5,250 matches
-
cu cât știm mai multe lucruri despre el. Faptul că meditația implicită a scriitorului asupra a ceea ce vrea să facă Îngreunează demersul, nu Înseamnă Însă și anularea automată a acestuia. Și totuși, o concluzie se impune. Și anume, că șansele fidelității se află de partea acelui portret apărut fără voința expresă a autorului. Și că orice efort de creativitate În acest sens diminuează credibilitatea nu atât a rezultatului final, cât a procesului care a condus la acesta. Fidelitatea nu trebuie, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
anume, că șansele fidelității se află de partea acelui portret apărut fără voința expresă a autorului. Și că orice efort de creativitate În acest sens diminuează credibilitatea nu atât a rezultatului final, cât a procesului care a condus la acesta. Fidelitatea nu trebuie, totuși, confundată cu creativitatea. Cu atât mai puțin cu expresivitatea. Bunele intenții nu sunt suficiente pentru a crea ceva cu adevărat valoros. Ambiția și cumpătarea nu constituie, prin ele Însele, decât premisele unei construcții spirituale. Pentru a depăși
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se vede redusă la o simplă, insuficientă, imperfectă aproximare În câmpul supoziției și al prejudecății. Nu interpretarea, nu exegeza, nu comentariul sau explicația de text vor arăta unicitatea și caracterul irevocabil al operei literare, ci, Într-un sens mai larg, fidelitatea față de o idee. Față de mult-puținul pe care-l poate deduce prin strategiile inductive ale fiecărei lecturi. Așadar, pași insesizabili spre o poetică neconstrânsă de reguli și prejudecăți, nesupusă vreunui program. Poate doar aceluia de a găsi, În mulțimea de sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalului pornesc de la neajunsul practic - verificat În cazul oricărei forme de literatură - că se pot reprezenta doar lucruri date, modele exterioare și, totodată, anterioare textului 55. Lipsa de imaginație a jurnalului este evidentă. Libertatea de mișcare se vede constrânsă la fidelitatea reproducerii. El suportă orice, dar În limitele trăitului. Altminteri, exterioritatea și anterioritatea, condițiile obligatorii ale existenței sale (inclusiv estetice) Îl vor submina. Îl vor obliga să treacă În alt gen, să suporte rigorile altei presiuni: a imaginației, a invenției, a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al oricărui limbaj: rigoarea. Liber consimțita rigoare. Gradul de elaborare a jurnalului diferă, la același autor, de la epocă la epocă. După cum, și mai mult, de la autor la autor. Unele perioade ale vieții sunt transcrise cu o mai mare atenție la fidelitate, la efectul „artistic” al scrierii, altele, cu totală indiferență la aceasta. Explicațiile sunt de natură psihologică, dar și dictate de caracterul autorului sau de finalitatea jurnalului. Béatrice Didier 61 distinge, luând În considerare gradul de elaborare al jurnalului, două categorii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul „demonstrației” implicate de orice act literar, jurnalului Îi rămâne intactă, neintrată În mecanismele devoratoare ale rutinei, Încă o misiune: de a-și atinge, prin consecvență, cota maximă a fidelității față de propria-i existență și de propriile-i condiții de funcționare. Premisa jurnalului intim reclamă supunerea la un cod: fragmentul se dizolvă În Întreg, evenimentele, izolate prin actul segmentării În unități independente, se recompun În perspectiva Întregului. A Întregului reprezentat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se aventureze acolo unde nu reușise Mahomed al II-lea prin campaniile din 1475 și 1476, sultanul s-a mulțumit cu o campanie de cucerire a cetăților Chilia și Cetatea Albă"148. Istoria războaielor marelui domn a fost reprodusă cu fidelitate și în paginile manualului Editurii Didactice și Pedagogice, care a evitat însă flatarea în exces a personajului, preferând să insiste asupra veridicității evenimentelor și a reconstrucției factuale 149. Încercând să vadă altfel așezarea Țărilor Române între "diplomație și conflict", un
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
adevărul istoric. Serbarea pe care tânărul autor o incriminează aici nu este, în mod cert, o specie pe cale de dispariție. La 1 decembrie 2007, în Școala de Arte și Meserii din Târlungeni (județul Brașov), elevii și profesorii urmau cu destulă fidelitate modelul clasic al unei astfel de ceremonii, după cum se poate vedea într-o înregistrare video de amator, postată pe internet 4. În aceste imagini, copiii agită stegulețe tricolore, cântă și recită în fața câtorva profesori, iar din când în când se
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a putut vorbi despre "sovietizarea" sau "stalinizarea" Albaniei, dar nici despre reversul lor: destalinizare, "relaxare ideologică" etc. Regimul a fost cumva stabil, egal cu modelul său inițial și nesupus vreunei revizuiri. Această inerție a făcut ca manualul să înregistreze cu fidelitate succesele perioadei comuniste, localizate, chiar mai clar decât în cazul Bulgariei, în registrul educației și al instituțiilor culturale. Și aici, alfabetizarea și creșterea generală a nivelului de școlarizare au fost considerate fapte cu totul remarcabile, puțin umbrite de intervențiile din
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
despre "Unirea cea mare, visul sfânt al românilor", organizată în incinta Bibliotecii Județene "Gh. Asachi", la Palatul Culturii din Iași, în decembrie 2002. Distribuția segmentelor cronologice, a personajelor istorice, a documentelor probatoare și a imaginilor din această expoziție relua cu fidelitate conținutul manualelor din anii '80; și cărțile expuse erau, în mare parte, publicații din aceeași perioadă. 382 În ceea ce privește Basarabia, de exemplu. Accentul a rămas însă tot pe Transilvania, căci conjunctura politică și entuziasmele naționale din 1991-1992 s-au diluat, ca
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
se atrag, precum Lucretius, poetul prin excelență meditativ, și Catullus, cel ce cultivă voluptatea trăirii sub semnul lui Bachus și în admirația eternei Afrodite. Totuși, deși atât genurile literare moștenite de la greci, cât și separația lor s-au păstrat cu fidelitate, autorii latini nu puteau rămâne complet indiferenți în privința inovației. O parte din ceea ce le definește structura vitală răzbate și din operele care ne interesează, din parodii. Este vorba despre acel Italum acetum sub haina căruia vechiul îmbracă forme noi. "Culturile
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lor, furtuna pe mare, naufragiul, salvarea miraculoasă, atacul piraților, captivitatea și temnița, atentatul la castitatea eroului și a eroinei, aducerea eroinei ca jertfă purificatoare, războaie, bătălii, vânzarea în robie, morți fictive, deghizări, recunoașterea sau nerecunoașterea, trădări fictive, ispitirea castității și fidelității, false învinuiri de crimă, procese, încercările (la judecată) ale neprihănirii și fidelității îndrăgostiților". Ne-am folosit de citatul amplu pentru a sublinia momentele, în însăși succesiunea lor, în care Satyricon-ul dezvoltă asemănări mult prea convingătoare cu texte grecești bănuite de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
atentatul la castitatea eroului și a eroinei, aducerea eroinei ca jertfă purificatoare, războaie, bătălii, vânzarea în robie, morți fictive, deghizări, recunoașterea sau nerecunoașterea, trădări fictive, ispitirea castității și fidelității, false învinuiri de crimă, procese, încercările (la judecată) ale neprihănirii și fidelității îndrăgostiților". Ne-am folosit de citatul amplu pentru a sublinia momentele, în însăși succesiunea lor, în care Satyricon-ul dezvoltă asemănări mult prea convingătoare cu texte grecești bănuite de a-l fi precedat ca să fie doar simple coincidențe: în locul căsătoriei, parodia
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
eposul medieval sunt tratate într-o manieră apropiată de cea populară. Personajele istorice suferă o diminutio capitis care le scade din grandoare și le supune unei tratări comune"212. Titulatura de epos este pe deplin justificabilă dacă ne gândim la fidelitatea cu care aceste poeme și-au urmat modelul narativ. "Termenul slujește pentru a desemna acele moduri de narațiune, în versuri sau în proză, unde vigoarea și suflul inspirației artistice, obiectivate, amintesc de idealul străvechilor creații epice, de la Ghilgameș până la Cântecul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cunoască bine spaniola, să redobândească credința catolică, să lupte împotriva arabilor sau turcilor, să uite istoria Europei dintre anii 1602-1618 și să fie Miguel de Cervantes"274. Iată la ce gesturi poate împinge literatura! Parodia va deveni, o dată cu semnalul de fidelitate și supunere lăsat posterității de Pierre Menard, un exercițiu intelectual specific secolului XX. 3.3. Parodia literară și asumarea modernității În 1704, apare, sub masca facil de decodat a anonimatului, una dintre cele mai percutante parabole din câte s-au
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
abate Vallet, Le manuscript de Dom Adson de Melk, tradus în franceză după ediția lui Dom J Mabillon (Aux Presses de l'Abbaye de la Source, Paris, 1842). Cartea, însoțită de date istorice mult prea sărace, se limita să reproducă cu fidelitate un manuscris din secolul al IV-lea, găsit, la rândul său, în mănăstirea din Melk, de marele erudit al secolului al șaptesprezecelea, căruia i se datorează atît de mult în privința istoriei ordinului benedictin". Grija pentru exactitatea detaliului științific e, evident
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
moartea nu-l doboară") și începe să se gândească la propria viață și la un răspuns pentru întrebarea lui Tolstoi. Bolnavii din salon dau răspunsuri care vizează latura materială a vieții sau răspunsuri preluate din propaganda ideologică (Rusanov vorbește despre "fidelitatea față de idee și binele colectiv"), dar, de fapt, răspunsul la această întrebare nu este atât ceea ce spune fiecare, cât viața fiecăruia dintre ei. Efrem simte că Tolstoi are dreptate, că pe om îl ține în viață dragostea față de ceilalți oameni
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
acestora este definită ca vrajbă. Definiția nu este străină deplinei conștiinciozități a acelor vremuri ce amenințau comunitatea datorită unor diviziunii interne dar și a puterii imperiale. Între timp, purtătorii de cuvânt ai Bisericii, potrivit istoriografiei creștine, își afirmau prin scris fidelitatea față de împărat pentru a înlătura acuzația neîntemeiată de focar neîntrerupt de dezordini din cadrul Imperiului. 4.2. Creștinismul văzut ca o «superstiție» la Tacitus O evaluare directă a creștinismului, în terminologia religioasă, ne este oferită cu mai multă claritate de către istoricul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
averi. Numai în caz de pericole iminente se proceda la înrolarea în masă (tumultus), după care cei recrutați prestau un jurământ militar de obediență (sacramentum), un moment precis de caracter religios când soldatul promitea solemn să-și apere patria cu fidelitate și să se supună disciplinei militare și propriului comandant, al cărui exercițiu de imperium era încărcat de semnificații religioase. La sfârșitul secolului II a.Chr. latifundiile obțin o scădere a nivelului mediu cenzitar, ducând la creșterea numărului lucrătorilor. Prin sosirea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
atitudinea oprimantă și la veleitățile statului roman, a apărut și atitudinea subversivă a creștinilor Bisericii primare, care și-a arătat primele indicii pe vremea scriitorului păgân Celsus, care nu a ezitat, neînțelegând substratul chestiunii, să-i mustre pentru slaba lor fidelitate față de împărat și Imperiu. Dezinteresul creștinilor față de statul roman, cauzat de nerecunoașterea exercițiului libertății de cult, a dus la diferențierea celor dintâi față de ceilalți cetățeni practicanți ai diferitelor religii, din interiorul Imperiului, a determinat o anumită lâncezeală în folosirea armelor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
civile chiar și în privința serviciului militar, pentru că unii soldați, după ce primeau botezul, renunțau la armată (acuzațiile lui Celsus aveau un fundament de realitate!). Pentru alexandrin, creștinul trebuie să fie totdeauna fidel superiorilor legitimi, chiar și în vreme de război, pentru că fidelitatea este mama tuturor virtuților: Trebuie să fim fideli în toate împrejurările, în timp de pace și în vreme de război, ca și în tot restul vieții noastre. Atitudinea sa e delimitată cu precizie, chiar din primul fragment citat: creștinul este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
accentueze căutarea cu orice preț a martiriului, dimpotrivă, pare să-l citeze ca pe o ultimă posibilitate, pentru a evita serviciul militar. Această precizare elocventă ne determină să credem că soldatul din De corona, 1, dorind să-și afirme doar fidelitatea față de Cristos, nu căuta martiriul intenționat. Soldaților creștini care subestimau chestiunea etică în timpul serviciului militar disculpându-se că slujirea față de stat îi obliga să împlinească anumite fapte, Tertulian le atrăgea atenția asupra unicității și radicalismului Evangheliei: contrar lumii păgâne în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mare (329-379) în îndemnul său la viața ascetică, la renunțarea la bunurile pământești și la spiritul de penitență, face apel la disciplina militară care obligă soldații să se adapteze unei vieți de privațiuni, necesară celui care vrea să slujească cu fidelitate propriul suveran, spunând că: Ilustre sunt edictele împăraților, care au scopul de a-și guverna proprii supuși, însă poruncile, care sunt date soldaților, pentru ca să fie observate, sunt mult mai importante și mult mai auguste. Așa ca și cum ni s-ar fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
politică instaurată de autoritățile romane față de Biserică, cât mai curând de atitudinea nesinceră a creștinilor considerați de către păgâni un gen de oameni cu o credință nouă și răufăcătoare. Altminteri nu se poate explica îndemnul continuu al Apostolilor spre obediența și fidelitatea creștinilor față de autoritățile civile și nici proclamarea principiului potrivit căruia toate stăpânirile lumești sunt de la Dumnezeu și cel care se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Sfântul Petru dorește un singur lucru: dacă o persecuție trebuie să vină și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu uimire cum istoricul cezareean vorbește despre o perioadă în care toate Bisericile petreceau în pace și, în același timp, un creștin (nu este singurul caz!) este judecat pentru un simplu denunț și, mai mult chiar, trimis la moarte datorită fidelității sale față de religia creștină. Dispozițiile imperiale incoerente duceau frecvent la o totală răsturnare a situației, fapt mărturisit de Eusebiu și Lactanțiu când, împăratul Aurelian (270-275), spre sfârșitul domniei sale, s-a lăsat influențat de anumiți consilieri împotriva creștinilor, pregătind un edict
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]