4,454 matches
-
Și Ivona-n sus, Ivona n jos, se-nvățase și ea să-i zică pe nume - d aci am văzut că nu-i lucru curat ! Și la urmă-a și luat-o de nevastă Tudor. Ce se mai ținuse el de fusta mea, când era mic ! Da și-acu, când mă vedea, îi râdea ochii, uite-așa avea niște ochi râzăreți, nu era nici urât, nici frumos de pică, trăgea spre Ivona și spre neamu ei, frumos nu era, da era deștept
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
oamenii mergeau la horă în sat, dar cu trecerea timpului oamenii nu au mai respectat aceste tradiții și preferă să meară la discotecă. Îmbrăcămintea pe care aceștia o purtau era diferită de cea actuală: purtau costume naționale formate din ie, fustă, pestelcă și bundiță (femeile) și ie, ițari și opinci (barbații). Aceste cuvinte aparțin bătrânei Dobîrceanu Florea în vârstă de 89 de ani .A fost intervievata în data de 01-11-2008. Interviu: Istrate Ștefan,postul Sfintelor Paști îl tin tot, iar miercurea
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN GURA BUSTEI. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Suflet Alina () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2083]
-
late, maro? Ți-a marcat copilăria, Îți pierdeai mințile gîndindu-te că există o țară În care oamenii se pot Îmbrăca În astfel de haine, cu astfel de fermoare. Ei bine, În seara asta o poartă pe ea... jacheta asta, o fustă de stofă maro și niște cizme tot maro, Înalte, cu toc... intrați Împreună În teatru. N-a vrut să te lase singur acasă, din motive care nu se mai rețin, familia Ciorogaru, vecinii și prietenii noștri, nu te pot ține
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lânos, aproape negru. Pielea măslinie și brațele îi erau aspre, solzoase parcă. Cineva spusese o dată că seamănă cu o mexicană și, cu toate că era o comparație lipsită de logică, fusese acceptată ca o caracterizare potrivită. Era o femeie taciturnă și purta fuste foarte lungi. La început, dăduse impresia că ar fi întârziată mintal, dar după un timp lumea începuse să spună: „Ruby nu e proastă, e vicleană“. Însăși Alex declara că Ruby e un mister. Totuși, nu-și dăduse seama de acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și o spadă la șold. Era vesel și încă nu șocase pe nimeni, în nici un fel, cel puțin nu în Ennistone. Adeseori mamele îl dădeau de exemplu fiilor: „Uită-te la Tom McCaffrey, nu se ține de droguri, nu vânează fustele, a intrat la universitate, e un băiat care o să răzbească în viață“. „Vânează fustele la Londra“, răspundeau uneori fiii admonestați. „Mă rog, dar o face discret“, replicau mamele, derutând prin aceasta simțul moral al vlăstarelor. E drept că Tom nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nici un fel, cel puțin nu în Ennistone. Adeseori mamele îl dădeau de exemplu fiilor: „Uită-te la Tom McCaffrey, nu se ține de droguri, nu vânează fustele, a intrat la universitate, e un băiat care o să răzbească în viață“. „Vânează fustele la Londra“, răspundeau uneori fiii admonestați. „Mă rog, dar o face discret“, replicau mamele, derutând prin aceasta simțul moral al vlăstarelor. E drept că Tom nu fusese văzut vânând fetele din Ennistone. Multe dintre virtualele „prăzi“ regretau acest lucru dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Pe urmă se gândi la încăperea din visul ei. Și iarăși își spuse: „E același, dar e nebun“. Îl măsura pe George cu privirea ei de pisică, în timp ce, cu degetele dibace, își aranja gulerul bluzei. Purta un taior și o fustă veche. Dacă ar fi știut de sosirea lui George, s-ar fi îmbrăcat mai elegant. Luă notă de ușoara zvâcnire instinctivă a vanității ei. — Ce mai faci, George? Foarte bine. Ce mai faci tu, Alex? — Perfect. Vrei o cafea? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fruntea, aproape că o copleșise pe Hattie. Simțea inima cățelului care bătea cu forță și inima ei care bătea la fel de repede. Ar fi vrut să legene cățelul în brațe și să plângă. Cum îl cheamă? — Zet, răspunse Adam, atingându-i fusta lui Hattie. Fata își îmbrăcase de dimineață o rochie de vară, înflorată, dar se schimbase într-o fustă-salopetă, albastră, strâmtă, cu mulți nasturi, și o bluză în dungi albe și albastre. — Ăștia doi sunt alfa și omega, explică părintele Bernard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ciorapul și își zgârie rău pielea piciorului, dar aproape că nu observă și își continuă coborâșul poticnindu-se. — Ah, aici erai! strigă Brian, care se întorsese de pe plajă. Ah, Brian, scumpule! Gabriel se lăsă să lunece pe nisip, suflecându-și fusta. Dă-mi două lire, repede, te rog! Două lire? strigă Brian a cărui ușurare, din momentul când o văzuse, se evaporase la fel de repede cum se ivise. Era epuizat de cât alergase de colo, colo și enervat pe Gabriel pentru că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și el să alerge. — Ce este? Tom trecu ca un fulger pe lângă el, zvârlindu-și jacheta în timp ce fugea. — S-a pierdut Zet. Adam l-a luat cu el în apă și l-a pierdut. Pearl și Hattie alergau, suflecându-și fustele. Alex alerga desculță, împleticindu-se. Brian și Adam erau în frunte. Ruby, care reapăruse, alerga și ea greoi. Emma porni să alerge pe urmele lui Tom. Când ajunseră la albia lungă de nisip pe care coborâse Adam în mare, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
val de independență iritată, care făcea ca răspunsul ei să nu fie ipocrit. John Robert se așeză pe unul din scaunele mai masive, evitându-le pe cele de bambus. Hattie rămase în picioare, rezemată de consola căminului și ferindu-și fusta de focul dela soba cu gaz pe care-o aprinsese, întrucât seara era răcoroasă. John Robert îi zise: — Fii atentă, ai să-ți arzi rochia. Oricum, nu e nevoie de foc la vremea asta a anului. Când rosti aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o cavernă tenebroasă din care se ramificau nenumărate drumuri ce duceau, toate, de-a dreptul în iad. Se întreba întruna dacă nu cumva, după plecarea lui, George o strangulase în tăcere pe biata femeie. Vedea parcă trupul ei micuț, cu fusta franjurată și pateticele cizme de lac, zăcând neînsuflețit pe șezlong, în timp ce George se uita în jos la el, cu zâmbetul acela radios, dement. Pe Tom îl dureau umerii în locurile în care se înfipseseră degetele lui George. Și avea senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aspectul religios n-ar trebui neglijat. În cazul câtorva, ceea ce a rămas din puterea patriarhală se exprimă cu forță. Pentru marea majoritate, ceea ce este în joc este o logică a seducției. Iar "vălul" respectiv se aliază, în această logică, cu fustele cu șliț amplu și cu ciorapii de plasă. Toate acestea relativizând constrângerea religioasă. Fără să insistăm, pentru moment, asupra acestor exemple, este de ajuns să notăm că un asemenea relativism ar trebui să incite la prudență analitică și la un
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
în intimitate, își pot permite să renunțe la convențiile sociale, dintre care una le cere să stea veșnic cu genunchii lipiți între ei. Dar nu era nimic impudic în atitudinea femeii-manechin, chiar dacă se expunea astfel într-o vitrină, fiindcă o fustă largă-largă dintr-un material greu îi cădea în falduri acoperindu-i picioarele până la jumătatea gambei și făcea o cută adâncă între coapse, în poală. Nestor îi observă culoarea pielii și găsi, c-un zâmbet interior, că nu amintea câtuși de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
păru lui Rareș că aude răsunând la difuzoare vocea gravă a domnului Mocanu. Dar nu, directorul spusese: în viață, greul începe în școală!... Era și doamna Mușat pe estradă, parcă mai înaltă și mai corpolentă decât o știa, c-o fustă albă înflorată, cu pliseuri. Stătea o jumătate de pas în urma domnului Mocanu, cu mâinile una într-alta, peste pliseuri. În fața lor, pe un scăunel, chiar lângă microfon, așteptau să fie înmânate diplomele făcute sul și legate cu panglică roșie. Rareș
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu vrei să vezi partea bună a lucrurilor? Dragoș se vedea pe sine șezând în tramvai la fereastră, și pe bancă, alături de el, pe locul dinspre interval, o vedea șezând pe Viviana. Sigur era ea îi vedea cu coada ochiului fusta de stofă neagră și groasă, întinsă peste coapse să-i țină de cald. Dragoș făcea gestul de a se ridica să iasă pe interval și în același timp se scuza, posomorât și abstract, pentru deranj. Genunchii ei se răsuceau moale
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
chiar în fața lui, mai jos cu vreo zece rânduri. Șuvița curbată din părul ei șaten, pe care Dragoș o remarcase încă din prima zi de curs, i se balansă moale peste obraz pe când se apleca din mijloc să-și netezească fusta sub ea înainte să se așeze. Era din nou departe de ea, în imposibilitate să-i facă un semn sau s-o strige fiindcă, iată, sub autoritatea rectorului tăcerea cucerea întindere stingând murmurele din sală. Doar câte o tuse firavă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
jur semnale de atracție? Fără voia ei! Admitem asta. Le excludem pe cochete. Dacă femeia frumoasă nu s-ar închide într-o mică lume a ei, impenetrabilă să zicem, ar însemna să fie mai tot timpul asaltată de vânători de fuste și aproape să nu mai aibă viața ei personală. Așa credeți? Dar din ce-i alcătuită viața ei personală? Există în viața ei și altceva în afară de, cum să spun, prea-plinul propriei persoane? Eu cred că adevăratul ghinion al femeii frumoase
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
semn în comunicarea gestuală. Costumația dansatoarelor stârnește mereu vervă. În 1988, patinatoarea germană Katarina Witt a apărut la Campionatul European într-un costum de showgirl realizat din câteva pene. Gestul ei a determinat ISU să impună ca “femeile să poate fuste și pantaloni scurți care să acopere fundul și coapsele”. Această condiție, denumită chiar “Regula Katarina”, a fost eliminată în 2004. Un alt moment din patinajul artistic care a dat naștere unui scandal internațional a fost “înțelegerea” de la Olimpiada din Utah
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
pavel Doamne / cum de-ai uitat că-s Doru Dăncuș... Amintiri juxtapuse, contrapondere la un prezent anost, debusolant - ce departe sunt nopțile cu zăpadă [„où sont les neiges d’antan...”]/cădeau fulgi narcotici pe carnea noastră fragedă / șoseaua becurile oarbe fusta de piele -, trăit între îngerul care-l însoțește mereu și diavolul care-și face apariția în orele când e liber comerțul cu biblii, experiența trecerii prin bolgiile existenței, ca un nou Meșter Manole care-și construiește, de data aceasta, propria
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ar fi și tot te înnebunește... La noi sunt rechini. Rechini care nu mușcă. Nu mușcă până într-o zi... Eu am un câine care n-a mușcat până a mușcat, uite, exact de aici. Că de aia și port fusta lungă...să nu se vadă...Vedeți? Da. Să vă fie rușine. V-am arătat numai ca dovadă și nu ca să vă uitați așa, la ce se vede, deși am și o operație foarte fină făcută cu laser care nu se
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
-ți iarmarocul cărnii tale printre cei care și-au tatuat delirul pe crupa călușeilor mecanici cu acul mașinii de cusut! Numai lîngă tine, femeie, pietrarii asudați sparg cu barosul chipul de tîrfă al lunii. Ridică-te, femeie, și ridică-ți fusta de brocart, ca și cum ai smulge de pe trupul tău placenta unui vițel abia născut, și depărtează-ți picioarele, femeie, ca și cum ai deschide o carte din care curge toată sămînța vinovată a lumii, ridică-te și stropește pe toți comedianții, stropește urbea
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
chitara, că n-o văd? Aricelul, în căsuța din pădure, împinge ușa și trage zăvorul ca nu cumva ploaia să intre în căsuță să-i ude covorașul. Lăcusta aterizează sprintenă pe-o frunză să-și scuture picăturile de ploaie de pe fustă. Dar vai, se oprește speriată când observă că fustița e agățată într-un scai! -Vai, ce mă fac, o să-mi rup fustița! Dar o ajută panseluța să-și descâlcescă fustița. -Mulțumesc! Eu am plecat adăpost să îmi găsesc! (fâlfâind din
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
dorm: păsari, gâze, flori, frunzele atârnă ude. În zori cerul e senin fară nici un norișor, iar pădurea s-a trezit și e o mare forfotă: Albinuțele își pregătesc găletușele să adune polenul din floricele, gâzele mișună grăbite, lăcusta își coase fusta ce i-a rupt-o scaietele, licuriciul își repară felinarul. Numai melcul-i suparat Că afară este soare și în casă a intrat Să se ferească de soare. Florile acum la soare își uscă petalele, și discută între ele despre
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
folosea drept pernă, când se culca pe bancă. Noaptea se îmbrăca sau se învelea cu el ca să se apere de țânțari. Își scotea pantofii din picioare și se ghemuia pe bancă, stând nemișcată până dimineața când se ridica, își netezea fusta și bluza, își aranja părul, cu cărare pe mijlocul capului, și ieșea pe peron. Era o femeie slabă și destul de înaltă, care-și impusese probabil să meargă dreaptă și, din pricina asta, mersul ei avea ceva prea disciplinat. Când se muta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]