2,392 matches
-
început piesa, le-a displăcut din primul moment. "Sfinte Sisoe, la ce naiba ne uităm noi aici?" Eram acolo, ostilitatea față de piesă era evidentă. Se vedea cu ochiul liber. Partea extraordinară a fost că actorii au simțit și ei și au detestat publicul acela chiar mai mult decât publicul pe ei. Au jucat din răsputeri. La sfârșitul serii, publicul a fost înfrânt. Toți bărbații aceia în frac, și femeile, erau oripilați. A fost o seară extraordinară. Un exemplu de luptă între piesă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sfărâmă poemul clasic. Călcăm pe cioburi de sentimente, de idei (suflet, viață, morală, politică, viitorul omului pe pământ...). El scapără scânteia poetică dintr-o scurtă istorie abia bănuită, pe care poemul o ascunde în loc s-o povestească. Nu face confesiuni detestă versurile confesive, nu-și dezvăluie niciodată viața intimă iar locul intensității confesive e luat de vorba de duh. Se joacă cu ideea, construiește o fabulă, povestește ceva pe jumătate absurd, dar pe jumătate extrem de adevărat și foarte trist. Brownjohn e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o parte emfaza, versul impresionează. Cuvintele au mai mare îndrăzneală. Poetul începe să folosească vorbele indecente fiindcă sunt autentice. Îl simțim roșind ori de câte ori îndrăznește. Autocompătimirea e uitată. Era mult prea directă pentru a impresiona. Larkin e acum mai aspru: Îmi detest odaia, Boarfele alese cu grijă, Cărțile bune, patul comod, Viața mea în perfectă ordine. Triple Time e un poem tăios. Prezentul e visatul viitor al copilăriei și e pe cale să devină un trecut ratat. Exagerând duritatea și nepăsarea, uneori Larkin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care merg și merg, și la capătul căruia mă simt mai în siguranță. Dar dislocarea rămâne. Au simțit și alții acest lucru când m-au citit, așa că trebuie să existe o explicație mai clară. Student: Știu că autorii de azi detestă să fie etichetați ori grupați într-un curent. Ce credeți, totuși, depre postmodernism? PA: Am mai spus, habar n-am ce-i cu el. Nu folosesc cuvântul, nu-mi este necesar. Presupun că, eu scriind în prezent, termenul se aplică
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și jumătate joc" LIDIA VIANU: Care e activitatea dvs. preferată (incluzând aici și scrisul)? JOHN FOWLES: Cred că, fără îndoială, studiul, observarea naturii; ceea ce se cheamă istoria naturală. LV. Cum reacționați când criticii vă cer interviuri? Acceptați cu plăcere / tolerați / detestați încercările lor de a vă face să explicați ceea ce ar trebui de fapt apreciat și lăsat în pace (opera)? JF. Sunt recunoscător pentru interesul lor. Nu am nimic împotriva universitarilor curioși (printre care vă numărați). LV. Ce ați mai scris
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
absolută asupra altor inteligențe. Caut o putere mai restrânsă, aceea de a le amuza. Dacă mi-ar sta în putere, nu aș sili pe nimeni să mă citească, elevi ori studenți. Prea multe minți tinere strălucite ar ajunge să mă deteste. Thaw era un adolescent nefericit, pradă unei fantazări fasciste. LV. Primul tău roman, Lanark (1981), preschimbă coșmarul într-o copleșitoare bucurie de a trăi, distopia într-o lume cât se poate de atrăgătoare. Aveai intenția să șochezi sau să încânți
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
interzicea să ne viziteze pe noi, șmecherii din Sodoma (așa vedeau părinții lor New York-ul). În ziua de azi, Sodoma nu e tocmai departe, cu toate că NYC nu seamănă deloc cu America lui Bush. Oamenii mereu uită: e o țară mare! Detest naționalismul dar simt "patriotism" pentru NYC, fiindcă mă identific total cu orașul. În străfundul inimii mele, e buricul lumii. LV. Cum arăta casa ta? ES. Numărul 29 de pe Middagh Street care e și acum casa părinților mei e o casă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
propria viață. Și tu o faci mai mult sau mai puțin și mă întreb cum îi privești pe autorii care preferă măștile, imaginația, identitatea asumată, orice în afară de autorevelare? FS. Da, ai dreptate să mă vezi așa. Urăsc Turnul de Fildeș. Detest poezia care e un joc în și pentru sine. Poemele construite pe figuri de stil (chimia ca metaforă! feminismul la țară!), cu ori fără narațiune. Îmi vine să zic: Ei și? Metafora chimiei sau venitului la țară trebuie să ducă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a regelui. Norocoasa contesă participa la audiențe, la spectacole, la dineuri, intermedia numiri ori destituiri de demnitari, îl însoțea pe suveran la vânătoare, se amesteca în schimbarea și numirea miniștrilor și altor demnitari. Unii o agreau, o răsfățau, alții o detestau pentru originea modestă și pentru viața libertină, pentru luxul ostentativ, pentru influența mare pe care o avea asupra suveranului. Frecvente comentarii denigratoare veneau, de exemplu, din partea lui Voltaire. Surorile regelui se solidarizau în a o denigra pe doamna du Barry
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
întemeierea unei case de asistență socială cu fonduri "voluntare" de la cei înstăriți. În timp ce poporul o adula, în special mulțimea săracă, descamidos (cei fără cămăși) o supranumea Femeia-zeiță și i se păstra fotografia în case, la loc de cinste, alții o detestau și o subminau. Opozanții și detractorii regimului Perón au acuzat-o pe soția președintelui de folosire frauduloasă a fondurilor statului în interes personal și pentru propaganda în favoarea președintelui. La treizeci și trei de ani, în 1952, prima doamnă a Argentinei s-a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
frumusețe în Grecia antică ce a reprezentat-o pe Aphrodita în statuile lui Praxiteles). De notorietate fiind și un etalon al modei timpului, mulți nobili și-au disputat-o în dueluri. Unii o adorau, alții tânjeau după ea, alții o detestau. Marion a fost și muza creării unor poezii și cărți, printre care Cunună de iubire pentru Marion. Apăsată de tinerețea-i furtunoasă marcată de multe păcate, afectată de șiruri de suferințe, Marion vrea să se retragă la o mânăstire, să
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
clipe a fost fericită, simțindu-se în postura curtezanei, doar avea modele în lecturile ei, dar este nevoită să se întoarcă la realitatea umană a partenerilor ei care o răneau mereu. Cu cât îl iubea mai mult, cu atât îl detesta pe Charles, soțul ei. Bucuria i-a fost umbrită de reținerile lui Rodolphe care se străduia să salveze aparențele sociale și să-și apere reputația. În plus, începuse să se cam plictisească de excesele ei sentimentale. Din nou dezamăgită, Emma
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
poate renunța pentru sex la: mâncare, manichiură, cumpărături, mașină, farduri, duș, vacanțe. Dezinhibata autoare elaborează tot felul de topuri, cu sau fără conotații sexuale, într-un limbaj libertin, de bărbați și femei, persoane care-i plac și pe care le detestă, ironizează cântecele vulgare difuzate la TV, își amintește cu drag de experiețele erotice plăcute și cu oroare de cele care au traumatizat-o și au oripilat-o. Bibliografie selectivă Abbott Elisabeth, O istorie a amantelor, traducere de Ștefana Totorcea, Editura
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
pe care Molière îl prezintă ca pe un om rezonabil, un monstru de egoism și de ipocrizie, o ființă pe care prea multă curtoazie a pervertit-o iremediabil. Cine este prin urmare Mizantropul lui Molière? Un om de bine ce detestă moravurile secolului său și răutatea contemporanilor lui; care, tocmai fiindcă-și iubește semenii, urăște în ei relele pe care și le fac reciproc și viciile care rezultă din aceste rele. Dacă ar fi mai puțin impresionat de erorile umanității, mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
constituie esența ei. Ea seamănă mult cu comediile tradiționale ale histrionilor, chiar dacă mi se pare lipsită de toate impertinențele grosolane pe care le-am condamnat în Teatrul comic și pe care Lumea este de acord de acum înainte să le deteste." Când o compune, la Pisa, sub formă de canevas, se încrede în improvizația trupei, în care se produce celebrul Truffaldini, Antonio Sachi, căruia îi admiră talentul. "Când am compus prezenta Comedie, în anul 1745, la Pisa, în mijlocul ocupațiilor mele de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care nu există "niciun cuvânt despre viață, nici cea mai mică grijă pentru adevărurile omenești. O flașnetă unde se învârt niște păpuși", scrie Zola în Convorbirile dramatice (Les Causeries dramatiques). Cât despre operă, este un spectacol pe care-l detestă și a cărei lipsă de realism o biciuiește în nenumărate rânduri. Cu mult înaintea lui Brecht, îi reproșează că scufundă publicul într-o stare de totală pasivitate. "Este atât de comod, scrie el în Naturalismul în teatru, să fii cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numai două pânze de fundal "de acompaniament", una reprezentând o pădure, iar cealaltă un castel cu o arhitectură neprecizată, căci, spune el, "serios, pentru dramele de suflet, rolul suporturilor se poate reduce la aproape nimic." Cât despre Mallarmé (1842-1898), care detestă orice decor și ar vrea să-l suprime, el merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pot reveni, nu simt nevoia să schimb nimic din cele asupra cărora aș putea reveni. Sau, dimpotrivă, sufăr pentru ceea ce nu mai pot schimba, mă grăbesc să modific determinațiile asupra cărora pot reveni. Pot să-mi accept sau să-mi detest chipul și înzestrarea mentală, pot să-mi doresc alți părinți, să tânjesc după alt tărâm, să-mi repudiez neamul, să regret că m-am născut în acest secol, să visez că sunt alb, în vreme ce sunt negru, să-mi resimt numele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
-mi doresc alți părinți, să tânjesc după alt tărâm, să-mi repudiez neamul, să regret că m-am născut în acest secol, să visez că sunt alb, în vreme ce sunt negru, să-mi resimt numele ca pe un blestem, să-mi detest apartenența la masculinitate sau la feminitate. Pot deci să nu mă împac cu hotarul pe care îl am și să-mi doresc un altul, după cum pot să contest prestigiul oricărui hotar: să repudiez sexualitatea în principiu și să resimt tentația
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ar fi putut altfel Brătienii să formeze un stat? Junimiștii nu recunoșteau că acele "forme fără conținut" (adică instituțiile occidentale) erau absolut necesare inițierii integrării naționale, sociale și culturale în concernul națiunilor europene. Iorga îi ura pe liberali și le detesta politica. Cu toate acestea, intelectualitatea liberală se considera suficient de pregătită, mai progresistă decît îi considerau chiar și pe socialiști! Această intelectualitate se vede în măsură să remodeleze societatea românească, modernizînd-o după modelul francez 24. Inevitabilul rezultat a fost o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
îmbrăcau altfel și aveau o ură neîmpăcată pentru gentili. Erau străini și cuceritori, neavînd nici un sentiment față de România și nu făceau nici un sacrificiu față de ea. Iorga nu considera toate acestea drept o persecuție religioasă sau rasială, pe care, personal, le detesta. Pentru el erau în joc existența națională și caracterul românesc al României 20. Iorga (chiar și Cuza) și mulți alți români îi simpatizau pe evreii sefarzi din România. Iorga și-a manifestat întotdeauna preferința față de ei, considerîndu-i latini și afirmînd
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
rasă" și "idee". Prin "sol", Iorga înțelegea pămîntul în care își are rădăcinile un grup de oameni care devin o națiune și care a fost modelat printr-un proces organic. "Rasa" era un neam în sensul cuvîntului spaniol raza. Iorga detesta rasismul sub orice formă și îl respingea categoric. Naționalismul lui Iorga era un naționalism cultural, ca și cel al lui Ernest Renan, care susținea că națiunea este sufletul unui popor care a cunoscut o glorie comună în trecut și simte
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cel puțin în privința realităților românești). Părerea lui ca și a lui Eminescu era că democrația este o piedică în calea naționalismului cultural românesc și deci a "Legii supreme". Ca și Nicolae Bălcescu, Iorga voia eliberarea națiunii de sub dominația străină. El detesta abstractul, dar avea propria lui mistică națională. Nu există nici un naționalism fără mistică. Iorga scria odată că era ca un suflu care se înalță din solul natal românesc, conținînd toate elementele culturii naționale a poporului român. Aceste elemente nu reprezintă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în lume nimic altceva decît viciu și putreziciune constituia un mod de tratare simplist și nerealist. Guyau afirma că opera unui geniu este armonioasă și unitară în descrierea lumilor obiective și subiective. El prețuia simplitatea în literatură. Iorga ajunsese să deteste cultul frumosului. El afirma că scriitorul trebuie să-și pună la contribuție imaginația, permițîndu-i cititorului să se identifice cu personajele sale, chiar și istoricul trebuie să scrie astfel, a scrie istoria evocator constituia un element important pentru el. Hennequin reprezenta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ideile lui Corradini: Să trăiești sub semnul primejdiei. Dacă o sută de italieni ar fi gata să moară pentru Italia, acest lucru i-ar da o nouă viață Italiei". Plus permanenta ridiculizare și disprețul lui față de sfințenia vieții omenești! Iorga detesta ideile lui Corradini. Iată ce scria el exact cu o săptămînă înainte de declanșarea celui de al Doilea Război Mondial: "Este oare războiul un semn de vitalitate?" "Dimpotrivă, este un semn de depravare, de disperare și de lipsă de respect față de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]