5,981 matches
-
în bună parte culegeri anterioare. Lucrarea este cea dintâi care sistematizează repertoriul basmelor românești, într-o construcție remarcabilă prin bogăția informației, orizontul construcției și modernitatea interpretării. Lazăr Șăineanu, cel mai de seamă discipol al lui B. P. Hasdeu, a îmbogățit filologia română cu lucrări durabile ce se consultă mereu cu profit. Eroziunea timpului a știrbit abia pe alocuri opera cu bază atât de solidă, iar sub anumite aspecte ea se vădește neașteptat de modernă, într-o viziune actuală. Durabilitatea ei provine
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
Timișoara, 1999; Ioan Eliad Rădulescu ca gramatic și filolog, București, 1892; O istorie a literaturii române în limba germană, în Lazăr Șăineanu, G. I. Ionnescu-Gion și B. P. Hasdeu, „Eine Trilogie”. O istorie germană a literaturii române, București, 1892; Istoria filologiei române, pref. B. P. Hasdeu, București, 1892; Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, București, 1895; ed. îngr. Ruxandra Niculescu, pref. Ovidiu Bârlea, București, 1978; Studii folclorice, București, 1896
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
à qui on n’a pas rendu justice. Lazare Sainéan, le grand philologue, Craiova-București, 1946; Perpessicius, Mențiuni ist., 348-385; Vrabie, Folcloristica, 238-240; Seche, Schiță, II, 81-93; Bucur, Istoriografia, 64-65; Bârlea, Ist. folc., 316-324; D. Macrea, Contribuții la istoria lingvisticii și filologiei românești, București, 1978, 162-183; Balacciu-Chiriacescu, Dicționar, 234-236; [„Basmele române...”], TR, 1979, 12 (semnează Constantin Noica, Ruxandra Niculescu, Dumitru Pop, Ion Taloș, Ion Șeuleanu ș.a.); Dicț. lit. 1900, 824-825; Datcu, Dicț. etnolog., II, 236-238; Dicț. scriit. rom., IV, 436-438; Eugen Iacob
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
20.XI.1892, Botoșani - 20.XI.1950, Üdem- Düsseldorf, Germania), germanist, dramaturg și poet. Este fiul Mariei (n. Stroici) și al lui Alexandre Saint-Georges, mare proprietar și arhitect. Urmează cursurile inferioare și Liceul „A. T. Laurian” în orașul natal. Studiază filologia și filosofia la Iași și Leipzig, luându-și licența în 1916. Mobilizat în preajma începerii primului război mondial, va lupta pe front, fiind decorat cu ordinul „Coroana României”. Își susține doctoratul în filologie la Facultatea de Filosofie a Universității din Basel
SAN-GIORGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
Liceul „A. T. Laurian” în orașul natal. Studiază filologia și filosofia la Iași și Leipzig, luându-și licența în 1916. Mobilizat în preajma începerii primului război mondial, va lupta pe front, fiind decorat cu ordinul „Coroana României”. Își susține doctoratul în filologie la Facultatea de Filosofie a Universității din Basel (Elveția) în 1918, cu teza Sébastien Merciers dramaturgische Ideen im Sturm und Drang, publicată în 1922. În virtutea specializării, este numit în februarie 1921 conferențiar la Catedra de literatură germană a Facultății de
SAN-GIORGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
SĂNDULESCU, Mircea (20.IX.1945, Brăila), prozator și dramaturg. Este fiul Elenei Săndulescu (n. Panaitescu), profesoară de istorie, și al lui Vasile Săndulescu, jurist. Urmează liceul la Brăila și este licențiat al Facultății de Filologie, secția limba engleză, a Universității din București (1969). Până în 1980 lucrează ca profesor la liceele bucureștene „Mihail Sadoveanu”, „I. L. Caragiale” și „George Coșbuc”, ulterior fiind redactor la „Viața românească”. În 1985 pleacă în Statele Unite ale Americii. Se stabilește la New York
SANDULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]
-
179-235; Streinu, Pagini, II, 389-399; G.C. Nicolescu, Sămănătorismul, VR, 1959, 11; Mircea Zaciu, Puncte de vedere în problema curentelor literare: „Sămănătorul”, TR, 1960, 3-5; Mircea Zaciu, A fost sămănătorismul un curent literar?, TR, 1960, 6; Pompiliu Marcea, Despre sămănătorism, AUB, filologie, t. XVII, 1968; Ion Rotaru, Sămănătorismul. Câteva puncte de vedere, AUB, filologie, t. XVII, 1968; Z. Ornea, Țărănismul, București, 1969; Ciopraga, Lit. rom., 95-217, 501-550; Micu, Început, 26-82, 183-249; Z. Ornea, Sămănătorismul, București, 1970; H. Zalis, Sămănătorismul în literatura română
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
Zaciu, Puncte de vedere în problema curentelor literare: „Sămănătorul”, TR, 1960, 3-5; Mircea Zaciu, A fost sămănătorismul un curent literar?, TR, 1960, 6; Pompiliu Marcea, Despre sămănătorism, AUB, filologie, t. XVII, 1968; Ion Rotaru, Sămănătorismul. Câteva puncte de vedere, AUB, filologie, t. XVII, 1968; Z. Ornea, Țărănismul, București, 1969; Ciopraga, Lit. rom., 95-217, 501-550; Micu, Început, 26-82, 183-249; Z. Ornea, Sămănătorismul, București, 1970; H. Zalis, Sămănătorismul în literatura română. Contribuții bibliografice, București, 1971; Poeți de la „Sămănătorul”, îngr. Petru Homoceanul, pref. Al.
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
SÂRBU, Nicolae (21.IX.1945, Ohaba-Forgaci, j. Timiș), poet și publicist. Este fiul Anei Mărie (n. Iliaș) și al lui Roman Sârbu, țărani. Urmează liceul la Buziaș (1960-1964) și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția limba și literatura română (1964-1969). Va lucra ca ziarist profesionist: redactor la cotidianele „Orizont” din Râmnicu Vâlcea (1969-1971) și „Flamura” din Reșița (1972-1989), ulterior ca redactor-șef la ziarul „Timpul” și la Agenția Media
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
SÂRBU, Valeriu (18.IX.1931, Bujoreni, j. Vâlcea), poet, dramaturg și eseist. Este fiul Tomiței (n. Budeanu) și al lui Gheorghe Sârbu, ofițer. Urmează școala primară și cursurile Liceului „Moise Nicoară” la Arad (1938-1950) și Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura română (1950-1955), cu o întrerupere de un an (1952-1953), când a fost exmatriculat din motive legate de dosar, cărora se pare că li s-a adăugat un denunț privind participarea la întâlnirile
SARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289495_a_290824]
-
Demobilizat, predă la Școala Normală și la Liceul Ortodox din Cluj, din 1949 fiind și asistentul lui D. Popovici, la Catedra de literatură română modernă a Universității din Cluj. Se stabilește la Timișoara, unde în 1956, odată cu înființarea Facultății de Filologie, devine profesor (1969) la Catedra de literatură română, mulți ani conducând-o (1963-1980). În 1968 își luase doctoratul cu o teză despre Lucian Blaga. Este și decan (1964-1968), precum și rector al Universității de Vest (1990-1996). Ca profesor, a imprimat un
TODORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]
-
București (1943-1947). Tudor Vianu, care i-a fost profesor, va influența decisiv orientarea sa spre stilistică. Până în 1948 este profesor suplinitor la Galați, la Liceul „V. Alecsandri”, apoi la Școala Normală, în 1949 începându-și cariera universitară la Facultatea de Filologie din București. În 1952 este îndepărtat din învățământ din cauza activității politice a tatălui său. În 1954 va fi reîncadrat la o școală generală de lângă Ploiești, după un an fiind numit la Universitatea din București. Din 1956 trece la Universitatea din
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
școală generală de lângă Ploiești, după un an fiind numit la Universitatea din București. Din 1956 trece la Universitatea din Timișoara, străbătând toate treptele didactice (conferențiar în 1962, profesor în 1971) până în 1995, când se pensionează. Obține titlul de doctor în filologie în 1968, cu teza Limba și stilul poeziilor lui Eminescu. Este unul din întemeietorii învățământului filologic universitar din vestul țării și ai școlii de stilistică din Timișoara. În perioada 1970-1976 a condus Sectorul de lingvistică al Filialei Timișoara a Academiei Române
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
perioadă director. Îndruma revista școlară „Muguri” și contribuie la realizarea unui anuar al liceului. Coordonează cenaclul literar „Astra” (1968-1987). În 1996 întemeiază Editură Dealul Melcilor, iar în 1998 revista cu același nume. După 1994 va fi lector la Facultatea de Filologie a Universității din Brașov, apoi la Facultatea de Jurnalism a Universității Româno-Canadiene (2001-2003). Debutează în ziarul clujean „Făclia” (1954), cu povestirea Prietenul meu, semnată Ion Popescu-Horști. Colaborează cu proza, versuri, însemnări și note critice la „Astra”, „Caiete de literatură”, „Brașovul
TOPOLOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
Constantin (4.VI.1939, Ivești, j. Galați), prozator, critic și istoric literar. Este fiul Măriuței (n. Enache), și al lui Costică Trandafir, agricultori. Urmează școala elementară în satul natal, iar liceul în comuna gălățeană Pechea (1953-1956). Student al Facultății de Filologie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1958-1963), obține titlul de doctor în științe filologice în 1980. Funcționează ca profesor de limba și literatura română la Liceul din Pechea (1963-1972), apoi la Colegiul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina (1972-2003). Predă, în
TRANDAFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
doctor în științe filologice în 1980. Funcționează ca profesor de limba și literatura română la Liceul din Pechea (1963-1972), apoi la Colegiul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina (1972-2003). Predă, în perioada 1992-1996, și cursuri de istoria literaturii române la Facultatea de Filologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Debutează cu versuri în 1955, în paginile ziarului gălățean „Viața nouă”, iar primele articole de critică literară îi apar în revista „Ateneu” (1964). Colaborează la „Convorbiri literare”, „România literară”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Transilvania
TRANDAFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
TUDOR, Ștefan (pseudonim al lui Ștefan Melnic; 24.XII.1941, Cureșnița, j. Soroca), prozator. A absolvit în 1964 Facultatea de Filologie la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți. Funcționează ca profesor de franceză, redactor la Teleradio-Moldova (1966-1976), redactor la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți (1976-1978), corespondent la „Scânteia leninistă” (1978-1981), apoi la revista „Alunelul”, unde din
TUDOR-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290285_a_291614]
-
TOMUȘ, Mircea (9.I.1934, Mociu, j. Cluj), critic și istoric literar, prozator. Este fiul Anei Tomuș (n. Coțofană), învățătoare, și al lui Axente Tomuș, preot. Urmează la Cluj Liceul Clasic (1947-1951) și Facultatea de Filologie (1951-1955). Va lucra ca redactor la revista „Steaua” (1955-1970), redactor-șef la Editura Dacia (1970-1972), pentru a ocupa apoi funcția de redactor-șef la „Transilvania”, revista sibiană pe care T. o conduce în perioadele 1972-1990 și 2000-2002. A fost secretar
TOMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
căsătorește cu Gheorghe Cărbunescu, conducător al rețelei medicale românești pe Frontul din Est, trecut de noul regim pe lista criminalilor de război, dar salvat în cele din urmă; Gheorghe (zis „scăpătorul”), trăitor la Drajna, județul Prahova; Maria (1905-1989), licențiată în filologie, s-a stabilit la Arad. Mai toți au copii, așa că familia Stănescu formează, cu toate ramificațiile ei, un clan puternic, răspândit peste tot. Unii se stabilesc în Franța și în Canada. Nicolae, mezinul, urmează o școală de comerț și mai
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
schimbă destinul familiei. În 1950 proprietățile imobiliare ale părinților sunt naționalizate. Nicolae Stănescu reușește să obțină, la sfârșitul anului 1952, dreptul de a reveni în calitate de chiriaș în propria locuință. S. termină liceul în 1952 și este admis la Facultatea de Filologie a Universității din București. Îi are ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur, iar printre colegi pe Matei Călinescu și pe Eugen Simion, care îi fusese și coleg de liceu. I-ar fi plăcut să studieze
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Îi are ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur, iar printre colegi pe Matei Călinescu și pe Eugen Simion, care îi fusese și coleg de liceu. I-ar fi plăcut să studieze arheologia și filosofia. Face filologie și, în orele monotone de istoria limbii literare, unde se vorbește despre cuvântul „vergură”, improvizează versuri și compune „palindromuri”. Este un răsfăț alexandrin de tânăr poet care, vorba lui Ion Barbu, încearcă ascuțișul custurii și dexteritatea versului. Apare în viața
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
, Doina (19.VIII.1960, Oltenița), poetă și publicistă. Urmează Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-franceză (1982-1986). În timpul studenției frecventează cenaclul Universitas, condus de Mircea Martin. După absolvire va fi profesoară de limba și literatura română la Oltenița. Din 1990 lucrează în presă, la „Cotidianul”, Agenția Mediafax, „Cronica română” și
TUDOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290292_a_291621]
-
25.I.1939, Secuieni, j. Bacău), critic și istoric literar. Este fiul Luței (n. Donosă) și al lui Gheorghe Țugui, țărani. Urmează școala elementară în comuna natală (1946-1955), Școala Medie nr. 1 din Bacău, absolvită în 1959, și Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română, a Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași, devenind licențiat în 1964. Își susține doctoratul în 1981. Va fi cadru didactic la Catedra de literatură română a Universității ieșene, cu excepția perioadei 1978-1981, când funcționează ca lector
ŢUGUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290296_a_291625]
-
1939, Brăila), prozator și publicist. Este fiul Corinei (n. Rusu), muncitoare, și al lui Tudor Tudor, funcționar. După ce urmează Liceul Militar la Iași, absolvit în 1956, Școala Tehnică de Aviație (1956-1958) și Școala Tehnică de Arhitectură (1959-1962), face Facultatea de Filologie a Universității din București, încheindu-și studiile în 1969. În răstimp lucrează ca lăcătuș, tâmplar (1958-1959), conductor arhitect (1962-1965), redactor la „Viața studențească” și „Amfiteatru”. Din 1975 va fi șef de secție, apoi secretar de redacție la „Flacăra”. După 1989
TUDOR-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290283_a_291612]
-
Lugoj, unde învață trei clase, pentru ca din 1948 până în 1953 să continue liceul la Caransebeș. Urmează un an cursurile Institutului de Teatru „I. L. Caragiale”, secția regie film, apoi în 1954 se transferă în anul al II-lea al Facultății de Filologie a Universității bucureștene. În 1956 este exmatriculat din motive politice. Se reînscrie în 1957 în anul al IV-lea, la Universitatea din Cluj (Facultatea de Filologie-Istorie), de unde, în cursul aceluiași an, este din nou exmatriculat. Lucrează până în 1961 ca profesor
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]