3,254 matches
-
timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, seculii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri - evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. In ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Această despărțire a individualității lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate. El fixă aspru și lung umbra sa... ea, supărată de această căutătură, prinse încet, încet conture pe părete și deveni clară, ca un vechi portret zugrăvit în oloi. El clipi cu ochii - ea redevenise umbră simplă. E un moment mare, să mă cuget mai întîi - gândi el - dorit - am de când sunt ceva pentru mine? numai pentru mine?... Nu. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreo dată pe ea? Din gândirea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te-ar vedea... Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-o parte și dintre creții ei apăru frumos și palid capul blond al unui înger. Luna-i cădea drept în față, încît ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mânuțele și brațele ei albe și goale pân în umeri se-ntinseră spre dânsul și el le inundă cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te-ar vedea... Fereastra se deschise încet, perdeua se dede într-o parte și dintre creții perdelei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. Luna ardea drept în față, astfel încît ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca și loviți de razele soarelui. Sub alba haină de noapte, de la gât în jos, se tradau boureii sânilor, iar mânuțele și brațele ei albe și goale până [în] umeri mi se întinseră, și eu le inundai cu sărutări Un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Mă repezii mereu la deal, prin tufișe, pe costișe țepene și pietroase, prin scu [r]suri prunduite de pâraie, peste ape fără punți, până ce-ntr-o culme de deal, în mijlocul unei dumbrăvi de spinișe, zării cuibul unui foc în cari clipeau cei din urmă cărbuni prin cenușa cea sură. Il adusei lângă foc, pusei în el frunze uscate și vreascuri câte putui aduna în clipă, astfel încît în curând se-nălță un foc mare, palălăind cu fum mult. Mai strânsei frunze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Asta-i, asta-i ce doresc... Numai nimic nu jumătate, nimic nu meschin... totul întreg, sau să turbez de bucurie, sau să turbez de durere... Turbarea, iată idealul meu! Sania zbura pe stradele ninse și largi ale orașului, în aer clipea, ca o pleavă [de] diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți și desfăcuți pe alte locuri în fâșii și-n trențe de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu mă atinge... - Dar chiar de te-ar atinge... Ea se joacă numai cu inimele omenești... Vai de tine de i-ar veni în minte să se joace și cu a ta... - Dar mi se urăște, de Lys. Toat-această feerie, clipind ca un moment pe dinaintea ochilor, ca o viziune scurtă, te-mbată... dar prelungită devine monotonă ca un balet încremenit sau o poveste adormită pe loc... - Cheamă pe demon... - Cezara! strigă Angelo tare. Cezara tresări ca lovită de un sunet ascuțit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
l-ai cunoscut sau nu. Eu îți zic că l-ai cunoscut... Eu îți zic că i-ai șters ciubotele, și basta. Ce dracul! îi nebun moșneagul iesta, gândeam eu. {EminescuOpVII 280} - Ce dracul! Îi nebun moșneagul iesta, zise el clipind din ochi și imitîndu-mi glasul întocmai. Apoi urmă: Kellner! Vin de maghiarat de cinci ani, astupat bine... Iute. Ei, nepoate, urmă el, așa-i că cea dendîi gândire care ți-a venit în minte la răspunsul meu a fost: "Ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să facă minuni". "Așa-i, sfinte Nicolaie? El nu răspundea. "Adică-i drept... ca * un copil sărac, mie nu-mi răspunde. Dar am să-l chinuiesc, poate că mi-a spune ceva". îi puse o muscă pe barbă, bătrânul parcă clipea din ochi... "îl supără, de nu răspunde". Dar ce-i trebuia lui să-i răspundă, numai să-l asculte. Și icoana-l asculta ș-ar fi ascultat cât lumea câte i-ai fi spus. Și el îi și spunea povești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și hipnotizatorul, conducătorul este un maestru al privirii și un artist al ochilor, instrumentele proprii sugestiei. Ochii lui Goethe, spunea Heine, "erau calmi ca aceia ai unui zeu. Da, acestea sînt semnele zeilor, privirea lor e fermă, ochii nu le clipesc niciodată cu incertitudine. "Nu e o întîmplare, continuă el, că Goethe și Napoleon sînt egali din acest punct de vedere. Și ochii lui Napoleon aveau acest ultim dar. De aceea sînt convins că era un zeu". Pentru conducător, prestigiu ar
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
călăilor de odinioară, tocmai fiindcă resimțeau încă trauma anchetei: „Pe tipul ăsta, pe anchetatorul meu, tare mult aș vrea să-l întâlnesc într-o zi, să-i sucesc gâtul”; sau „pe monștrii ăștia i-aș împușca pe toți, fără să clipesc, să simtă chinul și durerea” (Oprea și Olaru, 2002, pp. 73, 83). Tortura psihicătc " Tortura psihică" Anchetatorii mizau pe faptul că țipetele celor torturați îi intimidau pe arestații din același lot. Timorarea victimelor se realiza prin supunerea lor unui tir
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
CV-ul. Atunci când i-am povestit șefului ce făcusem și din ce motive, acesta a ascultat fără să spună nimic. I-am spus și la cât s-ar putea ridica suma pe care ar plăti-o compania; nici măcar n-a clipit. După ce mi-am terminat povestea, președintele s-a uitat la mine și a spus: „Bine, s-a terminat. Acum du-te și fă ceva care să ne aducă niște bani”. Efectul pe care l-au avut cuvintele sale asupra mea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
sonans), justificâdu-se prin faptul că „pisifonele poate fi învățat să și cânte puțin”; aflăm, în plus, că el este și un bun confident, ascultând cu o încordată atenție cele mai intime gânduri ale lui v.înnopteanu, privindu-l fără să clipească. Și totul este relatat în acest limbaj transparent, direct, obișnuit. Se ghicește, în această mimată seriozitate, o anumită înrâurire a lui Urmuz, însă - așa cum s-a observat - în ciuda plăcerii de a fantaza în marginea absurdului care îi apropie, la Mircea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sus, treziți-vă suflete blestemate, aici e doar purgatoriul, o să vedeți voi când veți da de iad. Acest soi de amestec de lapte și altceva, mereu același, nu reușise nicicând să-l digere, cu toate astea îl înghițea fără să clipească, fiindcă hrana era necesară pentru a învinge osânda întunericului și a postului îndelungat. Călugăre, azi mă duc la Ischia cu gagica, sunt vesel și dispus să-ți dau o rație dublă, vrei? Bău două cești din lichidul acela călâu și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
întrebat de mai multe ori ce culoare avea șarpele, dacă avea aripi, dacă era foarte lung, dacă venea din pământ sau coborâse din cer. Cum puteam eu să răspund la atâtea amănunte? Viziunea fusese rapidă și se risipise cât ai clipi din ochi, de ce mă chinuiau în halul ăla? Nu te-au crezut. Eu, șarpele l-am văzut cu adevărat, tu mă crezi? Te cred, vorbești cu o persoană care, lăsând la o parte șerpii, a văzut zburând copaci, scări, cruci
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sa; un fel de limpezime îi reliefa fiecare detaliu, chiar și cadența glasurilor îi parvenea nealterată. Chipuri de prieteni și dușmani îi reveneau decupate în minte la perfecție, rămâneau o clipă să stea de vorbă, iar apoi dispăreau cat ai clipi. Strădania lui de a-i face să zăbovească nu slujea la nimic, nici pe Mario sau pe Ponzio, nici pe Emilia nu putea sa-i facă să stea mai mult. Dar unii promiteau că se vor vedea cât de curând
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
că ei îl văd plângând și-și dau seama cât de mult se bucură că sunt toți laolaltă. Farfuriile erau pline, pe fundul de lemn mămăliga lucea ca un glob de lumină. Îl priveau cu aceeași lumină în priviri, nu clipeau și fețele le străluceau. Bunicul îi arătă scaunul de lângă fratele cel mare. — Vino lângă noi, spuse bătrânul, fără ca buzele să i se miște. Făcu un pas înainte, gata să răspundă, cu ochii umezi, fără să înțeleagă ce anume îi usucă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pentru cei ca tine moartea nu vine niciodată când o chemi, mai auzi bătrânul, înainte ca piciorul să pășească în gol și trupul să i se prăvălească pe scări. Câteva clipe trecură fără să se simtă vreo mișcare. Lumina veiozei clipi din susul scării, întunericul se dădu deoparte, ca o mare despicată. Ochii bătrânului rămăseseră deschiși, dar nu mai primiră lumina. Telefonul mobil vibră. În cameră se făcuse întuneric. Simți cum bărbatul duce încet mâna la buzunarul de la piept, desface clapeta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dintre cei doi, ce-ai vrut să zici că tu vezi lumea întreagă ? De-o pildă, când te uiți afară, pe fereastra asta, nu vezi, ca și mine, zidul prăpădit de pe partea ailaltă ? — Eu văd copaci... spuse Coltuc, fără să clipească. — De unde copaci ? Și, ca să se scuze în fața cârciumarului, care ridicase din sprânceană în timp ce-i punea berea în față : Băiatul ăsta vede copaci. — Deasupra asfaltului, continuă Coltuc. Văd copacii care au fost tăiați... I-auzi, Chiorule ! se întoarse Costică mirat. — Nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
opriră, așteptând. Magdalena, în schimb, nu putea stârni vreo îndoială. Pe chipul ei palid, semnele bolii se vedeau cu o limpezime tulburătoare. Avea părul negru și întins, de parcă îl netezise cu o bidinea uleioasă. Ochii îi erau uscați și scăpărători, clipea des și zadarnic, căci privirile îi rămâneau foșnitoare ca iasca. Pomeții ascuțiți erau palizi și pielea se subțiase într-atât, încât crăpa, ca varul întins. Frigul părea s-o însoțească fără leac, își strângea brațele de la un umăr la altul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de trebuie să-l legene toată noaptea, să-i treacă de frică. În loc să fie înduioșată, femeia scoase un suspin de ușurare. — Eu n-am copii, spuse, nu sunt măritată. — Tânără, drăguță, o pradă numai bună pentru vânătorii de zestre. Ea clipi cochet, părând, în privința ipotezelor, să nu aibă vreo obiecție. În privința concluziei însă, spuse : — Lasă că mă descurc eu... — N-aș fi așa sigur de asta. Cei care pândesc câștigurile mari sunt foarte periculoși. Iar o femeie singură e exact ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întrebă Maca, dând un brânci balansoarului. — Strașnic, nepoate. Până și moartea îmi plânge de milă. Ți-ai fi imaginat vreodată moartea plângând ? Stătea cu ochii larg deschiși, de parcă cineva îl trăgea în sus de sprâncenele groase, țuguiate pe margini. Nu clipea, așa că pomenirea morții căpăta un înțeles straniu. — E și ea femeie, cugetă Maca. Dacă-i e milă e bine. Te mai lasă în pace. Da’ frumoasă căciulă mai ai ! De când ai început să te încalți pe cap ? Trage-ți într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca pe dovleci. — N-aveam nicio îndoială, spuse Maca. Tăcură, bătrânul așteptând întrebarea, ceilalți trei gândindu-se care s-o pună. Fu ca de obicei : Ce crezi că ar trebui să facem ? întrebă Tili. Bătrânul știa restul întrebării, căci nu clipi, dar vru să vadă dacă știu și ei. De aceea așteptă câteva clipe ca fiecare, în gând, să-și dea răspunsul lui. — Șuieratul trenului de opt o să treacă mereu pe lângă noi, spuse. Orice am face, ne va fi la fel de greu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ignorîndu-l, se uita discret interogativ în ochii lui Saferian, care voia să spună cu clătinări blânde din cap că doctorul Rapig Sahazizian și nepotul său Kevorg sosise, așa că o încercare cu privire la Sultana se putea începe. Ioanide părea a înțelege ceea ce clipea din ochi Manigomian. În același timp, Hagienuș și Suflețel schimbau priviri suspecte, cel dintâi căutând a evita pe ale celui din urmă. Hagienuș, doctor în limbi orientale, bibliofil, era funcționar superior în minister și de el depindeau numirile la muzee
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în plină agresiune a sângelui. Degetele mâinii, scoase din mănușă, îi tremurau nervos. - Trebuie să-mi dai o mână de ajutor, zise Sultana cu un glas de contralto în surdină. E-ngrozitor, numai tu poți să mă scapi. Ioanide nu clipi la tutuire și păstră o atitudine blândă, nici paternă, nici complice. - Sunt oricând gata să-ți dau un sfat bun. - Ce sfat? ripostă fata disprețuitor. Vreau să scap de chinul acesta. Te rog să vii cu mine. Arhitectul nu îndrăzni
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]