părea să prevestească izbînda pentru încercările puiandrului. Și totuși... Întîi a dat peste un arici. Vietate cu ochi mici și vedere limitată, țeposul i-a remarcat prezența doar cînd, apropiindu-se, i-a întîlnit privirea. Bună dimineața, ariciule! Asta a fost tot. Într-o singură secundă, ariciul s-a strîns
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]