3,433 matches
-
orice școlar, anume că a sintetizat, În 1828, ureea. O substanță destul de simplă: un atom de oxigen, unul de carbon, doi de azot și patru de hidrogen. Și care e un deșeu, prezent În urina mamiferelor. Dar această sinteză a dărâmat un mit: acela că una este substanța ce alcătuiește omul, dar alta cea pe care el o poate face. Și m’am referit la om doar pentru că doar el poate produce, conștient, ceva. Sau, generalizând, una ar fi substanța din
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Ionel Miron. Iar prima dovadă e că și deșertul face valuri. E drept, de nisip: dunele, culmea, mișcătoare. Doar platul e moarte/inexistența vieții. Viața tinde spre Înalt, ca un turn Babel, chiar dacă nu-l atinge, dar nici nu se dărâmă... Între valul mării - aceea care adăpostește nu doar leagănul, dar și cea mai evidentă manifestare a vieții biologice - și duna deșertului există o singură diferență: lentoarea ultimei. Dar ambele Înseamnă negentropie - condiția vieții! -, entropia - condiția morții - fiind amintita platitudine nemișcată
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
că viața Însăși nu putea apare dacă Elementul ei esențial, apa, nu ar fi fost o „eroare“ În șirul hidrurilor... Anume, singura lichidă În condițiile oferite de Terra... Eroarea poate fi Însă Într’atâta de gogonată Încât zidul să se dărâme, evident din acel loc. E cazul perseverenței unui Întreg grup de specii de a accentua direcția de care a profitat specia mamă, treabă pe care, prin gigantismul dus la extrem, au experimentat-o dinozaurii, devenind astfel nu o nouă „asiză
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Chișinău. După ce a fost evacuată la Vaslui și apoi la Craiova, statuia Marelui Ștefan a fost așezată iarăși pe locul ei de naștere. Soclul, crucea, paloșul și inscripțiile au fost schimbate și denaturate, după care Catedrala Mitropoliei Chișinăului a fost dărâmată, pe locul ei ridicându-se o fabrică a ideologiei comuniste. Statuia Marelui Ștefan Voievod cel Mare și Sfânt a fost mutată în fața Parcului Botanic, iar în locul său a fost ridicată statuia lui Lenin. Mai târziu, statuia Marelui nostru Voievod a
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
localitatea astfel. Atunci iar ne-a dus în lumea legendelor și ne-a spus că locuitorii acelui sat au voit să clădească o biserică, să aibă și ei unde se ruga. Au început construcțiile, dar ceea ce clădeau ziua, noaptea se dărâma, așa ca la noi cu Meșterul Manole. Ne-am gândit atunci că anumite teme, mituri, idei din creațiile artistice culte sau populare și mai ales populare sunt comune diferitelor opere ale diferitelor popoare, fie ele vecine sau la mare depăratare
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
au făcut păstorii. Au urcat dealul noaptea, fiecare cu câte o lumânare aprinsă. Ajungând într-un loc, s-au pomenit în întuneric. Li se stinseseră lumânările. Au însemnat locul și acolo s-a început construcția bisericii. Zidul nu se mai dărâma. S-a înălțat o biserică mare, frumoasă și oamenii se duceau cu drag să se roage în ea. Le mergea bine, familiile se măreau, populația creștea și din câteva case la început, se înălțaseră an de an tot mai multe
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
s-au hotărât Eminoviceștii la o a doua mutare, în 1851. Că așa s-au întâmplat lucrurile o certifică și Matei Eminescu într-o scrisoare trimisă lui Corneliu Botez în 1909, unde găsim afirmația: tata cum a luat Ipoteștii, a dărâmat casa veche și a făcut una nouă19. Trebuie, totuși, amintit că nu imediat cum a luat Ipoteștii a ridicat construcția, ci în 1855, după ce a terminat cu mult discutata datorie față de Eufrosina Petrino. Așadar, aceasta este casa copilăriei lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la vara anului 1924: în mijlocul lui Cuptor scrie Revista Moldovei, care apărea atunci în Botoșani a fost mare mișcare în orașul nostru, pentru proprietarii moșiei Ipotești, hotărâți să refacă pentru odihna lor casa în care a copilărit Mihai Eminescu, au dărâmat-o până în temelie. Un manifest al studenților români din Botoșani urmat de altul, al studenților evrei, a stârnit proteste energice împotriva acestei dărâmări 39. Atunci, profesorii Irimescu și Tiberiu Crudu au chemat la Liceul A.T. Laurian din Botoșani pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
distrugere 49. Relatarea contrazice ceea ce se scria în Revista Moldovei, anume că oricine ar fi voit s-o dreagă era nevoit să deie jos pereții cari, fiind toți de bârne (afară de cei din spate) aveau lemnele putrede înlăuntru și se dărâmau de la sine50. Din raportul lui Mărăcine reținem faptul că ușile și ferestrele, precum și lemnăria acoperământului, ridicate de la clădirea dărâmată se găsesc depozitate în magazia de cereale 51, deci proprietarii, după întocmirea actului de donație, au respectat cererea de protecție a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
magazia de cereale 51, deci proprietarii, după întocmirea actului de donație, au respectat cererea de protecție a materialelor semnalată în aceeași revistă. Nici în 1926 nu se schimbase nimic. Tot din Revista Moldovei aflăm că la Ipotești casa [...] a fost dărâmată de-a binelea, iar mormintele părinților [...] lângă bisericuța spartă și gata să închine steagul, sunt complet părăsite și acoperite cu bălării 52. La comemorarea a 37 de ani de la moartea poetului, căpitanul A.I. Gheorghiu se întreaba: este aceasta o comemorare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
teren din satul Ipotești [...]. Privitor la această donație primăria nu a avut nici o corespondență cu nici o autoritate și nici nu s-a auzit vorbindu-se de o asemenea donație (s.n.). Casa în care a locuit poetul Mihai Eminescu a fost dărâmată de D-l Dr. C. Papadopol. Restituim întreaga corespondență 61. Să nu fi auzit cei de la primărie despre o donație în legătură cu care s-a scris în Revista Moldovei, când țăranii comunei Cucorăni (și nu alții!) au făcut un protest scris
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
să se pună piatra de temelie a noii case de la Ipotești, dar n-a fost deloc așa. Construcția a început abia în 1933, pe 7 august, confom pergamentului, conservat perfect, găsit într-o sticlă de un litru în fundația casei, dărâmată în 1976. Din document aflăm că în prezența ministrului Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale și ad interim la Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, D. R. Ioanițescu, și a Prefectului județului Botoșani, Petre Irimescu, s-a pus piatra fundamentală a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
țin lanț, căci iată ce citim mai departe: casele se reclădesc pe locul și în forma vechilor case părintești (s.n.) unde s-a născut și a copilărit Marele Poet78. Afirmația nu corespunde adevărului (motiv pentru care casa a și fost dărâmată în 1976). Din același document aflăm numele membrilor Comitetului, în fruntea cărora se află prefectul: cucernicul Econom Stavrofor, Alex. Simionescu, protoereul județului Botoșani, prof. I.V. Luca, directorul liceului "Laurian" [...], avocat C.L Mighiu, [...] Ion Tudor, Ing. Șef al județului Botoșani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
schimbat și prefectul, dar eu am continuat încercările mele de a obține casa, propunind o cumpărare. N-am izbutit, iar doamna, pentru a pune capăt intervențiilor mele, a pus într-o noapte niște soldați care-i avea la coasă, să dărâme casa, iar lemnăria a dus-o la oraș. Când am aflat acest lucru am pus lumea în mișcare. Am făcut, da, eu am făcut jalbe către prefectură și Ministerul de Interne și Instrucție și am pus pe țărani să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lămurirea vizitatorilor, odată înfăptuit acest proiect, s-a considerat necesar să fie oferită o explicație cât mai clară. Astfel, în fața noii case, a fost montată o placă de marmură cu următorul text: casa memorială Mihai Eminescu, reconstituire fidelă a celei dărâmate în 1924. Inaugurată la 15 iunie 1979, la 90 de ani de la moartea poetului. În 1987, placa a fost scoasă, căci noua clădire s-a integrat circuitului turistic și conștiinței publice. Lucrările pentru noua clădire a început în anul 1976
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
stare și se pune la locul lor. Casa fiind veche și neîngrijită, oricine ar fi voit s-o dreagă era nevoit să deie jos pereții cari, fiind toți de bârne (afară de cei din spate) aveau lemnele putrede înlăuntru și se dărâmau de la sine (s.n.). O reparație radicală deci se impunea; s-a propus în continuare ca materialul ales dintre dărâmături să fie protejat. Iată că autoritățile botoșănene greșesc grav a doua oară în legătură cu Eminescu. O mai făcuseră când au fost solicitați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
protoiereul Simionescu notează că zidirea a ajuns până la bolțile superioare 81. Biserica veche, în schimb, e din ce în ce mai mică și în acte; este aproape în ruină. Se construiește noua biserică filială 82. De fapt, intenția oficialilor era ca aceasta să fie dărâmată, uitând că ea a slujit întemeietorilor Ipoteștilor și familiei Eminovici. În procesul-verbal din noiembrie 1932 se spune că lângă vechea biserică ce e în ruină s-a construit cu concursul Comitetului Județean Botoșani spre pomenirea marelui poet M. Eminescu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
felul care au marcat istoria locului. Bisericuța familiei Eminovici a fost sfințită la 15 iunie 1994 în prezența Înalt Preasfințitului Calinic Botoșăneanu, de la Mitropolia Moldovei, precum și a foarte mult popor. Printre oameni se aflau și urmașii celor ce refuzaseră să dărâme străvechiul lăcaș atunci când cel nou fusese ridicat chiar alături. Credința zugrăvește icoanele-n biserici...133 NOTE 1 Gh. Ungureanu, op. cit., p. 13. 2 Ibidem. 3 Cultul ortodox din județul Botoșani, 1906, p. 108. Așa trebuie să fi fost, căci Ipoteștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
codru: El s-apropie de lac și, trecându-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele înconjurară bâzâind pe noul și tânărul împărat al raiului.308 În această ipostază, Ieronim/Eminescu aduce aminte de copilul din poeziile tinereții, când dărâma căpițele cu fân ori se bătea cu broaștele, mărșăluind eroic prin insulă; la acea vârstă, insula era un simplu reper pentru întrecerea dintre cei doi frați care-și propuneau să atingă ținta, înotând spre ea. Iubirea ipoteșteană se consumă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un cuvânt, la Arbore se constituise un real pol al interesului față de universul satului bucovinean, înțeles în autentica-i profunzime, dincolo de irizările kitsch-ului artizanal din zonă. Și ceea ce un țăran înțelept și dăruit a clădit într-o viață, au dărâmat într-o clipită moștenitorii: ce le trebuie lor muzeu? Dă lapte? Face pere? Casa stă degeaba; e pustie și se năruie încet și... sigur. C ârcotașii afirmă că apar prea multe cărți și de aceea... n-avem literatură! Hai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
atitudinii naționaliste". Chiar așa de clar? Ori cu Moscova, ori... naționalist? A doua observație s-ar referi la preluarea clișeului "dărâmării satelor cu buldozerul", care a făcut atâtea valuri în presa internațională. Nu știu să fi existat un singur sat dărâmat cu buldozerul. Arătați-mi-l! Nedreapta lege ceaușistă prevedea, într-adevăr, desființarea unor cătune considerate fără perspective, dar în timp, prin interzicerea construcțiilor noi, a extinderii electrificării și a reparațiilor capitale la obiectivele existente. Povestea cu buldozerele brașoave! În cartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
răpit omului independența materială, pentru a nu o avea și pe aceea spirituală"; "Comunismul a desăvârșit ceea ce străinii nu reușiseră: au făcut din România țară de robi." Urmează o proiecție care, astăzi, nu-i tocmai acceptată: "Nu disidenții comuniști vor dărâma comunismul în România, ci reîntoarcerea în cultură a unor mari filosofi și gânditori ca Eminescu, L. Blaga, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga, C. Noica sau Mircea Eliade". Contrapunctic, un diagnostic exact asupra valorii "filosofiei marxiste" românești: "Cărțile marxiste de la noi sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
în mod agresiv și zgomotos că nu am avut dreptul să facem gaură în perete pentru scoaterea burlanului sobei (...) Numitul, încă și mai furios, a început să amenințe: Avem să vă tratăm de aici înainte drept dușmani! Am să vă dărâm burlanul!" apoi a ieșit și peste câteva clipe am auzit că dărâmă burlanul. Ieșind afară, am constatat dărâmarea burlanului. Trăiască R.P.R.! Contabil, Șt. Șiclody". Și procesele verbale de casare au farmecul lor. În 1959, într-o "răbufnire de orgoliu" (cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
gaură în perete pentru scoaterea burlanului sobei (...) Numitul, încă și mai furios, a început să amenințe: Avem să vă tratăm de aici înainte drept dușmani! Am să vă dărâm burlanul!" apoi a ieșit și peste câteva clipe am auzit că dărâmă burlanul. Ieșind afară, am constatat dărâmarea burlanului. Trăiască R.P.R.! Contabil, Șt. Șiclody". Și procesele verbale de casare au farmecul lor. În 1959, într-o "răbufnire de orgoliu" (cum ar spune comentatorii sportivi), Filiala își ia inima în dinți și hotărăște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și șuruburi, pe un scaun din atelierul ca să nu zic laboratorul plin de monitoare pâlpâitoare, calculatoare autopsiate, prize, surse, căști, șurubelnițe, piese disparate, vrafuri de hârțoage și numai maestrul tranzistoarelor știe să circule prin încăpere fără să agațe și să dărâme. Cald. Îl rog să dea drumul la aer condiționat. "Desigur, da' unde-i telecomanda?" Începe căutarea. Pe mese, sub mese, printre dosare, în spatele dulapurilor nu-i. "A, uite mobilul colegului. Uneori, când pleacă, din grabă ia acasă telecomanda în loc de telefon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]