2,645 matches
-
Landesausschuss" care era stabilit de dieta țării și era responsabil de administrarea acelor chestiuni care țineau de competența țării. Conducătorul dietei și al Landesausschuss-ului purta titlul de "Landeshauptmann" (în Austria de Jos, Boemia și Galiția se numea "Landmarschall"). În perioada austro-ungară, Landeshauptmann-ul era Nr. 2 în conducerea unei țări a Coroanei, după Landeschef.
Landeschef () [Corola-website/Science/337477_a_338806]
-
(în ) cu sediul în Viena, numit până în 1911 "Ministerul Imperial de Război" ("Reichskriegsministerium"), a fost în perioada 1867-1918 cea mai înaltă instanță administrativă a Armatei Comune și a Marinei Militare austro-ungare. nu era responsabil pentru: Apariția ambelor "forțe de apărare" pe lângă Armata Comună și independente de ea a fost un rezultat al Compromisului cu Ungaria, care a făcut eforturi pentru a avea o armată ungară independentă de guvernul de la Viena. Numărul
Ministerul Imperial și Regal de Război () [Corola-website/Science/337490_a_338819]
-
avea o armată ungară independentă de guvernul de la Viena. Numărul cumulat al recruților celor două forțe de apărare era cu mult mai mic decât numărul recruților Armatei Comune și nu reprezenta decât o mică parte din numărul total al recruților austro-ungari. Funcția de ministru de război a fost ocupată de:
Ministerul Imperial și Regal de Război () [Corola-website/Science/337490_a_338819]
-
Pușca cu repetiție „Mannlicher”, model 1888/1895 a fost o armă individuală de infanterie de calibrul 8 mm, cu încărcare manuală, aflată în înzestrarea Armatei Austro-Ungare și a altor armate, în perioada Primului Război Mondial și în perioada interbelică. Pușca a fost utilizată și de Armata României, începând cu campania din anul 1916, fiind achiziționate în total un număr de 60.000 de bucăți. Pușca Mannlicher era o
Pușcă cu repetiție „Mannlicher”, model 1888/1895 () [Corola-website/Science/337495_a_338824]
-
Minisztérium"; în germană "k.u. Honvédministerium") cu sediul la Budapesta era responsabil pentru finanțarea, organizarea și administrarea Forțelor de apărare regale maghiare (în maghiară: "Magyar Királyi Honvédség") și a componentei lor croato-slavone fondate în 1868 în jumătatea transleithanică a monarhiei austro-ungare. a existat din 1868 până la începutul lui noiembrie 1918. Ministerul regal maghiar al apărării era unul dintre cele trei ministere ale forțelor armate ale Dublei Monarhii, care, în vremuri de pace, erau oficial independente unul de altul. Celelalte două ministere
Ministerul regal maghiar al apărării () [Corola-website/Science/337483_a_338812]
-
cu 1972, ca urmare a dobândirii statutului de autonomie, parlamente provinciale atît în Tirolul de Sud, cât și în Trentino. Parlamentul Regatului Ungariei, care până în 1867 a fost o "dietă a țării", deci o dietă provincială, a redevenit după compromisul austro-ungar din 1867 o dietă regală. Parlamentul Regatului Croației și Slavoniei, o țară a coroanei maghiare, s-a numit mereu Sabor. Până în 1848, dietele țărilor erau tradiționalele adunări ale stărilor. După revoluția de la 1848, acestea au fost desființate de către împăratul Francisc
Dieta Țării (Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/337478_a_338807]
-
împăratul și legile date în timp de pace o numeau simplu "Armata"; după 1918, numită colocvial "Armata imperială și regală") era numele oficial în administrația militară imperială și regală a celei mai mari și mai importante părți a Forțelor terestre austro-ungare, din care mai făceau parte Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare. Fondată în 15 martie 1867 și desființată în 31 octombrie 1918 prin retragerea contingentelor maghiare, a fost corpul principal al "Puterii armate" a noii Duble
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
a fost corpul principal al "Puterii armate" a noii Duble Monarhii, căreia, pe lângă forțele terestre, îi mai aparținea și marina militară. În timpul Primului Război Mondial, toate forțele armate ale monarhiei, terestre și marine, s-au aflat sub conducerea Înaltulului Comandament al Armatei Austro-Ungare, întemeiat în 1914. Armata Comună se număra printre prerogativele împăratului și regelui, care deținea rangul de "comandant suprem" ("Allerhöchsten Oberbefehl"). De agenda administrativă a armatei era responsabil Ministerul de război imperial și regal, care îi era subordonat direct monarhului. Monarhul
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
și Forțele de apărare cezaro-crăiești ("k.k. Landwehr"), respectiv Forțele de apărare regale maghiare ("k.u. Landwehr") pe de altă parte. (Marina militară folosea mai rar epitetul k.u.k., deoarece era singura formațiune navală maritimă a Austro-Ungariei.) După Compromisul austro-ungar din 15 martie 1867, armata și marina de război nu mai erau instituții ale unui stat unitar, ci ale noii Duble Monarhii, care era compusă din două părți cu drepturi egale: din Imperiul Austriei (Cisleithania) și din Regatul Ungariei (Transleithania
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
Austriei, Rege al Ungariei, Boemiei, Croației, Dalmației și Galiție etc." - a purtat de atunci titlul de "Împărat al Austriei și Rege al Ungariei" (și-ul a fost introdus pentru a scoate în evidență în mod deosebit esența duală a statului austro-ungar). Comandant suprem era în continuare monarhul, care comunica cu Armata Comună prin intermediul nou înființatei "Cancelari militare a Maiestății Sale Împăratul și Regele". Pentru administrarea și pentru prezervarea sistematică a Armatei Comune (și a marinei de război), era responsabil Ministerul de
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
cu cele mai mici cheltuieli pentru forțele sale armate. În lunga perioadă de pace de la sfârșitul secolului 19, armata și marina au fost neglijate din ce în ce mai mult. Politicienii maghiari cereau mereu o armată maghiară separată. Între 1867 și 1914, forțele terestre austro-ungare au avut o singură experiență de război: campania de ocupație a Bosniei și Herțegovinei în urma acordurilor încheiate în 1878 la Congresul de la Berlin. Pe lângă Armata Comună mai existau: Armata Comună și Marina Militară Imperială și Regală erau administrate din Viena
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
sub protecția Rusiei). S-a conturat în sec. 19, în special în țările Europei Centrale, supuse dominării austriece. În 1848, a avut loc, la Praga, Congresul naționalităților slave, sub președinția lui František Palacký, care urmărea realizarea unei federații. Constituirea Imperiului Austro-Ungar (1867) a frustrat însă așteptările mișcării. Către sfârșitul sec. 19, s-a manifestat și un partid democrat în jurul lui M. Bakunin, care relua, în parte, idealul unitar al decembriștilor. Panismul religios este cel mai dinamic . Scopul său este de a
Panism () [Corola-website/Science/328479_a_329808]
-
obiective ale rețelei de forturi a fost abandonată, în favoarea construirii sistemului de cazemate de la Komarom. Datorită amenințării permanente pe care o reprezenta fortăreața, pentru populația din orașele Buda și Pesta, ea a devenit un simbol detestat al ocupației. După Compromisul austro-ungar din 1867, rolul militar al fortăreței dispare, bateriile de artilerie au fost demontate și unitățile austriece au înlocuite cu unități de honvezi care au folosit cazarma din interiorul fortului. Cu toate acestea, prezența militarilor a durat până în 1899, după ce în
Citadela din Budapesta () [Corola-website/Science/328487_a_329816]
-
de curaj și angajament în fața inamicului. Aceasta a fost o cununa de laur aurie și emailată verde, plasată în jurul vulturului bicefal. Ordinul Coroanei de Fier a fost până la sfârșitul monarhiei una dintre cele patru cele mai înalte distincții ale Imperiului Austro-Ungar. Deși mulți ofițeri și funcționari au fost decorați cu el, a obținut în special pentru burghezie un sens social-istoric special. În timpul Primului Război Mondial au fost onorați în primul rând ofițeri superiori. De la sfârșitul monarhiei în 1918 ordinul nu a mai fost
Ordinul Coroana de Fier (Austria) () [Corola-website/Science/333489_a_334818]
-
Zita de Bourbon-Parma. S-a născut la Baden bei Wien și a murit la Bruxelles. Numele de botez a fost "Carl Ludwig Maria Franz Joseph Michael Gabriel Antonius Robert Stephan Pius Gregor Ignatius Markus d'Aviano".<br> În urma înfrângerii Imperiului austro-ungar în război, tatăl lui a fost forțat să renunțe la renunțe la participarea în treburile de stat și, ulterior, imperiul a fost destrămat și s-au format republici în Austria și Ungaria. În 1919 Carl Ludwig și familia sa au
Carl Ludwig de Habsburg-Lorena () [Corola-website/Science/333521_a_334850]
-
superioritate aeriană pe frontul de vest. Perioadele de superioritate germană au inclus „panica Fokker” de la sfârșitul anului 1915 și începutul lui 1916 și „Sângerosul Aprilile” din 1917. "Corpul Aerian Militar Italian" a cucerit superioritatea aeriană împotriva Kaiserliche und Königliche Luftfahrtruppen austro-ungare în timpul bătăliei de la Vittorio Veneto (octombrie 1918). Înfrângerea suferită de austro-ungari în această bătălie este considerată ca una dintre cauzele principale ale prăbușirii imperiului. În 1921, teoreticianul militar Giulio Douhet a publicat cartea „Command of the Air” în care afirma
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
inclus „panica Fokker” de la sfârșitul anului 1915 și începutul lui 1916 și „Sângerosul Aprilile” din 1917. "Corpul Aerian Militar Italian" a cucerit superioritatea aeriană împotriva Kaiserliche und Königliche Luftfahrtruppen austro-ungare în timpul bătăliei de la Vittorio Veneto (octombrie 1918). Înfrângerea suferită de austro-ungari în această bătălie este considerată ca una dintre cauzele principale ale prăbușirii imperiului. În 1921, teoreticianul militar Giulio Douhet a publicat cartea „Command of the Air” în care afirma că victoria în viitoarele războaie va fi decisă de bătăliile aeriene
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
senator român. A urmat cursurile școlii primare în localitatea natală, apoi a urmat cursurile secundare la Brad, Sibiu și Brașov. A luat bacalaureatul în anul 1888. A început activitatea publicistică în anii 1890-1891. A refuzat să se înroleze în armata austro-ungară și s-a refugiat în România. A colaborat la mai multe publicații, printre care "Timpul", "Conservatorul", "Adevărul" și "Dimineața". Între 1900-1914 și-a condus propria revistă, "România ilustrată", în paralel cu colaborarea la alte gazete. Înainte de anul 1916 a militat
Ion Rusu Abrudeanu () [Corola-website/Science/331210_a_332539]
-
uniforme. Ultimul episod prezintă o dispută dintre Dub și Biegler, tocmai reveniți și ei la batalion. Multe dintre situațiile și personajele din roman sunt inspirate din serviciul militar pe care Hašek l-a efectuat în cadrul Regimentului 91 Infanterie din armata austro-ungară. Umorul este obținut și prin limbajul personajelor. Vorbirea stâlcită a cehilor în germană, a nemților și polonezilor în cehă, precum și expresiile din argou sunt greu de tradus. În afară de satirizarea autorităților habsburgice, Hašek relevă corupția și ipocrizia preoților catolici. Švejk este
Peripețiile bravului soldat Švejk () [Corola-website/Science/331218_a_332547]
-
producția totală anuală în mii de hectolitri): Totodată seceta a făcut imposibilă asigurarea cantității de fân necesare hrănirii animalelor, în special a cailor cavaleriei armatei, ceea ce a impus efectuarea în regim de urgență a unui import de fân din Imperiul Austro-Ungar. Parlamentul a votat un credit extraordinar de două milioane de lei pentru cumpărarea de fân pentru vitele armatei, dar ministrul agriculturii Nicolae Fleva dispune achiziționarea de fân în valoare de șapte milioane de lei. La livrarea mărfii afacerea se va transform
Criza economică din 1899-1901 () [Corola-website/Science/331386_a_332715]
-
principiu, pe cont propriu."<br> Glenn E. Torrey, "România în Primul Război Mondial" La începutul operației Armata României ocupa pe frontul de nord și vest următorul dispozitiv de luptă: Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, proaspăt demis
Apărarea trecătorilor din munți în 1916 () [Corola-website/Science/334049_a_335378]
-
în Primul Război Mondial" La începutul operației Armata României ocupa pe frontul de nord și vest următorul dispozitiv de luptă: Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, proaspăt demis din funcția de șef al Statului Major general. Planul
Apărarea trecătorilor din munți în 1916 () [Corola-website/Science/334049_a_335378]
-
operației Armata României ocupa pe frontul de nord și vest următorul dispozitiv de luptă: Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, proaspăt demis din funcția de șef al Statului Major general. Planul de operații al Puterilor Centrale prevedea
Apărarea trecătorilor din munți în 1916 () [Corola-website/Science/334049_a_335378]
-
sudică a frontului, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, proaspăt demis din funcția de șef al Statului Major general. Planul de operații al Puterilor Centrale prevedea în faza inițială o dublă ofensivă. Prima dintre acestea era a Armatei 1 austro-ungară în zona Trotuș-Oituz având ca scop ocuparea acestei trecători și ulterior interceptarea comunicației de pe Valea Siretului pentru a preveni sosirea ajutoarelor ruse. Cea de-a doua urma să fie desfășurată de Armata 9 germană și avea ca obiectiv „"deschiderea drumului
Apărarea trecătorilor din munți în 1916 () [Corola-website/Science/334049_a_335378]
-
de pe granițe"”. În acest scop urmau să fie atacate succesiv forțele românești care apărau trecătorile Carpaților Meridionali, în vederea ocupării prin surprindere a uneia dintre acestea și facilitarea astfel a trecerii grosului forțelor germane la sud de Carpați. Ofensiva Armatei 1 austro-ungare întărită cu trei divizii germane având ca scop forțarea Carpaților Orientali, s-a desfășurat între 19 și 27 octombrie 1916. Toate încercările de forțare a trecătorilor (Tulgheș, Bicaz, Trotuș, Oituz, etc.) au fost respinse de Armata de Nord. Înfrângerea în
Apărarea trecătorilor din munți în 1916 () [Corola-website/Science/334049_a_335378]