3,759 matches
-
sare și esență de rom. Se pune la fiert apa cu zahăr, din care se face un sirop legat, adăugăm macul, sarea și uleiul, după care lăsăm să dea câteva clocote, apoi dăm la răcit. După ce s-a răcit, adăugăm lămâia, stafidele, ouăle și esența de rom și amestecăm totul foarte bine.
BUNĂTĂŢI BUCOVINENE by Rozalia Craciunescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/537_a_874]
-
locul discuțiilor urbane, colegiale, a fost luat”... Nu mai pot. Capul ăsta parcă a înnebunit. Fac efortul de a mă târâ până-n fața oglinzii. Arăt ca o epavă: ochi injectați și duși în fundul capului, obrajii-mi sunt, când galbeni ca lămâia, când roșii ca focul, mâinile-mi tremură. Cine m-ar vedea acum, cine știe ce-ar mai crede. Dar, trebuie să merg până la capăt, trebuie să mă răzbun! O fi trebuind, dar chestia asta s-o facă altcineva, eu nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
mângâiat pe Năsturel și ne-a zis: — Știe el că dinții mei nu mai suportă pâinea prăjită. Așa că, după-amiezile de vineri, stau pe canapeaua din sufrageria mătușii și, de plictiseală, mă îndop mai mult decât ar trebui cu prăjituri cu lămâie și cu nucă. Azi însă, în timp ce mătușa mă chestiona despre școală și note, ochii mi se tot întorceau la bluza ei albă cu jabou de dantelă, căreia îi lipsea un nasture. N-am zis nimic, ca nu cumva să-i
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
fost capabil. Abia a simțit împunsăturile în braț, le vedea cum schimbă sticluțele care își goleau, picătură cu picătură, conținutul în arterele lui, le auzea vorbind despre ser și despre completa lui deshidratare, Ioana Sandi îi storcea la răstimpuri o lămâie pe buze, dar încă nu putea ține ochii deschiși. Doar mai târziu, gândindu-se la momentele astea, își zicea că trebuie să fi fost amuzant cum stătea pe pat, la un moment dat doar în chiloți, cu femeile roind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cartoful dulce. — Chiar trebuie s-o faci, Jim? Întrebă domnul Vincent. Nu mai Înalt decît Jim, agentul de bursă și fost jocheu amator ședea pe prici lîngă fiul său bolnav. Cu părul lui negru și fața galbenă ridată, ca o lămîie stoarsă, Îi amintea lui Jim de Basie, dar domnul Vincent nu se Împăcase niciodată cu Lunghua. — O să-ți lipsească lagărul cînd o să se termine războiul, adăugă el. Mă Întreb cum o să te Împaci cu școala În Anglia. S-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dimineața la 6 când duc câinele în parc, mișto! Ea dă acum examenul la facultate, acum, la sfârșitul lui august, bac-ul, ai văzut cum l-am luat? foarte ușor, spune Prințesa Miau-Miau, mai nou spaima sticlelor de votcă cu lămâie, atunci hai să luăm acum TV și DVD, acum? Acum! Pinochio suie TV-ul în mașină, mami, hai că și-a luat Toni televizor! și mama ei vine și e drăguță și Pinochio, ca un făcut, iar mă ajută să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
să ai un secret al tău pe care să-l știi doar tu și Dumnezeu, mult timp m-am gândit oare ce a vrut să-mi spună atunci bunica mea. Miau aruncă cu mere prin casă și de la balcon, desenează lămâile cu nas și gură și ochi, eu îi fac șoricei de ciocolată, ea ne modelează în plastilină și aruncă cu crema de la tort, mai ales pe fața mea, mă desenează cu carioca verde pe mâini, până aici ai voie, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ta, vorbe care vin prea târziu, când sufletul s-a liniștit, vorbe care vin prea târziu, când sufletul e rece, indiferent ca o pisică, vorbe care te fac să cumperi din supermarket, cu pungi, brânză de vaci, stafide, esență de lămâie, pentru clătite, 6 luni pentru o femeie singură și deja începusem să mă simt bătrână, și degetele începuseră să se încrețească, ca o casă nelocuită, ciudat, ca să te simți întreg, până și clătitele trebuie să le faci pentru cineva, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
de pământeană? Se opri, așteptând cu interes. ― Te rog! ― Cam câtă pădure crezi că a intrat în minunea asta de casă? ― Oh, mai nimic! Doar un parchet de pădure seculară. Tot numai stejar. Hai să-ți arăt sera cu ficuși, lămâi și portocali. Vara îmi place să-mi petrec nopțile acolo. Citesc, privesc cerul, ascult... Noaptea învie o altă dimensiune a vieții noastre. Nu crezi? Se aflau pe o galerie exterioară sprijinită pe coloane și arcuri. Sus, luminile din interiorul casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se zdrobească. După efortul săriturilor în aerul rece al dimineții, nimic nu era mai îmbietor și mai bine primit decât acele porții aburinde, presărate din belșug cu nucă pisată, din care se ridicau arome de vanilie, scorțișoară și coajă de lămâie. Un mic dejun neprotocolar, luat de-a valma, slugi și stăpâni, oameni simpli și boieri de viță, solidari prin împărtășirea aceleiași bucurii. În veselia generală, nimeni nu auzi sania cu muscal pe capră care intră pe poartă și trase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o bucățică din Dunăre. Ospătarul reveni și îi așeză dinainte păstrăvii aburinzi, cu aripioarele crocante, exact așa cum și-i dorea. Generalul aspiră pe îndelete, etalând voluptatea unui rafinat gurmand. Nările lui tresăriră, stârnite de pătrunzătoarea mireasmă. Stoarse puțină zeamă de lămâie, luă cuțitul pentru pește și, cu ghilotina lamei, decapită scurt capul unuia din cei doi păstrăvi. Apoi, cu un zâmbet enigmatic, îl împinse ușor în farfurioara pentru resturi. Da. Terminase definitiv cu marele vizir. Mestecă liniștit fiecare îmbucătură, mulțumit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
totul de tehnică, concepută dezordonat, haotic: doi pomișori înfipți în gol cu tulpinile drepte și subțiri de culoare cafenie, împliniți în locul podoabei frunzelor cu două globuri măslinii, între care, pe un cer dezolant, vânăt-plumburiu, luna era ovală și galbenă ca lămâia. Fixate pe carton fără nici un fel de cumpănire artistică, aceste câteva detalii realizau totuși neantul străbătut de o singurătate înspăimântătoare, un adevărat locaș al morții, care-ți tăia în chip bizar respirația. Străbăteam aproape zilnic, pădurile munților înconjurători, cu pictorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
descheiată din copcile gulerului înalt. Are carotida spintecată și piele jupuită la bărbie. De astă-dată fac eforturi supraomenești să spun două vorbe, numai două: mi-e frică. Teama să nu primesc un răspuns urgent, mă face să șovăi. Dar sergentul Lămâie mă întreabă liniștit, ducând mâna la port-pistolul agățat de centiron: - Izicuți? Cu degetele tremurătoare, caut elementele. - Tun, foc! Se aude comanda sublocotenentului cu un genunchi la pământ. Detunătura m-a trezit din somn. Întind mâna prin întuneric, să mă conving
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
împușc cu ea mortal”, cum se pronunță undeva prietenul meu Erich Kästner, mi se pare... Îmi place, la nebunie, „Valsul Imperial” de Johann Strauss, încheie solemn Ferdinand Sinidis, cu o cumplită strâmbătură a chipului, ca și cum ar fi mușcat dintr-o lămâie. „O singură noapte, totuși, se profilează prea limpede și cred că merită să fie povestită, spuse mai departe omul cu joben: ...Ajunși târziu, în fața unei case cenușii, suirăm scările de piatră cu muchiile roase de tălpile altei generații, roasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ființă în patruzeci de părticele, cu inteligența specialității în materie de contraspionaj. Nu o dată l-am surprins scoțându-și degetele răsfirate și pline de sânge din măruntaiele unui om, pe care îl chinuiește, ca să-l azvârle apoi ca pe o lămâie stoarsă. Își întinde plasa țesută dintr-o copilărie tristă și frământată de panică. Prietenul meu preferă să prindă femei. Le hipnotizează cu ochii lui ca de pisică, și după ce le sparge în patruzeci de bucățele, le lasă repetente. Câte una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Întruna. O sticlă de Budweiser pe jumătate băută era ținută strâns În cealaltă mână, În timp ce Natsch continua să apese pe butoanele care licăreau, făcând imaginile să se succeadă cu repeziciune. — Pari fericită, spuse Logan privind cum pe ecran apar două lămâi și un castel. Ea nici măcar nu Își Întoarse privirea. — Prea puține dovezi! Izbi cu putere butonul aparatului, găsind un refugiu pentru problemele pe care le avea. — Tre’ să căutăm În continuare, spuse Logan luând un gât zdravăn și savurând senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
capabili să găsească un rahat Într-o fosă septică. Cum rămâne cu bonul de casă? Îndesă alte câteva monede În orificiul aparatului și lovi cu pumnul În butonul de start. Logan ridică din umeri, iar Watson mârâi spre ecran: ancoră, lămâie și pepită de aur. — Știm cu toții că e vinovat! spuse ea, Începând un nou joc. Și acum trebuie să dovedim asta. Dar nici măcar nu l-am fi avut În arest, dacă erai tu. Logan avu o mică problemă cu cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fructului de avocado pe care Logan o văzuse vreodată, iar În bucătărie de-abia Încăpeau toți trei, asta dacă cât nu se mișcau prea mult. Sufrageria era ocupată de un televizor cu ecran lat și o sofa imensă de culoarea lămâii verzi. Nu se zărea nici urmă de băiatul de cinci ani care dispăruse. — Unde e? Întrebă Logan, căutând prin dulapuri, de unde scotea conserve de fasole, supă și ton. Darren se uită și În dreapta și În stânga, aproape simultan. Unde e cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să ne spui, mai devreme sau mai târziu. Mai bine ar fi acum. Darren le aruncă o căutătură urâtă. — Nu l-am văzut. Habar n-am despre ce vorbiți. — Bine, atunci, spuse Logan, așezându-se pe brațul canapelei de culoarea lămâilor verzi, unde erai ieri-dimineață la ora zece? Daren oftă teatral. — Eram la muncă! — Și poți dovedi chestia asta, nu? Un rânjet obraznic prinse viață pe fața lui Darren. Evident că pot. Poftim.... Înșfăcă telefonul de pe măsuța de cafea și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de patrulă se afla În fața casei lui Darren Caldwell, cu luminile stinse, cu motorul mergând Încet. Înăuntru, unul dintre agenții aflați sub comanda lui Logan Îi citea omului drepturile, În vreme ce mama acestuia se prăbușise În lacrimi pe canapeaua de culoarea lămâilor verzi. Iar micuțul Richard Erskin dormea dus. Oftând, Logan ieși În burnița cețoasă. Atmosfera dinăuntru devenea Înăbușitoare, iar lui Începuse să-i pară rău pentru Darren. Era puțin mai mare decât un puști. Nu voise decât să-și vadă fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Închidă cu trei ore Înainte ca ultimul petrecăreț să se clatine afară, În zăpadă. Dar cine venea să ceară socoteală barului pentru Încălcarea licenței pentru vânzarea de alcool? Trei sferturi dintre polițiștii din Aberdeen erau Înăuntru, urlând după mai multă lămâie și sare. Logan se strâmbase de durere tot drumul până la serviciu, consumând la micul dejun doar niște Irn Bru și calmante. Nu putea nici măcar să se uite la alimentele solide. Dimineața venise cu ceruri albastre și un vânt rece, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Treptat, Amory a acceptat punctul acesta de vedere, hotărându-se să-și inaugureze cariera abia toamna viitoare, și s-a abandonat plăcerii de a privi cum Kerry se distrează pe seama lui 12 Univee. Au umplut patul evreiașului cu plăcintă de lămâie; au stins În fiecare seară gazul din toată casa, suflând În arzătorul din camera lui Amory, spre uluirea doamnei Doisprezece și a instalatorului local; au expus În baie avuția bețivilor plebei - cărți, tablouri, mobilă -, spre deruta totală a celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
începe să fiarbă la foc mic - nările umflate, fălcile încleștate, privirea căutând ceva să spargă - și îi întinse paharul pe jumătate plin cu Bloody Mary, lăsat pe masă de Stompanato. Cohen luă o gură și își linse un solz de lămâie de pe buze. — Varsă tot. Acum! Buzz zise: — Masculul feroce al lui Lucy îl stoarce de-o vreme pe Solly pentru niște poze murdare de-ale gagicii. Eu i-am tăiat puțin macaroana. L-am cam bruscat pe băiat. Lucy are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o lași moartă! Ai prea mult de pierdut. Aranjează-i lui Lucy un cuib undeva unde grecul să n-o poată găsi. Ceva cușer. Cohen ridică mâna de pe masă, își scutură cioburile de sticlă din palmă și linse zeama de lămâie de pe degete. Cine mai era băgat în afacere, în afară de grec? Buzz arătă spre ochii lui, acolitul fidel care nu minte niciodată. Se gândi la doi amărâți pe care-i gonise din oraș pentru că atentaseră la carnețelul cu maimuțe a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
era cel care „împle ciubucile tuturor celor de care are cel mai mic interes”, scria Dimitrie Ralet pe la jumătatea secolului al XIX-lea (515, p. 121). Ciubucele „domnești” erau obiecte de lux, „pipe lungi din lemn de iasomie sau de lămâi, ornate cu un muștiuc mare de chihlimbar încrustat cu diamante și acoperit cu o pungă de catifea verde sau albastră brodată cu ciucuri aurii”, cum le descrie Ulysse de Marsillac. „Aceste splendori ale luxului oriental au dispărut aproape de tot”, scrie
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]