95,320 matches
-
pentru a-l oculta sub imperiul adeziunilor de ordinul ideologiei literare. Pornit, așadar, în căutarea "nivelelor 'pulsatile', sub-ideologice, sub-ideatice și sub-formale ale poemului", autorul studiului scoate la iveală numeroase probe care argumentează în favoarea "preeminenței acvaticului asupra teluricului", chiar și în etapa de acumulări ale experienței poetice inițiale, prin punerea în lumină a motivului unduirii, ca modelator al materiei telurice, a ceea ce numește - de exemplu, în legătură cu Cântecele stepei din volumul Eternității de-o clipă (1917), "doctrina virilă încurajând feminismul elementelor" sau a
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
poemelor din Limpezimi). Ultimele cărți ale poetului, cele înscrise de obicei sub emblema clasicismului "mediteranean" se bucură, la rândul lor, de o foarte atentă lectură, într-o suită trei secvențe analitice, De la patria naturală la patria spirituală, O reședință de etapă și Acvificarea formei. Pagini de exigentă și nuanțată "critică a criticii" premerg comentariilor propriu-zise ale textelor și ele tind să lămurească problema "clasicismului" lui Ion Pillat. Opinia criticului nu e una comună, el crezând că: "toată perspectiva interpretativă care punea
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
în ultima fază". Atâta doar că - și observația e importantă - "centrul axiologic al poeziei pillatiene" nu e totuși acesta, ci "rămâne în urmă, la Pe Argeș în sus, în vreme ce monada sa spirituală se regăsește în splendoarea contemplației clasice"; astfel încât această etapă târzie a operei se limitează la o dimensiune "imnică", alimentată livresc și cultural. La nivelul imaginarului acvatic, a cărui urmărire e reluată în acest capitol, se constată chiar "o tentativă de a 'sculpturaliza' însăși substanța fluidității", în consecința unui interes
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
prin care Al. Cistelecan califică aceste poeme finale, ilustrând "mai mult o producție conceptuală", pledând "cauza clasicității", ca și concentratele comentarii la Poeme-le într-un vers, citite ca mostre de "poezie pură" și "breviar" al poeziei pillatiene din toate etapele. Se vede că, până la urmă, amintita perspectivă atât de fertilă în Pe Argeș în sus nu are cum să fie corectată cu adevărat, dată fiind slăbirea forței (estetice) de iradiere a... "centrului iradiant" al poeticii pillatiene. La capătul acestor considerații
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
și ficțiunea, roluri, texte, relații, situații. Dimensiunile imaginarului înghit de multe ori realitatea, astfel încît spectacolele propriu-zise au fost dublate de altele jucate în gări, în vagoane, pe străzi. Orice drum spre un teatru, devine în România o experiență, o etapă inițiatică indiferent de vîrsta pe care o ai. Toată atmosfera pre- sau post- spectacol își face loc, în cele din urmă, în memoria afectivă și face, uneori, sarea și piperul. Anul acesta am pus în aplicare încă ceva, ținîndu-mi o
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
ultimei jumătăți de secol, explică extinderea sintagmei limbă de lemn în referirea la forma de expresie a textelor, a discursului totalitar, ale cărui particularități de organizare au fost puse în evidență de profunda analiză efectuată de autoarea franceză. În această etapă a evoluției sale, sintagma își păstrează caracterul metaforic, utilizarea ei referindu-se, în primul rînd, la rigiditatea de expresie asociată discursului politic. Translarea sintagmei de la nivelul exprimării curente la cel al terminologiei științifice presupune rafinări care, depășind nivelul expresiei, vizează
"LIMBAJ LEMNOS" by Valeria Guțu Romalo () [Corola-journal/Journalistic/16551_a_17876]
-
trupurilor fiind acompaniată, intenționat, de distrugerea limbii. La început nu a fost cuvântul (deși torționarul așteaptă "adevăruri" și informații), ci urletul! Nemaivorbind, ci urlând, supliciatul este silit să renunțe la superioritatea sa asupra animalelor. Uneori, torționarul însuși distinge cele două etape ale vorbirii: în prima etapă, victima încă nesupliciată poate rosti normal cuvintele, în cea de-a doua, ea va urla oricum de durere. Dar țipetele, strigătele și urletele au diferite motivații: victimele le produc (uneori) din pricina tensiunii psihice, înainte de supliciu
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
distrugerea limbii. La început nu a fost cuvântul (deși torționarul așteaptă "adevăruri" și informații), ci urletul! Nemaivorbind, ci urlând, supliciatul este silit să renunțe la superioritatea sa asupra animalelor. Uneori, torționarul însuși distinge cele două etape ale vorbirii: în prima etapă, victima încă nesupliciată poate rosti normal cuvintele, în cea de-a doua, ea va urla oricum de durere. Dar țipetele, strigătele și urletele au diferite motivații: victimele le produc (uneori) din pricina tensiunii psihice, înainte de supliciu, sau ca scut, pentru ca durerea
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
emitea, căci fiecare se tânguia în idiomul său. Care este, însă, memoria sonoră a torționarului? Ce reține el din victima sa? Supliciatorii ajung, uneori, la un asemenea "profesionalism" al producerii durerii, încât sunt capabili să distingă, după urlet, în ce etapă a torturii este victima, chiar dacă nu se află în celula de supliciu, judecând doar după sunetele scoase de cel chinuit. Pentru că urletul, țipătul, geamătul, scâncetul alcătuiesc o fișă psihologică și fizică a schingiuitului, în care torționarul este inițiat. Nuanțarea sonorității
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
ca memoria sau disciplina, atestați în franceză în 1050 și 1080, sau în spaniolă în secolul al XIII-lea, sînt înregistrați în română abia în 1798 și 1818). Pe de altă parte, multe probleme de adaptare sînt comune, indiferent de etapa pătrunderii în limbă. Volumul cuprinde o foarte detaliată analiză comparativă a adaptării morfologice (gen, formă cazuală, grade de comparație, clase de flexiune verbală), fonetice și grafice. Dincolo de indiscutabila unitate și de intenția dominantă de a păstra identitatea termenului de origine
Dicționarul latinismelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11842_a_13167]
-
creșteri, fără de care ar fi doar finit, ceea ce caracterizează lumea materială. Astfel harul, care este această permanentă adăugare de noi bunuri, menține sufletul ațintit spre un „dincolo”. Ajungem la concluzia că epectaza este condiția însăși a sufletului. Nu este o etapă particulară a sufletului. La început putem considera această „tensiune” ca un fapt. Dar vom descoperi că ea constituie reîntoarcerea sufletului la adevărata sa natură. Esența sa este de a-L primi în fiecare moment pe Dumnezeu, de a fi continuu
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
mai pertinent în mijlocul misticii gregoriene. Găsim deci concepția despre viața spirituală ca ascensiune (ἀνάβασις), ca urcuș al unei scări (βαθμός). Sunt imagini clasice pentru a descrie ascensiunea dorinței. La început, e vorba de o deșteptare a dorinței, care corespunde primelor etape ale ascensiunii. Apoi sufletul se transformă în porumbel, el pătrunde în eterul luminos, circulă în înălțimi (μετεωροπορεῖ), își regăsește aripile pierdute. Toate aceste imagini descriu participarea la viața divină, prin harul Duhului Sfânt. Sufletul ar putea crede că e la
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
G. XLIV, col. 941C . 79 J. Daniélou, Platonisme et Théologie Mystique ..., p. 292. 80 In Canticum canticorum, GNO, 245.16. Norme de redactare Sufletul care este introdus în sanctuarul Cântării Cântărilor, are ca scop unirea (ανάκρασις) acestuia cu Dumnezeu. Acestei etape îi corespunde „cea mai puternică dintre plăcerile ce se mișcă în om (adică pasiunea dragostei) pentru descrierea în chip de ghicitură a dogmelor: ca prin aceasta să învățăm că sufletul care privește spre strălucirea negrăită a frumuseții dumnezeiești trebuie să
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
aceeași fire, dar mutând pasiunea spre nepătimire; căci stingându-se toată simțirea omenească, mintea arde numai cu duhul din puterea dragostei, încălzită fiind de focul acela pe care a venit Domnul să-l arunce pe pământ”81. Cântarea Cântărilor descrie etapele ce preced unirea deplină a sufletului cu Dumnezeu, adică starea de logodnă ce anticipează marea nuntă dintre „împărăteasă”82 și Cel Prea Iubit. Ajuns, în urcușul spre înălțime la treapta cea mai de sus între cele dorite, am putea avea
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
continua un perpetuu progres în călătoria sa spre Dumnezeu. Pe măsură ce sufletul crește în bunătate, capacitatea sa pentru bunătate crește și ea. Nu e vorba în opera Sfântului Grigorie doar de stările cele mai înalte ale sufletului. Acestea nu sunt decât etape. Dar Sfântul Grigorie merge mai departe. Dincolo de moarte, e eternitatea, pe care Sfântul Grigorie nu o vede ca pe o contemplație imobilă. Acesta este neinteligibilul, în gândirea sa. Raportul dintre Creator și creatură cere menținerea relației de har și libertate
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
cu gândul că nu se fac. Dintr-o nevoie de a mă antrena, de a nu stagna. Se fac puține filme în România, nu vreau să am senzația că au trecut pe lângă mine. Dar cred că intru într-o nouă etapă, în care nu mai sunt dispus să fac atâtea compromisuri... În teatru am refuzat mai multe roluri. A.O: Cum vezi pregătirea instituționalizată a unui actor? Ce ar trebui să se facă și nu se face? A.V: Nu se
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
Elena Zottoviceanu Săptămâna trecută, Dumitru Avakian a relatat pe larg despre montarea operei Oedip de Enescu la Cagliari în Sardinia, încă o etapă în drumul lung și anevoios al capodoperei spre recunoaștere. Chiar dacă nu am văzut spectacolul de la Teatro lirico, am avut în mână programul de sală. Desigur, este un tip de publicație care nu intră în sfera culturii decât lăturalnic și care
Un veritabil simpozion by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11914_a_13239]
-
că am bun simț și nu vreau să-l supăr tocmai acum când a împlinit trei sferturi de veac de viață, iar domnul Geoană tocmai le-a comunicat reporterilor tv situația psihomentală a sărbătoritului, adică: "Iliescu a ajuns într-o etapă a vieții în care nu mai știe ce vorbește..." O să vadă și domnul Geoană la 75 de ani, dacă va fi tot pesedist... Dar cine s-ar fi gândit că molcomul Geoană se poate transforma în viperă de pe Dealul Cetății
Săptămîna sincerităților televizate sau câteva întrebări haralampyene by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11941_a_13266]
-
teama mea era inutilă. Scrisă cu un soi de repeziciune și migală în același timp, povestea unei familii americane obișnuite te captează în rețeaua ei fascinantă de fire mai mult sau mai puțin vizibile. Relația părinți-copii, surprinsă în diversele ei etape e un mecanism disecat în multiple și subtile straturi. Romanul redă istoria familiei Lambert. Fiecare personaj are raftul lui, cu depresiile, cu angoasele lui, sertare pe care scriitorul le deschide succesiv, cotrobăind răbdător înăuntru, nimic să nu scape neexplorat. Primele
O carte în două lecturi by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/11916_a_13241]
-
revizuirile lovinesciene. Se conturează acolo, mai curînd, o efigie de critic responsabil, în felul în care a fost Maiorescu. Un critic - curator, pus să "îngrijească", în cunoștință de cauză, o moștenire. Lovinescu, "progresistul" de-al cărui nume se leagă "arderea etapelor" era, iată, în tinerețe un iubitor de "statui". Deci, de stabilitate. Aparenta contradicție se rezolvă de la sine, știută fiind "firea" modernității: o perioadă de veșnic tangaj în jurul unui "pivot". N-a fost Lovinescu singurul care să încerce o "obiectivare", dincolo de
Scris-cititul cutumiar by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12004_a_13329]
-
dor de libertate" etc.). Pe neașteptate, un distih: "Câți au format grozavul șir,/ Pohodul na Sibir!" - se salvează din platitudine prin simplă enunțare. Apoi platul marș este reluat. Curios este gestul unui comandant, care încrustează numărul celor căzuți de la ultima etapă pe biciul său, cu gestul unui cioban mioritic: Un comandant, aprig călău, I-adună ca pe-o turmă Și-nseamnă chiar pe biciul său Câți au căzut în urmă. Versurile nu devin mai bune, dar concentrarea atenției asupra convoiului culcat
Pasteluri de iarnă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12001_a_13326]
-
în declarații fiecare să spună câ t vrea el de sincer mai mult ce îi place când ajunge la lună sentimentul din care ochiul privit în trofee împarte prăzile nopții trecute sau ce ar vrea să fie inclus în viitoare etape tu vezi că nimic nu ne mai ajunge vrem totul stins în fantezii practicabile din sunetul lor un dans nou sa apară iubiții de rând să-l poată dansa în palate toți răsfățații iubirii să învețe cum să se poarte
FETIŢEI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382738_a_384067]
-
început bine, are capacitatea intrinsecă de a se autopropulsa, de a se menține, artisticește, “în viață”, și se încheie încă mai convingător decât a debutat. La întoarcerea acasă, chiar la scară, pe Corina o așteaptă un nou hău, o altă etapă a călătoriei dureroase prin această vale a plângerii, o reactualizare a punctului despărțitor. O enigmă: Cine e bărbatul misterios, care o urmărește: E Tudor, totuși? Sau Dan Moraru, ofițerul suplu și agil, cu care conversase îndelung în tren și care
EUGEN DORCESCU, DESPRE INIŢIEREA ÎN SUFERINŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382706_a_384035]
-
a mea. Ca și cum aș fi pus o a doua foaie de ceapă peste prima. Apoi, am publicat o carte care înfățișa experiența mea la nivel mult mai larg, de cînd am plecat din România pînă în momentul scrierii, adică o etapă cu bătaie de circa cincisprezece ani. Ultima carte ajunge la sursele mele spirituale și se întoarce la copilăria mea, analizată cu ochiul meu de astăzi, cînd deslușesc alte compatibilități. Viitoarea carte, este prima dată cînd o spun, va fi o
Constantin Virgil Negoiță și inovațiile literar- matematice by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/16040_a_17365]
-
istorie sau din folclor, nu are importanță - e, desigur, cunoscut. Narațiunea este obligată să îl respecte. Contează însă pașii metaforico-simbolici ai acestei inițieri multiple și multiplu eșuate. Reductibili, în hățișul întîmplărilor - în aparență, secundare - evident, la trei. Într-o primă etapă, Aramis îi arată, simultan, omului ce va fi menit să poarte o mască de fier - o oglindă și un portret al fratelui său geamăn. Iar Philippe îi aruncă portretului o privire ucigașă, încercînd să îl devoreze. Dar astfel, în plan
Geamănul din oglinzi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16041_a_17366]