4,656 matches
-
adăpost; iar când Audbert, aflat, ca de obicei, în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la circa zece pași distanță, putu recunoaște de pe chipul acestuia, deși însemnat - și parcă pietrificat - de numeroase cicatrici, că îl frământa o mare neliniște. — Marcoman blestemat! îi strigă hunul prin rafalele de vânt, ținându-și strâns de zăbală calul îndărătnic. Unde ne duci? — E o grotă la o jumătate de milă mai în față! îi răspunse Audbert, strigând, la rândul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu fălcile încleștate; Audbert, care știa bine cât de imprudent era să o privești prea multă vreme în ochi pe Malaberga, îl observă o clipă și văzu că respira greu și prea repede; în plus, mâna sa strângea mânerul săbiei, frământându-l, fără să o scoată, însă, din teacă. Ceilalți huni, strânși și ei unul în altul ca în fața unei primejdii de moarte, își încleștaseră mâinile pe arme, dar privirile lor erau lipsite de orice expresie și aproape fără viață. Audbert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mirosul mai multor cai. Waltan râse scurt. — Or fi ai noștri, nu? Ochiul sever al tatălui, însă, îl reduse la tăcere. îl văzu cum schimbă o privire cu Ricarius. — Ce spui? De fapt, locul ăsta pare făcut pentru o ambuscadă. Frământându-și barba deasă și roșcată, scutierul încuviință: — Edilbert are nas bun; și pe urmă, a trăit toată viața printre cai. Dacă îi simte acolo, în față, înseamnă că e adevărat. Waltan trase sabia din teacă: — Dar cine ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
duse mâna la sabie. Sebastianus făcu la fel, dar între ei se interpuseră fulgerător gărzile lui Gundovek. și câțeva iliri de-ai lui Mataurus. Chiar și soldații ce-l escortau pe Gualfard își trăseseră armele și câteva minute mulțimea se frământă precum o mare tumultoasă, în vreme ce securi și săbii se ridicau amenințătoare, gata să lovească. Puternică, vocea lui Gundovek se ridică, impunând liniște, dar avu nevoie de ceva timp până să poată vorbi. Ridicând brațele, strigă: Liniște! Tăceți acum! Se adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gura, dar vocea îi ieși sugrumată și nu fu în stare să articuleze vreo vorbă. Privirile a sute de războinici erau ațintite asupra lui. — Vorbește, la naiba! îl somă romanul, scuturându-l de gulerul tunicii. Țăranul își făcu curaj și, frământându-și mâinile, arătă cu capul în direcția lui Gualfard, care îl privea de parcă ar fi vrut să-l mănânce de viu. — Pe el!... I-am văzut pe el și pe Balamber. Gundovek nu-l slăbi: — Cine e acest Balamber? — Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mijlocul căreia - dacă nu din alt motiv, atunci din orgoliul neamului - cei care îl susțineau pe roman nu puteau fi prea numeroși. Cei doi adversari se despărțiră pentru o clipă; o sclipire de cruzime apăru în ochii lui Gualfard, care frământa nervos mânerul securii, nerăbdător să pună capăt acelei înfruntări ce-i părea mai ușoară decât își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză, porni din nou la asalt, Sebastianus reacționă în sfârșit: devie din nou lovitura, dar cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Unul, mai ales, înalt și deșirat, cu fața scheletică, încadrată de o barbă scurtă și cârlionțată, veni înaintea celorlalți, oprindu-se la un pas de abate, care, încă nemișcat în prag, contempla cu o privire abătută masa aceea de disperați. Frământându-și mâinile cu un gest de stânjeneală, bărbatul își drese glasul și începu să vorbească: — Iartă-ne, părinte sfânt... Hunii au luat Vesontio. Arătă în spate, în direcția porții larg deschise ce dădea în drum. — De pe stâncăria de jos încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și mulți huni. Iar noi ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu-i pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care vorbești. însă hunii au învins, asta e sigur. Puținii burgunzi care au scăpat de acolo au fugit. După ce îi verificase bandajele, Lidania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bisericile. Și pe urmă, omoară femei și copii, chiar îi torturează. Da, într-un sat ocupat de ei, am văzut cu ochii ăștia ai mei, copii - copii mici, înțelegeți? - atârnați de glezne de crengile copacilor. Și un lucru care... înghiți, frământându-și mâinile, cu privirea pierdută în gol, revăzând parcă lucrurile teribile pe care le descria. Apoi, deodată, își aținti din nou ochii asupra lui Sebastianus, privindu-l pătrunzător, febril: — în sfârșit... eu i-am spus lui Eudoxiu, dar el mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acolo sunt numai copaci, obiectă Sebastianus. — Nu. în spate e un mic luminiș: un spațiu abia cât e nevoie ca să încăpem acolo cu caii și cu bagajul vostru. însă terenul e umed, vă anunț. Privind în direcția indicată, Metronius își frământă barba crescută de trei zile. — Ei da, zise către Sebastianus, chiar ar putea să meargă, dar dacă grija ta e să nu ne trezim cu vreo vizită nocturnă neplăcută, nu e mare diferență, nici acolo nu am fi prea siguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în cetate; nu făceau nici cea mai mică mișcare, dar păreau și ei tensionați, precum o coardă de arc; Etbinus, cel mai tânăr, se prinsese cu o mână de marginea bărcii, celălalt, un bărbat robust și bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii pe jumătate stinși ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau o cană, se mișcau în sus și în jos ca niște extensii bine sincronizate, de robot, ale trupului. Mâncarea îi atingea buzele și din când în când simțea un fior de plăcere datorită gustului. Cele două evenimente ale dimineții frământau gândurile lui Craig, luptându-se pe rând să-i câștige atenția, apoi cedând fiecare în fața celuilalt. Treptat, episodul cu Jefferson Dayles începu să-și piardă din fascinație. Deoarece nu însemna nimic. Era ca un accident care i se întâmpla cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și spuse senină: - Ei bine, Les, ai venit devreme. În ciuda calmului lui, trebuie să i se fi văzut ceva pe chip. Sau poate - mai degrabă - cu cunoștințele ei, ea știa ce avea să urmeze. - Les, întrebă ea scurt, ce te frământă? Craig simți o amărăciune scurtă, neașteptată, în urma felului ei de a proceda. Apoi rosti: - Stai jos, Anrella. Am ceva să-ți spun. Începu cu remarca întâmplătoare a lui Nypers. Omise orice aluzie la faptul că el știa că remarca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
avansată pe care și-o imaginase. Acest gând era ca o boală, ca o sete nestinsă care încă îl mai stăpânea șase luni mai târziu, când i l-au adus pe fermier. Insul era voinic și musculos. O întrebare îl frământa pe Jefferson Dayles, pe când stătea să asculte relatarea extrem de degajată a individului. Atenția îi era îndreptată asupra modului în care să o formuleze când vocea fermierului șuieră: - Cum ziceam, stătuse la mine zece zile și bătrânul doctor Gillespie a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
destinelor, nu un participant la ele. Privea neîncrezător pragul salonului ca pe un hotar al unui spațiu în care, o dată intrat, propriul său destin ar fi putut să fie schimbat. Intră totuși și se rezemă imediat de peretele de lângă ușă, frământându-și melonul în mâini. Doamna K puse florile în glastra de pe masă și îl invită să se așeze pe un scaun în fața ei. Se priviră pe sub buchetul de flori, când printr-o parte, când prin alta a glastrei. Ai o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
atât de firești și de umane. Singurătatea de-o viață, lipsită de zbucium, petrecută de Bătrân în labirintul arhivei, îl făcea să-l înțeleagă pe Pimen. Se ascultau fără să-și vorbească, se vedeau fără să se privească, se simțeau frământați din același aluat, dospit în alte forme. Ca aerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
tu ai considera hazos. Ci mai curând a ceva ce crezi că e considerat hazos de toată lumea. Mă simt dojenit. Te-au înfuriat spusele mele? Ai putea afirma că relația de rudenie dintre noi îmi alterează judecata. Lucrul ăsta mă frământă. Dar sunt, totodată, și un simplu cititor. Și tu un scriitor, sau un simplu scriitor de povestiri remarcabile. Nu vreau să primesc de la tine o povestire remarcabilă. Vreau prada ta. Pe asta nu mi-o mai pot scoate din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
că această nouă povestire a ta este cea pe care ai așteptat-o. Și pe care, într-un fel, am așteptat-o și eu. Știi bine că mândria e cea care mă ține pe mine treaz. E lucrul care mă frământă cel mai tare. Pentru binele tău, nu mă face să fiu mândru de tine. Cred că asta-i ceea ce încerc să spun. Nu mă mai ține niciodată treaz din mândrie. Dă-mi o povestire care să mă țină doar atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
o cale de a interzice părului său să cadă peste fratele lui, la frizerie. Cel mai rău a fost pe 110th Street, lungul interval dintre Broadway și casa noastră, colț cu malul apei. Nimeni din familie nu putea să se frământe pe drumul ăsta atâta cât o făcea Seymour, când avea pricini de frământare. Ceea ce e de-ajuns pentru seara asta. Sunt istovit. Încă un singur lucru. Ce vreau (sublinierea îmi aparține) de la o descriere fizică a lui Seymour? Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu tot felul de suflete păcătoase, care, În loc să se căiască pentru păcatele săvârșite pe pământ, se zbenguiau de mama focului pe sticla micului ecran. De altfel, printre protagoniști, babulea Tatiana văzu și câteva mutre care i se păreau extrem de cunoscute; frământându-și creierii, În timpul lungilor insomnii ce au urmat vizionării, ea descoperi cu oareșicare uimire că unul dintre așa-zișii artiști ce se scălămbăia În film semăna leit cu fostul ei socru, care Își dăduse de o jumătate de secol obștescul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa tresări pentru o clipă străfulgerată de un gând: „Nu cumva ființa ce se afla În fața sa e Anticristul?“ Înfățișarea umilă, ușor decrepită a oaspetelui ce se afla În casa ei o făcu să se rușineze de gândurile ce-i frământau conștiința. În fond, suspiciunea sa nu se baza pe ceva concret, ci era doar rodul fanteziei prea bogate, al nopților petrecute În singurătate și al zilelor lipsite de griji, dar și de bucurii ce se rostogoleau una după alta, ritmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
oare de ce, pe măsură ce gălețile lui se umpleau, ugerele vacilor secau sau se umpleau de puroi și sânge!? Și abia după ce erau descântate și tămâiate cu smirnă și smocuri de păr smuls din coada unei nevăstuici, vitele Încetau să se mai frământe-n grajduri! Unde era Subotin? De ce nu i-a dat Dumnezeu pedeapsa cuvenită? Nu cumva reușise, procletul, să-l deoache și pe cel Atotputernic, iar acum ar fi trebuit și acesta, ca și ugerele vacilor, descântat? Ce căuta acum la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu un altul, care s-ar putea să fie la fel de breaz. Vorba aceea: «Scapi de dracu și dai de taică-său»...“ - Ei, gata-gata, liniștește-te, femeie, Înțelege: am glumit, căută s-o Îmbuneze oaspetele. Gazda rămăsese Însă la fel de Îmbufnată. Stătea frământându-și mâinile În poală și privind În gol. Se pare că tabloul o neliniștea din cale-afară, căci, din când În când, Întorcând spre el privirea, Mașa clătina din cap. - M-am lămurit, făcu Extraterestrul. Ți-e frică să-ți pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un fel de perpetuum mobile, Înțelegi? Odată rostogolit În viață, nu te mai poți opri. Sau, dacă te oprești, te oprești ca să intri dintr-un vehicul psihic În altul, pe care-l pui În mișcare prin intermediul propriului eu... Mașa Își frământa mâinile În poală. Mintea Îi căzuse Într-un fel de letargie. Ar fi vrut să spună ceva, dar cuvintele i se uscau pe cerul gurii și picau mute În gâtlej. Pălăvrăgeala oaspetelui Îi anihila voința. Mașa Încerca să-i țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se prosterneze Dumnezeu? În fața cui să cadă În genunchi? În fața lui Însuși? N-ar fi acesta un semn al unei exagerate iubiri față de sine? N-am avea de-a face cu un Dumnezeu cam iubitor de sine?“, continuă să se frământe Mașa. Întrebările se Învălmășeau În capul ei. Formau un adevărat vârtej. Nu scăpa bine de una, când locul ei Îl lua alta. Erau asemenea unui stol de ciori ce se rotesc seara deasupra unui câmp proaspăt arat. Oare cine o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]