3,503 matches
-
în șapte exemplare, știrile despre crime, procese spectaculoase și ucideri senzaționale, le trimitea la șapte ziare și încasa șapte salarii ca de la șapte vaci grase, luând pâinea de la gură a cel puțin șapte reporteri care mâncau astfel de la vache enragee. Furioși, Ion Caraion și Virgil Ierunca s-au dus și ei la poliție după informații pentru ziarul de dimineață Poporul să culeagă fapte diverse, să câștige și ei un ban. Comisarul care împărțea știrile, un coțcar și un pilangiu, nici nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
REACȚIE. SĂ ACȚIONEZE FĂRĂ SĂ ȚINĂ CONT DE CONSECINȚE. Marin merse de-a lungul coridoarelor aproape pustii la acea oră a dimineții. Micul dejun i se aduse în birou; tocmai mânca, când fu introdus Scudder. Omulețul era în același timp furios și neliniștit. AȘADAR, TRASK A MĂRTURISIT, SPUSE EL CU ÎNVERȘUNARE. \ EI BINE, N-AM FĂCUT NIMIC, DAR SUNT DE ACORD SĂ-L ÎNZESTRĂM CU O HARTĂ. CE ESTE ILEGAL ÎN LEGĂTURĂ CU ASTA? ÎNTREBĂ MARIN SCURT. O AVEA COLONELUL GREGSON. ACESTA ERA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ea erau una și aceeași persoană. Confruntată, ea recunoscu fără nici o ezitare. ― N-am crezut niciodată că el o să facă asta, spuse ea, deși oamenii au reputația de a distruge ceea ce iubesc, adăugă Delindy cu privirea pierdută. ― În special cei furioși, spuse Marin clătinând din cap. Draga mea, când cineva este într-adevăr furios, trebuie să aibă o motivație serioasă ca să își schimbe părerea. Cunosc acest gen de oameni: își păstrează ranchiuna toată viața. Orice tentativă de a comunica cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
am crezut niciodată că el o să facă asta, spuse ea, deși oamenii au reputația de a distruge ceea ce iubesc, adăugă Delindy cu privirea pierdută. ― În special cei furioși, spuse Marin clătinând din cap. Draga mea, când cineva este într-adevăr furios, trebuie să aibă o motivație serioasă ca să își schimbe părerea. Cunosc acest gen de oameni: își păstrează ranchiuna toată viața. Orice tentativă de a comunica cu ei este sortită eșecului. Nu există decât un singur mijloc: glonțul sau măciuca. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
septembrie, același periodic inserează o ultimă știre despre molimă, atestând că "boala holerei se tot lățește și în țara noastră, mai vârtos în prefectura Clujului și a Dejului, în unele locuri și a Sibiului, însă nicăierea nu arată un caracter furios, nici nu este prea intensivă"444. După această dată nu am mai întîlnit alte informații despre epidemia relativ benignă de holeră ce a bântuit și în Transilvania la 1855. * Trăgând o concluzie asupra accidentului epidemiologic din Țările Române în timpul războiului
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
simțea frigul pătrunzând-o până la oase, și o greutate și mai apăsătoare ca de obicei în dreptul inimii. Rămase așa, cu gândurile pierdute, aproape fără să audă zgomotele ce urcau din stradă și prin care răzbătea din când în când vocea furioasă a lui Marcel, dar ascultând acel murmur de fluviu care pătrundea prin ferestruică, stârnit de vânt printre ramurile palmierilor, aflați acum atât de aproape. Apoi vântul păru a se înteți, zvonul' dulce de ape se făcu șuierat de valuri. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
unul câte unul, cu ochii lui atât de spălăciți, încât, în contrast cu fața-i bătrână și oacheșă, păreau fără culoare, iar gura i se crispase, tristă, sub mustața stufoasă și pleoștită. Ei tăceau, umiliți că intră ca după o înfrângere și furioși pe propria lor tăcere, pe care le venea din ce în ce mai greu s-o rupă, pe măsură ce se prelungea. Treceau pragul fără să-l privească pe Ballester, știind că execută un ordin când îi silește să intre așa: înfățișarea lui amară și mâhnită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
D'Arrast șovăi, apoi scoase hârtiile, pe care celălalt i le smulse cu lăcomie. După ce răsfoi pașaportul, lunganul manifestă o proastă dispoziție evidentă. Își reluă discursul, scuturând hârtiile sub nasul inginerului, care, fără să-și piardă cumpătul, privea liniștit la furiosul său interlocutor. în acea clipă judecătorul se apropie surâzând și vru să știe ce s-a întâmplat. Bețivul își aruncă o clipă ochii asupra firavei făpturi ce-și îngăduia să-l întrerupă, după care, clătinându-se în chip și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
grecilor avea fruntea lată, sub o coamă puternică, luminată de orbite adânci, ca un leu : adică generos și puternic ? Vitellius părea o bufniță, spun istoricii : recalcitrant și năuc. Cine aduce a urs este puternic, cei drepți sunt comparați cu elefanții. Furioșii cu mistrețul, cei stupizi cu caprele. Nimeni însă n-a vorbit, încă, despre o ureche de elefant ! O ureche lată, flexibilă, moale. Cu o mare și probabil misterioasă simbolistică, deocamdată nedes cifrată ?... Sau capul unui iepure !... Capul unui iepure de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
torul la ureche. — Da. Tu ? Ce-ți veni ? Nu încă. Anie, te rog, sunt prostii. Fii rezonabilă. Nu i-am făcut nimic. Perucă ? Ha ! Cât de grijulie. Ha ! Nu. Jur. Încercase să râdă. Părea timorat, jenat, jignit și încântat și furios. — Oarecum. N-ar fi nevoie. N-ai de ce. Nu pentru asta. Da, numai să mă încălzesc. Serios. Veritabil, nu-mi face rău. N-ai grijă. Nu mai suna. Te rog. Te rog, lasă-mă așa, nu... Anie. Lasă-mă, te
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ofițer... Și chiar în clipa aceea un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în întunericul brăzdat de dâre luminoase. "Ce-i asta? se gândi Bologa uitîndu-se la ceas și văzând că e de-abia patru. Atacul?... Vasăzică, totuși... Atunci..." Apostol își dădu seama că tunurile rusești
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ei... Apoi, cutremurîndu-se ca de frig, se apropie de sublocotenentul captiv și zise românește, cu un început de zâmbet în colțurile buzelor supte: ― Acuma ai căzut prins, trebuie să... Prizonierul nu se miră deloc auzind graiul românesc; întoarse niște ochi furioși spre Bologa și îi curmă vorba cu ură: ― Aici vă purtați cu prizonierii ca niște sălbatici. O brută de ofițer m-a lovit cu un par peste șale pentru că n-am putut și n-am vrut să-mi trădez armata
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-i strângă mâna, și deodată îi cuprinse mijlocul. Fata se lăsă moale în îmbrățișarea lui, cu o rămășiță de protestare supusă: ― Vai de mine... că și d-ta, zău așa... Împreunîndu-se, buzele lor fierbinți se crâmpoțiră, cu o patimă furioasă, câteva clipe. Apoi Ilona își veni în fire, se smulse ca o șopârlă, își potrivi năframa pe cap dintr-o singură mișcare și pieri pe ușă afară... În același moment vraja din odaie se stinse ca un vis. Apostol se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aduc aminte când ai fost pe la mine, pe front... Știi, când cu ofițerul român... Cât erai de zbuciumat... Am crezut că te-ai supărat pe mine fiindcă nu m-am entuziasmat de planurile tale de fugă... ții minte? Ai plecat furios... ― Da... furios, zise Apostol dând din cap. ― Ai avut noroc cu boala, reluă căpitanul înghițind un gălbenuș tare. Nu știu de ce am avut și mai am încă presimțirea că te-ar prinde dacă ai încerca să treci dincolo... Nu știu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aduce toate bagajele și mai ales hîrtiile! Afară, în prag, soldații se dădură la o parte. Soarele de mai sărută obrajii prizonierului. În mijlocul ogrăzii generalul Karg discuta gesticulând cu un colonel. Plutonierul salută foarte țeapăn. Apostol simți bine privirea generalului, furioasă și indignată, dar nici nu se sinchisi. Trecând pe lângă casa primarului, întîlni în ușă pe groparul Vidor și pe primăreasă, amândoi cu ochii spre el, îngroziți și cu lacrimi de milă. Le răspunse cu un zînbet plin de credință, parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de la bun început. Când a ieșit din casă, s-a trezit în miezul unui adevărat coșmar. Când a vrut să traverseze, un mecanism monstruos s-a năpustit asupra ei și, apoi, s-a oprit cu un scârțâit puternic. Un bărbat furios a scos capul pe fereastră și a luat-o la zor. Tremurând din tot corpul, a ajuns iar pe trotuar, mai mult moartă decât vie de spaimă. A început să devină mai precaută și a învățat foarte repede să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
aș putea băga mâna în foc pentru asta. E greu să știi exact ce e în capul unei femei sau al unui bărbat. Oricum, n-a mers. La scurtă vreme, el a plecat și nu s-a mai întors. Era furioasă, pentru că ghicise cam ce planuri își făcuse el. Și totuși, în ea se dădea o luptă. Pe de-o parte, se afla în situația femeii disprețuite de bărbatul ei. Pe de alta, se afla și în situația femeii care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
de umbrelă de nu reușesc s-o desfac? - Mecanismul... uneori e blocat, dar poți s-o folosești așa! - Nu, pe aerodrom e furtună și motociclul nu pornește până nu o deschid! Umbrela trebuie reparată urgent! În sfârșit, după câteva opinteli furioase, umbrela păcăni cu zgomot, desfășurându-se. Cuprinzând la întâmplare infinitul spațiilor necuprinse s-a stârnit un curent groaznic. Aruncă repede umbreluța, renunță la ochelari și arme și se cățără agil pe motociclul spațial Honda. Trebuia să atragă după el vifornița
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în plus de la el oricâtă răbdare ar fi avut. Burnița se transformase rapid în lapoviță activă iar umbrela nu-i mai era de nici un folos; ceața rece se infiltra în oase și se pierdea în membre. Pornise să bată vântul furios iar stația nu era prevăzută cu o cabină în care să se adăpostească de intemperii. Simți cum cerul se învârte. Se așeză cu spatele la vânt și rămase în cernutul ploii nemișcată, amorțită și udă la picioare. Se îmbrăcase lejer și luase
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
având mare nevoie de căruță și știind că preotul are una, imamul veni să i-o ceară. "Ți-o dau fără bani, zice preotul, doar fă-mi plăcerea și zi doar o dată că Allah nu e Allah." Firește, turcul plecă furios și o săptămână n-au mai jucat table-mpreună. Curând, preotul fu cel care avu nevoie de un plug și apelă la imam, care avea unul. "Bucuros, zise imamul, dar va trebui să recunoști că Isus n-a înviat." După
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
moralitate în artă, cum o prezintă, sublimat, Maiorescu, ci un lucru cu mult mai grav: o societate bolnavă psihic, incapabilă să-și recunoască propria boală. România devenise deja bolnavă de populism. Aceeași reacție agresivă din partea unui public rănit, înspăimîntat și furios, amplificată poate și de faptul că pretextul literar a căpătat cu timpul autoritate, o va stârni, desigur, și filmul lui Lucian Pintilie "De ce trag clopotele, Mitică?". Este o oglindă netedă în țara unde ne face plăcere să ne privim în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Înoți bine! Dar Utnapiștim nu mai răspunse. Se duse la botul corăbiei și începu să privească apa. Cele două corăbii pluteau acum una după alta, una din ele lăsînd-o în față pe cea pe care era Utnapiștim. Marea nu era furioasă, însă vântul bătea acum pieziș, și mersul spre miazăzi era încetinit. Fiecare dintre cei douăzeci și doi de oameni era nerăbdător să ajungă la țărmul Muntelui de Foc, dar fiecare se simțea bine și pe mare, în libertate, și fără
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răsfățase în lumină neasemuitul său palat. Se stârnise vântul, bătând spre răsărit. Marele Preot ședea împietrit pe punte și privea îndărăt. Vâslașii primiseră porunca sa de a vâsli din răsputeri, cu toate că pânzele erau umflate și corăbiile erau duse de vântul furios cu repeziciune. Din când în când, Marele Preot se uita cu grijă la cele unsprezece corăbii mari ale lui în care, cu toată graba plecării, nu uitase să ia tot ce putuse încărca pe un convoi de asini și de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe rând, tot ce știau. Dar bătrânul dădu din cap nemulțumit: - Nu știți mai mult decât știu eu. Iscoade! Trebuie trimise iscoade pe urmele lor. Chiar dacă nu le vom afla gândul, îl vom bănui! Un preot se apropie de bătrânul furios: - Slăvite, am auzit de la niște corăbieri hananei sosiți în oraș azi dimineață... dar socot că stăpânul știe și aceasta... - Spune! zise el cu ochii luminați. Spune ce-ai auzit! - Nu eu, slăvite, un învățăcel al meu. Corăbierii hananei spun că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]