KorAP: Find »[drukola/base=izbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...94 95 96 ...208 >

5,195 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

din secolul treișpe. Nu, nu mai sunt fetița cu chibrituri. Acasă mă așteptă canichul propriu, voi cumpăra un brad scump și îl voi decora cu beteală din SUA și UK. Doar că, în drumul meu de la piață spre casă, voi izbi cu crengile de brad bătrânele cerșetoare și câinii vagabonzi, femeile de vârsta mea, refuzate la tarabe, poate un pic nervoasă că îmi ațin calea. Dacă nu s-au stins de tot în mine imaginile din trecut, voi revedea ochii plini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

dezvălui o alcătuire necunoscută, un fel de teren betonat și nisipos totodată. Deodată, în timp ce, întâmplător, ne întâlnirăm privirile, iar tatăl ei vorbea ceva cu doamna Agripina care era vizavi, apoi începu o lungă conversație cu primarul aflat alături de ea, mă izbi, ca-n alte rânduri, vocea ei pe care n-o mai auzea nimeni. Ochii îi deveniră mari: „Te iubesc, vorbi. Când ai să pricepi? Te uiți la mine mirat parcă abia acum mă vezi; laș cum ești, vrei să pari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
toți, unii din noi tot vom mai trăi la ceasul învierii care vrând-nevrând va veni. Amândoi însă, și dumneata și eu, avem până atunci posibilitatea secretă - ei ar numi-o subversivă - de-a înfrunta, zâmbind, valul acestei subistorii, curentul care izbește spre neființă, iar ei, neștiind de ce zâmbim, vor crede că o facem pentru că suntem mulțumiți de „noua așezare a vieții” despre care ne tot vorbesc. Spun asta pentru că dumneata ai prilejul, încă de pe acum, să modelezi viitorul, să-l faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară subt un podeț. L-au împresurat. Cuconul Vasile, de departe, trage al doilea foc asurzitor, bolovanii pornesc, se izbesc și se înfundă pe gura neagră a podețului, mulțimea se apropie fierbând. Dar deodată se răsfrânge în lături îngrozită, unii cad pe spate, alții se rostogolesc spre laturi... Cânele a zvâcnit ca un bulgăre de zăpadă de sub pod și, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron, până răcni la muiere: „U! Ano, fă! rupe gâtul la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă, zgârcită a vânătorului, nu putusem să pricep multe lucruri. Sandu crâșmarul, iar, vorbea prea mult, și ce voiam eu să aflu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ochii întunecoși sticlind în lucirea de lumină care năvălise în prag o dată cu ea. Era palidă, cu dinții strânși, ca în clipa când o sărutasem. Mă privea neclintită, nehotărâtă încă. Tremuram de tulburare. Întinsei mânile. Ea se trase îndărăt, brusc, ca izbită de ceva. Gemu încet: Are să te găsească taica! dar așa de încet, că de-abia auzii. Și când intrai în tindă, îmi puse mânile în piept și începu a mi se zbate în brațe. Apoi dintrodată se liniști, mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trasă la față? Ce ai? — N-am nimic, taică, ce să am? Și mi-a izbucnit în față sângele... Atunci a zbierat la mine: — Mâncare e asta, ori ce e? Și m-a plesnit peste obraji cu palma, m-a izbit cu pumnul în piept... Eu stam doborâtă la pământ... Ș-am înțeles că poate a aflat ceva... Nu, Chivo, nu te teme... Ce putea să afle?... Vorbeam hotărât, dar din adânc mi se suia un tremur în glas. Fata începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tulburare. Și o întrebare, parcă scrisă cu sânge, mi se zugrăvea înaintea ochilor: „E adevărat? Bănuiește? A aflat?“. Și pe vântul zorilor îmi veni un zgomot ușor de pași, de glasuri. Dar poate a fost o părere. Ceva dinlăuntru îmi izbi inima, apoi mi-o strânse, fierbinte. Amețit, pusei piciorul în scară și mă avântai în șa. VIItc "VII" O dorință bolnavă de a afla mă chinuise toată ziua și mă adusese întins, cu toată strângerea de inimă, la crâșma lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a Chivei și apoi la părerea ce am avut auzind zvoană de glasuri. Și vreau să mă ridic, vreau să întreb, inima pornește bătăi grăbite - când, scurt, luntrea intrată în stuf se oprește într-o coșcovă. Marin se înalță - și, izbit întăi îndărăt, mă ridic și eu și pășesc pe pământul plutitor, între plante de apă cunoscute, lângă un culcuș cunoscut... E locul întâlnirii! Și deodată o lumină mă orbește, mă face să închid ochii, amețit. Am înțeles! —Ai înțeles? zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tăcerile. În car, românul celălalt se zvârcolea și gemea sub frământările țiganilor. Băieșu simți a doua arsură de cuțit. De pe brațul stâng, în lungul degetelor, curgea sânge fierbinte. Tălharii se încordau, veneau plecați pe furiș spre el, căutau să-l izbească o dată din două părți. Dintre ei patru, nimenea nu rostise nici un cuvânt. Tăcuți, încruntați, negri, se năpusteau cu cuțitele. Într-o mișcare de fulger, omul puse mâna pe ghizdele fântânii; se încordă, o dată cu alt răcnet al disperării; scândura groasă pârâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai răcorirăm, mai privirăm o dată în urmă spre pădurea neagră, ce părea fără sfârșit, și într-un tropot grăbit ne lăsarăm la vale, cu țâncul și cu boii după noi, porniți tot în goană. Și la o cotitură, deodată, mă izbi mormăitul unei batoze. Și-n câmp, într-o curte fără arbori, plină parcă de un soare mai luminos și mai fierbinte, o casă se arăta, o casă mare, urâtă, cu acoperișuri vechi, cu ferestre întunecoase. După garduri de nuiele, pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli cu boamba de plumb din capătul mănunchiului. Omul căzu peste roată. — De-acu-s gata! gemu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ceva...“ Tudorița nici mâhnită nu se arătase umblând pe lângă dânsul, nici nu voise să-i spuie ceva; dar domnu Ion Rusu tot mai multe dovezi de vinovăție găsea în cugetul lui de tată rușinat în fața lumii. Când intră în casă, izbi ușa ș-o încuie cu cheia. Puse cheia în buzunar; trânti pălăria pe un pat și cortelul pe altul, puse mânile în șolduri și ridică o privire alburie, întărâtată, spre Tudorița, care sta ghemuită într-un colț, în fundul patului. —Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i răspunsul tău, ticăloaso? Așa? Vra să zică-i adevărat? E adevărat?... Și cu ochii spărioși, crescuți pe fața întunecoasă, Ion Rusu se prăbuși asupra copilei. Începu s-o trântească cu capul de părete, o dată, de două ori; apoi o izbea cu palma peste obraji și peste ochi urlând. Fata dădu drumul la trei țipete prelungi, sfâșietoare, apoi amuți, pe când sângele îi năboia pe ochi și pe gură. Glasuri și tropote porniră dintrodată pe afară, capete de femei se arătară la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
disperare: —Mă-năduș! mă-năduș! Unde s-a dus? de ce s-a dus? Lasă-mă, dă-mi pace! ce ai cu mine? dă drumul! Zvârli mâna maică-sii; și deodată prinse a-și întinde hainele de pe dânsa. Năvăli în casă cu capu-nainte, izbindu-se cu fruntea de ușă, își scoase gemând răgușit o grimea albă, curată, o udă cu apă, trânti pe fundul de lemn cana de aramă, și-și înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acu într-o sâmbătă sara, și-n bordei era lumină, și-năuntru la căldură, isprăveau cina Gheorghe Barbă bouarul, moș Irimia Izdrail și Mihalache Prescurie. Doi băitănași se uscau de umezeală lângă vatra mare, unde ardeau mănunchiuri de trestii. Faliboga izbi cu piciorul în ușă, o deschise și intră înlăuntru, cu Niță Lepădatu după el. —Măi Grecușor! se răsti el cătră unul din flăcăuași, subțire și slăbuț; ieși afară și du pe Alba acasă la mine. Și spunei Ianei să vie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stăteau neclintite prin întuneric. Niță le simți neliniștite, cu capetele ridicate și cu urechile ciulite. Zăpada bătea uscat în perdeaua de stuh; iar pe de laturi și pe deasupra, stropituri își căutau loc și-n adăpostul deschis spre miazăzi. Vântul câteodată izbea greu în clădirea șubredă, șuierând cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gândea ce să facă pentru astâmpărul vitelor. - Dar și cânele și vitele simțiseră ceva, înaintea omului. Și când simți și omul, era prea târziu. Cu zgomote năprasnice și ascuțite începură să pârâie legăturile șopronului. Îngrozite, vitele se tălăzuiră și se izbiră în toate părțile. Bătut și de valul acesta greu, șopronul începu să se surpe. Mugind, vitele scăpau prin spărturi. Sărmanu avu un plâns omenesc de desnădejde. O plasă de stuh ca o aripă uriașă plesni pe Lepădatu. Se plecă amețit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
clinti! îi răcni cu voce grozavă Alexa, ș-o amenință cu toporul, pe care-l ținea înălțat cu dreapta. Da’ haideți, măi oameni, odată! urmă el întorcându-se spre șuri. Atunci femeia, cuprinzând strâns furca cu trei coarne, i-o izbi și i-o împlântă adânc între coaste. Alexa slobozi un urlet dureros: —Văleu! și căzu în brânci, apoi se izbi cu fruntea și cu barba de pământ. Ca prinsă de friguri Cristina apucă scara ș-o rezemă iar în gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
haideți, măi oameni, odată! urmă el întorcându-se spre șuri. Atunci femeia, cuprinzând strâns furca cu trei coarne, i-o izbi și i-o împlântă adânc între coaste. Alexa slobozi un urlet dureros: —Văleu! și căzu în brânci, apoi se izbi cu fruntea și cu barba de pământ. Ca prinsă de friguri Cristina apucă scara ș-o rezemă iar în gura podului. Costandin pădurarul se lăsă alunecuș pe ea, apoi se mistui în umbra porții, își deslegă de undeva calul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sus. —Vai, Culi! îl mustră nana Floarea; ești mort de trudă și de somn! — Ba! răspunde el, și se duce. Cățelușa de vânătoare s-a luat după dânsul, ca să-l privegheze. Rămâi aici, dracului! îi poruncește el cu asprime. A izbit ușa și i-a prins coada. Vidra a dat un țipăt ascuțit. Nana Floarea face un semn plictisit cu mâna. Adică: Lehamite! așa face acest Culi totdeauna. Bolnava râde puțintel strâmb; soacră-sa o pândește cu coada ochiului. Culi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în stânga. Ei îl apucară iarăși. Ce-veți cu mine? strigă Ursake, pălindu-i. —Vai, dragul mamei, cum te prăpădești tu! se bocea împrejur nana Floarea. Puneți-l jos și legați-l, creștini dragi și oameni buni! Culi stătu deodată, ca izbit dinlăuntru de ceva. Se întoarse de cătră maică-sa și de cătră oameni, făcându-se cârcel, ca să verse din el veninul. Lasă-l, Trăiane, dă-i pace, zise Badea Toma. Acuma se răcorește; mai nainte a pălit cu securea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
înfulicau cu pliscurile. După operația asta, știam că se adună la mal; cei care au cules își deșartă gușele și se face împărțeala. Am vrut să mă opresc. —Dăi dracului! a spus cu dispreț Gâdea. A dat un chiot. A izbit de câteva ori în doaga bărcii cu vâsla. Pescarii negri și-au luat zborul, cu spaimă. —Stârcii ăștia ne fac concurență, a explicat tovarășul meu. În jurul nostru s-au întins iar singurătăți și tăcere. Am plutit așa până ce uncheșul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]