2,520 matches
-
se puneau la cale acțiuni mărețe. Cum, în liceu, n-am participat la nici un cenaclu, cerc sau vreo altă chestie de genul ăsta, „Barul nostru“ a fost singurul loc unde m-am putut dezvolta întru dialog. Unde am putut sonda alteritatea, unde m-am pus în relație cu Celălalt, unde am început să fiu construit de limbaj ș.c.l. Printre lucrurile plăcute despre care discutam erau și miturile fondatoare : Naționale și Mărășești. țigările acestea erau fumate întotdeauna de bunici și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pomenilor, ci și să le transforme mai departe în dar. Așa descoperă că sărăcia individuală și colectivă a iezuiților nu este un capăt de drum pentru propria lor desăvârșire, ci mai degrabă începutul unui drum care duce spre celălalt, o alteritate care îmbrățișează aproapele în Dumnezeu. Mistica ignațiană nu sfârșește așadar într-o contemplare extatică în fața Sfintei Treimi, ci în convertirea voinței proprii în slujire. Reflecția, rugăciunea și spiritul misionar rodesc aici indisociabil. Prin această confluență de două ori surprinzătoare (fervoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să-l rezolv aici, dar cred că un lucru trebuie spus tranșant : la origine, nu atât „evreul real” mirosea urât, cât „evreul imaginar”. Explicația antropologică Prejudecata că străinul/evreul ar fi urât mirositor este, cred, o problemă de receptare a alterității la nivelul mentalității populare, conform principiului „cel diferit miroase diferit”. Cu alte cuvinte, (se crede că) evreul miroase diferit pentru că (se crede că) el este diferit. Și evreul nu este pur și simplu un om diferit ; el este prototipul omului
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
victimele (Pașadia, Pirgu etc.) cu mijloacele unui tip de erotism exotic : „În trufia fără margini a stirpei alese”, „ovreica” este „conștientă de minunata ei frumusețe răsăriteană”. Seducătoare la ea nu este atât frumusețea, cât misterul erotic pe care-l emană alteritatea : „De aproape Însă, fără ca frumusețea ei să-și piardă din strălucire, dânsa avea ceva respingător, În ea se simțea, mai mult decât În alte femei, Eva, străina, dușmana neîmpăcată și veșnică, Împrăștietoare de ispită și de moarte”, ca „o floare
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Ovid S. Crohmălniceanu -, merită atenție În cazul Voronca, pentru că opera sa nu cuprinde aproape nicăieri vreo mărturie directă a iudaității autorului” <endnote id="(691, p. 119)"/>. Pentru prozatorul Norman Manea, „identificarea cu Peter Schlemihl” nu are menirea de a marca alteritatea sa, ci neapartenența la „nici un ghetou al identității” : „Masca mi se lipise de față. Clasicul inamic public, Alogenul ! Fusesem dintotdeauna «celălalt», conștient sau nu, demascat sau nu, chiar dacă nu mă identificam cu ghetoul mamei mele și cu nici un ghetou al
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și, respectiv, „Superstiții”, culese de Mihai Lupescu, În Șezătoarea, vol. I, nr. 1, 1892, p. 18. 230. Pierre Bogatyrev, Actes magiques, rites et croyances en Russie subcarpathique, Paris, 1929. 231. Stelian Dumistrăcel, „Germanul În mentalul rural românesc”, În volumul Identitate/Alteritate În spațiul cultural românesc, cule gere de studii editată de Al. Zub, Editura Universității „Al.I. Cuza”, Iași, 1996. 232. Michel Asiel, „Material tradițional. Amintiri privitoare la Muntenia și În special la București. Un obicei ciudat”, În Analele Societății istorice
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
390. Flor Strejnicu, Mișcarea legionară și evreii, Editura Imago, Sibiu, 1996. 391. Nicolae Iorga, „De ce atâta ură ?”, Neamul românesc, 6 iulie 1940 ; cf. 390, p. 37. 392. Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, Editura „ Totul pentru Țară”, Sibiu, 1936. 393. Identitate/Alteritate În spațiul cultural românesc, culegere de studii editată de Al. Zub, Editura Universității „Al.I. Cuza”, Iași, 1996. 394. Sorin Mitu, „Străinul În imaginarul social al românilor ardeleni la Începutul epocii moderne”, În 393, pp. 178-206. 395. Florea Ioncioaia, „Veneticul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
aforisme. Omul pe care, ca student, într-o vacanță, l-am evitat din timiditate, avea o fire sobră, de taciturn. Sever la suprafață, era însă - fapt pe care l-am înțeles destul de tîrziu - generos prin curiozitatea față de „celălalt”, sensibil la „alteritate”. L-am prins, în acești ani ai corespondenței, într-un moment al vieții sale cînd lăsase porțile întredeschise, cu nostalgii de evocator reprimat, gata să dea drumul unor secrete biografice. Din păcate, mereu încrezător în răbdarea timpului, iar uneori copleșit
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
unul dintre cele mai frumoase cadre din film, el și ceilalți skateri din școală vin spre camera de filmare pe culoarul care duce la cancelarie, unul pe skate, altul cu el la subsuoară, cu toții emanînd mister și, mai mult de-atît, alteritate un trib inaccesibil, un ordin mistic, o altă specie. Motivul convocării lor e o crimă comisă în apropiere de Paranoid Park locul unde voia să meargă Alex în speranța unei revelații. Victima a fost lovită cu un skateboard. Nu vă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
mai puțin succes diverșii indici de deformare ai lecturilor anterioare. Tot aici, însă, se regăsesc cei care-l resping pe Caragiale, considerând în caragia- lism o formă gravă de maladie identitară, expresie a „părții blestemate” a identității naționale, parte a alterității fanariote, în orice caz alogene sau o expresie a minoratului propriu cul- turilor mici și civilizațiilor neașezate. Adeseori, cei care îl resping pe Caragiale și caragialismul în acest fel își iau, ca alibi etic și substanță de contrast, pe Eminescu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
spiritul epocii sale și de toate acele identificări care configurează un complex identitar, Caragiale se autoexilează la Berlin nefiind nici vorbitor de limbă germană și cu atât mai puțin german, în țara care cel puțin aparent reprezintă gradul maxim de alteritate față de civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei, subliniază Ioana Pârvu lescu, contrazic etosul unei societăți și implicit al unei literaturi „naționale”, adică profund identitare, prin faptul că deformează până la grotesc și abnorm exempla- ritatea unui profil identitar. Istoricul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Și de ce acest lucru constituie un eveni- ment ? Același dispozitiv optic care reproiectează grandios un model exemplar funcționează și aici, dar pe un alt palier. În spațiul provinciei care are cultul scandalului ca formă a amplificare a unui eveniment derizoriu, alteritatea este înregistrată numaidecât, iar non-evenimentele se trans- formă în evenimente. Scandalul este tipul de performance care se înscrie într-o logică compensatorie a excesivului, caracteristică pentru periferie, pentru locurile unde nu se întâmplă nimic. Nimicul are aici valențe tari, spiritul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exemplu, Groaznica sinucidere din strada Fide‑ lității, totul funcționează în baza aceluiași dispozitiv optic, aceleiași lentile care dereglează proporțiile până la abnorm. Banalul cotidian este ridicat la rangul de eveniment și tocmai mediul respectiv acționează ca o lentilă care foca- lizează alteritatea, focalizează diferența și o exacerbează. Calitatea de spectacol pe care scena unei curiozități pro- vinciale o conferă apariției noului constituie reflexul unei optici locale. Fără voia lui, Străinul dă un spectacol în fața urbei, prezența sa constituie un spectacol în sine
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Avem nu uimirea unei apariții de salon, precum intrarea unui dandy în scenă, ci o caricatură a uimirii, curiozitatea populară care face deliciul unor numere de bâlci. Avem din nou mecanismul optic care transformă exercițiul privirii într-o percepție a alterității radicale rescrisă sub semnul monstruosului, scena repre- zentării sociale într-una de menajerie. Naratorul se simte asemeni animalelor din menajerii care suportă o dublă formă de violență, cea a captivității, a claustrării, formă cu aspect aparent punitiv, dar și violența
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Gestul are un efect devastator, antrenând reflec- ția mizatropică a naratorului cu privire la animalele captive în cuști care cel puțin sunt protejate de contactul tactil. Ce semnificație are acest gest și de ce provoacă el o repulsie atât de mare ? Copilul percepe alteritatea nu sub forma unei convenții sociale, ci sub semnul simțurilor investite imediat în cunoaștere. El nu intenționează să-și reprime curiozitatea, ceea ce educația îl va învăța, ci să și-o satis- facă pe deplin și instantaneu. Forma sa de cunoaștere
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unui alt simț, cel tactil, pentru a descifra textura acestei noutăți care-l contrariază. Antropologic vorbind este gestul emblematic care prefațează aproape fără excepție primele întalniri dintre exploratorii europeni și indigeni. Pipăitul face parte dintr-un ansamblu gesticulativ al experimentării alterității maxime. Gestul copilului indentifică în acest străin o formă de alteritate contradictorie, fapt care con- duce și la expunerea sa asemeni unei curiozități de bâlci. Regresia la primitivitate devine astfel semnificativă, sub masca provincialului se află instincte mai vechi. La
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care-l contrariază. Antropologic vorbind este gestul emblematic care prefațează aproape fără excepție primele întalniri dintre exploratorii europeni și indigeni. Pipăitul face parte dintr-un ansamblu gesticulativ al experimentării alterității maxime. Gestul copilului indentifică în acest străin o formă de alteritate contradictorie, fapt care con- duce și la expunerea sa asemeni unei curiozități de bâlci. Regresia la primitivitate devine astfel semnificativă, sub masca provincialului se află instincte mai vechi. La bâlci, cu formele sale improvizate de circ sunt expuse nu numai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
comun, femeia cu barbă, estropiați, frați siamezi, malformații congenitale sau induse etc. Chiar dacă nu există un indiciu corporal care-l să-l situeze în galeria monstruosului, dispozitivul optic care intră în funcțiune îl situează pe narator pe același nivel al alterității maxime. Străinul posedă un potențial prin care exotismul și mon- struo zitatea sunt asociate simbolic. Termenul ca atare este utilizat în text, dar pentru a defini o calitate senzorială, o deformare a percepției. Avem la finele acestei experiențe ceea ce Michael
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reclamă o altă formă de violență colectivă, vânătoarea, cu hăituirea animalului și încolțirea lui, dar și execuția publică cu forma ei de expunere radicală. Gestul de pipăire, cum am văzut, precizează în ce grad acestei prezențe îi este asociată o alteritate maximă căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rea din 30 aprilie 1947) întâmpină cu o mare mefiență capitala ; este vorba de o inaderență constitutivă și de o respingere orgolioasă a cercului de preocupări ale literaților bucureșteni. O vizită făcută lui Noica nu face decât să-i sublinieze alteritatea și să-i întărească refuzul. „Față de lumea literară am o rezervă firească, fiindcă ea nu cores- punde, în forma ei actuală, idealurilor mele - deci alor noastre comune. Am convingerea că ne găsim în cu totul altă lume față de generațiile de dinaintea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fost o adevărată experiență, În măsura În care regia ta devenea o prezență discretă. Și atunci descopeream cum putem fi influențați de prieteni, căci recunoșteam În spectacolul tău pozițiile unui prieten comun, Ivan Helmer... ca și cum tu identificai În programul lui de regizor o „alteritate“ care te interesa, pe care, odată, voiai să o experimentezi. Ivan era refractar la modernitatea explicită. De altfel, mai târziu, am Înțeles că el a fost un „precursor“, căci Grüber În anii ’90 nu vorbea altfel decât Ivan În anii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
minore sunt protejate de prioritatea celor majore prin fru musețea formei. Literatura atrage principalul către secundar și, în acest fel, fragmentează, flexibilizează și diversifică blocurile masive ale realității, prea rigide și predispuse la uni formitate stearpă, la încremenire moartă. Oferind alteritate, literatura reprezintă o versiune stilizată a societății, un construct estetic în care survine o autoreflectare deformată a realității, o utopie. Ea mediază între ideile generale, majore, principale, și cele empirice, secundare 17. În acest fel, literatura restaurează marginalitatea considerată secun
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
minore sunt protejate de prioritatea celor majore prin fru musețea formei. Literatura atrage principalul către secundar și, în acest fel, fragmentează, flexibilizează și diversifică blocurile masive ale realității, prea rigide și predispuse la uni formitate stearpă, la încremenire moartă. Oferind alteritate, literatura reprezintă o versiune stilizată a societății, un construct estetic în care survine o autoreflectare deformată a realității, o utopie. Ea mediază între ideile generale, majore, principale, și cele empirice, secundare. În acest fel, literatura restaurează marginalitatea considerată secun dară
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
pripășit în apele românești, supranumit Spânu fiindcă nu-i creștea păr pe față, nici mustăți, nici barbă, ca la neoameni. Bătrânul paznic al farului din Sulina i-a dezvăluit lui Anton Lupan câte ceva din tainele straniului individ, exponent al unei alterități negative, în spațiul convențional al României de atunci : Spân, spân, dar altfel om subțire, trăit în lume, cu știința de carte, să te miri că se apucase de tâlhărie. Nu știu din ce părți venise, dar iaca pot să jur
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
John Silver, la noi, precar, de un Calavrezo, Maximov, Spânu, Stavro sau Terzi. Cu sau fără picior de lemn, ochi acoperit, mână cu cârlig, centură lată, redingotă, basma, sabie sau tricorn, pirații, corsarii și contrabandiștii marini au între ținut miturile alterității, ale împlinirii și ale marilor plecări. Emanații ale secolelor al XVII-lea-al XVIII-lea, veacuri cos mopolite, cu o intensă circulație de oameni și de idei, o perioadă a fragmentării iremediabile a claselor aristocratice, a prăbușirii vechilor iluzii geo-politice
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]