4,155 matches
-
al orga- nizării operei caragialiene care doar aparent înregistrează precum o placă fotografică cotidianul, în fapt deformându-l expresiv după o optică particulară. Din Grand Hôtel „Vic‑ toria Română” ne parvine un decupaj care nu a întârziat să devină o lentilă prin care opera este privită : „simț enorm și văz monstruos”. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ?, sinteză filmică a operei caragialiene, ni-l propune ca motto și totodată ciclopic ochi al camerei prin care o percepție hipertrofiată sesizează abnormul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
scoate în afara percepției umane. Toate aceste instrumente scot din zona invizibilului sau a abia vizibilului obiecte, și le aduc în sfera vizibilului. Dispozitivul optic pe care-l avem la dispoziție precizează o deosebire esențială. Lupa, microsco- pul, luneta sunt adaptate lentilei complexe pe care o repre- zintă ochiul uman. În cazul de față, lentila care mărește este una a percepțiilor conjugate, una sinestezică, însă ceea ce permite focalizarea în sfera percepției rămâne percepția vizuală, celelalte forme de percepție fiindu-i subordonate. Din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
abia vizibilului obiecte, și le aduc în sfera vizibilului. Dispozitivul optic pe care-l avem la dispoziție precizează o deosebire esențială. Lupa, microsco- pul, luneta sunt adaptate lentilei complexe pe care o repre- zintă ochiul uman. În cazul de față, lentila care mărește este una a percepțiilor conjugate, una sinestezică, însă ceea ce permite focalizarea în sfera percepției rămâne percepția vizuală, celelalte forme de percepție fiindu-i subordonate. Din acest punct de vedere, următoarea considerație a lui Bossuet este cum nu se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
urbei, iar naratorul con- trariat le aduce la nivelul unor evenimente. Deși nu publi- citatea este cea care declanșează goana după senzațional ca în, spre exemplu, Groaznica sinucidere din strada Fide‑ lității, totul funcționează în baza aceluiași dispozitiv optic, aceleiași lentile care dereglează proporțiile până la abnorm. Banalul cotidian este ridicat la rangul de eveniment și tocmai mediul respectiv acționează ca o lentilă care foca- lizează alteritatea, focalizează diferența și o exacerbează. Calitatea de spectacol pe care scena unei curiozități pro- vinciale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
senzațional ca în, spre exemplu, Groaznica sinucidere din strada Fide‑ lității, totul funcționează în baza aceluiași dispozitiv optic, aceleiași lentile care dereglează proporțiile până la abnorm. Banalul cotidian este ridicat la rangul de eveniment și tocmai mediul respectiv acționează ca o lentilă care foca- lizează alteritatea, focalizează diferența și o exacerbează. Calitatea de spectacol pe care scena unei curiozități pro- vinciale o conferă apariției noului constituie reflexul unei optici locale. Fără voia lui, Străinul dă un spectacol în fața urbei, prezența sa constituie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stradă lucrurile stau altfel, vederea a fost blocată tem- porar de norul de praf stârnit de măturoaie, așa cum și țipetele animalului nu se mai aud din cauza râsetelor și huiduielilor măturătorilor, iar victima nu a scăpat, ci zace lungită în mijlocul străzii. Lentila lui „simț enorm și văz monstruos” a proiectat episodul imaginat, el ilustrează aproape darwinist o luptă pentru supraviețuire, o încleștare dramatică, un energetism al disperării, o survival of the fittest. Există aici o viziune mecanomorfă, senzațiile au un corelat mașinist
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de un activism nocturn, irațional. Nimic nu este mai potrivit decât adagiul unuia dintre Capriciile lui Goya : „Somnul rațiunii naște monștri”. Aici însă monstruozitatea provine dintr-un exces de luciditate, dintr-o dereglare a percepției, dintr-o focalizare diferită a lentilei. Avem o scenă de linșaj și un abuz din partea oamenilor legii la adăpostul nopții - palma vine tocmai pentru a tăia vocea celui care protestează. Am lăsat deoparte primul episod pentru că el este și cel mai interesant. Privirea fixează victima, scena
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
anume provoacă în Nae o astfel de disponibilitate pen- tru abnorm ? Cum reușește să extragă atâta negativitate din evenimente disparate ? În mod cert, presa îi oferă materialul, substanța acestei paroxistice înscrieri în nega- tiv, această caleidoscopică viziune catastrofică. Ziarul este lentila care permite accesul la enorm, la viziunea mon- struoasă. Naratorul și martorul ocular al acestei combustii discursive încearcă să introducă în discuție un principiu de moderație, indicând corect sursa dezechilibrului în ceea ce ține de natura deformatoare a discursului mediatic, „- Lasă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
evlavios nu provoacă nicio crispare consoartei care a înlo- cuit-o pacifist. Aceste „pasiuni” sunt la rândul lor confi- gurate după clișee mediatice, ziarul constituind resursa inepuizabilă de clișee și mediul nu doar informativ, ci și formativ al cuplului. Ziarul, această lentilă deformantă a cărei expresie o constituie o retorică grandilocventă repro- iectează cuplul într-o dimensiune a ficțiunilor compensatorii în care spiritul burghez se complace. Pasiunile politice ale lui Leonida nu depășesc platitudinile cuminți ale unui anumit orizont burghez care asociază
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la o aplatizare, la o nivelare a observațiilor empirice, ci prin exces, ceea ce conduce la un scenariu grandios. Forma de cunoaștere suficientă este gazeta al cărui spirit deformator este subliniat cu asupra de măsură în schițele și momentele caragialești. Această lentilă deformantă pro- voacă teroarea, devine interpretantul evenimentelor care au loc afară și care ajung la cei doi pensionari prin inter- mediul zgomotului. Mai mult decât atât, articolul găsit este unul marginal chiar și în economia strategiilor de supraexpunere care transformă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al unei tematizări în sfera teratologicului și a violenței acțiunii politice. În primul caz, Leonida sesizează articolul pe care poate chiar l-a citit fără să-i dea importanță care pus acum sub lupă oferă cheia evenimentelor din stradă. Cealaltă lentilă prin care monstruosul se insinuează în lumea domestică a burghezului tabietard ține de regimul figurat al limbajului, de plastica deformatoare a unei reto- rici de uz gazetăresc. „Reacțiunea” este monstrul ieșit din obscuritate, care asemeni unui animal de pradă „stă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fenomen de rezonanță, discursul patetic al lui Coriolan intră în rezonanță cu discursul jurnalistic, care i se face ecou. Absența unui context care să revendice grandoarea este compensată la nivelul unei retorici grandilocvente instaurată prin practica jurnalistică. Discursul jurnalistic constituie lentila deformatoare în măsură să dea amploare evenimentelor, să transforme non- evenimentul în eveniment, banalul în excepțional. Aparent, naratorul se disociază de discursul augmentativ, „nu voi face fraze pompoase”, de „pompa” pe care excep- ționalismul personajului pare să o recomande creditând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dreptul grotești... - Da, unele grotești. Aici pot să adaug, din păcate, și filmografia. - Vă gândiți probabil, în primul rând la ce mă gândesc și eu : filmul lui Pintilie... - Exact. La „De ce bat clopotele, Mitică ?”. Dacă un străin vede România prin lentila acestui film, nu mai avem ce vorbi. - Dar este o denaturare, o trădare a lui Caragiale înainte de toate... - Evident, evident !” Mircea Muthu confirmă intenția regizorului, nu despre opera lui Caragiale este vorba în primul rând, ci despre felul în care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
oglindă netedă în țara unde ne face plăcere să ne privim în oglinzi strâmbe.”<footnote id=”2”> 2. Ibidem, p. 338 (în Contrapunct, 19 octombrie 1990). În același sens, Alexandru Paleologu remarca, însă cu privire la operă, ceea ce Pintilie realizează prin intermediul filmului, lentila deformantă ulilizată de critic fiind aceea a dramaturgiei ionesciene, a violenței comicului absurd : „Trecerea realităților existențiale în coșmar, traducerea ei în expresie grotescă, dilatarea acesteia până la paroxism, până la acel «insoutenable», care după Ionescu e «violent- comic, violent dramatic» și «singurul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care după Ionescu e «violent- comic, violent dramatic» și «singurul profund tragic, profund comic, esențialmente teatru» , constituie și viziunea origi- nară, fundamentală, a lui Caragiale. «Simț enorm și văz monstruos» e formula ce-i rezumă estetica.” Și în acest caz, lentila e de vină în ceea ce privește interpretarea lumii caragialești ca una coșmarescă. Alexandru Paleologu este prizonierul unui regim totalitar - la fel și Lucian Pintilie -, iar viziunea pe care o are despre opera lui Caragiale împru- mută mult acestui context politic prin excelență
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
totalitar - la fel și Lucian Pintilie -, iar viziunea pe care o are despre opera lui Caragiale împru- mută mult acestui context politic prin excelență coercitiv, absurdist și deformator. Opera lui Caragiale devenea, ast- fel, la rândul ei un interpretant, o lentilă prin care criticul literar privește timpului său sesizându-i sumbra nebu- lozitate, grotescul imund, întunecimile abisale. Pintilie realizează o „anamenză”, - termenul este între- buințat de către Horia-Roman Patapievici în contextul configurării unui profil identitar - sondând psihismul abi- sal al României profunde
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să precizeze marca identitară a acestei deformări, să-i dea un nume este Horia- Roman Patapievici. Numele pe care l-a primit acest deictic identitar este cel de „bășcălie”, iar titlul eseului care deschide semnificativ volumul intitulat Cerul văzut prin lentilă este „Despre bășcălie”. Trebuie spus că întregul volum constituie pentru autor spațiul de reflecție asupra unei societăți care, departe de a-și regăsi echilibrul după Revoluția din Decembrie 1989, este bântuită de demonii violenței și ai absurdului. Din acest punct
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dintre care una pentru cei ce prefer) mânc)rurile cu carne - vechea segregare dietetic). Domnul Eban m) așteapt). Citește mai multe ziare simultan - ziare sub brațe, ziare În mâini... Ochii s)i imenși, m)riți și mai mult de niște lentile mari, colorate, par s) absoarb) cu aviditate literele mici ebraice. Își poart) ochelarii cu rame negre, dreptunghiulare cu o demnitate de ambasador. Ne așez)m la o mas) În sala În care se servește mâncare cu carne și comand)m
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Petrarca, la ora patru și jumătate a celei mai frumoase după-amieze a acelui anotimp, În pavilionul cu ferestre de curcubeu, am văzut-o intrând pe intrusa mea - abia atunci am reușit să-mi fac curaj ca să-i vorbesc. Văzută prin lentilele timpului șterse cu grijă, frumusețea chipului ei Îmi este la fel de apropiată și strălucește la fel ca Întotdeauna. Era scundă și un pic cam durdulie, dar foarte grațioasă, cu glezne suple și o talie zveltă. Un strop de sânge tătar sau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și disimulări de durată, cu rezultate artistice foarte slabe. Nu numai că această experiență este Îndoielnică și umbrele acelor fermecătoare doamne Îmi sunt inutile acum, când Îmi reconstitui trecutul, dar ea determină o defocalizare enervantă pentru că oricât mi-aș potrivi lentilele memoriei, nu-mi pot aminti cum m-am despărțit de Tamara. Poate că această neclaritate are un alt motiv: ne despărțisem prea multe ori până atunci. În ultima vară petrecută la țară, ne despărțeam pentru totdeauna după fiecare Întâlnire secretă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
idei de a privi natura și spațiul în care trăiește. Prin portretele sale „psihologice”, Strindberg vroia să surprindă și să fixeze sufletul care anima propriul său chip și al celor familiari lui. Aceste portrete și autoportrete au fost realizate fără lentilă, uneori chiar și fără cameră. Propria sa „cameră obscură” era numai o fostă ladă de țigări. Create cam în același fel cu celestografiile și fotogramele, portretele erau pentru Strindberg mișcări unice ale spiritului lăsând amprente pe chipurile omenești. Din această
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
tot, tot ce aveam pe suflet, cum și-a făcut milă de noi directorul școlii normale de ne-a primit, ce-am mâncat de n-am mîncat și cum am dormit. El ne-a ascultat cu atenție privindu-ne pe deasupra lentilelor groase ale ochelarilor, privindu-ne blând, blând de tot, părintește, cu bunătate. Ne-a povestit neînțelegerea de la revizoratul școlar, la care eu de colo, am dat drumul la gură fără să gândesc prea mult repetând proverbul cu bătaia între stăpâni
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
mea viață. Este un fel de să spun astfel autoscopie psihică. Pe cine interesează? Nu mă interesează atât pe cine interesează acest jurnal, dar sunt curios să constat în ce măsură mă va interesa pe mine să privesc înapoi, prin ocheanul cu lentilele întoarse. Autorul 1 23 martie, seara, în Câmpulung, vreme primăvăratică, de aprilie pripit, culori între mov și albastru, cu mari pete cafenii, un amestec de pământ și cer în imagini inversate, învălmășite într-un peisaj fastuos în care domină, solemnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
că nu-și bat capul căutând să-l priceapă pe Kant, că nu simt misterul unei teorii matematice; mă îndoiesc, de altfel, că au ars vreodată în vâlvătaia unei iubiri. Nu disprețuiesc poezia amănuntului, dar prefer să privesc lumea prin lentile măritoare, nu visez instrumente care să reducă lumea la miniaturi. * Dar, sunt la Ciric, revin la sentimente mai calme, apar stelele, se lasă o seară de vară, încep să se audă greierii. La Chirițoaia mă împac altfel cu istoria, citind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aflate la vârste mici, și se tot fâțâie, aducând un noroi consistent în casă. Refuză să doarmă după-amiaza, nu știu să joace decât "popa prostu"; să te ferească Dumnezeu de varianta copilului genialoid care, șahist avansat, te privește disprețuitor prin lentilele supradimensionate și îți trezește pofta de a te așeza la o masă, într-o tavernă. (Ceea ce se și poate produce, ca o compensare firească.) A doua zi, dacă plouă, vacanța este tot atât de plăcută ca o zi de consemnare, în armată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]