2,697 matches
-
o imagine magică, ruptă, parcă, dintr-un basm. Vannesa avea Încă din copilărie o Înclinație către poezie. Înnăscută cu o sensibilitate exacerbată, Îi plăcea nespus de mult să-și petreacă timpul În mijlocul naturii. Doar acolo se regăsea pe sine, se contopea cu frumusețile ce o Înconjurau, putând să asculte În voie muzica universului. Hei, Trezește-te! Hai, că trebuie să plecăm acasă. Am spus alor mei că voi Întârzia două ore, și iată a Început să se Însereze. Da, imediat! Prietena
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
un supersonic își ia zborul luând pe aripi visul, dorul și-al tinereții ideal; ecoul lui e-o apă vie ce se multiplică în cer... iubire, infinit mister, numele tău e veșnicie. 7. Împreună Când suntem numai noi, Iubirea ne contopește parcă ntr-un altfel de Olimp, al armoniei unde domnește Fericirea și nu mai știm de lume și nu mai știm de timp. Emoția preface materia-n lumină, scăpați de întuneric plutim în alte sfere și sufletul ni-i mare și
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
și „Chiar a făcut un bărbat în toată firea să plângă“. Ultima remarcă a iscat o dispută între - dacă le memorasem corect numele, deși se poate să nu se fi întâmplat așa fiindcă toți bărbații de-acolo păreau să se contopească într-unul singur - Vincent și Clarence, cel cu mângâiatul părului. Nu plângeam, a protestat Clarence. Răcisem! —Ba plângeai, a insistat Vincent, care părea pus pe harță. M-am gândit că eu n-o să mă cert cu nimeni. O să stau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
obligându-l să rămână pe loc, împiedicându-l să plece de acolo. Știa că nu-i nevoie decât să vrea pentru ca firul să se rupă. Începuse să-i placă noua stare în care se afla. Se simțea împlinit plutind așa, contopit cu întreaga fire. Se hotărâse deja, nu-și mai dorea nimic altceva decât să rămână acolo în contemplare. Era pregătit să rupă legătura firavă care îl ținea captiv. În clipa aceea, întunericul se destrămă dintr-o dată. O lumină orbitoare îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
teroriștii“, grozăviile despre care relata presa internațională, farsa procesului, executarea soților Ceaușescu, imaginile de coșmar din căminele de copii abandonați și handicapați, stabilimente ce semănau cu barăcile unor lagăre de exterminare ce stârneau în Germania un val de oroare se contopeau într-un amestec de hybris și catharsis, luând proporții emoționale copleșitoare în preajma Sărbătorilor Crăciunului, când cei de-aici sunt cuprinși dintr-odată de o nețărmurită milostenie și de debordante accese de filantropie. La liceul particular la care fiul nostru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
lui! Așa stând lucrurile, iată și motivul pentru care îmi doresc să mă separ de tot de el, să ne scindăm și, pe urmă, să las să-mi aparțină numai sufletul, în substanța căruia mă voi afunda și mă voi contopi pe deplin, căci doar el este, de fapt, acea palpitare de energie pură, ce te introduce în matricea primordială, redezvăluindu-ți absolutul, care pentru tine a fost creat, care dintotdeauna ți-a aparținut și care s-a ascuns vederii omului simplu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o persoană formatoare, un model funcționând după chipul și asemănarea acesteia, cum e mătușa Zumi. Simbioza celor două tipuri de personaje invocate plasează sub semnul legitimității un adevărat cronotop, genuin scriiturii lui Tumanian, întrucât sub asemenea auspicii autorul aglutinează și contopește fapte, oameni, spații, timpuri revolute și totuși, cum lesne se vede, readuse în lumina conștiinței de acel demon epic ale cărui tentacule îl cuprind, fatalmente, pe cititorul îndrăgostit de acest tip postmodern de literatură ce decantează sau, la rigoare, sublimează
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tot ceea ce i se întâmpla. Solouri abrupte și interminabile ale unor interminabile instrumente cu coarde îi defrișară aproape imediat ultimile licăriri ale lucidității. Mort viu rătăcitor prin sfere, obosit, frânt, Clossettino explodă din nou, diferit însă de această dată, ultima, contopindu-se și revenind în Întreg, locul de unde cândva plecase spre Pământ. Se alătură Întunericului, undeva la marginea lui, fiind trecut în rândul Materiei Moarte, pentru a nu mai putea participa apoi niciodată la formarea celei vii. Căzu în nimicnicia nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trecerii dincolo - trebuie ca regulile cunoscute să dispară. Acolo, probabil, vor guverna alte legi; nu le cunosc. Eu nu fac un film științifico-fantastic. Eu filmez o metaforă. Un spațiu nou cere reguli noi. Nu mai apar oameni, alternanțele zi-noapte-zi se contopesc într-un amurg perpetuu. Sensul devine unic, noțiunea „înapoi” nu mai există... La ce se va ajunge, nu știu... Spațiul acesta ipotetic este obsesia mea... Am investit suflet, bani, sunt aproape lefter... Nu mai pot să renunț. Trebuie să termin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Pentru prima oară, suporți cercul. Focul de pe circumferință. Centrul este un punct. Nu are dimensiuni. Femeia solară poate muta centrul doar din priviri, să îl apropie de margine, să îl treacă DINCOLO. Proba focului. Povestea poveștilor. Toate scenariile se vor contopi în unul singur. Vei pieri încet, transformându-te într-un crin imperial. A.” Ți-ai dat seama că Femeia solară nu te va salva: răceala ei de zeiță este egală pentru toată lumea. Și totuși, uneori, când îți vorbește, surprinzi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
promisiuni, nu se dezvăluia niciodată mijlocul uzitat - un inculpat pe care tocmai îl cerceta într-o serie de alte fapte, să o ia asupra sa și pe aceasta. Ce mai conta încă una pe lângă câte săvârșise ? Pedepsele pentru ele se contopeau ! Și tot aceeași pedeapsă finală primea ! În schimb, dacă se dovedea înțelegător și băiat deștept și era de acord, avea să se bucure de un tratament mai blând la anchetă ! Și, de ce nu, chiar în penitenciar ! Astfel se exprimau anchetatorii
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
o celebrare a membrelor și-a suprafețelor faciale, a gesturilor și a nuanțelor pielii sale. Fiecare dintre spectatorii de la locul accidentului avea să poarte cu el o imagine a violentei transformări a acelei femei, a complexului de răni ce-i contopeau laolaltă propria sexualitate și tehnologia dură a automobilului. Fiecare dintre ei avea să îmbine propria fantezie, delicatele membrane ale propriilor țesuturi mucoase, propriile suprafețe ale țesutului erectil, cu rănile acelei actrițe de duzină, iar asta prin intermediul propriei mașini, atingându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cineva îmbrățișați. Niciunul nu mai făcuse dragoste până atunci; învățau împreună. Frusina se lăsă sărutată, mângâiată, fără să se opună sau să spună ceva, doar că și ea participa efectiv la aceste stări, mângâindu-l la rândul ei. S-au contopit unul în brațele celuilalt... -Haide, stai pe pieptul meu, o să dormim amândoi întrun singur pat deși este cam îngust, de o singură persoană, dacă stai așa, o să fie bine. După ce s-au mai sărutat, Frusina și-a așezat capul pe
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
sărutări. Apoi, cu atingeri ușoare i-a mângâiat sânii, coapsele, după care a început să o dezbrace. Era copleșită de bucurie și iubire; cu fiecare sărutare se simțea fericită și când amândoi au rămas fără haine, trupurile lor s-au contopit așa de bine încât a devenit unul, singur. O sărută pe gât, pe sâni, pe tot corpul, cu buzele flămânde de dragoste. Frusina era așa de fierbinte și plină de iubire! Se apropie cu buzele de ureche și îi șopti
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
cuvintelor încrucișat în pielea șarpelui ce-ți sâsâia amorul iar nu-ți vei aminti atunci de mine nici de furtunile deșertice care m-au traversat și e normal să fie așa sculpturi în suflet dincolo de asfintit lumină-n poala cerului contopiți într-un tot sub poarta sărutului poticniți în calcarele infinitului trăgând după noi tăcerile căutăm masa aducerilor-aminte joc... mă arde gelozia așteptărilor la fiecare bătaie de puls. am obosit să joc “nu te supăra frate”. zaruri aruncate la noroc, pioni
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
îi dărui Ei două rochii cu paiete de culoarea focului pe care le putea îmbrăca doar la ceasul răsăritului și la ceasul cel din urmă al apusului. Era de fapt un simplu truc al Soarelui prin care putea să se contopească întro îmbrățișare furată cu Marea cea pură și frumoasă. Îngerul de la picioarele Domnului a zâmbit și el privind acest decor. Marea cea Albastră, neștiind de suferința Soarelui, alerga fericită, jucându-se, stropind văzduhul și trimițându-i acestuia milioane de picături
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se îndepărta de țărm. Totul devenea din ce în ce mai mic, iar întinsul apei stăpânea. Așezați pe bănci, în bătaia unui vânticel răcoros, ascultam freamătul valurilor. Aveau și ele un ritm bine știut. Departe, soarele devenea din ce în ce mai mic, mai roșu. Cerul albastru se contopea cu marea și, dacă am fi fost într-un avion, ne-am fi dat seama că nuanțele nu diferă prea mult. Albastru sub noi, albastru deasupra noastră. O minune a vieții se desfășura înaintea privirilor. Mare bucurie și mulțumire! Se
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vârstei paradiziace, eu-rile virtuale. Acesta poate fi sensul grupării episoadelor narative în trei cicluri: Animus, Anima și Animus și Anima. Psihia umană sugerează această distribuire a textelor prozastice e complexă, multiplă, eterogenă, contradictorie. În ea cooperează, se confruntă și se contopesc principiile divergente: Ying și Yang, masculine și feminine. Mai mult decât atât, același principiu se poate dedubla și tripla, ca în Triogamie. Vorbind în termeni strict literari, personajele poveștilor din toate cele trei cicluri sunt măști ale autoarei. Indiferent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
umană primordială, paradiziacă. În imaginația tinerei olandeze care, în Albatroșii Danzantes, visează într-un șezlong, pe puntea unei bărci, că redobândirea acestei condiții ar fi posibilă printr-un iubit ideal, și aceasta ar putea să-i devină tânărul marinar Santiago, contopit în imaginația ei cu pescarul omonim din "Bătrânul și Marea", povestirea lui Hemingway. Tânăra aceasta deducem din notații auctoriale năzuiește la o iubire de felul celei exprimate în actele matrimoniale descoperite de ea la păsări și țestoase. Deosebit de revelator e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în tren implică prezența ei fizică sau mentală (când ea nu este!); singurul loc binecuvântat, cu cât mai aglomerat cu atât mai dezirabil, în care trupurile noastre lâncede se gudură de atâta așteptare sau gândurile noastre se adună și se contopesc. În timpul zilei, sunt liniștit ori de câte ori o întâlnesc pe Pulcheria dimineața sau, dacă nu, prospectez posibilitățile de întoarcere acasă în același tren cu ea. Iată cum trenul face posibilă cea mai intensă dintre legăturile pe care le-am avut vreodată. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spirituală își găsește dublul estetic în ansamblul reprezentărilor murale care, independent de unitatea lor estetică proprie, se înfățișează mereu ca fiind diversele părți ale unei singure și unice compoziții monumentale. Emoția celui care, credincios sau nu, pătrunde în sanctuar se contopește cu perceperea acestui continuum plastic care îi oferă imaginea tainică a ceea ce el este fără s-o știe. Însă, în liniștea sanctuarului, vizitatorul mănăstirii Daphni, înmărmurit de cum pune piciorul în pridvorul exonartexului, nu este cuprins de această binecuvântată emoție, ci
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
drept, însă prezintă o analogie îngrijorătoare cu proiectul galilean de îndată ce vrea să resoarbă în sine interesul etic. Căci dacă doar Istoria, Societatea, automișcarea lor trebuie să fie recunoscute drept existențe veritabile, pentru individ nu există altă salvare decât să se contopească cu aceste totalități care îl domină, să se depășească în ele pentru a coincide cu ele și cu destinul lor. Numai că orice viață este în esență individuală orice frică, orice dorință, orice bucurie, orice iubire. Depășirea individualității nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acum dezvăluia Întreaga splendoare a trupului. Pe mușchii Încordați ai pântecelui vibra doar un cercel de aur susținut printr-un lănțișor. Zeci de ochi fixau buimăciți puful subțire care desena cu dulceață arcuirea pântecelui. Femeia continua să se Învârtă, extatică, contopită Într-un nor din ochi de păun. Deasupra capului, brațele Îi vibrau de Încordare. Părea că momentul acela nu se va mai sfârși niciodată. Apoi, brusc, muzica se opri, În aceeași clipă În care dansatoarea Își curmă dintr-o dată rotirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fundul tavernei ajungea sunetul tobelor ce Începuseră să răpăie cu ritmul lor obsedant, anunțând intrarea Antiliei. În loc să răspundă, Dante Își Întoarse privirea spre femeie. Era oare dragoste acea senzație de rătăcire pe care o Încerca, acea dorință de a-și contopi propriul trup cu al ei, de a se afunda În ea ca Într-o vâltoare, de a se pierde? Și era el același om care tremurase la simpla trecere a Beatricei? Iar dacă se schimbase, forța iubirii era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
această putere explodează cu o forță Însutită. Nu e oare dovedit că pietrele rețin această putere În măruntaiele pământului? Diamantul nu e oare rege printre minerale și, În același timp, cel care se cuibărește la cea mai mare adâncime, aproape contopit cu materia Însăși a planetei noastre? Iar acest lucru nu se Întâmplă oare tocmai pentru că, În interiorul său, fascicolul de raze, circumscris la suprafață, se amplifică, așa cum focarul unei lentile se situează exact la jumătatea drumului Între sursa de lumină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]