2,397 matches
-
arbitrar, potrivit intuiției cercetătorului, fie fac apel la criterii obiective de natură extralingvistica 14. Și aici, pentru stabilirea corpusului de investigat s-a recurs la criterii extralingvistice, ținând în principal de tradiția exegetica a celor trei mari religii monoteiste. În cadrul exegezei islamice, așa-zisele „nume divine” ocupă un loc central. Lucrarea substanțială a lui Daniel Gimaret pe această temă15 sintetizează rodul principalelor lucrări de exegeza și prezintă listele de nume divine din tradiția islamică. Aceste nume, desi provin din clase lexico-gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la criterii extralingvistice, ținând în principal de tradiția exegetica a celor trei mari religii monoteiste. În cadrul exegezei islamice, așa-zisele „nume divine” ocupă un loc central. Lucrarea substanțială a lui Daniel Gimaret pe această temă15 sintetizează rodul principalelor lucrări de exegeza și prezintă listele de nume divine din tradiția islamică. Aceste nume, desi provin din clase lexico-gramaticale diferite, sunt considerate nume din punct de vedere referențial. După mai multe încercări de a defini numele pe criterii formale, un gramatic arab din
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
adevăr sesizat de acelasi autor este că traducerea intralinguală a unor texte produse la o mare distanță în timp poate fi uneori chiar mai dificilă decât traducerea interlinguală: „obstacolul-timp poate fi mai irezolvabil decât acela reprezentat de diferența lingvistică”42. Exegeza numelor divine vădește limpede acest lucru: timpul este uneori, si pentru înțelegerea cărților sacre, un obstacol redutabil. Pe de altă parte, nu există sinonime perfecte nici la nivel intralingual și nici la nivel interlingual. Sferele lor nu sunt identice, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
după principiul „ce ar fi spus aici autorul dacă s-ar fi exprimat în limba în care traduc eu” și, în plus, mai caută și să facă textul cât mai accesibil riscă să înlocuiască bogăția originalului cu sărăcia propriei sale exegeze limitate. El trădează astfel mesajul, aplatizându-l, lipsindu-l de caracterul incitant al expresiei misterioase, polisemantice, deschise. Nida citează în acest sens exemplul unui traducător care a înlocuit „Eu sunt pâinea vieții” cu „Eu sunt adevărată viața”49. Din păcate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lăudat”; ASM „Vrednic de laudă”; GG „Lăudat”; Marr „laudabilis”; RB, DM „digne de louange”; YA „Worthy of all praise”, Arb „the All-laudable”. Apare de șaptesprezece ori în Coran calificându-l pe Dumnezeu; de zece ori este în asociere cu ghan. Exegeza acestui calificativ pune două probleme: care este sensul substantivului ≤amd, de la care este derivat și cum trebuie înțeleasă formă ≤amd. În majoritatea lucrărilor de referință, ≤amd este înțeles că „laudă” și „aducere de mulțumire”, cea de-a doua fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
oamenilor, acest calificativ are un sens peiorativ: „trufaș”, „violent”: un stăpân arogant și brutal. Comentatorii explică acest lucru arătând că omul, plin de lipsuri și defecte, greșește dacă se erijează în stăpân, în vreme ce All"h este cu adevarat Stăpânul absolut. Exegeza acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a lui al-Mutakabbir105. Această interpretare ridică o problemă de ordin filologic, care i-a determinat pe unii lexicografi să o respingă: pentru a exprima noțiunea de constrângere, se folosește formă ’ambara, mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
4 ocurente), cu al-‘Al (o dată: 42, 51), cu w"si‘ (o dată: 4, 130), cu ≤amd (o dată: 41, 42). Pentru orientaliști, marcați și de Biblie, calitatea de „înțelept” presupune nu numai știință, ci și pricepere în a acționa bine. Exegeza islamică tradițională fie îl consideră un echivalent al lui ‘alm, eventual având ca obiect cea mai nobilă cunoaștere: cunoașterea de sine a lui All"h (Ghaz"l), fie îl înțelege în sensul de mu≤kim li-af‘"lihi: tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
67, 14): „șEl cunoaște lăuntrul inimilor.ț Nu cunoaște El ceea ce a creat, El, Pătrunzătorul, Cunoscătorul?” (GG) Din cele șapte versete coranice în care apare, numai în acestea patru i se poate atribui o semnificație din sfera lui ‘Alm125. Exegeza tradițională este șovăielnica în privința lui. Primul sens al lui la”f - „fin, subțire” se referă la lucruri materiale. Că nume divin, unii (de exemplu, lubb"’ ) l-au interpretat că un calificativ al acțiunii delicate, imperceptibile a lui Dumnezeu în lume
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
but Ra≤m is a general term.” Într-adevăr, o diferență importantă între cele două nume ar mai fi că primul este referit numai la divinitate, în vreme ce al doilea este aplicat în Coran și profetului (în 9, 128). De asemenea, exegeza coranica este aproape unanimă în a-i atribui lui ra≤m"n o „extindere” mai largă: All"h este ra≤m"n pentru toți oamenii (îi creează, se face cunoscut tuturor, le dă hrană cea de toate zilele etc.) și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
prezintă că revelate de această se constituie într-o imagine complexă și deosebit de vie, fiindcă divinitatea biblică intervine în istorie și fiecare nume are acoperire în fapte. Acest lucru ușurează într-un fel stabilirea conținutului semantic. Într-un studiu de exegeza biblică, numele divine ar fi tratate în ordinea apariției lor, pornind de la textele cele mai arhaice ale Vechiului Testament și ajungând la cele din epoca elenistica, iar apoi continuând în același fel cu textele Noului Testament. Aici însă le vom
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
legal), el poate și trebuie să continue să nădăjduiască și să aibă încredere că îl va dobândi, Dumnezeul legământului fiind realmente „răspunzător de iubirea să”. Rod al acestei iubiri sunt iertarea, reașezarea în hâr și restabilirea legământului lăuntric.229 Această exegeza a termenului ƒese: ne ajută, pe de o parte, să stabilim sensul de bază și conotațiile lui ƒas:, dar ne și semnalează imposibilitatea transferării acestui adjectiv într-o altă limbă fără pierderi serioase. În limba română, „milostiv” este prea palid
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
alte izvoare culturale, șuvoiul creației și imaginației folclorice. De-a lungul timpului s-a vorbit frecvent despre o „mitologie românească” (populară și/sau cultă), fără ca această sintagmă să trimită la un ansamblu unitar și complet de texte sau la o exegeză integratoare coerentă din punct de vedere științific. În chip paradoxal, În acest moment, noi nu avem o „mitologie”, adică nicio colecție omogenă de texte capabilă să circumscrie și prezinte Întregul câmp a ceea ce ar trebui să fie „mitologia” românească și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
profund "cestiunile arzătoare la ordinea zilei" din viața publică de resorturile eterne ale condiției omenești, încât, după marea sa operă, drumul piesei comice românești a impus urmașilor responsabilităti uriașe"9. Cu acest exemplu, pătrundem și în domeniul destul de sărac al exegezelor centrate pe comic. Practic, în afara unor istorii ale teatrului, ca Teatrologia românească interbelică, semnată de Justin Ceuca, sau ca Istoria dramaturgiei române contemporane 10, semnată de Mircea Ghițulescu, a celor cu aplicație asupra dramaturgiei universale 11 și a unor capitole
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de mare prestigiu să ilustreze o intenție parodică. S-ar zice că, după ce critica literară fusese victima unei desconsiderări echivalente demitizării în deconcertantul și vehementul Nu, venise rândul literaturii, a celei dramatice în particular, așadar al unui domeniu "vampirizat" de exegeză, să constituie ținta predilectă a tirului demolator ionescian. Este relativ ușor de constatat că acesta vizează multiple nivele. Plaga parodică se răspândește arborescent, afectând deopotrivă stiluri funcționale ale limbii, precum cel științific, în special cel didactic, dar și cel filosofic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în vedere în primul rând cele două variante de critică literară, categoric opuse una celeilalte, pe marginea romanului Maitreyi, "succesiv aprobată și reprobată de către aceeași conștiință funcționând succesiv sub două unghiuri diferite"188, dovadă a virtuozității atât în materie de exegeză la comandă, cât și în privința unei veritabile critici a criticii pe care de acum înainte o va săvârși constant. Așa cum va proceda în dramaturgia de mai târziu când va asedia logica aristotelică prin ducerea la absurd a principiilor acesteia (Rinocerii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
practic, același efect: "dialogul surzilor", întreținut de flecarii lui Caragiale, va fi doar mimat prin gesturi agresive de eroii lui Urmuz. Rămân multe lucruri de spus despre Urmuz, și mai multe despre Caragiale, precum și despre relația dintre operele lor. Cele mai multe exegeze care menționează, la un moment dat, numele lui Urmuz și al lui Caragiale în același paragraf, le relaționează exclusiv în direcția paternității spirituale revendicate în cazul amândurora de către Eugen Ionescu. Nu s-a stăruit, însă, asupra motivului pentru care acești
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la text, deși are în mod obligatoriu un suport textual, ea este și „întrebuințare”, adică lectură. Autorului îi aparține creația de text, iar creația de operă este rezultatul acestui act partenerial. Literatura se înființează prin lectură, literatura nu preexistă lecturii. Exegeza, interpretarea, critica latentă sunt incluse în actul lecturii, iar acestea devin preocupări ale scriitorului din această perioadă ajuns la o mare conștiință a artei sale (M. Proust, A. Gide, P. Valéry). Prima teorie a lecturii-creație aparține fenomenologiei, R. Ingarden consideră
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Publishing House, București, cu ocazia celei de a patru sutelea aniversări a nașterii lui William Shakespeare. Volumul a fost publicat în cooperare cu Comisia UNESCO. Tot în cadrul sărbătoririi lui W. Shakespeare a fost publicat și volumul de traduceri reprezentative din exegeza universală referitoare la Shapespeare Shakespeare și opera lui, culegere de texte critice, cu o prefață de Tudor Vianu, Editura pentru literatură universală. 1966 R. Elton în King Lear and the Gods (Regele Lear și zeii) discuta ideile religioase ale lui
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
rinocerizării viitoare. Pastelurile sunt rareori senine, iar când nu contabilizează realul, apăsarea se naște, grea, din desenarea vremurilor care vor veni : „Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ține vrerea; / ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea” (Lui Taliarh). Exegeza acestor scrieri de tinerețe va privilegia concretețea poeziei „roadelor”, a „voluptății contactului cu forțele naturii” (G. Călinescu), va observa „peisajul de o rară prospețime” (Perpessicius), neîntârziind însă a pune în evidență, dincolo de aparența calmului agrest, semnele expresioniste, „întronarea de anarhie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
noua sociabilitate de factură modernă, sub influența mediilor intelectuale catolice din țările Occidentului, până la constituirea unei doctrine proprii în domeniul mass-mediei. Aș evidenția la acest nivel subcapitolul I. 1.2, Giuseppe Chiaudano și modelul ziarului catolic, unul care plecând de la exegeza unei lucrări din 1913 a sus-numitului iezuit arată încercarea de control a Vaticanului asupra comunicării publice a catolicilor, dar și modelul editării și publicării unui ziar, fapt semnificativ pentru dezvoltarea presei catolice din România. c. Gândit drept capitol de rezistență
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
cauzală (am identificat cauzele care au stat la baza încercării de unificare a presei catolice românești și a eșecului parțial al acestui demers). Baza metodologică a investigațiilor întreprinse s-a aflat în concordanță cu principiile fundamentale ale istoriografiei moderne 20. Exegeza a fost elaborată analizându-se un număr reprezentativ de documente de diferite categorii, pentru a asigura cercetării un grad înalt de obiectivitate. A scrie despre un subiect cu implicații religioase nu este un lucru facil, decât dacă ești în posesia
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
a apăra credința față de raționalism, tradiționalism și ontologism; se urmărea aprofundarea înțelegerii Sfintei Scripturi, ale cărei fundamente fuseseră puse (în parte) sub semnul îndoielii de către protestantismul liberal al lui Adolf Harnack (1851-1930), dar și de alții 134. Tot în sfera exegezei, publicația Vida de Jesús a lui Renan (1823-1892) a stârnit un scandal, deoarece nega divinitatea lui Iisus. Această carte i-a impulsionat pe catolici să îmbunătățească studiile biblice; dominicanul P. Lagrange a fost unul dintre pionieri, pentru că a înființat Școala
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Decreto Lamentabili, 1864. 142 Respingea astfel conceptul de revelație, deoarece transcendența exista doar în conștiința credinciosului și în natura divină a Bisericii, ca produs al unei experiențe colective. Acestă idee fundamentală se reflecta în diversele științe ecleziastice, cum ar fi Exegeza biblică, Teologia Fundamentală sau oricare alta. Din acest motiv, modernismul se înfățișa într-un mod nestructurat și avea influență în medii foarte diverse, ceea ce explică dificultatea de a lupta contra lui, precum și exagerările unor intelectuali care vedeau urme moderniste oriunde
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
fac schimb nu numai de slujbe, ci și de neveste. Philip e universitarul britanic mediu, care citește pe rupte. Morris e universitarul american mistuit de imperativul de a scrie cărți. El visează cartea absolută (începe cu intenția de a epuiza exegeza pe tema Jane Austen). Diferențele dintre viețile celor doi sunt imense, dar amândoi se adaptează. Ambii au neveste plictisite și copii despre care nu aflăm nimic. Hilary (nevasta lui Philip) are trei copii, Désirée (de care Morris e ca și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Alex. Ștefănescu, Posibil roman al formării, RL, 1988, 51; Munteanu, Jurnal, IV, 175-177; Mircea Mihăieș, Casandra, fin de siècle, O, 1992, 2; Cornel Ungureanu, Poetul în septembrie, O, 1992, 17; Poantă, Scriitori, 84-87; Ulici, Lit. rom., I, 112-116; Alex. Ștefănescu, Exegeza tristeții, RL, 1996, 21; Dicț. analitic, I,274-276; Milea, Sub semnul, 106-109; Grigurcu, Poezie, II, 313-319; Mircea A. Diaconu, Nicolae Prelipceanu, „binemuritorul”, CL, 2000, 1; Alex. Ștefănescu, Frumusețea ideilor, RL, 2000,9; Dicț. esențial, 694-697; Popa, Ist. lit., II, 508-511
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289006_a_290335]