3,230 matches
-
din Deltă ziceau că Dunărea are o lumină care vine din ea, nu aceea care se reflectă ca în toate rîurile, bălțile, apele, ci alta care se ridică din adînc, dar care nu se poate observa decît atunci cînd e bezna beznelor peste pămînt. Așa cum era în acea noapte. S-a auzit un tunet fără fulger. Era mai bine. I s-a părut că soldatul se clătină ușurel, probabil voia să se dezmeticească, să-și dea bine seama ce se petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Deltă ziceau că Dunărea are o lumină care vine din ea, nu aceea care se reflectă ca în toate rîurile, bălțile, apele, ci alta care se ridică din adînc, dar care nu se poate observa decît atunci cînd e bezna beznelor peste pămînt. Așa cum era în acea noapte. S-a auzit un tunet fără fulger. Era mai bine. I s-a părut că soldatul se clătină ușurel, probabil voia să se dezmeticească, să-și dea bine seama ce se petrece pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
faptul că la șaptesprezece ani, când îi dăduse papucii în public prietenului ei pentru că îl prinsese giugiulindu-se cu altă fată, trebuise, în mod umilitor, să se târască de-a bușilea prin camera unde avea loc petrecerea, într-un întuneric beznă, căutându-și geanta. — Mi-ai văzut, întrebă, ocolindu-i privirea, temându-se de ce ar fi putut descoperi acolo, din întâmplare poșeta? Spre surprinderea ei, Jack izbucni în râs și dispăru pentru o clipă. — Era în uscător, zise el, întinzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în fața casei unde locuia tata. Am vrut să trec mai departe, n-avea rost să-l caut după atâta vreme tocmai în noaptea de Paști, când am auzit o bătaie în geam. M-am oprit intrigat. Casa era cufundată în beznă, nu venea dinlăuntru nici un alt semn de viață. Și deodată m-am gândit că tata, rămas singur în noaptea de Paști, intrase în agonie și cerea ajutor. Am luat-o la fugă, dar pe măsură ce alergam auzeam și mai tare degetul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
polițis tul, femeia care plângea, și mi-a venit și mie rân dul să suflu în fiolă, să-mi iau amenda, să primesc un șervețel verde. Am sperat, ieșind din secție, să regăsesc ro iul de licurici, dar era doar beznă. Dacă mă gân desc mai bine, chiar cred că o să plec pe lună săptă mâ na viitoare. Mihaela Nițulescu Deviza Gara Termini, sfârșit de noiembrie. Scurta mea vacanță solitară și low cost s-a încheiat. Mă urc în trenul rapid
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
a trezit înaintea mea și aruncă lumină în cameră. Nu văd nimic, dar îmi imaginez șocul pe care lumina l-ar pricinui ochilor mei. Mi-e frică de durerea pe care ți-o provoacă lumina puternică după o noapte de beznă totală, așa că încerc de fiecare dată să mă obișnuiesc cu ea treptat. Ridic un colț de plapumă și o rază năvălește brusc înăuntru, ca un câine care abia așteaptă să-i dai drumul în casă, iar când deschizi ușa e
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
bunico. În urma mea: Fir-aș al dracului să fiu cu cine m-a făcut. Și fac pișu cu ochii lungiți la holul acoperit de pătrate bej, maro, bej, motan obez, pisică hipnotizată, picioarele fos tei baschetbaliste care se înalță în bezna crăcănată de un bec prost. Ehe, ce frumoasă eram eu odată. Și geamul ușii de la balcon îi reflectă mândria burtoasă. Ușa băii se reazemă, ca un alcoolic resemnat, alături de picturile ei și o o poză cu bunicul. Avantajul morții la
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nu trebuie să se îngrozească de o lucrare a naturii, pentru că ar săvârși o copilărie, cum spune Marc Aureliu, care zice mai departe: durata vieții omenești este doar un punct din vecie, substanța vieții un flux ce curge continuu, senzațiile bezne, întreaga alcătuire a trupului sortită unei grabnice putrefacții, sufletul o volbură, soarta greu de ghicit, faima îndoielnică; toate ca o apă curgătoare, un abur și vis, un drum pe care o singură călăuză e în stare să te poarte - filosofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să plece. 21. Domnul a zis lui Moise: "Întinde-ți mîna spre cer, și va fi întuneric peste țara Egiptului, așa de întuneric de să se poată pipăi." 22. Moise și-a întins mîna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului, timp de trei zile. 23. Nici nu se vedeau unii pe alții și nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toți copiii lui Israel, era lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
căcat, ne mai vedem la anu’, nu cred să mai ajung între timp la Brăila, îmi place aici, îmi place orașul, am luat votcă și semințe și am stat pe o bancă pe mal și vaporaș cu lumini galbene în beznă și o lună pe undeva pe deasupra apei, e bine în beznă, vorbesc mult, toată istoria cu Marius și am terminat și gata, am terminat cu el, nici n-a venit c-am dat o bere de ziua mea, ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
între timp la Brăila, îmi place aici, îmi place orașul, am luat votcă și semințe și am stat pe o bancă pe mal și vaporaș cu lumini galbene în beznă și o lună pe undeva pe deasupra apei, e bine în beznă, vorbesc mult, toată istoria cu Marius și am terminat și gata, am terminat cu el, nici n-a venit c-am dat o bere de ziua mea, ți-am povestit? Am primit cadou un bărbat, dar majoritatea orelor am vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
plajă, dar eu nu-l mai aud, vocea lui se îndepărtează ca și cum l-ar fi luat cineva de umeri, simțeam nevoia să ajung jos, să uit de mine, mă bucur doar că e lume în jur care dansează agonic, în bezna din mine doar zâmbetul meu rămâne, se ridică în aer și eu aud, ca de la înger, nu ești singură, nu ești singură, atât de clar și de liniștitor, și era exact ce voiam să aud atunci, și erau exact vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
Doors, dacă nu-l placam la pământ, cred că spărgea și oglinzile, spune Cehov, trupurile se văd prin întuneric luminate din spate, din hol, eu stau în fund pe jos, după ce m-am rostogolit peste mese și am râs în beznă, Cehov și Marius, foarte înalți, dansează, spun ceva tare, ai mai văzut vreodată o fată mai frumoasă, și ei mă cuprind de mijloc, vrei să ne căsătorim, vrei să ne căsătorim... pe stradă, vrei să ne căsătorim... în altă zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
în carne și oase, întors din lumea celor morți, toți se vor întreba dacă nu cumva e vorba despre o nălucire dintre cele ce tulbură visele. După cufundarea în lumea tenebrelor, eroul celebrează întoarcerea la lumină. Firește, această coborâre în bezna Infernului și această revenire la lumina zilei sunt de neconceput fără ajutorul zeilor, privilegiu de care se bucură din plin semizeul Heracles. Dar tot zeii sunt și cei din pricina cărora el va avea parte de o nouă experiență la fel de tulburătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
goale, căutându-și mereu un loc unde să se statornicească, se oprește la marginea unei păduri, se așază pe o piatră necioplită, pe o stâncă neatinsă de mâna omului și care aparține zeițelor terorii (phobos), „fiice ale pământului și ale beznei”, Eumenidele atotvăzătoare. Ajuns la capătul vieții, al cărei sfârșit fusese prorocit de Apollo, Oedip se pune imediat sub protecția acestor puteri deopotrivă binevoitoare și temute. Este o primă afirmare a ambivalenței rolului prevăzut pentru eroul aproape muribund al lui Sofocle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
absent și îi fixează psyche-ul, adică acea parte a omului care, în concepția grecilor, rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care, ca fantomă, reprezintă o putere primejdioasă sau, dimpotrivă, protectoare. Acest colossos poate fi coborât în bezna mormântului, dar poate și să se ridice deasupra acestuia. Dintr-o piatră ori dintr-o statuie apare uneori, grație puterii ritualului de evocare, cel plecat dintre pământeni. Căci colossos-ul este semnul contactului posibil cu morții, semnul unui mort ce poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește un amestec nedeslușit de tăcere și vacarm”, cum spune Jean-Pierre Vernant, și unde Gorgo marchează pragul dintre „pe de o parte, lumina, vorba rostită clar și răspicat, amintirea nealterată, forma limpede conturată și, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
spaimele întunericului. Dar oare nu tot într-o noapte asemănătoare, în actul al treilea din Regele Lear, întrebarea inaugurală din Hamlet se va face din nou auzită? O noapte vijelioasă, o noapte când nici măcar jivinele care, aidoma fantomelor, „rătăcesc prin beznă” („wonderers of the dark”) nu îndrăznesc să-și părăsească vizuina. Noaptea unei furtuni căreia omul nu-i poate ține piept, noapte încărcată de forța unei alterități terifiante ce pare să aparțină unui univers de dincolo de uman, într-atât suferința și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Gorgo la adăpostul întunericului celui mai deplin. O noapte a secretului pecetluit o dată pentru totdeauna. Numai că noaptea din Macbeth nu va fi refugiul visat, ferit de orice privire și învăluit în tăcere. Actul al doilea se deschide într-o beznă adâncă: toate făcliile cerului s-au stins. Nu e totuși o noapte netulburată; dimpotrivă, e o noapte torturată de coșmarul fărădelegii plănuite, bântuită de fantome, de întâlnirea cu alterități primejdioase. O noapte populată de viziuni malefice, de imaginea înfricoșătoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
vară, dar copacii-s goi, sfrijiți, Acoperiți cu mușchi și vâsc hidos. O rază nu răzbate, -un suflet nu-i Afar’ de buha nopții și corbi cobe. Și arătându-mi groapa asta-a groazei Mi-au spus c-aici, în bezna grea a nopții, Puzderii de strigoi și șerpi cu șuier, Broscoi umflați și-arici, tot mii și mii, Înalță-atâtea vaiere-ascuțite, Că orice muritor care le-aude Pe loc își pierde mințile sau moare 1. Locuri unde va fi înjunghiat Bassianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
părea așadar că, în Macbeth, vrăjitoarele se plasează oarecum între apariția efectivă a unui mort întors printre cei vii și viziunea interioară, halucinată, a asasinatelor, a fantomelor-fantasme lăuntrice, anunțătoare și purtătoare de moarte. În sufletul lui Macbeth, ca și în bezna nopții vrăjitoarelor, sălășluia de multă vreme crima; ea nu făcuse decât să înainteze tăcut, pas cu pas, ca o fantomă. Între cele două întâlniri ale lui Macbeth cu vrăjitoarele, nu există, într-adevăr, două fantome, în sensul unor năluciri, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
detronare e vorba, în ultimă instanță - Macbeth o știe prea bine. De izgonirea lui de pe un tron câștigat prin vărsarea sângelui lui Duncan. În spatele fantomei lui Banquo se profilează umbra amenințătoare a regelui asasinat. Tragedia shakesperiană înscrie astfel istoria în bezna unei nopți în care morții pot apărea în orice clipă, la fel ca anticele fantome. S-ar părea că asistăm la o reactualizare a străvechii viziuni nocturne asupra istoriei: să nu uităm că Iuliu Cezar și Hamlet sunt piese scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
află acolo, în mijlocul lor, dar acest ceva (sau cineva) nu le spune cine este, cum arată, nimeni nu răspunde rugăminții bătrânei oarbe: „Fie-ți milă de noi!”. Căci până și izbăvirea a devenit nesigură în acest spațiu cufundat într-o beznă de nepătruns, în care invizibilul nu are un trup, un chip, o voce. Cui i se adresează întrebarea din final și apelul la îndurare ce o însoțește? Unei fantome - duhului preotului mort? Unui înger? Din ce e făcut acest invizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
intitulat „Realismul și actorul”1, în timp ce corul Clarvăzătorilor înalță un imn Frumuseții, corul Orbilor preamărește Realismul. Artistul este aici cel ce „izbutește până și să le redea orbilor vederea”, un har de esență divină. El deschide ochii celor cufundați în bezna realismului, făcând posibilă Revelația unui Adevăr de ordinul invizibilului, accesul la spiritual prin artă, una preocupată nu de trupul pieritor, ci de psyche-ul etern. Acces la necunoscut, la cealaltă față a oglinzii, intrare în acel teritoriu vecin cu moartea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nimic de moarte”. Dar statuile acestea, venite din timpuri imemoriale și din spații aflate parcă la capătul pământului, nu ne trimit oare cu gândul la acel străvechi mormânt originar despre care vorbea Michel Serres? Purtând marca vremurilor arhaice, învăluite în bezna începutului de lume, nu ne dau ele sentimentul că ar fi fost dezgropate? Giacometti i-a mărturisit odată lui Genet că plănuise cândva să facă o statuie și să o îngroape, „dar nu ca să fie găsită sau, în orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]