2,420 matches
-
toponime din substratul traco-dacic, pârâul Fisici are o vale cu izvoare ce piștesc din maluri. Repartiția teritorială și clasificarea apelor României. Pentru necesitățile cadastrării apelor României s-au distins 15 bazine hidrografice principale 12. Le prezentăm în continuare, împreună cu principalii afluenți ai colectorului respectiv. I. Tisa (Vișeu, Iza, Tur); II. Someș (Lăpuș, Șieu, Someșul Mic, Crasna); III. Criș (Beretău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb); IV. Mureș (Arieș, Tîrnava Mare, Sebeș, Strei, Cerna, Aranca); V1. Bega (Bega Veche); V2. Timiș (Bîrzava
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Dîmbovița); XI. Ialomița (Prahova); XII. Siret (Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, R. Sărat, Buzău, Bîrlad); XIII. Prut (Bașeu, Jijia); XIV. Dunărea; XV. Marea Neagră. Din aceste bazine hidrografice, 14 aparțin bazinului Dunării, al 15-lea este bazinul Mării Negre, care include ca afluenți, în afară de Dunăre, cele trei mici cursuri de apă ceva mai importante ale Dobrogei romînești: Telița, Taița și Casimcea. Clasificând după lungime cursurile de apă ale României rezultă că: - Dunărea Inferioară are un curs mai lung de 1000 km (1075 km
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Pontul stâng (vestic), adică din secolul VII î.e.n. În secolul V î.e.n., Herodot, marele geograf, istoric și etnograf, care vizitează vestul și nord-vestul Pontului Euxin, descrie populațiile și geografia acestei zone cu hidrografia sa, incluzând litoralul și Dunărea Inferioară cu afluenții săi. El îi prezintă pe geto-dacii de pe acest fluviu și pe sciții de pe Bug. Cu spiritul său analitic, căutând explicații pentru constatările sale, în secolul IV î.e.n. Aristotel 14, în lucrarea "Probleme" (XXIII.6), se întreabă: "De ce este mai albă
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Din cei mulți, ne vom opri mai ales la aceștia din urmă, dar și la cei câțiva care au scos în evidență caracteristicile fluviului. Ceea ce ne poate ajuta să-i înțelegem numele. Despre celelalte cursuri de apă, fie și marii afluenți ai Dunării, există foarte rare mențiuni, și acestea adesea greșite sau confuze. Cu atât mai puțin pentru ape mici, cu o excepție în ceea ce privește Dobrogea, care este însă teritoriul cel mai sărac în ape interioare. Este util însă, înainte de a intra
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
lingvistice și arheologice geto-dace, se află pârâul Fisici, cu izvoare ce piștesc din malurile sale și cătunul Fâsâiți. Tot onomatopeice sunt denumiri din nordul Olteniei, veche vatră bine conservată, de felul Vîja, Țuțuroiu, Bolboroasa. Și, desigur, mai sunt și altele. Afluenții mari ai Dunării. Scrierile geografice și istorice vechi ne oferă cea mai sigură posibilitate de a ne apropia de originea numelui râurilor noastre. Amintim amplul inventar al acestor surse întocmit de Marin Popescu-Spineni24. Iar lingviștii, începînd cu Hașdeu și continuând
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
aceste vechi scrieri, ca și în limba vorbită astăzi, rădăcinile indoeuropene și sensurile lor primare. Pornind în ordinea numerotării bazinelor hidrografice din cadastrul apelor României (vezi cap. II), vom reține pentru fiecare din importantele cursuri de apă, unele dintre acestea afluenți direcți ai Dunării, mențiunile antice și medievale semnificative și apoi vom arăta rezultatele specialiștilor privind originea numelui lor. Pentru Jiu și pentru Dunăre, cazuri care sau dovedit dintre cele mai enigmatice, presupunând și luarea în considerare nu numai a unor
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
în limbajul aurarilor din Munții Apuseni, unde mineritul roman a fost foarte activ, prin lută (lat. lutum) se desemnează planul înclinat pe lângă șteamp folosit pentru spălat minereul aurifer zdrobit, oricum o temă ce merită adâncită. Argeșul apare mai întîi între afluenții Istrului indicați de Herodot ca Ordessos; în surse medievale evoluează ca Argesis, apropiat de forma modernă. Ca pentru toate hidronimele date de Herodot în secolul V î.e.n., apartenența la substratul traco-dacic este evidentă. Pentru că, până la cucerirea Daciei de către romani trebuia
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
apă pentru traversarea Bărăganului către Orașul de Floci și Vadul Oii, sau peste Balta Borcii, pe drumul roman dintre Burdușani și Capidava, pe calea transhumanței în Dobrogea, sau mult mai departe, prin stepa nord-pontică către Volga și Caucaz. Buzăul important afluent al Siretului este semnalat în literatura antică sub formele Musaios, Museos, iar I. I. Russu îl raportează la indoeuropeanul meu = mlăștinos. Siretul apare mai întîi la Herodot ca Tiarantos (Istorii, IV.48). De Ptolemeu este numit Hierasus (Îndreptar Geografic, III
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
felului cum era privit cursul său în trecut, asupra punctelor de traversare și podurilor sale în contextul vechilor drumuri de comerț, și chiar asupra unor aspecte ale evoluției principalei așezări de pe cursul său, Craiova. Jiul nu poate fi identificat între afluenții Dunării indicați de Herodot pe stânga fluviului: Porata - Prut, Tiarantos - Siret, Araros -, Naparis - Ialomița, Ordessos - Argeș. Și nici între cele trei cursuri pe care geograful grec le pune pe dreapta fluviului, ca izvorând din Haemus - Balcani (IV.48-49): Atlas - Olt
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
geograful grec le pune pe dreapta fluviului, ca izvorând din Haemus - Balcani (IV.48-49): Atlas - Olt, Auras -, Tibisis - Timiș. Evident greșit pentru Atlas și Tibisis, Auras-ul poate fi identificabil prin traducerea în limba slavă a sensului de "aurifer", ca un afluent de pe dreapta și anume Zlătia de astăzi (gura sa vecină, dar opusă celei a Jiului), care este un pârâu cu mult mai puțin însemnat decât Jiul. Dar dat fiind caracterul aurifer al aluviunilor Jiului în regiunea montană și submontană, nu
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Deci, mai mult poezie și legendă. În același secol V î.e.n., călătorind la grecii vest-pontici și de la gurile Bugului și Niprului, și chiar mai sus pe Bug, la sciții de aci, Herodot ne descrie Dunărea de Jos, adică Istrul, cu afluenții de pe ambele maluri (cu unele confuzii, semnalate și mai înainte), cu Delta și cele cinci brațe, după el, și cu regimul debitului nu mult diferit între vară și iarnă (din cauza mulțimii afluenților, după cum explică experimentatul geograf). În continuare ne vom
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
ne descrie Dunărea de Jos, adică Istrul, cu afluenții de pe ambele maluri (cu unele confuzii, semnalate și mai înainte), cu Delta și cele cinci brațe, după el, și cu regimul debitului nu mult diferit între vară și iarnă (din cauza mulțimii afluenților, după cum explică experimentatul geograf). În continuare ne vom opri numai la mențiunile istorice și geografice semnificative pentru caracterizarea fluviului Dunărea sau care au o legătură cu numele său. În secolul II î.e.n., geograful Polibiu vorbește despre aluviunile Dunării, formarea și
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
în "Tristele" despre înghețul Dunării, pod pentru carele cu boi ale sarmaților. Iar în "Pontica" spune "Istrul cel cu două nume" - binominis Ister (I.VIII.12). În secolul I e.n., Plinius cel Bătrân ne spune că Dunărea are 60 de afluenți, iar delta sa șase guri, pe care le numește, în ordinea de la sud la nord: Hieron sau Peuce (Gura Sfântă sau a Pinilor - Sf. Gheorghe), Naracum stoma sau Naracion (Gura Strîmtă), Calon stoma (Gura Frumoasă - Sulina de azi), Pseudostoma (Gura
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Italicus (sec. I e.n.) citează într-un vers "Istrul cu două nume". În secolul II e.n., Arrian precizează în "Periplu" distanțele între gurile Deltei. În același secol, geograful Ptolemeu, în "Îndreptarul Geografic", dă, pe lângă coordonatele gurilor de vărsare ale unor afluenți ai Dunării, și pe cele ale gurilor Deltei (tot 6 și cu aceleași nume ca și la Plinius cel Bătrîn). Ca și Strabon, dă Dunării numele Danubius până la Defileu și Istru în aval; numește Ekbolai Defileul, cu un cuvânt grecesc
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
explică numele Donaris dat de către daci Dunării pe cursul său din Câmpia Panonică, cu sensul de "cel ce dă nori". Descriind restaurările justiniene de pe Dunăre, Procopius (sec. VI) arată și starea podului de la Drobeta. O descriere a Dunării: izvoare, lungime, afluenți, găsim în "Getica" lui Iordanes (mijlocul sec. VI). În secolele XI-XII, Anna Comnena, în "Alexiada" închinată lui Alexios I Comnenul, vorbește despre valahii de pe ambele maluri ale Dunării, făcând oficiul de călăuză pentru trecerea acesteia. Într-o geografie în versuri
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Cr., sub numele de Appion (IV.11). Tot în Banat, păstrîndu-și numele până astăzi, raportul asupra unei ambasade din sec. V p. Cr., la curtea lui Attila, întocmit de Priscus Panites, pentru împăratul Theodosios al II-lea, ce indică un afluent al Tisei între Timiș și Mureș, cu numele de Drekon, Drencova de astăzi, din radicalul indoeuropean dher care înseamnă tulbure. În același raport (Excerpta de legationibus) apare și numele dat de către huni Begăi, și anume Tigas, destul de deformat și acesta
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
de Vest, au la izvoare câte un pârâu montan, cu aspect torențial, purtând același nume și anume Stârminos. Numele acesta arată oare caracterul mânios al curgerii acestora? (Cuvîntul mînios-mînie se află și în greaca veche). Să menționăm și pârâul Sadul, afluent pe stânga al Jiului, la ieșirea din defileul montan, al cărui nume are origine indoeuropeană (sned = dulce, plăcut). Și mai jos, pe dreapta aceluiași râu - Motrul, în antichitate Amutrion sau Amutria (cu toponimul Ad Mutrium, în Tabula Peutingeriană, VII.4
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
aceluiași râu - Motrul, în antichitate Amutrion sau Amutria (cu toponimul Ad Mutrium, în Tabula Peutingeriană, VII.4.1 și în geografia lui Ptolemeu, 3.8.4); cu care, atât A. Vraciu cât și C. Poghirc înclină să înrudească hidronimul Lotru, afluent montan de pe dreapta Oltului, ce are un corespondent tracic, identificat în diferite surse - Latron; deși găsim în vocabularul latin Latro-Latronis, trecut în română aproape neschimbat și cu același sens - Lotru. Rădăcina indoeuropeană guel = a izvorî a fost identificată în hidronimul
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
identificat în diferite surse - Latron; deși găsim în vocabularul latin Latro-Latronis, trecut în română aproape neschimbat și cu același sens - Lotru. Rădăcina indoeuropeană guel = a izvorî a fost identificată în hidronimul antic Gilpil pentru Gilort, precum și în numele Jaleșului, ambele pâraie afluenți ai Jiului. Jaleșul își are originea într-un puternic izvor vocluzian, de la Runcul Gorjului. Axă Hidrografică a Olteniei, Jiul apare în hidronimia acesteia ca un arbore cu rădăcini și ramuri bogate. În Muntenia, Arcudei din preajma Bucureștiului, C. Poghirc îi atribuie
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
puternic izvor vocluzian, de la Runcul Gorjului. Axă Hidrografică a Olteniei, Jiul apare în hidronimia acesteia ca un arbore cu rădăcini și ramuri bogate. În Muntenia, Arcudei din preajma Bucureștiului, C. Poghirc îi atribuie origine traco-dacică, regăsind-o în toponimul dac Arcidava. Afluent al Dunării, hidronimului Vedea specialiștii i-au identificat originea traco-dacică prin radicalul indoeuropean ued = umed, ud. Pentru Transilvania, A. Vraciu și C. Poghirc atribuie Ampoiului - anticul Ampelum de origine traco-dacică. În mai multe inscripții romane de la Zlatna - anticul Ampelum, sub
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
i-au spus Ampelum, ca și râului de-a lungul căruia se constituise; o localitate romană, centrul administrației exploatărilor miniere nu numai din Apuseni, dar și din întreaga Dacie și reședință a unui important magistrat (procurator aurarium Daciarum). Doi mici afluenți ai Arieșului din Apuseni au nume atribuite fondului traco-dacic, și anume Abrudul (de către C. Poghirc și A. Vraciu) și Albacul (de C. Poghirc). În anticul Germisara se recunosc două rădăcini indoeuropene: gherm = cald și sru = a curge; este vorba despre
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
avem râul Strei, unde se poate regăsi același radical originar, ca și în Valea Strau sau în Stârminoșii Jiului, despre care am amintit mai înainte. C. Poghirc atribuie origine traco-dacică și Turdei, hidronim ce are aceeași rădăcină ca și un afluent al Tisei din nord-vestul țării, râul Tur. În fine, în Dobrogea avem binecunoscuta suită de traduceri a unui vechi hidronim autohton cu sensul de "Apă Neagră", pentru ceea ce numim astăzi Valea Carasu, cu un cuvânt moștenit de la turci, dar pornit
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
în Dacia. Defrișarea care, făcută și după alte procedee, poartă numele tot de origine latină, curătura, arsura sau secătura. Cu nume de origine latină sunt denumite și câteva cursuri de apă mai importante. Este cazul Almașului (lat. almus - frumos, plăcut), afluent al Bistriței nemțene în Moldova și al unui afluent al Someșului transilvan. Același nume îl poartă o regiune din Banat, pe râul Nera, țara Almașului. Râul Arieș, afluent al Mureșului din interiorul inelului carpatic, este un râu cu nisipuri aurifere
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
poartă numele tot de origine latină, curătura, arsura sau secătura. Cu nume de origine latină sunt denumite și câteva cursuri de apă mai importante. Este cazul Almașului (lat. almus - frumos, plăcut), afluent al Bistriței nemțene în Moldova și al unui afluent al Someșului transilvan. Același nume îl poartă o regiune din Banat, pe râul Nera, țara Almașului. Râul Arieș, afluent al Mureșului din interiorul inelului carpatic, este un râu cu nisipuri aurifere, caracteristică ce i-a dat și numele (lat. aureus
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
cursuri de apă mai importante. Este cazul Almașului (lat. almus - frumos, plăcut), afluent al Bistriței nemțene în Moldova și al unui afluent al Someșului transilvan. Același nume îl poartă o regiune din Banat, pe râul Nera, țara Almașului. Râul Arieș, afluent al Mureșului din interiorul inelului carpatic, este un râu cu nisipuri aurifere, caracteristică ce i-a dat și numele (lat. aureus). În Transilvania, afluenți ai Mureșului sunt pîraiele: Pluvaia (lat. pluvia, în legătură cu ploaia), arătând caracterul pluvial al regimului său și
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]