2,407 matches
-
Cât despre teoreticienii dramei naturaliste, aceștia își vor găsi în ele o sursă directă de inspirație. 3. Lessing, un emul al lui Diderot Lessing (1729-1781) este fondatorul teatrului german, atât prin piesele pe care le-a produs, cât și prin Dramaturgia de la Hamburg, ce constituie prima poetică a genului în Germania. Scrisă zi de zi, din 1767 până în 1768, pentru a face prezentarea reprezentațiilor date la Teatrul Național de la Hamburg 44 al cărui critic oficial este Lessing, textul nu are nimic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Despre teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică, numeroși autori străini, dintre care pe Calderón, Lope de Vega, Shakespeare, Goldoni, nu menționează niciun autor dramatic german. Va trebui să se aștepte 1873 pentru ca să apară în Franța prima traducere integrală din Dramaturgia de la Hamburg. Această îndelungată asociere cu Diderot, cu ocazia imensului efort de traducere care îi ocupă ultimii douăzeci de ani ai vieții, explică neîndoielnic puțina originalitate a gândirii lui Lessing în raport cu Diderot, de la care ia cu fidelitate principalele idei, anticlasicismul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care a introdus pe scena europeană numeroase procedee favorizând reluarea în salturi a intrigii, a exercitat, după părerea lui, o influență dezastruoasă. El reia, asupra acestui punct, unele din argumentele lui Diderot împotriva Clasicismului francez, mergând chiar până la traducerea, în Dramaturgie, a unui întreg pasaj din Bijuteriile indiscrete. El opune complexității prea mari a pieselor franceze simplitatea tragediilor grecești, pe cele ale lui Sofocle mai ales. El remarcă, trecând în mod supărător, cu acest prilej, de la conceptul de simplitate a acțiunii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Bazat fiind pe această remarcă, Lessing subliniază absurditatea regulii unității de timp și de loc din momentul în care corul a fost înlăturat de pe scenă. Francezii au păstrat-o, deși ea și-a pierdut orice rațiune de a fi în dramaturgia lor. Cum intrigile lor sunt mult mai complexe decât cele ale grecilor, au fost puși în situația de a se servi de un număr de artificii pentru a da impresia că respectă unitatea de timp și de loc, vorbind de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-și poate citi portretul nici în unul, nici în celălalt. Asta nu înseamnă că Lessing ar fi partizanul tragi-comediei pe care o critică, după exemplul lui Diderot, căci ea reunește în mod artificial două genuri prea diferite. El citează, în Dramaturgia de la Hamburg, sfaturile oferite de Lope de Vega în Noua artă de a face comedii pentru a-l contesta. Amestecând comicul și tragicul, și pe Terențiu cu Seneca, veți obține o parte a piesei serioasă, iar cealaltă bufă. Însă această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în 1738. Lessing, în Dramaturgie, îl citează îndelung pe compozitor. "Orice simfonie compusă pentru o piesă de teatru, spune el, trebuie să se potrivească cu subiectul și caracterul piesei. Astfel, tragediile vor un alt gen de simfonii decât comediile. În muzică trebuie să existe aceeași
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de literatură dramatică pe care el l-a ținut la Viena în 1808 și care a fost publicat în Germania în 1811. El condamnă aici, cu o virulență uneori nuanțată de rea credință, Clasicismul francez și, cu multe elogii față de dramaturgiile elisabetane și față de spaniolii Secolului de Aur, proslăvește un teatru în care acțiunea primează asupra povestirii. Dornică să le împărtășească francezilor dragostea ei pentru literatura germană, ea difuzează ideile lui Schlegel în Despre Germania (De l'Allemagne). Lucrarea, publicată la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru publicul occidental. În 1931, venirea la Paris a unei trupe din Bali, care suscită imediat un articol înflăcărat de-al lui Artaud, intitulat "Pe scena balineză" ("Sur le théâtre balinais"), provoacă la rându-i entuziasmul. Influența teatrelor orientale asupra dramaturgiei europene în secolul al XX-lea este imensă. Ele oferă un spectacol complet în care cântul, muzica și dansul ocupă un loc la fel de important ca declamația. Occidentul descoperă, datorită lor, stilizarea. Astfel, Michaux, încântat de teatrul chinez, scrie, în Un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nevoie de ele. El poate reprezenta mult mai multe obiecte și exterioare decât noi (....) Dacă are nevoie de un spațiu mare, el privește pur și simplu în zare, și cine ar privi în zare dacă nu ar exista un orizont?" Dramaturgiile orientale nu încearcă să creeze o iluzie realistă. Prezența recitatorului, care deschide drama, amintește constant de caracterul fictiv al evenimentelor reprezentate. Jocul stilizat al actorilor subliniază convențiile. Simbolistica gesturilor, a machiajului, a costumului este codificată într-un limbaj mut pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nou, deși fusese scrisă înainte de nașterea Suprarealismului propriu-zis. De altfel, în Prefața sa apare pentru prima dată termenul de Suprarealism. Apollinaire reprezintă acolo în mod ludic un fenomen de transexualitate, metamorfoza lui Thérèse în bărbat. Apollinaire definește, în Prolog, o dramaturgie nouă, caracterizată prin abandonarea unității de acțiune, singura unitate păstrată în teatru până atunci, atât de romantici, cât și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după imaginea vieții care nu se desfășoară niciodată după o ordine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
găsi aici acțiuni Ce se adaugă dramei principale și o împodobesc Schimbările de ton de la patetic la burlesc Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept scop să ridiculizeze legile noastre cele de toate zilele și să demaște minciuna profundă a logicii matematice sau chiar a dialecticii. În același timp, alogica va servi pentru a arăta miile de sclipiri ale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aici acțiuni Ce se adaugă dramei principale și o împodobesc Schimbările de ton de la patetic la burlesc Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept scop să ridiculizeze legile noastre cele de toate zilele și să demaște minciuna profundă a logicii matematice sau chiar a dialecticii. În același timp, alogica va servi pentru a arăta miile de sclipiri ale unui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a arăta miile de sclipiri ale unui creier uman care gândește un lucru și spune altul și care sare de la o idee la alta fără cea mai mică aparență de legătură logică." Yvan Goll revendică, ca și Apollinaire, această "dramaturgie alogică" din cerința de adevăr, din grija de a da socoteală referitor la inima omenească profund divizată. Atenți la propriile lor vise, Suprarealiștii consideră visul, această "altă scenă" de care vorbește Freud, ca pe o lume foarte apropiată de universul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este un gând lucid, mai lucid decât în stare de veghe, un gând în imagini și în același timp este deja teatru, este totdeauna o dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca și moștenitorii lor, Ionesco, Adamov, Weingarten, Arrabal nu vor să le dea pieselor lor o atmosferă onirică, asemănătoare celei în care se scaldă teatrul simbolist. "Să nu fie îngrămădit pe platou un talmeș-balmeș de vise sub pretextul amăgitor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un instrument de propagandă, el își definește concepția în Teatrul politic (1929). Brecht își recunoaște pe deplin datoria față de el: "Piscator a întreprins tentativa cea mai radicală pentru a-i conferi teatrului un caracter didactic, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică (1933-1941). Am participat la toate experiențele, și nu există vreuna care să fi vizat dezvoltarea funcției didactice a scenei. Era vorba în mod expres de a domina pe platou marile ansambluri tematice ale epocii noastre: luptele pentru petrol, războiul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Era vorba în mod expres de a domina pe platou marile ansambluri tematice ale epocii noastre: luptele pentru petrol, războiul, revoluția, dreptatea, chestiunea rasială etc. Ceea ce a dus la necesitatea transformării complete a scenei." O altă influență este hotărâtoare asupra dramaturgiei brechtiene. În 1935, Brecht asistă, la Moscova, la un spectacol dat de trupa actorului chinez Fang-Lang. Foarte admirativ în fața utilizării scenice a simbolurilor, în această dramaturgie nouă pentru el, notează imediat: "teatrul chinez este plin de simboluri". Este un procedeu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a dus la necesitatea transformării complete a scenei." O altă influență este hotărâtoare asupra dramaturgiei brechtiene. În 1935, Brecht asistă, la Moscova, la un spectacol dat de trupa actorului chinez Fang-Lang. Foarte admirativ în fața utilizării scenice a simbolurilor, în această dramaturgie nouă pentru el, notează imediat: "teatrul chinez este plin de simboluri". Este un procedeu pe care îl va cultiva și el în mod sistematic pentru a atinge așa-numita Verfremdung, sau Efectul V, această "distanțare" ce reprezintă cheia de boltă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tinde să creeze la spectator catharsis-ul și îl determină să se identifice cu eroul într-atât încât să uite complet de sine. "Ceea ce ni se pare a fi de cel mai mare interes social, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, este scopul pe care Aristotel îl atribuie tragediei: catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în acțiune pe care le imită comedianții. Numim aristotelică orice dramaturgie care provoacă această identificare, fără a ne interesa să știm dacă ea obține acest lucru făcând sau nu apel la regulile enunțate de Aristotel. De-a lungul secolelor, acest act psihologic foarte special, identificarea, s-a realizat în maniere foarte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin care Hitler, în perversitatea lui, hipnotizează mulțimile. Politica teatralizându-se atunci într-un mod neliniștitor, Brecht dorește deteatralizarea teatrului, pentru a menține în mod constant simțul critic al spectatorului în stare de alertă. "Fascismul, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, cu maniera lui grotescă de a insista asupra factorului emoțional, și poate tot pe atât un oarecare declin al elementului rațional al doctrinei marxiste m-au incitat și pe mine să pun accentul mai mult pe aspectul rațional." Pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
El joacă rolul unui "cor optic", căci "poate confirma ceea ce este prezentat de acțiune, sau respinge, să aducă în memorie sau să profetizeze. El este capabil să reia rolul jucat odinioară de aparițiile unor spirite", scrie Brecht în Despre o dramaturgie nearistotelică. Ca și Meyerhold, Brecht atribuie un nou rol spectatorului. El nu mai trebuie să fie un consumator ce asistă pasiv, cu o atitudine pe care Brecht o califică de "culinară", ci un observator care descifrează un mesaj politic. Fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru au teoretizat, fiecare în felul său, pentru a afla esența teatrului, analizând când regulile de compoziție ale piesei, când afectele pe care spectacolul le trezește, când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiecărei replici). Ele informează asupra spațiului în care se desfășoară acțiunea, asupra jocului și asupra emițătorului mesajului. Ditiramb. Poreclă dată lui Dionysos, apoi, prin extensie, cântec religios în onoarea sa care ar fi, după părerea lui Aristotel, la originea tragediei. Dramaturgie. Ansamblu de reguli care supraveghează modalitatea de compunere a unei piese de teatru. Dramă burgheză. Gen dramatic, numit și "gen serios" sau "tragedie domestică și burgheză", care se naște în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu autori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Voltaire, Disertație despre tragedia veche și modernă Diderot, Convorbiri despre Fiul nelegitim Rousseau, Scrisoare către d'Alembert despre spectacole Diderot, Discurs asupra poeziei dramatice Diderot, Elogiul lui Terențiu Voltaire, Comentariu asupra lui Corneille Beaumarchais, Eseu asupra genului dramatic serios Lessing, Dramaturgia de la Hamburg (în germană) Diderot, Paradoxul despre actor (publicat în 1830) Mercier, Despre Teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică Mercier, Despre literatură și despre literatori, urmat de o nouă examinare a tragediei franceze Traducerea franceză a Dramaturgiei de la Hamburg
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
serios Lessing, Dramaturgia de la Hamburg (în germană) Diderot, Paradoxul despre actor (publicat în 1830) Mercier, Despre Teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică Mercier, Despre literatură și despre literatori, urmat de o nouă examinare a tragediei franceze Traducerea franceză a Dramaturgiei de la Hamburg Marmontel, Elemente de literatură Schiller, Despre arta tragică Schiller, Despre patetic Schiller, Despre sublim Schiller, Despre utilizarea corului în tragedie Schlegel, Curs de literatură dramatică (trad. în 1813) Constant, Reflecții despre tragedia Wallenstein și asupra teatrului german Kleist
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]