2,466 matches
-
pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi; În dosul stânii Să-mi aud cânii. Aste să le spui, Iar la cap să-mi pui Fluieraș de fag, Mult zice cu drag; Fluieraș de os, Mult zice duios; Fluieraș de soc, Mult zice cu foc! Vântul, când a bate, Prin ele-a răzbate Ș-oile s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrimi de sânge! Iar tu de omor Să nu le spui lor. Să le
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
profund se desprind din această rugăminte dragostea de meserie, atașamentul față de câinii credincioși și față de tovarășele de-o viață, mioarele. Baciul moldovean dorește ca la cap să aibă "Fluieraș de fag,/ Mult zice cu drag/ Fluieraș de os/ Mult zice duios,/ Fluieraș de soc,/ Mult zice cu foc!", aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu turma sa, de a determina împlinirea ritualului bocirii pe care nu-1 poate solicita dușmanilor săi și pe care îl vor împlini oile: "Ș-oile
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
de sânge". Prin cântecul fluierelor, autorul anonim reliefează o gradare ascendentă a, zbuciumului sufletesc al eroului, sensibilitatea și dragostea sa față de frumos, dorința de înveșnicire prin artă. prin cântec. Se observă că prin personificarea fluierelor și prin epitetele "cu drag", "duios", "cu foc" se realizează o creștere a dramatismului pe fondul unei seninătăți a confruntării omului cu moartea, a cărei culme se găsește în metafora "lacrimi de sânge". In a doua parte a sa (tot o parte lirică), testamentul conține rugămintea
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
dorința sa de a fi înmormântat "în strunga de oi/ Să fiu tot cu voi; în dosul stânii./ Să-mi aud cânii". De mioara sa năzdrăvană îl leagă o prietenie omenească și de aceea i se adresează cald, ocrotitor și duios. Sentimentele dintre ei sunt reciproce deoarece oița suferă cumplit la aflarea complotului și, dezvăluindu-i-1, îl sfătuiește pe tânărul ei stăpân să-și ia măsuri de apărare. . Iubitor de frumos și sensibil, el dorește să veșnicească prin cântec și de aceea
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
testamentară, baciul o roagă pe mioară să păstreze secretul morții pentru mama sa, vrând s-o cruțe de o mare durere sufletească. Este în acest gest o dovadă copleșitoare a respectului filial dus până la venerație și manifestat printr-o dragoste duioasă și puternică. Sub aspect compozițional, se observă că portretul său se conturează pe două planuri principale: cel al prezentării directe a însușirilor fizice, așa cum există ele în inima și în mintea mamei sale, și cel ideatic care evidențiază modul de
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
la aspectele dramatice. „Măhălălile” (cei trei „ă” sună fabulos, grozav, evocă adîncimi, „funduri”) aveau firește și aspecte idilice, pitorești, dar acestea nu l-au atras. Bacovia s-a atins numai o dată de unul, în poemul în proză „De Paști”, evocare duioasă a unei fete frumoase, Maria (Lazu), victimă a prostituției, moartă în 1913. „Măhălălile” erau, pentru el, spații de refugiu, nu spații pentru explorări literare. Pornea către ele ori de cîte ori „nu știa unde să se (mai) ducă”, cînd nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lucrările simple (inclusiv sub aspect grafic), dar cu teme esențiale. Broșurile cu fond greu. „Setea de nou”, prezentă în fiecare, stimula (observație valabilă și azi) o activitate care, cînd o privești atent, constați că nu-i decît o „semiplagiere universală”. „Duioasă contradicție!”, exclamă el. Ceea ce spune Bacovia în „Zborul cărților” era resimțit, în acel timp, și de alții. în „Scena” (2, nr. 38, 12 februarie 1918, p. 2) am întîlnit, de pildă, un scurt „Răspuns” (dacă pornea de la o întrebare reală
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să-i prindem pe toți bolșevicii și să-i trimitem acolo unde să li se cînte și lor «Veșnica pomenire!». -Dacă Bacovia a rostit «Veșnica pomenire!» n-a făcut-o pentru că ar fi bulgar și bolșevic. Dînsul fiind o fire duioasă și sentimentală, a fost pătruns de rostirea cîntării «Veșnica lui pomenire!» de la începutul mesei, apoi cam toropit de vinul așa bun, servit de noi toți, a absentat de la cele vorbite cu atît însuflețire de d-l Mareș și a rămas
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Culcă umbra lor albastră” 7). Pe lîngă înălțime, impresionează freamătul lor, asimilat adesea cu o muzică (de altfel, într-un basm, din lemn de plop se face un flaut): „Dar a-nceput un plop/ Să cînte, și toți plopii/ Cîntau duios în vînt,/ Și m-am trezit dodată/ Că plîng și eu și cînt!” (G. Coșbuc) Plopii „se cutremur” (Eminescu), se „zbat („Și-atunci, lîngă mormînt,/ Plopi cu frunza rară/ S-au zbătut ușor în vînt,/ Zile lungi de vară” - Topîrceanu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pentru el, ca poet, iar cînd după vînzarea Ipoteștiului a scris Trecut-au anii, în una din versiunile notată de Perpessicius cu D2 el se referă la aceeași perioadă de început: "Căci nu m-ating cum mă mișcară/ Ale poveștilor duioase eresuri/ Cînd răsăritul meu l-înseninară/ Cu abia-nțelese, pline de-nțelesuri38. Desigur că și aici s-a referit la răsăritul său, tot ca poet. Doar se spune că la Ipotești a răsărit Luceafărul poeziei românești. PRIMELE LICĂRIRI IPOTEȘTENE N MEMORIA
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
prin trei versiuni, poetul și-a luat note de peisagiu seral, în proză, în Geniu pustiu și mai ales în narațiunea intitulată provizoriu Cuconul Vasile Creangă: "Abia sara, cînd satul devine centrul vieții pămîntului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie cîmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite, pe jumalțul cel adînc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carele vin cu boii osteniți, scîrțîind din lanuri, oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
reapari Să-ngreui al meu gînd? Părea că te-am uitat, Că-n veci n-oi auzi Că-mi amintești o zi Din viața mea de sat! Mai poți să-ți amintești Cum noi îmblam disculți Și tu stăteai s-asculți Duioasele-mi povești? Spuneam cum au umblat Frumos fecior de crai În lume noua ani Iubita de-au aflat! Ca și cînd te-ai mira Tu ochii mari făceai, Deși mă pricepeai C-o spun în pilda ta; Ș-apoi cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Astfel amorul ce-a trecut Prin zeci de ani străbate, Umplînd un suflet cunoscut De-o dulce voluptate. Și amintirea-l chiamă iar Ori cîte să se-ntîmple Cu atît noroc, cu atît amar El sufletul mi-l împle."215 Aceasta duioasă și încă puternică amintire, a iubitei moarte, trebuie să producă mirare biografilor lui Eminescu, care nu i-au văzut decît relațiile cu Veronica Micle, cu Mite Kremnitz ori cu Cleopatra Leca-Poienoru, cărora unii din ei au încercat să le coase
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
din București: "Din cerurile albastre Luceferi se desfac Zîmbind iubirii noastre Și undelor pe lac. De glasul păsărelelor Pe gînduri codru-i pus O stelelor, stelelor, Unde v-ați dus? În turme călătoare Trec nourii pe ceriu Ce seamăn pieritoare Duioaselor dureri De strălucirea florilor, E cîmpul tot răpus. O, norilor, norilor, Unde v-ați dus! Șoptiri aeriene Pătrund din mal în mal Și-a stelelor icoane Pre fiecare val. De ochii tăi cei plini de-amor Aminte mi-am adus
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a speculației filosofarde. Dimpotrivă, atenția pare a-i aluneca mai degrabă spre concretețea unui real ce se lasă dezvăluit în cele mai sordide detalii: "(închid ochii deschid gura/ niște scursori sunt zilele/ străzile tremură cu burta la stele/ mațele cântă duios / închid ochii deschid gura/ în locul lacrimilor/ din orbite/ se scurg bucăți de scuipat)" ( Pentru nimic în lume). Este cât se poate de evident că potențialul interpret al unui astfel de text, emblematic pentru maniera de construcție a lui Acosmei, are
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Eminescu, București, 1971), Poezii (Editura Junimea, Iași, 1971), Poemul de purpură și alte poeme (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974). Masca preferată este, deocamdată, aceea anunțată, cu superbia orgolioasă a pozei neoromantice, în Solie ("Eu sunt ambasadorul Melancoliei,/ Și iată,/ Mult prea duioasele mele scrisori/ De acreditare:") și detaliată în Prima scrisoare, "Dată azi, în cetatea Mâhnire", de cel mai cunoscut alter al poetului: "Noi, Padișahul/ Întregii Melancolii,/ Împărat al Singurătății de sus și de mijloc,/ Stăpânitor/ Absolut al regatului Dor/ Și prinț
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sînt analfabetismul, sărăcia, boala și moartea. "Totuși, se continuă în text, se pune problema să abolim de-acum înainte abuzurile unui secol industrial, sursele noului comportament trebuie, inevitabil, căutate în afara civilizației fierului și cărbunelui." Urmează o lungă evocare, pe jumătate duioasă, pe jumătate lirică, a "valorilor de altădată", a "vechii înțelepciuni care se menține departe de autostrăzi", a "limbajului regional", a dictoanelor antice, a "cîntecului plugarilor", a ritualurilor tradiționale, a flăcării focului de lemne și a calităților incomparabile ale ierburilor vindecătoare
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
care problematizează. Căci invarianta operei dramatice (ca și a prozei) lui P. e problematizarea. În prima lui piesă, Mama (publicată în „Steaua”, 1960), este adus acasă din război, prin visele protagonistei, fiul acesteia și astfel se creează o poezie tragic duioasă a unui climat familial de o patriarhalitate iluzorie. Sfera vieții individuale, integrată într-un parametru sau altul al socialului, mai vast sau mai restrâns, livrează materia constitutivă și pieselor următoare: Vara imposibilei iubiri (reprezentată în 1967 la Teatrul Național din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
stuf, mlaștini și ape există puțin pământ nou sigur. ION SIMUȚ SCRIERI: Fuga, București, 1958; Zilele săptămânii, București, 1959; Umbrela de soare, București, 1962; Fata de la miazăzi, București, 1964; Vara oltenilor, București, 1964; Somnul pământului, București, 1965; Dor, București, 1966; Duios Anastasia trecea, București, 1967; F, București, 1969; Prea mic pentru un război atât de mare, București, 1969; Acești îngeri triști, Cluj, 1970; Ploaia albă, București, 1971; Cei doi din dreptul Țebei, Cluj, 1973; Piticul din grădina de vară, București, 1973
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
au tors firul vieții, dacă copilul s-a născut într-un ceas bun, prind a cânta un vers foarte frumos și a-i sorti de bine; iar dacă s-a născut într-un ceas rău, încep a cânta un vers duios și trist și sorțesc numai de rău. Apoi încep a-l da pe rând: minte și noroc, frumusețe sau urâciune, bogăție sau sărăcie, într-un cuvânt, îi hotărăsc viața ce are s-o ducă zi cu zi. Românul are multă credință
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
și imprevizibil pe cer, asemeni unui cârd de mioare. Imaginea dinamică creată prin această metaforă armonizează teluricul și cosmicul sub semnul „marii treceri“, al devenirii universale. O altă figură de stil semnificativă din strofa a doua este epitetul din structura Duioaselor dureri. Evidențiat prin inversiune poetică, acest epitet semnifică suferința „dureros de dulce“ a iubirii, dorul, nostalgia unei amintiri de neuitat. În același timp, epitetul și substantivul determinat creează un oximoron, sugerând faptul că amintirea pierdutei iubiri învăluie trecutele dureri în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a genului liric este transmiterea în mod nemijlocit a unor idei, repre zentări, sentimente. Astfel, prin poezia Din cerurile albastre, poetul comunică idei și repre zentări despre efemeritatea iubirii, despre trecerea timpului și devenirea cosmică și sentimente, precum dorul sau duioasele dureri ale iubirii. O altă trăsătură a acestui gen literar este prezența textuală a eului liric/prezența instanțelor comunicării lirice. De exem plu, în poezia eminesciană, eul liric este desemnat prin mărci ale persoanei I (pronume și verbe la persoana
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nimeni din neam nu l-a mîngîiat cu vorbe și nu l-a cinstit cu băutură și mîncare. Supărat ,,cînd sufletul și mintea se vor veșteji am să-l rog pe sfinția Onxa, ca împreună cu orientalul Gomtaro să-mi cînte duios și tărăgănat, să fiu gata pregătit în camera mea ca OM și să fiu salvat pe tărîmul iubirii lui Zamolxiu”. Această legătură istori- că între neamul nostru și cei din Orient arată că au existat schimburi de informații între cultura
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Biserica Ortodoxă Română este afirmată mai ales de nenumăratele traduceri în românește din oprea sa. Alături de cinstirea cultică a Sfântului Vasile cel Mare prin sărbători, cântări, iconografie, cuvântări etc., melozii anonimi ai neamului nostru și-au adus ofranda simțirii lor duioase preamărind pe marele ierarh ortodox în colindele noastre românești. În Biserica Ortodoxă Română Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai populari sfinți, opera sa constituie și astăzi un izvor bogat de învățăminte folositoare, iar exemplul vieții sale este
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]
-
tânărul cinema românesc în sarcofagul propagandei. „De ce să te mai caut ?”, o întreabă inginerul Șerban pe Ruxi, și ea răspunde : „Pentru că am nevoie de oameni minunați lângă mine” - îi și vezi pe toți inginerii, muncitorii, activiștii de partid puri și duioși, „oameni minunați” interpretați de George Vraca, Jean Bart, Romulus Neacșu, Victor Rebengiuc, Florin Piersic, Dorin Dron, Iurie Darie, Ion Dichiseanu, Ilarion Ciobanu, adunați ciopor în jurul acestei dudui neprincipiale, căutând fiecare să-i intre în grații. Iată de ce, cu foarte puține
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]