2,881 matches
-
al dușmanului, soldații demoralizați și neexperimentați și-au abandonat răniții și s-au refugiat în apropierea companiilor de grenadieri care soseau dinspre centrul satului, izolându-i pe căpitanul Parsons și pe companiile sale care căutau arme la ferma lui Barrett. Coloniștii au fost și ei uimiți de succesul repurtat. Nimeni nu credea că vreuna din părți va deschide focul asupra celeilalte. Unii au avansat; mai mulți s-au retras; alții au mers la casele lor. Colonelul Barrett a început în final
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
morții și răniții de pe pod. Unul li s-a părut lor că ar fi fost scalpat, ceea ce i-a înfuriat pe soldații britanici. Ei au trecut podul și au reintrat în oraș la 11:30 am, sub privirile atente ale coloniștilor, care au continuat să stea pe poziții defensive. Armata regulată a continuat să caute și să distrugă proviziile mililtare coloniale din oraș, a servit prânzul, s-a pregătit din nou de marș, și a părăsit Concordul după amiază. Această plecare
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
îndreptaseră toate spre acest punct, și se aflau în avantaj numeric în fața trupelor regulate. Când ultima coloană a armatei a trecut peste pod, milițiile coloniale din Reading au tras, trupele regulate s-au întors și au tras o salvă, iar coloniștii au răspuns. Doi soldați au murit și, probabil, șase au fost răniți, coloniștii neînregistrând victime. Smith a trimis trupele din flanc din nou după trecerea podețului. Circa 500 de voluntari din Chelmsford se adunaseră în pădurile de pe Brooks Hill la
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
regulate. Când ultima coloană a armatei a trecut peste pod, milițiile coloniale din Reading au tras, trupele regulate s-au întors și au tras o salvă, iar coloniștii au răspuns. Doi soldați au murit și, probabil, șase au fost răniți, coloniștii neînregistrând victime. Smith a trimis trupele din flanc din nou după trecerea podețului. Circa 500 de voluntari din Chelmsford se adunaseră în pădurile de pe Brooks Hill la circa după Colțul lui Meriam. Avangarda lui Smith a șarjat pe deal pentru
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
trimis trupele din flanc din nou după trecerea podețului. Circa 500 de voluntari din Chelmsford se adunaseră în pădurile de pe Brooks Hill la circa după Colțul lui Meriam. Avangarda lui Smith a șarjat pe deal pentru a-i îndepărta, dar coloniștii nu s-au retras, producând pierderi serioase atacatorilor. Grosul forței lui Smith a continuat de-a lungul drumului până a ajuns la Brooks Tavern, unde s-au ciocnit cu o singură companie de voluntari din Framingham, omorând și rănind câțiva
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
a drumului, prinzându-i pe britanici într-un foc încrucișat în mlaștina împădurită, în vreme ce miliția din Concord se apropia din spate. Treizeci de soldați și patru voluntari au fost uciși. Soldații au scăpat trecând în pas rapid, ritm pe care coloniștii nu l-au putut menține prin pădure și pe terenul mlăștinos. Forțele coloniale de pe drum din spatele britanicilor erau prea înghesuite și prea dezorganizate pentru a pregăti un atac. Voluntarii ajunseseră până în acest moment la numărul de 2.000, iar Smith
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
infanterie ușoară pe deal să îndepărteze orice miliție ar încerca să tragă în ei. Infanteria ușoară a eliberat încă două dealuri—„The Bluff” și „Fiske Hill”— suferind pierderi în urma ambuscadelor. Pitcairn a căzut de pe cal, care a fost rănit de coloniștii care trăgeau de pe Fiske Hill. Acum, ambii lideri ai expediției erau răniți și fără cal, și oamenii lor erau obosiți și însetați. Câțiva s-au predat; majoritatea rupseseră rândurile și alergau grămadă. Retragerea lor organizată se transformase într-o fugă
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
tocmai lua în calcul capitularea când a auzit strigăte în față. O brigadă completă de aproximativ 1.000 de oameni cu artilerie sub comanda earlului Percy, sosise să-i salveze. Era ora 2:30 pm. În această parte a marșului, coloniștii s-au luptat pe cât posibil în formațiuni ordonate mari (cu muschete neghintuite cu rază scurtă de acțiune) de cel puțin opt ori, în pofida unor legende ce vorbeau de indivizi împrăștiați care trăgeau cu puști cu rază lungă de acțiune din spatele
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
a-i ironiza pe localnici. Până la bătălia de la Bunker Hill disputată cu două luni în urmă, cântecul devenise un imn al forțelor coloniale. Percy a mers pe ruta terestră prin istmul Boston Neck și peste Great Bridge, pod din care coloniștii smulseseră scânduri pentru a-i întârzia. Oamenii lui au dat peste un profesor distrat de la Colegiul Harvard și l-au întrebat care este drumul spre Lexington. Harvardezul, care părea să nu știe ce se întâmplă în jurul lui, le-a arătat
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
după care încălecau la loc și galopau în față pentru a repeta tactica. Milițiile fără cai trăgeau adesea de la distanțe mari, în speranța de a nimeri pe cineva din coloana principală de soldați de pe drum, întrucât atât britanicii cât și coloniștii au folosit muschete cu o rază de acțiune efectivă de circa . Unitățile de infanterie puneau presiune pe flancurile coloanei britanice. Când ieșea din raza lor de acțiune, aceste unități se deplasau înainte pentru a reataca coloana mai înainte pe drum
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
cu provizii pentru a ajuta la hrănirea și reînarmarea milițiilor. Heath și Warren au condus personal mici grupări în acțiuni mici, dar prezența liderilor eficienți a avut probabil cel mai mare impact asupra succesului acestor tactici. Percy scria despre tacticile coloniștilor: „rebelii ne-au atacat într-o manieră foarte împrăștiată și neregulată, dar cu perseverență și hotărâre, și nu au îndrăznit să formeze vreun corp regulat. Într-adevăr, ei știau prea bine ce este de făcut. Oricine i-ar privi ca
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
doi bețivi nevinovați care au refuzat să se ascundă în subsolul unei cârciumi din Menotomy au fost uciși doar pentru că au fost bănuiți de implicare în evenimentele zilei. Deși multe relatări ale jafurilor și incendierilor au fost exagerate ulterior de coloniști în scop propagandistic (și pentru a obține compensații financiare de la guvernul colonial), este adevărat că tavernele de pe drum au fost devastate și băutura a fost furată de soldați, în multe cazuri ei înșiși bețivi. Argintăria de împărtășanie a unei biserici
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
un contingent britanic și lăsat să moară. (Și-a revenit și a trăit până la vârsta de 98 de ani.) În total, mult mai mult sânge s-a vărsat la Menotomy și Cambridge decât în orice alt loc în acea zi. Coloniștii au pierdut 25 de oameni morți și nouă răniți acolo, iar britanicii au pierdut 40 de morți și 80 răniți, cu Regimentul 47 și cei din marină suferind cele mai mari pierderi. Pentru fiecare tabără, aceste pierderi au reprezentat jumătate
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
simpatizant și au fost tipărite în ziarele londoneze cu două săptămâni înainte de sosirea raportului lui Gage. Raportul oficial al lui Gage a fost prea vag în ce privește detaliile pentru a influența părerea cuiva. George Germain, care nu era un prieten al coloniștilor, scria: „bostonezii sunt în drept să-i facă pe soldații Regelui agresori și să revendice o victorie.” Politicienii de la Londra au dat vina pe Gage pentru conflict, și nu pe propriile politici și instrucțiuni. Trupele britanice din Boston au dat
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
North Bridge din Concord, precum și circa de drum împreună cu terenurile încojurătoare și clădirile dintre Merriam's Corner și vestul Lexingtonului fac parte din Minuteman National Historical Park. Există poteci marcate de-a lungul rutelor pe care le-ar fi folosit coloniștii în jurul drumurilor, iar Park Service are angajați (îmbrăcați de regulă în haine de epocă) ce oferă descrieri ale zonei și explicații ale evenimentelor. În parc se află și un basorelief al maiorului Buttrick, realizat de Daniel Chester French și executat
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
găsește plantația eroilor cărții, Camdless-Bay, pe același meridian cu "Everglades", o zonă insalubră, cu navigație dificilă. Evenimentele se petrec pe toată lungimea fluviului Saint-John, pe care se navighează cu ajutorul unor vapoare cu aburi uriașe și cu vase cu zbaturi pentru coloniștii bogați, populația săracă folosind skifuri. James Burbank, proprietarul unei plantații din Florida, este un om de 45 de ani, originar din Nord. Colonistul are negri angajați pe plantație, dar îi conduce aplicând principiile omeniei și egalitarismului raselor, în contradicție cu
Nord contra Sud () [Corola-website/Science/321315_a_322644]
-
Saint-John, pe care se navighează cu ajutorul unor vapoare cu aburi uriașe și cu vase cu zbaturi pentru coloniștii bogați, populația săracă folosind skifuri. James Burbank, proprietarul unei plantații din Florida, este un om de 45 de ani, originar din Nord. Colonistul are negri angajați pe plantație, dar îi conduce aplicând principiile omeniei și egalitarismului raselor, în contradicție cu ideile coloniștilor sudiști printre care trăiește. Burbank-tatăl își lasă negrii să călătorească liberi și îi eliberează după ce este sfidat de partizanii sclaviei, în
Nord contra Sud () [Corola-website/Science/321315_a_322644]
-
populația săracă folosind skifuri. James Burbank, proprietarul unei plantații din Florida, este un om de 45 de ani, originar din Nord. Colonistul are negri angajați pe plantație, dar îi conduce aplicând principiile omeniei și egalitarismului raselor, în contradicție cu ideile coloniștilor sudiști printre care trăiește. Burbank-tatăl își lasă negrii să călătorească liberi și îi eliberează după ce este sfidat de partizanii sclaviei, în fruntea cărora se află dușmanul său de moarte, banditul Texar. Texar ajunge șeful magistraților din Jacksonville și îl acuză
Nord contra Sud () [Corola-website/Science/321315_a_322644]
-
precum și abundentei de apă de la izvoarele din apropiere, Neapolis a prosperat în acea perioadă. În măsura în care topografia deluroasa a locului permite, orașul a fost construit pe un plan grila român stabilit și cu veteranii care au luptat în legiunile victorioase și coloniști alte valute. În secolul al doilea CE., Împăratul Hadrian a construit un teatru mare în Neapolis, care ar putea găzdui până la 7.000 de persoane de monede găsite în Nablus datînd din această perioadă descrie emblemele române militare și de
Nablus () [Corola-website/Science/320526_a_321855]
-
aveau fiecare obiective separate în Anatolia, care se bazau pe promisiunile primite în timpul războiului, pe victoriile de pe fronturi, pe înțelegerile sau tratatele secrete semnate între părți. Regimul țarist dorea să înlocuiască populația musulmană din nordul Anatoliei și din Istanbul cu coloniști cazaci. Ministrul de externe rus, Serghei Sazanov, a afirmat în martie 1915 în fața diplomaților britanic George Buchanan și a celui francez Maurice Paléologue că o înțelegere de durată postbelică trebuie să țină seama de pretențiile Rusiei care cuprindeau: „orașul Constantinopol
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
local, iar între anii 1908-1910 Saul Schieber, proprietarul unui magazin de papetărie, a fost viceprimar al orașului. Începerea primului război mondial (1914) a adus cu sine și acțiuni antisemite. În noiembrie 1914 familia negustorului evreu Erler a fost ucisă de coloniștii germani din Boemia. Ocuparea orașului Gura Humorului de către trupele rusești a avut ca efect incendierea a 120 case și prăvălii. După primul război mondial și Unirea Bucovinei cu România, germanii au emigrat în Germania și Austria, același destin urmându-l
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]
-
rămas principala forță navală din Australia până în 1913, când Flota Australiană a tranferat responsabilitățile sale Marinei Regale Australiene; depozitele Marinei Regale, șantierele navale și restul structurilor, facilităților și utilităților au fost donate poporului australian. Reacțiile indigenilor la apariția bruscă a coloniștilor britanici în Australia au fost variate, dar au devenit ostile în mod inevitabil atunci când prezența coloniștilor a condus către o competiție asupra resurselor și la ocuparea teritoriilor aborigenilor. Bolile europene au decimat populațiile native iar ocuparea sau distrugerea pământurilor și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Regale Australiene; depozitele Marinei Regale, șantierele navale și restul structurilor, facilităților și utilităților au fost donate poporului australian. Reacțiile indigenilor la apariția bruscă a coloniștilor britanici în Australia au fost variate, dar au devenit ostile în mod inevitabil atunci când prezența coloniștilor a condus către o competiție asupra resurselor și la ocuparea teritoriilor aborigenilor. Bolile europene au decimat populațiile native iar ocuparea sau distrugerea pământurilor și a resurselor de hrană a dus la foamete în rândurile acestora. Nici britanicii și nici populațiile
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
native iar ocuparea sau distrugerea pământurilor și a resurselor de hrană a dus la foamete în rândurile acestora. Nici britanicii și nici populațiile aborigene nu au abordat conflictul într-un sens organizat iar ciocnirile s-au produs între grupuri de coloniști și triburi individuale mai degrabă decât un război sistematic. Cu timpul, luptele de frontieră au implicat soldați britanici și, mai târziu, unități ale poliției călare. Nu toate triburile au opus rezistență la încălcarea oamenilor albi a teritoriilor lor, mulți aborigeni
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
a constituit un model de război de frontiere împotriva rezistenței aborigenilor, începând cu secolul XVIII și continuând până la începutul secolului al XX-lea. Acest război contrazice idealul de soluționare pașnică a conflictelor de colonizare din Australia. Confruntați cu rezistența aborigenilor, coloniștii au reacționat adesea cu violență Aboriginal resistance settlers often reacted with violence, rezultând într-o serie generalizată de masacre. Printre cele mai cunoscute este și bătălia de la Pinjarra din Australia de Vest, în 1834. Acest gen de incidente sângeroase nu
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]