11,066 matches
-
brusc redeșteptată de un obiect așezat pe unul din rafturile dinăuntru, care luci În lumina razelor ce pătrundeau pe fereastră. Filosoful Îi observase reacția. Pe chipul său se zugrăvi o expresie de satisfacție. - Știam că are să te intereseze, zise el aplecându-se spre dulăpior și făcându-i semn să facă același lucru. Pe raft era un ciudat felinar de alamă, ceva mai Înalt de un cot, de formă octogonală. O ferestruică se deschidea pe una din laturi, ocrotită de un cristal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Acestea fiind zise, Dante Îi Întoarse spatele și se Îndreptă spre ieșire, urmărit de privirea tăioasă a căpeteniei. Ceva mai târziu, la Palatul Nunțiaturii Șeful gărzilor intrase În camera cardinalului aproape târându-se pe genunchi. Ajuns lângă masivul Acquasparta, se aplecă să Îi sărute cu zel inelul, ca și când ar fi vrut să-l mănânce. Cardinalul Își Îndepărtă mâna cu suficiență, apoi Îi făcu un scurt semn de binecuvântare pe frunte. - Ai insistat să Îmi vorbești. Ei bine, ce pot face pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după un sfios gest de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru un zâmbet misterios și Îndepărtat, ca acela pe care Dante Îl văzuse la statuile zeițelor antice. Îl fixă pentru câteva clipe, iar apoi Își Întinse brațele cu moleșeală. Priorul căzu În genunchi În fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însăși. Fiat lux, prima Sa faptă! În cădere, fascicolul se desprinsese, scoțând la iveală filele acoperite cu calcule și cu simboluri astronomice. De Îndată, atenția lui Dante se redeșteptă. - Ar trebui să fii mai grijuliu cu scrierile dumitale, exclamă el, aplecându-se să adune filele căzute. Mari opere ale geniului anticilor s-au pierdut dintr-un gest nechibzuit. - Nu se va Întâmpla nimic din ce nu trebuie. Nu se va Întâmpla nimic care să nu fi fost scris Încă din prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spate. Între timp, izbutise În sfârșit să scape de pânză. Pentru un moment, bezna de afară Îi prelungi senzație de orbire neputincioasă, apoi Începu să vadă din nou. În picioare, În fața lui, recunoscu figura impunătoare a lui Arrigo. Filosoful era aplecat deasupra lui. Părea pe punctul de a-l ataca iar. Zvârlind din picioare cu disperare, Dante se târî pe spate, dându-se Îndărăt cu câțiva pași. Apoi, arcuindu-se din șale, izbuti să se ridice În picioare și să scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o parte. Bătrână căzu În fund, afurisindu-l. - Blestemat să fii! Strigă ea, În timp ce el o lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase de vespere și era Încă destulă lumină. Flăcările acelea aveau un scop cu mult mai sinistru, gândi el, reluându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zăreau ici și colo, printre straiele grosolane ale țăranilor Înarmați cu furci. Pe caldarâm zăceau câteva trupuri acoperite de sânge. În fugă, se apropie de unul dintre ele, descărnat și crispat În ghearele morții. Era cu fața În jos. Se aplecă deasupra lui, Înăbușindu-și un geamăt. Bernardo fusese lovit pe la spate, cu două tăieturi sângerânde sub baza gâtului. Îi făcu repede semnul crucii, după care Îi Închise ochii. Așadar, și el făcea parte din conjurație, deși puterile Îi erau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În gol, ca și când ar fi vrut să prindă razele de lumină și să le oprească. Poetul se dădu la o parte, pentru a-i oferi ocazia să privească prin fantă. Astrologul clătină din cap pentru o clipă, dând să se aplece spre ocular. Apoi, cu un salt, dădu Înapoi, strigând și acoperindu-și fața cu mâinile, ca și când o flacără vie ar fi țâșnit din mașinărie. O expresie disperată o Înlocui pe aceea batjocoritoare pe care o atătase cu câteva momente mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lame care uciseseră atâția oameni cu mușcătura lor paralelă. Își ridică brațele, pentru a căuta să se apere Într-un fel. Dar Bonatti nu părea să fi vrut să lovească. Fixa fascinat lamele cufundate În talazul de lumină. Apoi se aplecă peste ele cu o mișcare bruscă, străpungându-și ochii. Oripilat, Dante văzu un șuvoi stacojiu țâșnind din rana dublă, În timp ce bătrânul retrăgea lamele fără un geamăt, cu fața preschimbată Într-o mască de sânge. - Dacă ochiul te face să cazi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că artistul avusese tot timpul să-și admire modelul de-a lungul celor cincisprezece zile cât ținuse procesul. Noi ceilalți, când îl întâlneam pe Pierre-Ange Destinat pe stradă, îi ziceam „Domnul procuror“. Bărbații își scoteau șepcile, iar femeile simple se aplecau. Celelalte, doamnele, cele care erau din lumea lui, își plecau puțin capul, precum păsările mici când beau apă. Toate astea îl interesau foarte puțin. Nu răspundea saluturilor, sau, când răspundea cât de cât, ar fi fost nevoie să porți patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bubuiturile obuzelor. În aer încă se mai simțeau căldura toamnei și seva ferigilor. Avea la picioare doi săculeți de piele maronie ale căror fermoare de cupru păreau să ascundă mari mistere. Ținuta ei era simplă, fără efecte sau înflorituri. Se aplecă puțin, ridică cele două trăistuțe și dispăru ușurel din raza privirii noastre, cu silueta ei delicată pe care seara o învăluia într-un abur albăstrui, roz, cețos. Fata avea un prenume, am aflat mai târziu, în care dormita o floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Dar niciunul dintre cei care sorbeau scena din priviri ca pe un vin rar nu pleca. Tânăra făcea prin clasă pași mici, la stânga și la dreapta, pași care o conduseră la pupitrele pe care încă tronau caiete și penițe. Se aplecă peste unul din caiete, citi pagina scrisă și o văzurăm zâmbind în același timp în care-i văzurăm părul ca o țesătură aurită învolburându-se precum o spumă care-i mângâia gâtul, între gulerul bluzei și pielea dezvelită. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un țurțure. Iar aici, aici o vede deodată în depărtare, fără îndoială, la vreo șaizeci de metri depărtare, se jură că așa a fost, pe Belle de jour, în picioare, pe malul râului, discutând cu un bărbat masiv care se apleacă puțin înspre ea ca pentru a o vedea și auzi mai bine. Iar acest bărbat, acest bărbat în negru, stând țeapăn, în timp ce ziua de iarnă se scurge și se pregătește să-și facă reverența, este procurorul. Pierre-Ange Destinat însuși. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și totuși mă simt ca un puști îngrozit. Beau un pahar de vin. Apoi încă unul, pe nerăsuflate. Și un al treilea. Cuvintele poate că totuși vor ieși din sticlă. Beau direct din ea. Clămence vine lângă mine. Mi se apleacă peste umăr. Îi simt răsuflarea încă tânără pe țeasta mea acoperită de păr grizonat. — Să bei atâta de dimineață, e rușine... Până la prânz, o să fiți deja beat. E Berthe. O reped. Îi spun să mă lase în pace. Să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
putere, ca și cum aș fi lătrat, cu furia unui animal bătut. S-au deschis uși și ferestre. Am căzut la pământ. Am căzut. Am căzut din nou. De atunci, trăiesc doar în această cădere. Mereu. XVII Hippolyte Lucy stă lângă Clămence, aplecat deasupra ei cu toate instrumentele și cu chipul încordat. M-au așezat pe un scaun. Privesc fără să înțeleg. E multă lume în cameră. Vecine, bătrâne, tinere, care vorbesc încet, de parcă ar fi deja la priveghi. Unde erau toate ticăloasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Mă speriau amândoi și se și îmbătaseră“. Pe micul breton legat în curte nu l-a văzut niciodată. Uneori, e mai convenabil să nu vezi. Din când în când, colonelul ieșea, doar pentru a-i spune câteva cuvinte prizonierului. Se apleca asupra lui, îi vorbea la ureche. Micul breton tremura, gemea, că nu e el, că el n-a făcut nimic. Colonelul ridica din umeri, își freca mâinile, își sufla în pumni, tremura de frig și se întorcea imediat la căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
strânge farfuriile adânci, de ciorbă, terminaseră de mult, le duce la bucătărie și le lasă în chiuvetă, era rolul Maestrului să le spele, totdeauna, în casa lor, el spăla vasele. Oftând, el se și ridică, traversează livingul spre bucătărie, se apleacă spre Loredana - vrea liniște în casă, cu femeia asta alcătuită din unghiuri ascuțite știe ce să facă și, când e un pericol, o duce la mare, face un interviu la TV în care se uită galeș la ea, aranjează ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ce să facă și, când e un pericol, o duce la mare, face un interviu la TV în care se uită galeș la ea, aranjează ușor pentru un premiu de Perechea Ideală în România de Azi și... totul merge - se apleacă spre ea, și-a dat iar cu Light blue, mă costă o avere parfumurile ei!, dar îi fredonează ușor, la ureche: De-aș fi vântul cu miresme parfumate... Ea știe de mult cântecul, de când l-a cunoscut, îi cânta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
întreg, îl ascultam transpus, ceva misterios făcea să mă gândesc la Muntele Kogaion de lângă casă, ascuns departe, în cețuri. La fata cea mică a împăratului. Cum iubim???, a rămas obsesia mea. Am început să scotocesc prin muzica populară românească veche, aplecat pe niște benzi de magnetofon pe care tata-preotul mi-l cumpărase cu greu, că nu se găseau, nu că nu avea el bani, aveam înregistrări din toate provinciile României, le ascultam atent, furam inflexiuni, melodii, Of, dor, dor, dor, ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ele!, eu le citesc... au o privire rea, invidioasă, mișcări bruște, nervi, umori nevărsate, izbucnesc din prima, ca nebune... Ce n-am făcut ca să-mi câștig bărbatul! Îi plăceau ciupercile și, o dată la două zile, îi făceam ciuperci, mi se apleacă, mi-a zis după câteva săptămâni, mai termină cu ciupercile astea... (Muzică, lumini, se schimbă în ținute sexy. Nu are la mână funda albastră.) Mă îmbăiam în cel mai fin gel de duș, și ceaiuri, și flori puneam în apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a lungul vieții, de rezolvat. Eu trebuia să rezolv ecuația inimii mele. Căutam fericirea. Aveam anul trecut doar 37 de ani, și nevasta aia albastră și legală care eram s-a dus într-o după-masă la el. Întâi, m-am aplecat la urechea lui: Ce spui, Străine, dai o cafea? Dau, și dacă nu-ți place, te-mbraci și pleci! (Muzica a fost ironic-languroasă, jazz sfâșietor, de bar) Uitasem de Cristi și de fată, știam doar de inima mea bolnavă, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în noaptea aia, holurile goale, birourile încuiate. Pauză. (Ascultă în telefon.) Moarte de om?, aaa, vezi că faci gură?, nuuu, să nu spunem „moarte de om”, să zicem „aglomerat”. Ăla, tinerelul ăla de doctor, se uită la mâna mea, se apleacă peste ranăăă, dar nu zice nimic. Apoi, a făcut băiatul un cerc pe ciment: așteptați aici, în cercul ăsta! (Gestul tânărului doctor.) Eu, cu o fașă ținută pe rană, cu ochii după ăla, că eram înnebunită de frică, el s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
picioarele păroase, cu porii adunați și ieșiți în relief din cauza frigului și, mai ales, a vântului de primăvară, labele goale în papucii făcuți din niște sandale mai vechi, părul îi vine în ochi mereu, nasul genial ajunge în pământ, se apleacă spre straturi, vorbește mereu cu Tina. — Aici, au ieșit deja căpșunile, pe lângă trandafiri, via, la margine, lângă gard, că am lăsat vie și aici, dincoace de gard, trandafirii și căpșunile, cam asta va fi ordinea. În rest, toată curtea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să te aud. El: ia cartea și dă-mi replica, fii și Laertes, eu îmi imaginez că Ofelia e acolo, că a rămas acolo. Tânăra lasă cămașa jos, pe parchet, ca un semn al prezenței morții în spațiul acela, și, aplecându-se - își dă seama că ar fi trebuit să acopere și podeaua cu o pânză roșie, ar fi fost mai sugestiv, corectez mâine -, ia cartea, deschide și așteaptă. Hamlet: Mă bucur mult și fără gând ascuns/ Iau parte la întrecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
privește vrăjită, actorul se mișcă elegant, atacă, spintecă aerul cu grație, trece pe lângă fată de câteva ori, e un dans care ține de ceva vreme. — Și când o să mă omori?, îl întreabă Anita. — Capul ți s-a tăiat de mult, apleacă-te puțin și ai să vezi, are să cadă... Vraja a fost perfectă. Timpul și dansul morții au trecut, cei doi au ieșit din sala palatului, dar au lăsat acolo decorul Anitei pentru o altă repetiție, acuma, lui îi era foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]