19,706 matches
-
cea de dincolo de foaia de hârtie, însă este și mai important ca cele două lumi să interacționeze, să intre una în alta, așa cum Alice intra în țara Minunilor. Dar de data aceasta să nu mai fie vis, ci realitate. Personajele imaginate de autor să prindă viață în lumea de hârtie, dar apoi să poată ieși de acolo, așa cum au făcut personajele lui Woody Allen în The Red Rose From Cairo. De exemplu, Vera. Vera este un personaj interesant care cu siguranță
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
exemplifică prin Adunarea Generală a Statelor, de la Haga, care a avut loc la jumătatea secolului al XVIII-lea. Filosoful german vede o posibilă uniune a tuturor popoarelor pe temeiul unui drept numit cosmopolit. Acest drept cosmopolit este ideea rațiunii, care imaginează o comunitate pașnică a tuturor popoarelor de pe pământ, ce ar putea Întreține reciproc relații active, pe baza unei legi universale a schimbului posibil Între ele. O astfel de idee a rațiunii nu este de natură etică, ci juridică. „Această idee
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
egalității Între aceștia (ca cetățeni). 2. Dreptul popoarelor, ginților, trebuie să fie Întemeiat pe un federalism de state libere, adică pe o uniune de popoare, care nu trebuie să fie un stat de popoare - ceea ce ar Însemna o contradicție. Kant imagina această Uniune ca pe o uniune a păcii, care se deosebește de orice tratat de pace, prin aceea că pune capăt, nu unui război, ci tuturor războaielor. Această uniune nu urmărește nici o dobândire a unei puteri a statului, ci numai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sub unghiul practic, deoarece e În mod etic necesară, atitudinea conștiinței ne permite precizarea unei serii Întregi de evaluări și aprecieri ale conduitei, dintr-un punct de vedere pe care Îl putem numi drept intersubiectiv. Caracterul absolut al persoanei umane, imaginată sub speciae aeternitatis, constituie Într-adevăr norma fundamentală a relațiilor dintre mai multe persoane, dintre care fiecare are, În virtutea acestui principiu, dreptul de a fi recunoscută ca atare de către celelalte și pentru care toate manifestă o obligație corespondentă În fața celorlalte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu este suficientă pentru a oferi un criteriu pentru orice caz. Filosoful observă cu profunzime: Adevărul este, În schimb, că izvorul nesecat al Dreptului e constituit de natura lucrurilor, așa cum poate fi apreciată de Rațiune”. C. Imperativitatea. Nu ne putem imagina o normă care să nu aibă caracter imperativ. Deci: Comandamentul pozitiv ori negativ este un element integrant al conceptului de Drept. Astfel, a impune o datorie (obligație) Înseamnă a ordona. În Drept, nu există modul indicativ, iar când este folosit
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
echivalenți termenii de: Stat și organizare juridică sau, mai exact: Stat și Drept. Dreptul, Înțeles ca „simplu criterium ideal de coordonare etică intersubiectivă, deci ca o conotație Între facultățile și obligațiile mai multor subiecți, poate și trebuie să fie Însuși imaginat independent de pozitivitatea sa, atunci când este dificil, sau cel puțin inutil, de a corupe un Stat non-pozitiv, chiar dacă nu s-a introduce fictiv această pozitivitate În ipoteza unui Stat fictivă Dreptul, atâta cât el devine pozitiv, este supus unui proces
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
din bulversări solemne, ci mai ales, din gestații lente, din fermentații obscure și latente, din eroziuni graduale și imperceptibile prin care, adesea, instituțiile În vigoare variază foarte mult În reala lor eficiență, rămânând În forma lor ca atare. Cel care imaginează străfundul vieții Statelor, Își dă seama la fiecare pas de trăsăturile acestei crize permanente, criză care este, cu adevărat, legea imanentă a umanității”. Giorgio del Vecchio Își justifică, Își apără opțiunea de filosofie a Dreptului, când scrie: „Aceasta este rațiunea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ochii de noua lui lume, scoase un țipăt ce nu părea nicidecum a fi un crâmpei dintr-un cântec. Moașa îi igieniză ombilicul și-l încredință Olgăi. Aceasta depuse copilul într-un pătuc și alergă la Ina. Durerile greu de imaginat ale Inei aveau să se curme prin aducerea unui băiețel blonduț, destul de bine făcut, care cântărea aproape 3,950 kg fără scutece. Olga îl preluă de la moașă cu gândul să-l așeze într-un pătuc rezervat noilor născuți. În acest
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ascundă în ea ca nimeni să nu-i poată vedea fața și sufletul năpădit de multele neliniști care-i măcinau întreaga ființă. Timp de aproape două săptămâni, după această discuție, Ina n-o mai întâlni pe Olga. Nu-și putea imagina ce se întâmplase. Află curând însă, întâmplător, că aceasta plecase în concediu, la Predeal. În ziua plecării Olga, nici nu pășise bine peste pragul casei părintești, că un gând o întoarse din drum. O obseda acea fotografie făcută cu ani
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ușor pe câteva corzi, umplu întreaga casă cu câteva sunete disparate. Nu era o melodie, dar lui i se păru că era începutul unui cântec care avea să-i încununeze viața cu o bucurie fără asemănare. Alex și Ina își imaginară cum în camera alăturată se derula un eveniment. Nu dură mult timp că Mihăiță, cu vioara într-o mână și cu arcușul în alta, năvăli în sufragerie unde își găsi ambii părinți, care dădeau impresia că îl așteptau. Îi îmbrățișă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Pitești, unde era internată de câteva luni. Deci necazurile au dus-o pe un pat de spital, gândi Ina. Era o scrisoare lapidară, udată din belșug de lacrimile deznădejdilor, ceea ce o surprinse și o descumpăni pe Ina. Nu și putea imagina dimensiunile tragediei din familia prietenei sale. Din cele relatate, se bănuia că are o viață de iad, că soțul ei era un afemeiat, un cartofor, un bețiv, un om de nimic, dacă unei asemenea ființe i se mai poate atribui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
mai bună închiderile lingvistice! Spațiile goale, când e vorba de receptarea spiritului unui popor, creează neînțelegeri și sentimentul inconfortabil că planeta gândește... sectorial. Ne putem explica și așa de ce literatura unei țări ca Iranul, cu un cod artistic greu de imaginat de către euro-americani, nu a pătruns decât întâmplător și circumstanțial în circuitul valorilor noastre spirituale, fiind receptată precar și incoerent, la nivelul individului și nu la nivel de grup sau comunitate lingvistică! În ciuda unor străduințe admirabile ale unor organisme internaționale, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a ajuns în Belgia, Franța, Germania, India, Azerbaidjan... Călătorii pline de tâlcuri... A avut și o scurtă experiență politică, în partidul Tudeh, din care a ieșit - cum altfel? - dezgustat... Dar viața interioară e de-a dreptul fascinantă. E greu de imaginat pentru noi că în Iranul interbelic, atât de agitat și de contradictoriu, putea trăi un intelectual atât de strălucitor, din specia rară a rasaților, de o exigență ieșită din comun, un gânditor independent în fond. El, care era o veritabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în pace. Crepusculul era aproape. Desenam cu ardoare. Dintr-odată ușa s-a deschis și a intrat unchiul meu. Eu nu-l văzusem niciodată, pentru că, încă foarte tânăr fiind, plecase într-o îndepărtată călătorie. Era, se pare, armator. Mi-am imaginat că a venit să trateze cu mine vreo afacere, fiindcă auzisem că practica și negoțul. În orice caz, unchiul era un bătrân cocoșat, cu capul înfășurat într-un turban indian și umerii acoperiți de o aba gălbuie, zdrențuită. Avea fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
unul firele din barba rară, care-i ieșeau din pliurile fularului. Avea ochii bolnavi și roșii și buză-de-iepure. Semănam, cumva de departe și într-un mod ridicol: ai zice portretul meu reflectat de o oglindă deformantă. Nu mi l-am imaginat niciodată altfel pe tata. Abia intrat, omul se chirci într-un colț al camerei. M-am gândit să pregătesc ceva pentru a-l primi cum se cuvine. Am aprins lampa și am căutat peste tot sperând să găsesc ceva depus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă vede sau nu, dacă poate să mă audă sau nu. Nu părea speriată, nici hotărâtă să reziste. Părea mai degrabă că venise aici fără să știe. Era bolnavă, Se rătăcise? Venise inconștient, ca o somnambulă. Nu poate să-și imagineze nimeni prin ce stări sufletești am trecut în acele clipe. Simțeam un fel de durere plăcută și inefabilă. Nu, nu mă înșelasem. Era aceeași femeie, aceeași fecioară; intrase în camera mea fără să Se mire de nimic, fără să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
va striga, îmblânzitorul ar deschide ușa și l-ar elibera pe celălalt, căruia baiadera i-ar deveni soție. Înainte de fi închis în hrubă, în compania fratelui său, tatăl meu o rugă pe baiaderă să mai danseze o dată în fața lui, să imagineze dansul sacru al templului. Ea consimți și dansă în sunetul flautului îmblânzitorului de șerpi, la lumina torței. Mișcările pe care le făcea mama erau armonioase, încărcate de o semnificație profundă; aluneca și se răsucea ca o cobră. După ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Era așezat sub chiparos, iar în mâini ținea un fel de sitar. În fața lui, o tânără frumoasă care semăna cu baiadera, dansatoare în templele Indiei. Încheieturile mâinilor ei erau încărcate cu lanțuri și părea constrânsă să danseze în fața bătrânului. Îmi imaginam că poate îl aruncaseră pe bătrân într-o celulă tenebroasă, împreună cu un naja, și el ieșise, având barba și părul albe. Era o perdea indiană brodată cu aur, ca acelea trimise fără îndoială de tata sau unchiul meu, din țări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tras. Șeful poliției angoleze ar trebui să-și mai trimită caraliii la film. Iar actorii care pe viitor vor mai filma acolo, musai să joace prost, ca să scape cu viață... Discutînd cu amicul Liviu Antonesei, aflu un amănunt greu de imaginat, din viața marelui dramaturg polonez Mrozek : reîntors din America Latină, a trebuit să...reînvețe limba natală. Din cauza unei boli curioase, acolo o uitase. Mă-ntreb cît de ușor s-a readaptat scriitorul, cînd a creat primul text În polonă, după tăcerea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
au fost, precum scenariile, tot ...moldovence!!!! Marele prozator Carlos Fuentes scria undeva : „Toate ororile lumii provin din lipsa de imaginație. Cortes a fost ucis de azteci pentru că nu au fost În stare să Înțeleagă lumea și nici să și-o imagineze”. Problema e că multe din ororile lumii s-au născut, dimpotrivă, dintr-un exces de imaginație... La fel și-n teatru : victoriile sau eșecurile artistice au provenit ori din lipsă, ori din prea multă imaginație. Marele teatrolog Valentin Silvestru spunea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
degradant să ai NUMAI 20 de ani ; eu aș da toată mica mea avere (adică, cele 1500 de volume din bibliotecă) ca să mai am 20 de ani... În fine, ora noastră insolită mai cuprinde o hasmodie : Îi spun fetei să imagineze o secvență extra-scenică, la Steaua fără nume, după ce se termină piesa. Ea chițcăie amuzată : „Am mai făcut una, Înainte de a Începe come dia!”. E vorba de rața despre care se vorbește la gară ; rața călcată de tren. Ei bine, minunata
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
El cere Însă pasiune bifurcată: pentru arta teatrală și arta culinară. Pasiune pe care autorii volumului o dove desc, cu asupra de măsură. Cum procedează italienii? Simplu! Iau un pasaj din piesă - ori din operă, Îl comentează succint, apoi Își imaginează ce fel de mîncare i s-ar asorta ; spre exemplu, comentînd preludiul operei (Ouverture pot-pourri) , ni se reamintește că el are o proveniență culinară - Olla Podrida. Deci, În Încheiere ni se oferă rețeta care poartă chiar titlul preludiului, fel de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
vezi, nu găsești și tu o bibilică care să nască pui vii? Poate după aia te cheamă la Antena lu' Felix, să fii și tu expertă în datu' cu părerea, alături de ăia trei maimuțoi dresați. Hă, hă!", se amuză Bebe imaginându-și probabil scena. E rândul Nicoletei să-și mijească amenințător ochii. Vorbește din vârful buzelor cu un dispreț ce se dorește strivitor: "Zău, mă? Bibilică care, mare, mare căcare! Nici nu știi să vorbești, da' te rupi în figuri și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de îndată ce vor primi ordinul meu. M-am dus la punctul nostru de observație, întâlnindu-mă cu vigilenții Dorinel și Costel. Se porniră să turuie, dar mie îmi fusese de ajuns o privire ca să înțeleg că lucrurile se desfășuraseră așa cum îmi imaginasem. Petrică picotea, îngânând din când în când refrenul unei melodii pe care parcă o mai auzisem eu undeva: "Păăăi, cââând eraaam tiiineeer feciorîîî..." Când se apleca prea tare, fiind gata, gata să cadă în nas, se îndrepta brusc și murmura
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de!, ce să ceri de la niște bieți gândaci? Eram împresurat de remușcări, amintiri și nostalgii mai ceva ca un erou din tragediile grecești. Se dusese liniștea mea. Nici vorbă de un trai molcom, lipsit de griji și frământări, așa cum îmi imaginasem în urmă cu nici o săptămână în urmă. Umblam de nebun prin sertarul biroului meu, deși prietenii mei cu șase picioare nu știau ce să-mi ofere mai bun și cum să mă scoată din ale mele. Bântuit de acest teribil
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]