37,362 matches
-
lui, îi împiedicau drumul spre miazăzi. Într-o zi, Yugong i-a adunat pe toți ai lui și le-a spus: M-am gândit că dacă ne-om uni puterile, am putea dărâma aceste piedici și ne-om tăia cale dreaptă spre miazăzi. Ei, ce ziceți? Vă învoiți, ori ba? Încuviințară cu toții și, fără a mai pierde vremea, s-au și apucat de treabă. Yugong, împreună cu trei dintre fiii lui și cu nepoții, începură să sape muntele, să umple coșuri întregi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
în spinare și i-au înfipt, unul la răsăritul ținutului Shuo, altul în partea de miazăzi a ținutului Yong. Și așa, Yugong a scăpat de supărare și a trăit în tihnă alături de urmașii lui, în mândra lui casă de pe drumul drept, nestânjenit de munți, care acum se zăreau hăt departe. Povestea taoistului de pe Muntele Laoshan A fost odată ca niciodată. În Muntele Laoshan trăia un taoist care își însușise multe trucuri magice pe care nu le știa nimeni. În orașul reședință
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
va apleca urechea la părerile venite din mai multe părți, judecându-le pe toate, fără părtinire, atunci, supușii n-ar mai îndrăzni să spună minciuni, iar Măria-Ta va reuși să cunoască adevărata stare a lucrurilor și să ia hotărâri drepte." Mai târziu, la moartea prim-ministrului Wei Zheng, împăratul Taizong a fost cât se poate de mâhnit și a mărturisit: Dacă folosești o bucată de aramă drept oglindă, poți vedea dacă straiele tale sunt așa cum se cuvin să fie. Dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
modele. Șorț de corp Șorțul de corp este un element de îmbrăcăminte tradițional care se ia direct pe piele, cu rol de a proteja zona pieptului și a stomacului. Această piesă vestimentară are un guler semicircular și poale de regulă drepte sau circulare. Pe șorț sunt aplicate adeseori motive imprimate sau brodate, care sunt urări de sănătate, fericire, îmbogățire, prosperitate și de a avea cât mai mulți copii. Cel mai răspândit șorț este cel cu motive brodate, care sunt cel mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și balustradele sunt împodobite cu sculpturi minuțioase. Trăgător de dulgherie Trăgătorul de dulgherie este un obiect a cărui prezență este ceva obișnuit într-o tâmplărie tradițională chinezească și era folosit așa cum îi spune numele, la trasarea cu tuș a liniilor drepte. În partea din spate a acestui dispozitiv este montată o roată antrenată manual pentru înfășurat ața, iar în față are o cutie în care se pun fire de bumbac, bureți și tuș lichid. Ața trece prin cutia de tuș și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Texas rangers ca să ne americănim... Autoritățile române desfășoară o pantomimă a alarmei chimice, bacteriologice, atomice, cu scoci și măști de gaze, menită să genereze o intensă impresie de aflare în treabă. Care va să zică noi, aliații Americii, luptăm, nu glumă, pentru cauza dreaptă a belirii lui Saddam. La nevoie, vom face față atacurilor aeriene ale irakienilor la Constanța și București, vom înfrunta atentatele cu bombe ale acelorași sub înțeleapta conducere a administrației locale... După părerea mea, dacă România ar face obiectul unui atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
masă în România, dar până și Al-Qaida ar fi silită apoi să constate că s-a ostenit degeaba. Frumusețea cruciitc "Frumuse]ea crucii" La Săpânța, nu numai timpul face gloria kitschului. De regulă, timpul e considerat un judecător nemilos și drept în artă. Se spune că impostura ține cât contemporaneitatea „artistului” în chestie, apoi o înlătură valoarea. Jalnică diversiune. Impostura poate străbate veacurile, în vreme ce valoarea poate muri necunoscută într-un colț. Mai mult, timpul poate naște artă din nimic. În crucile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
a prelucrării imaginii nu intensifică imaginația, dimpotrivă; nivelul science-fiction al comunicațiilor electronice nu favorizează comunicarea umană autentică, dimpotrivă; mi se întâmplă să văd, cu imaginația mea primitivă, dospită din cuvinte, două telefoane mobile, unul la urechea stângă, altul la urechea dreaptă, dialogând prin intermediul unui creier de om... Heroina Ceaușescutc "Heroina Ceau[escu" Ani de-a rândul, sub presiunea lui Ceaușescu, am fugit, am evadat care încotro. În lipsa heroinei, refugii în fața vocii lui hârâite de la televizor au fost cartea, alcoolul, teatrul, casetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
rânjind tridimensional, cu botul plin de sânge, în culori de mare rezoluție și contrast, de pe ecranul aceluiași calculator? Filmele americane ne-au învățat decenii de-a rândul că soldatul sau polițistul sau pompierul, omul în uniformă USA, este viteaz și drept, dur cu dușmanul, dar amic al văduvei și orfanului, al celor lipsiți de apărare - aproape ca dispărutul soldat sovietic. N-am crezut niciodată în genul acesta de propagandă. Nicăieri în lume, Armata nu e Armata Salvării, viața militară e brutală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ar fi fost decât un colț din aleea Parva, iar lui i-ar fi fost perfect egal dacă își târșâia piciorul prin praf sau mergea cu troleul nouășpe ani mai târziu - cum, fără să-și ridice privirea de pe vârful adidasului drept, îmi repetă profeția aia înfricoșătoare: „Eu ți-am zis, ți-am zis mereu, și tu nimic. Acuma o să vezi, lasă“. Am rămas agățați de bară, eu și Coșuță, și a fost de ajuns să mă uit la privirile celorlalți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
adidasului, de parcă n-ar mai avea nimic de făcut în viață decât să stea acolo și să mă aștepte ca să stăm de vorbă. L-am caftit, i-am dat borșu. Coșuță stă cu ochii în pământ, își privește vârful adidasului drept. „Eu ți-am zis, ți-am zis mereu și tu nimic. Acuma o să vezi, lasă.“ N-ai o bâtă? O laie, bâtă, n-am. Coșuță n-avea bâtă și începea să mi se facă frică. Nu de Cristos, lui îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ațintite asupra mea prin întuneric, de pe perete, din afișul în care stăteau aliniați frumos pe trei rânduri, pe gazonul proaspăt tuns din Groapă, într-o zi însorită, cu nea Angelo Niculescu în mijloc, cu Lucescu pe vine, sprijinit cu palma dreaptă de pământ ca să fie limpede cine poartă pe braț banderola de căpitan, cu Dinu privind în zare, către Spitalul de urgență sau către războaiele marcomanice, cu Dudu Georgescu undeva în margine, înalt, blond, cu chica ca o perucă. Am tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-miu referindu-se la altă istorie (din D13), „un carnagiu dichisit cu teroare și sânge, cu spaimă și agonie“. Și sunt mândru de Mateiul mic, de ce făcea el acolo când își tot închidea ușa, fiindcă era un spirit liber și drept (Micul Spirit, un zeu amero-indian preșcolar), capabil să-l reînvie cu puteri înzecite pe Gioe Limonadă. Sunt fericit să aflu că, în apartamentul 40, soldățeii cu fețe palide nu ucideau copii și bătrâni, nu violau femei, fetițe și capre, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
transformase în bătătură, se învârteau întruna în jurul blocului, tata în frunte și comitetul de bloc la câțiva pași în spatele lui, ei tot dădeau din cap și ziceau dom’ inginer așa și dom’ inginer pe dincolo, iar el descria cu mâna dreaptă linii și cercuri imaginare, romburi și ovaluri, vorbea cu înfrigurare, nota ceva într-un carnețel, râdea, făcea schițe, mic de statură, dominator și foarte bine dispus. Când mama l-a întrebat seara „ce rău ți-au făcut, Aurele, oamenii ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în cancelarie, a ieșit curând cu părul ei șaten și ondulat, cu un taior bej și o fustă plisată verde (ca piatra de la inel), cu pantofi cu toc cui pe mozaicul plin de ecouri și de sunete vii, cu mâna dreaptă ridicată, nu ca să lovească din nou, ci într-o plutire blândă și leneșă. Îmi imaginam c-o să văd și o să aud multe, dar ce-am văzut și am auzit m-a lăsat fără aer. Tata s-a aplecat curtenitor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și băncuță, de unde se întorcea cu o cohortă de tovarășe blestemând. Era sfârșitul războiului, al libertății, al zilei. Se întorceau zeii. Cea mai memorabilă bătălie din istoria frământată a nisiparului (cea care a consemnat o îndelungată perioadă de pace și dreaptă ocârmuire) a avut loc doar printr-un hazard al sorții. Cine și-ar fi închipuit vreodată că bucătăreasa poate avea un copil? Și cum de s-a întâmplat ca în acea zi să-l aducă la grădiniță? Nu vom ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
sa hidrografică, cu petele verzi ale pădurilor și galbenul spălăcit al pășunilor, cu toate cuburile albe și pitice prin care știința îți demonstrează rapid și irevocabil că omul există, ba chiar că și-a construit sate sau orașe, cu liniile drepte sau frânte, rareori curbe, ale potecilor și drumurilor, în fine, chiar cu o toponimie riguroasă a locului (de felul: Valea Argeșului, Valea Ialomiței, Parva, Băiuț și așa mai departe), să nu pomenească vreodată despre crucea săpată în lemn. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că ești plin de sânge. Spaima lor e contagioasă, uiți de licăririle becului și te întorci grăbit în lumea reală. Cineva te curăță pe frunte și în păr cu o batistă umedă, altcineva te bandajează cu un fular peste ochiul drept, apoi acel tu generic, prin care curge povestea, devine eu, persoana a doua singular se diluează și dispare, lăsând locul persoanei întâi. Și nici nu m-a prea durut când asistenta medicală mi-a cusut arcada. Eram în tabără la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
scaun cu țapițerie roșie, era locul unde stătea Norman, sau mai exact unde avea să stea Norman. Atunci, Încă nu-l cunoșteam - pentru mine, avea să rămînă un timp pur și simplu Proprietarul Biroului - Însă harababura de pe biroul lui, țepușa dreaptă de oțel pe care erau Înfipte pînă la vîrf un morman burtos de chitanțe, brațele strălucitoare ale scaunului și, firește, perna roșie Însăși, cu scobitura În formă de fese din mijloc, emanau o aură de seriozitate și demnitate pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
abandonate lîngă bordură, de unde erau apoi făcute bucăți de scormonitorii prin gunoaie, iar clădirile de cărămidă Însele aveau un aer scofîlcit, de bătrînețe, de parcă, asemeni celor În vîrstă, oameni ori șobolani, Își pierduseră dorința de a-și păstra coloana vertebrală dreaptă. Șobolanii se mutau În mașini, În scaunele cărora Își construiau culcușuri confortabile. Din cînd În cînd, mă mai Întîlneam cu cîte unul dintre frații mei. Și ei se schimbaseră mult de cînd porniseră În lume singuri. Ascuțiți la față și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
sau dacă, după ce-l măsura bine din priviri (erau numai bărbați), hotăra că e de Încredere, imediat Își scotea masca și nu mai semăna deloc cu Părintele Tuck : ochii rotunzi i se Îngustau, gurița ediție de buzunar devenea o liniuță dreaptă și severă. Parcă se schimba subit filmul - În fața ta se afla acum agentul secret al rezistenței franceze, ce-ți Înmîna documente falsificate, sau poate gazda unui cuib de hoți din lumea interlopă, ce-ți oferea diamante furate. „O clipă, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
la birou, cu ziarul și cafeaua În față, iar eu În Balon, atent la orice semn de tristețe de pe chipul lui. L-am urmărit cum coboară Încet cana de cafea, atît de lent Încît abia dacă și-a unduit ochiul drept și obrazul, ca pe niște frunze de nufăr, În apa maronie. M-am Întrebat, oare această mișcare stranie În ralenti o fi un alt simptom al suferinței ? Dată fiind aversiunea mea față de oglinzi, nu Înțelegeam prea bine cum e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ușa pe al cărei geam scria DR. LIEBERMAN, STOMATOLOGIE FĂRĂ DURERE. Aceasta s-a Închis În urma noastră cu un vaiet. Înăuntru era și mai Întuneric, și era un miros rece și umed. Încet și cu efort, punînd jos Întîi piciorul drept pe o treaptă, apoi aducîndu-l alături de el și pe stîngul, ca un copil, m-a purtat trei etaje, pe scările scăldate În beznă. Mustața i se ridica și cobora la fiecare respirație, și la fiecare palier ne opream un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
un domn În vîrstă, cu o coamă de păr alb, Încadrîndu-i fața de o rară noblețe. — Bună seara, domnule, Îl Întîmpină slujnica. Intrați, vă rog. Era, evident, unul dintre invitați, căci slujnica Îl conduse Într-o Încăpere situată pe partea dreaptă a coridorului, anunțîndu-l celor dinăuntru: — Doctorul Forester. Apoi se Întoarse să păzească ușa. Fii bună și spune-i doamnei Bellairs numele meu - Hilfe, prietenul reverendului Topling. Poate că ne va primi. — Bine, am s-o Întreb, răspunse, cu Îndoială În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un spațiu În care se putea Întîmpla orice. Încercă să-și elibereze mîinile, dar vecinii i le țineau strîns. În salon domnea o tăcere deplină. Rowe simți cum un strop de sudoare i se prelinge pe obraz de pe pleoapa ochiului drept, gîdilîndu-l, dar nu-l putu șterge. Undeva, Într-o altă Încăpere, un gramofon Începu să cînte. Era o melodie suavă și onomatopeică, de Mendelssohn, sugerînd zgomotul unor valuri ce se sparg Într-o peșteră plină de ecouri. După o scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]