4,444 matches
-
pantă, pe care pretindeam că-l cunosc ca-n palmă, se va transforma brusc Într-o lume necunoscută mie. Exista și posibilitatea aceasta. Poate că șirul de case de la jumătatea pantei era doar un colaj În imaginația mea, iar amintirea labirintului de la poalele stîncii doar o asociație obișnuită de idei ce iese prin hornul băii publice. Părea să-mi fie lesne să deduc, după mușchiul ușor murdar ce se extindea de la zidul protector și pînă la caldarîmul din beton, că aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a trebuit să intre În cabina telefonică... Poate fusese bărbat... Putea la fel de bine să fi fost și femeie... dar mai mult ca sigur erau excremente de bărbat. Vreun bărbat singuratic a tăgăduit pînă și existența uneia din nenumăratele toalete din labirintul nemărginit al orașului. CÎnd am Încercat să-mi imaginez chipul V bărbatului ghemuit În cabina telefonică, m-a cuprins spaima. Asta nu Însemna, bineînțeles, că bărbatul era neapărat ca și mine, unul dintre cei ce-au rămas fără memorie. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
unei putirinți. Mai târziu, câțiva au noroc și tot de la o femeie învață lucrul acela nepereche fără de care suntem aramă sunătoare și chimval răsunător, cum zice Pavel: să iubească. Mihaela, ascultă-mă pe mine care cunosc bine oamenii de prin labirinturile psihoterapiei; oricând poți recunoaște un bărbat care a iubit față de unul care n-a avut această șansă. Primul e mai potolit, mai puternic; s-a regăsit. Celălalt e alunecos, slab, nesigur, căutându-se. Atunci când iubești cel mai mult o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau sub tăișul lor. De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură venind alți barbari care strigau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
armată, încercară să opună rezistență. În acea după-amiază înnorată de decembrie, Roma fu zguduită de lupta violentă dintre flavieni și vitellieni. Se lupta pe străzi, în piețe, în grădini... Flavienii erau mai bine conduși, dar vitellienii erau în siguranță în labirintul de străduțe pe care soldații lui Antonius Primus nu-l cunoșteau. De pe acoperișuri, vitellienii aruncau cu pietre. Flavienii răspundeau la fel. Soldații luptau pe Câmpul lui Marte, pe câmpia ce se întindea între Tibru și Capitolium... Poporul aclama lupta sângeroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să parchezi pe lângă oameni. Oamenii pot să parcheze pe lângă tine. Mașinile se înmulțesc în timp ce casele se împuținează. Casele se împart la doi, la patru, la șaisprezece. Dacă un proprietar sau un antreprenor găsește o cameră încăpătoare, o transformă într-un labirint, într-un puzzle chinezesc. Placa pe care sunt puse butoanele soneriilor de la intrarea în clădiri seamănă cu tabloul de comandă al străvechilor aeronave. Camerele se divid, camerele se multiplică. Numărul proprietarilor crește - casele sunt parcate câte trei. Și oamenii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
anotimpurilor etc. Este vorba de o iubire plămădită în sufletul său sensibil ori generată de undeva, din subconștientul care o impulsionează. Și aici, în „Aproape de cer”, autoarea se manifestă plenar și se ridică, ambițioasă, puternică, senină și sensibilă, ieșind din labirintul canoanelor și șabloanelor în care este ferecată poezia românească și neluând în seamă avalanșa versurilor anapoda din ultimii ani, lipsite de valoare artistică, dar bogate adeseori într-un libertinaj de limbaj greu de înțeles, de acceptat și de asimilat, așa cum
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
De ce anume? — De monștri, spuse Virgil Jones. După ce îi explică, Vultur-în-Zbor înțelese ce trebuia să se întâmple. Leacul împotriva febrei Dimensiunii este ceva complicat. Presupune mai mult decât simpla supraviețuire, mai mult decât capacitatea de a-ți găsi drumul prin labirint. Dacă asta e tot ce poate să ofere bolnavul, febra ar putea reveni iar și iar. Odată expus febrei, rezistența suferindului este diminuată. Se poate aștepta la alte atacuri, poate chiar mai violente, care să survină fără veste. Nici chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să trăiască așa: un trup funcțional, întemnițând o minte ruinată. Vultur-în-Zbor se gândi: tot nu făcuse altceva în viață decât să supraviețuiască. Să fii atât de mult și să faci atât de puțin. A căutat, a căutat, tot timpul prin labirint drumul care să-l ducă la Prepelicar, la Sispy și spre ieșire. îl lăsase să fie doar jumătate de om, pierdut chiar și pentru el însuși. Și tocmai această pierdere de sine era ajungea acum la un moment critic. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în piatra de deasupra ușii de la Casa Grimus erau gravate cuvintele: TOT CE ESTE îNTREG ESTE ȘI MORT. Păsările se îngrămădiră pe ramurile giganticului frasin, în timp ce Vultur-în-Zbor și Media o urmară înăuntru pe posaca Prepelicar. Casa era un fel de labirint triunghiular neregulat, iar fața care dădea spre treptele ce urcau reprezenta baza ondulată a triunghiului. Ușa principală era amplasată spre colțul din stânga bazei. Celelalte două fețe erau încă și mai neregulate decât partea din față. Un sub-triunghi ascuțit și protuberant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cineva. Tocmai când a coborât scările pentru a intra în stația de la strada Liverpool i-am zărit fața și mi-am dat seama că urmăream persoana potrivită. Relaxată, m-am lăsat dusă de mulțime. Noua organizare a stației era un labirint de drumuri, magazine, baruri, fast-fooduri și standuri unde găseai orice, de la lenjerie de mătase până la fructe și flori. Mi-am ținut capul în jos, conștientă de faptul că ieșeam în evidență în blugi și tricoul larg, în acest loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
casă, așteptând tramvaiul, sprijinit de parapetul metalic al cheiului, priveam spre ferestrele blocului aceluia. De undeva, de pe la etajul patru sau cinci, privisem de nenumărate ori orașul cum se deschidea spre dealul Patriarhiei, spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre Mihai Vodă. Până la tramvai mai aveam două-trei halte. Dacă eram mai îngândurat, mai făceam una suplimentară la „Caru cu bere“. Ocoleam, de obicei, localul. De cele mai multe ori, la ceasul acela din înserat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
otrăvite. Ce netalentat ești la minciuni, Sempere. Dar mulțumim pentru strădanie. Hai, intrați. Odată ajunși Înăuntru, Îmi trecu opaițul și se apucă să fixeze la loc Încuietoarea, fără să ne mai dea vreo atenție. CÎnd terminați, știi unde mă găsiți. Labirintul de cărți se ghicea În unghiuri spectrale ce se iveau de sub mantia Întunericului. Opaițul proiecta un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fără să ne mai dea vreo atenție. CÎnd terminați, știi unde mă găsiți. Labirintul de cărți se ghicea În unghiuri spectrale ce se iveau de sub mantia Întunericului. Opaițul proiecta un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care scîrțîia la fiecare pas. Semnele lăsate la ultima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care scîrțîia la fiecare pas. Semnele lăsate la ultima mea incursiune erau acolo. — Vino, vreau să-ți arăt ceva, am zis. Nu o dată am rătăcit traseul și am fost nevoiți să ne Întoarcem o bucată de drum În căutarea ultimului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ne Întoarcem o bucată de drum În căutarea ultimului semn. Bea mă observa cu un amestec de Îngrijorare și fascinație. Busola mea mintală Îmi sugera că ruta noastră se pierduse Într-un amalgam de spirale ce urca Încetișor spre măruntaiele labirintului. În cele din urmă, am izbutit să-mi refac pașii prin hățișul de culoare și de tuneluri, pînă cînd am apucat-o pe un coridor Îngust care părea o pasarelă Întinsă spre beznă. Am Îngenuncheat lîngă ultimul raft și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
noi ori, cel puțin, mai sincere cu ele Însele În materie de ce vor și ce nu vor. E altceva dacă i-o spun cuiva anume sau lumii Întregi. Dumneata ai de dat piept cu enigma naturii, Daniel. Femeia: Babel și Labirint. Dacă o lași să se mai gîndească, ești pierdut. Adu-ți aminte: inima fierbinte și mintea rece. Codul seducătorului. Fermín se pregătea să-mi detalieze particularitățile și aspectele tehnice ale artei seducției, cînd sună clopoțelul de la ușă și l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de cavouri se multiplicau, unele pe fundalul celorlalte. Cetatea morților era o groapă de palate, un osuar de mausolee monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama zăcea Îngropată la vreo sută de metri de acea potecă flancată de galerii nesfîrșite ale morții și dezolării. La fiecare pas puteam simți frigul, golul și furia acelui loc, groaza tăcerii sale, a chipurilor prinse În vechi portrete abandonate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Într-o clădire aflată la două străzi mai Încolo. Era un imobil nou, Încă fără chiriași. Au urcat pînă la apartamentul principal. Don Ricardo a deschis ușa și i-a făcut loc să intre. Sophie a pătruns În apartament, un labirint de coridoare și galerii, de pereți goi și tavane invizibile. Nu existau mobile, nici tablouri, nici lămpi, nici vreun obiect care să fi identificat acel spațiu ca fiind o locuință. Don Ricardo Aldaya a Închis ușa și cei doi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Julián s-a Îndreptat spre bibliotecă. Rafturile erau goale, iar șemineul Înecat cu moloz. Pe pereții palizi de moarte flutura unduirea flăcării. Creditorii și cămătarii izbutiseră să ia cu ei pînă și memoria, care probabil că acum era pierdută În labirintul vreunui depozit de fier vechi. — M-am Întors degeaba, șoptea Julián. Mai bine așa, m-am gîndit eu. Socoteam secundele care ne despărțeau de ieșire. Dacă izbuteam să-l Îndepărtez de acolo și să-l las cu acea rană a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Bogdan NEDELCU Rătăceam prin labirint, Singur, Dedal plecase de mult Cu aripi lipite cu ceară Iar Icar, Icar auzisem Că atinsese soarele, Sau poate căzuse, Nu mai știu. Până și Minotaurul murise, Ucis de un străin Venit să-și găsească soție. Și rătăceam prin labirint
Labirint. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_841]
-
labirint, Singur, Dedal plecase de mult Cu aripi lipite cu ceară Iar Icar, Icar auzisem Că atinsese soarele, Sau poate căzuse, Nu mai știu. Până și Minotaurul murise, Ucis de un străin Venit să-și găsească soție. Și rătăceam prin labirint Singur Căutându-mi umbra, numele sau urma ; Firul, firul putrezise și rupt Inutil atârna între colțuri Și-n timpul plictisit și sătul Doar eu rătăceam Căutând un capăt : Capătul vieții mele .
Labirint. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_841]
-
a celuilalt? Spirtul lui Noimann orbecăia acum În trupul Mathildei și ar fi vrut ca și spiritul ei să-i bântuie trupul. El era bărbatul și femeia, dar femeia care-l obseda rămânea totuși departe de el, undeva la capătul labirintului, unde era imposibil de pătruns. „Dacă sufletul omului ar poseda o garderobă de trupuri pe care le-ar purta nu În funcție de starea vremii, ci de starea sa lăuntrică, atunci ne-am putea depăși mult mai ușor crizele existențiale, Îmbrăcând mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann, năpădite de păienjeniș.... Soarele ce s-a Înălțat pe cer varsă scrum pe nări. Caldarâmul e plin de mucuri de țigară. Bucăți de ziare putrezesc În coșurile de gunoi. Rigolele sunt căscate ca niște guri, dedesubtul lor sunt canale. Labirinturi ce străbat În cercuri mari și mici orașul. Înăuntrul lor sunt fetuși morți.... Trupul de sticlă lunecă peste lichidul ce s-a vărsat din el. Piciorul aflat mereu la câțiva pași În fața sa ridică mereu cracul. Jetul gălbui țâșnește peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În mii de exemplare. Noimann se ridică În picioare. Costumele făcură același gest. Medicul se Îndreptă spre ușă, ceilalți se ținură după el, Îndreptându-se, În același timp parcă, fiecare spre ușa lui. Trenul gonea prin noapte, străbătut de un labirint de coridoare, deschise pentru fiecare călător. Noimann făcu câțiva pași și ieși pe coridor. Ceilalți călători Îl urmară, făcând același gest. În urma lui Noimann se țineau mii de călători, fiecare având parte de coridorul lui. Medicul ducea mereu mâna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]