3,115 matches
-
adâncul tău. Cei/cele cu ochii fixați asupra interjambei pizzoline ("o fi cocotier, o fi pălmaș, o fi poponaut") trebuiau să știe că același lucru se întâmplă când ochii (cei conectați la sistemul nervos sau doar cei ai minții) fixează abisul ascuns de o "braguette". Iar surprizele pot fi dintre cele mai neplăcute. Există în abisurile oceanice ale inconștientului marinăresc de la serviciul imagologic un motiv al evitării sus-numitei "fouine": este vorba de prea marea apropiere a trupului fonetic al curioasei jivine
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
pălmaș, o fi poponaut") trebuiau să știe că același lucru se întâmplă când ochii (cei conectați la sistemul nervos sau doar cei ai minții) fixează abisul ascuns de o "braguette". Iar surprizele pot fi dintre cele mai neplăcute. Există în abisurile oceanice ale inconștientului marinăresc de la serviciul imagologic un motiv al evitării sus-numitei "fouine": este vorba de prea marea apropiere a trupului fonetic al curioasei jivine de un alt cuvânt, "gouine", deloc plăcut imaginarului macho-sexist-heteros. Elementele de morfologie corporală cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
a puterii seculare), de a semnala prezența ocultă a Majestății sale Viermele. Rațiunea are sarcina de a citi Universul în cheia demistificării. Orlando, în interpretarea lui Calvino, coboară în Haosul pădurii iraționale, căci pentru a cunoaște trebuie să descinzi în abis. Cartea lui Calvino, prin analogie, nu este doar o sinteză realizată prin decodificarea portretelor Sfinților Gheorghe și Ieronim: "Eroul istoriei este acela care în oraș își îndreaptă lancea către gâtlejul balaurului și în singurătate ține pe lângă el un leu zdravăn
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
său, dizgrațiosul dar înțeleptul director al ospiciului se lasă sedus de întrevederea cu domnul de Sade. Recunoscându-i darul de a seduce și hipnotiza, precum și personalitatea molipsitoare, Morvan se va strădui să-și apere cu strășnicie cugetul și mintea de abisurile luciferiene ce eructau in jurul acelui om. Ca să nu mai vorbim de alte motive de nesuferință, cum ar fi rivalitatea în amor. Îndrăgostindu-se prin succesive acte de voyeurism involuntar de încă frumoasa Marie-Constance Quesnet (alias Sensible din "Caietele" și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
că aceasta are răceala unui cadavru, cum spune și titlul cărții, Pielea rece. Atacurile monștrilor la far, tot mai frecvente, nu-i mai îngăduie nici o iluzie, făcându-l să trăiască cea mai absurdă dintre epopei. Coșmar. Paroxism. Lipsă de noimă. Abis și agonie. Drept care orice exigență morală cedează și naratorul nu pregetă să se împerecheze și el cu mascota, într-un soi de viol consimțit, departe de far și de ochii "proprietarului". Cel ce-l învinuise pe Caffó de zoofilie, își
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
naratorul nu pregetă să se împerecheze și el cu mascota, într-un soi de viol consimțit, departe de far și de ochii "proprietarului". Cel ce-l învinuise pe Caffó de zoofilie, își exaltă acum senzațiile unice datorate sexualității pure, animalice. Abisul și agonia, experiențe existențiale prin care tocmai trecea, sunt estompate de pasiunea carnală extremă. Se lămurește tot mai mult asupra originii și identității oamenilor-broască, o forță asemănătoare uraganelor și cicloanelor, prin urmare nesusceptibili de ură, cu atât mai puțin "piticii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
umane și feminine, îl făceau pe narator să creadă că un armistițiu între monștrii marini și oameni ar fi posibil. Mai mult chiar, mascota de la antipozi ar fi putut fi refugiul pe care îl căutase de când fugise din Europa, în ciuda abisului ce-i despărțea. Naratorul iese în cele din urmă din războiul personal al lui Caffó, optând pentru împăcarea cu acei monștri botezați citauca. Încearcă, de asemenea, s-o sustragă pe sclava lui Caffó, mascota Aneris, martirajului la care era supusă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
protagonistului-narator, ci și o galerie de memorabile personaje de plan secund, cum ar fi Anita, secretara și purtătoarea de grijă a Unicului, zugrăvită într-un climax de măști plastice atingând cele mai înalte cote de expresivitate. Detaliile sunt puse în abis, de vreme ce Victor rememorează nu numai moartea Martei, ci și episodul-rapel-quiproquo legat de prostituata Victoria, cu care avusese chiar o incisivă relație orală în acea ploioasă noapte madrilenă, și care va nimeri fulgerător sub roțile unui autobuz. Deàn, felonul soț al
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Aflat în siajul cinic-sentimental al unor Henry Miller sau Philip Roth, Esterházy nu evită narațiunea cu conotații freudiene (a se vedea rememorarea unor episoade ce-l implică pe copilul-narator și pe mama sa) și nici caricatura obezității diforme, pusă în abisul grotescului. Stilist impenitent, cu riscul de a dezlănțui cascade de sinonimii cu elan paremiologic, Esterhazy focalizează imagini și detalii siderante ce-l persecută, spre a le converti aforistic într-un fel de moralitați tip ars amatoria, menite să anihileze întreaga
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
rapidă a unei euforii sexuale neangajante. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Din această cauză pasul următor va fi conductul: realitatea trebuie desmembrată. Ea va conduce jocul, ea va transforma realitatea Într-un carnaval ținut sub protecția următoarelor elemente: cercul, rotirea, abisul, uitarea, apa, bolta, chemarea, peștele, argintul, dulcele dureros și o atitudine de baptism. De unde și liniștitoarea concluzie: cine mă caută mă găsește și cine mă găsește mă cunoaște, cine mă cunoaște mă iubește, pe cine Îl iubesc Îl distrug. Povestea
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
e cuprins Într-o ogradă. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Supranumele de Pățitul, accentuează și atrage atenția asupra pribegiilor și pățaniilor sale, ca fiind trăsătura principală și caracteristică a acestei personalități. Fiind „pățit”, pătimitor, va putea să treacă fără amețeală abisul unei colaborări de trei ani cu diavolul. Pateor și Ulyse, și orice pribeag inițiatic. Pățitul poate să fie și o derivație din numele lui Ipate : „... tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
mic și taciturn", cu dinții verzi și "caninii mai ascuțiți decât Blestemul și coamele tigrilor", Călărețul albastru, "cel ce călătorește printre amintiri vii ca rănile", oamenii-îngeri triști, drapați în întuneric, Ucigașul sumbru, cu "neobosit trup, neobosit trup, bun de umplut Abisul" sau Faraonul din casa înnegurată, care, Cu ochiul stins, "grăbește venirea morții") se contorsionează în eforturi disperate de a se aclimatiza cu propria agonie. Fără a da semne că ar fi însetați de marile certitudini, dar mărturisind, fără excepție, tentația
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dar nu uit să-mi spun: întruchipările mele sunt tot mai vii, o putere mare respiră eliberată în creierii mei; o viață ca nici una-alta! Altfel, sunt întotdeauna singur: trăiesc în preajma lumii care nu există înainte de a o crea eu! Abisul este sufletul meu și nu-mi cunosc sufletul (...) Trăiesc într-un osuar pe ai cărui pereți spânzură, atunci când înving, semnele înfrângerii mele" (Sângele zorilor). Eroul emblematic al acestor tragice întâmplări ale Ființei poetice este, așadar, mai mult decât orice, un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pare a se revendica de la o poetică distinctă de cea promovată de ultimele valuri generaționiste: "Poetul de ultimă generație prototipul există și nu mă refer aici la vârsta biologică este structural un antimonologal. Monologul reprezintă marca vieții intime, private, a abisului neoficial, iar asta contravine retoricii dezvelirii de tip viol și dezvrăjirii, esențiale în economia noilor ideologii (și literare). Monologul este o formă de verticalitate și verticalizare ilicită. Încât, mă întreb dacă mai sunt posibile un autotelism al limbajului, o novalisiană
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu instinctul întunericului revelator, grație căruia îl poate însoți, nestingherit, pe creator sau chiar i se poate substitui. A se observa, spre exemplu, că îngerul negru sau îngerul mort apare ori de câte ori poetului i se amplifică senzația că pășește pe "drumul abisului" sau că, în momentul de maximă intensitate a suferinței sale, creatorul urlă "sunt îngerul căzut pe grătarele iadului/ acolo mi-e locul/ acolo desăvârșirea/ da da pe grătarele iadului" (Noapte bună). Cealaltă mitologie lirică dominantă în poezia lui Dan Laurențiu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poetică a despărțirii perpetue, a sângerării unui eu căruia i se confirmă, mereu, întâlnirea eșuată cu alteritatea. O alteritate care i se refuză cu obstinație, refuzând comunicarea, ca în nimeni nu înțelege pe nimeni, astfel cufundând subiectul liric într-un abis al conștiinței, în care se amestecă straniu, foarte viu, senzații în fond monocorde: culpa, tendința de maculare, îndoiala, angoasa, posibilitatea terifiantă de a sfârși "pustiit, rănit", într-o singurătate tardivă, niciodată intuită. Ferfeniță, părăsit, aruncat la coș, eul liric se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
avea chipul lui Crist,/ un chip pe care vlaga l-a părăsit de mult;/ stam singur la fereastră cercând ca să ascult/ cum tresărea cu stele neantul de-ametist.// În noaptea-aceea cerul, ca Marea Marmara,/ se răscolea de valuri sosite din abisuri,/ iar Luna, ca un fruct de grele compromisuri,/ o-nchipuiam drept capul răpus al lui Marat.// Părea că sunt cu Luna, pluteam cu ea și eu/ ne îndreptam spre Țara ce nu știm a cui e;/ părea că-n depărtări
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca trepte ce pregătesc actantul poetic "pentru vremile ce vor să vină/ pentru clipa înghețată/ când Temnicerul va veni" (Clipa înghețată). Reiterând tiparul cunoscut, al suspendării lui Iisus între cer și pământ, între viață și moarte, poetul se dăruiește unui abis resimțit, întocmai ca pharmakon-ul grecesc, când ca un blestem, când ca o binecuvântare, dar întotdeauna ca un dat necesar, ca o realitate imanentă ființei: "cuiele/ sârma ghimpată sunt necesare". Așa se explică și apetența pentru glisarea perpetuă între un ieri
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rânduri solemne/ când de nicăieri nu va răsuna/ focul de armă/ ce fior metafizic ar putea să se nască/ dintr-o înșiruire cuviincioasă de vorbe// nici calde nici reci Revenind la modalitățile prin care poetul se opune alunecării nedorite înspre abis ("Absorbis/ zeul cel trist și însingurat/ mă trage în adâncuri"), să observăm că iubirea îi apare drept cea mai vizibilă dintre toate "săgețile de lumină/ înveninate de muzica mută a substanței". În special majoritatea poemelor din O săgeată îmbrăcată în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tipic, implicând legislație, spații, activități, alte personaje, coduri, scenarii. Ea nu este o figuranta, ci un protagonist al istoriei, al culturii, al literaturii; • imanenta de factură teatrală a Parizienei predispune la o lectură a românului că piesa, o punere în abis de esență dramatică. Opoziția dintre aspectele expuse, pe de o parte, și cele ascunse, pe de altă parte, proiectează o dimensiune teatrală a românului timpului. Surprinderea esenței filozofico-po(i)etice a personajului Parizienei în ceea ce are el definitoriu relevă semnificațiile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Parizienei demitizează dragostea romantică. Maupassant surprinde într-un singur alineat dramă legăturii cu o astfel de femeie, în care raportul dominat/dominant se schimbă și demitizează vraja puterii feminine fatale 60. E.Roy-Reverzy menționează predilecția operelor realiste pentru punerea în abis și rescrierea parodica a miturilor: Fedra în La Curée, Geneză în La faute de l'abbé Mouret. Zugrăvirea acestei lumi de ființe fără contur accentuează raporturile acestui univers mitic cu infernul lui Dante. Nana este mitul distrugerii unei societăți de către
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Renée. Pe de altă parte, Renée incarnează miturile primitive asemănătoare cu cele ale zeilor adulterini și incestuoși care i se năzăresc în timpul plimbării prin pădurea Boulogne 141. Personajele din prim-planul românului La Curée Saccard, Renée și Maxime, puse în abis, "interpretează figuri mitologice" [Sarbu, 2004, p.118] ale scenariului incestului. Iubirea Parizienilor este înlocuită cu dorințe, în care transpare animalicul: "Maintenant un désir net, aigu, l'emplissait" [Zola, La Curée, p.64]. Este semnificativ faptul că doar sfinxul de marmură
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
proiectat de Pariziana în textul literar poate fi interpretat ca o microficțiune de tip teatral (scrisă, regizată și interpretată de ea) în cadrul unei macroficțiuni literare, o ficțiune de gradul ÎI înscrisă într-o ficțiune de gradul I, o punere în abis puternic contaminată de "teatral": coliziunea dramatică, cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
descendenții săi cei mai capabili Eugène Rougon și Aristide Saccard. Confruntarea real/ireal creează o permanentă atmosferă de spectacol, consemnata în La Curée: baluri costumate, personaje deghizate, spații organizate că scena. Astfel, reprezentarea La Blonde Vénus este o punere în abis care prefigurează carieră curtezanei în Nana. Concluzia este că limitele între cele două universuri sunt destul de vagi: "Ce monde de théâtre prolongeait le monde réel, dans une farce grave" [Nana, p.147]. Zola pătrunde în culisele actrițelor de meserie și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pe interiorul său, pe care il disimulează cu mare grijă, ca o adevarată actrița. Artist fiind "acela care-și are centrul în sine însuși" (Fr.Schlegel), Pariziana corespunde acestei definiții. Această ipostază însă nu descinde în cazul personajului nostru în abisurile interioare, ale autoanalizei și căutării propriei densități. André Mariolle face o constatare amară, rezumând că acest joc nu le servește la nimic Parizienelor: "Je joue leur jeu, aussi bien qu'elles, mieux qu'elles peut-être, et ça me sert pour
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]