KorAP: Find »[drukola/base=lexical & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...94 95 96 ...194 >

4,839 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

legate de inacuzativitate 129. Grimshaw (1990: 151) arată că reflexivizarea din limbile romanice reprezintă suprimarea argumentului extern. Reinhart (1996: 50−56) prezintă cele două posibilități de a privi variațiile de marcare (prezența vs absența reflexivului): (a) în limbile cu operații lexicale rezistente, în urma reducerii rămâne o trăsătură de acuzativ, un reziduu mai slab decât acuzativul originar, rămas în cazul pasivului, care cere marcare morfologică specială (Everaert 1994130, Reinhart 1996); (b) ceea ce este marcat în morfologia acestor limbi nu este un reziduu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cel sintactic) nu poate fi analizat la fel ca se "incoativ", "spontan" (Calude 2007: 240) sau "ergativ" (Burzio 1986: 36−41), a cărui apariție este obligatorie (în contexte de tipul Boala s-a agravat/Poluarea a agravat boala), marcând operația lexicală de detranzitivizare/reducere/anticauzativizare (vezi supra, 5.3.2.). Diferențele semantice dintre cele două structuri au fost semnalate în multe studii. Pană Dindelegan (1999 [1974]: 91) atrage atenția asupra diferențelor semantice foarte mici, nesesizabile, între structuri de tipul Ploaia (se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
descreștere a rolului Agentului/Cauzei, în raport cu varianta fără se. ● Calude (2007: 255) arată că nici analiza lui Lakoff, nici cea a lui Labelle, care o contrazice pe a lui Lakoff, nu pot fi aplicate la română, pentru că aceasta permite exprimarea lexicală a forței cu ambele variante: Robinetele (s-)au ruginit din cauza umezelii. Calude (2007: 257) sugerează că diferența semantică este mult mai subtilă: focusul e plasat pe activitate în cazul construcției cu se (în condițiile existenței unei cauze externe), pe când în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cauza internă determină alegerea formei nonreflexive, iar cauza externă determină alegerea formei reflexive. După cum a arătat și Calude (2007: 255), acest tip de analiză nu este posibil pentru limba română, pentru că atât varianta reflexivă, cât și cea nonreflexivă acceptă exprimarea lexicală a cauzei/forței care inițiază sau controlează procesul: Economia chineză accelerează datorită crizei economice europene Pulsul se accelerează din cauza medicamentelor Hematiile aglutinează din cauza reumatismului Cuvintele se aglutinează ca urmare a asemănării formale Ion albește din cauza grijilor Ion se albește la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
faptul că, în analiza tranzitivă, Cazul acuzativ trebuie și el verificat în derivare, pe când în cea inacuzativă, nu. B. Se nonargument (morfem de reducere a valenței, a cărui prezență e importantă semantic, nu și sintactic). Abordarea de acest tip este lexicală. (c) În analiza inacuzativă, susținută de Bouchard (1984), Grimshaw (1990), Marantz (1984), se este un morfem care suprimă argumentul extern. DP nonclitic e argument intern. TP 3 DPi1 T' 3 TNOM VP 3 SE + V DPi1 Analiză inacuzativă a elementului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inserat mai întâi ca argument intern, apoi ca argument extern, valorificând atât trăsăturile categoriei v, cât și pe cele ale categoriei T. În cazul reflexivelor inerente, se nu poate fi inserat în poziția de argument intern: este un argument suprimat lexical, care se poate exprima printr-un GPrep. Reflexivele inerente acceptă grupuri prepoziționale (lexicalizate sau nu): Studenții se abțin (de la comentarii) Los alunos lembraram-se (do exame). Propunerea autorilor este că acest grup prepozițional este un argument intern, iar verbele pronominale/reflexive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din VP (ergative reflexive), fie marchează absența unui rol tematic extern și a cazului intern (reflexive inerente). Autorul precizează că si impersonal, si mediu și cliticele reflexive argumentale sunt formate la nivelul sintaxei; cliticele reflexive nonargumentale sunt produse prin procese lexicale; în română nu există si nonargumental (opțiune parametrică neactualizată). 6.2.3. Dobrovie-Sorin (1998: 399) își propune să demonstreze că pasivizarea inergativelor depinde de analiza inergativelor ca tranzitive cu obiect nul. Autoarea arată că italiana, spaniola, portugheza au un se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lor (Dobrovie-Sorin 1998: 433−435). Într-un studiu ulterior − Dobrovie-Sorin (2004) −, autoarea consideră că se poate formula o unificare parțială pentru diferitele citiri ale lui se acuzativ (incoativ, inerent, mediu, pasiv): toate acestea sunt mărci de inacuzativitate, rezultate din operația lexicală care constă în suprimarea rolului tematic extern și a Cazului acuzativ. Dobrovie-Sorin (2004) arată că verbele cu se incoativ și inerent reprezintă două subclase de verbe inacuzative (Tema este exprimată, nu există Agent explicit sau implicit). Diferența dintre cele două

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din moment ce rolul extern este suspendat, nefiind realizat în sintaxă, iar rolul intern este realizat ca subiect (în nominativ). Dobrovie-Sorin (2004) arată că se acuzativ este o marcă morfologică care afectează structura argumentală la nivelul Lexiconului, unde se aplică următoarele reguli lexicale: incoativizare, reflexivizare, formarea construcțiilor medii. Dobrovie-Sorin (2004: 11) preia clasificarea propusă de Werhli (1986)154, conform căreia tipurile de si (care au în comun absorbția unui argument) sunt determinate de doi parametri, argumentul absorbit și nivelul la care se aplică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
preia clasificarea propusă de Werhli (1986)154, conform căreia tipurile de si (care au în comun absorbția unui argument) sunt determinate de doi parametri, argumentul absorbit și nivelul la care se aplică operația: (a) se inerent: absoarbe argumentul intern; operație lexicală; (b) se inacuzativ: absoarbe argumentul extern; operație lexicală; (c) se reflexiv: absoarbe argumentul intern; operație nonlexicală; (d) se mediu: absoarbe argumentul extern; operație nonlexicală. Dobrovie-Sorin (2004) menționează că o altă analiză unificatoare, propusă de studiile de tip GB, este considerarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
căreia tipurile de si (care au în comun absorbția unui argument) sunt determinate de doi parametri, argumentul absorbit și nivelul la care se aplică operația: (a) se inerent: absoarbe argumentul intern; operație lexicală; (b) se inacuzativ: absoarbe argumentul extern; operație lexicală; (c) se reflexiv: absoarbe argumentul intern; operație nonlexicală; (d) se mediu: absoarbe argumentul extern; operație nonlexicală. Dobrovie-Sorin (2004) menționează că o altă analiză unificatoare, propusă de studiile de tip GB, este considerarea elementului se ca fiind anaforă. Dobrovie-Sorin (2004) atrage

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsătura de Caz structural acuzativ, are o poziție tematică de subiect. Verbele cu se acuzativ au o structură argumentală binară, fiind proiectate ca verbe tranzitive, nu ca ergative. Ambele roluri tematice sunt verificate în sintaxă; pentru cazul nemarcat, singurul DP lexical verifică ambele roluri. Analiza lui se acuzativ propusă de Cornilescu (1998: 330) este următoarea: se este coindexat cu argumentul intern; deoarece un singur DP e prezent, acesta trebuie să verifice trăsătura [+D] a verbului și să urce în Spec,I

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se părăgini, a se prinde, a se ramoli, a se zbârci; a se afla, a se alege, a se apleca; a se ivi, a se rătăci; a se prelinge) este inerent, acesta neputând fi interpretat ca rezultat al vreunei operații lexicale sau sintactice, având în vedere perspectiva adoptată în această lucrare, și anume aceea că există verbe incuzative atât primare, cât și derivate. Se din structura inacuzativelor derivate (care reprezintă majoritatea verbelor inacuzative din limba română) poate fi considerat inerent numai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lucrare, și anume aceea că există verbe incuzative atât primare, cât și derivate. Se din structura inacuzativelor derivate (care reprezintă majoritatea verbelor inacuzative din limba română) poate fi considerat inerent numai în măsura în care prin inerent se înțelege "rezultat printr-un proces lexical" (având în vedere că am adoptat analiza verbelor inacuzative derivate în Lexicon); însă dacă se optează pentru o derivare sintactică, se poate considera că avem a face cu un clitic reflexiv nonargumental (în accepția lui Cinque 1988) sau cu un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
component categorial (este o gramatică liberă de context, engl. context free grammar) și un Lexicon. Majoritatea itemilor apar în Lexicon cu trăsături selecționale fixe și cu trăsături de subcategorizare stricte, dar cu posibilitatea de alegere a trăsăturilor asociate cu categoria lexicală: nume, verb, adjectiv. Altfel spus, substantivele, verbele și adjectivele aflate în relație morfologică se reprezintă în Lexicon ca o singură intrare, cu proprietăți tematice și selecționale identice. Problema relației dintre verb și adjectivul corespondent a fost discutată și de Baker

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care a trebuit să fac opțiunea teoretică a separării inacuzativelor primare (cele care nu au variantă tranzitivă) de cele derivate (care au variantă tranzitivă), deși în unele teorii se spune că toate inacuzativele ar fi derivate (cele "primare", de la intrări lexicale "înghețate" în Lexicon). Clasificarea semantică am adaptat-o după cea propusă de Levin și Rappaport Hovav (1995) pentru limba engleză − verbe de schimbare de stare, verbe care descriu o configurație spațială, de mișcare direcționată, de existență și apariție/dispariție, de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absentă în cazul perechii inacuzative și lexicalizată în cazul celei tranzitive) este responsabilă de producerea alternanței. Am considerat, urmând o soluție propusă frecvent în bibliografie, că perechile de verbe care participă la alternanță sunt derivate în Lexicon (deci constituie intrări lexicale diferite), printr-o operație de reducere. Din punctul de vedere al direcției derivării, am optat pentru analiza de tip "detranzitivizare" propusă, între alții, de Tanya Reinhart și Gennaro Chierchia (ale căror modele de analiză le-am prezentat pe larg), dar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și incoativă, dar acest termen nu acoperă toate situațiile), dacă se adoptă o analiză de tip sintactic, sau se poate considera, în spiritul analizelor adoptate în această lucrare, că este vorba de un se inerent, varianta reflexivă rezultată în urma operațiilor lexicale fiind listată în Lexicon alături de cea tranzitivă; analiza de tip lexical poate explica și existența variantelor duble, reflexivă și nereflexivă, atât pentru inacuzativele primare, cât și pentru cele derivate, problemă pe care analiza de tip sintactic nu o poate rezolva

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adoptă o analiză de tip sintactic, sau se poate considera, în spiritul analizelor adoptate în această lucrare, că este vorba de un se inerent, varianta reflexivă rezultată în urma operațiilor lexicale fiind listată în Lexicon alături de cea tranzitivă; analiza de tip lexical poate explica și existența variantelor duble, reflexivă și nereflexivă, atât pentru inacuzativele primare, cât și pentru cele derivate, problemă pe care analiza de tip sintactic nu o poate rezolva. În fine, în ultima secțiune am prezentat, pe scurt, problema adjectivelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adjectivelor ergative și a relevanței clasificării adjectivelor românești în ergative și inergative (după modele propuse pentru italiană, franceză, germană, neerlandeză). În absența unor teste sintactice pentru verbele ergative românești nu se poate proba statutul de adjectiv ergativ al unui element lexical, de aceea am lăsat deschis acest subiect. Capitolul 4 TESTE SINTACTICE DE DELIMITARE A CLASEI ȘI RELEVANȚA ACESTORA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ 1. PRELIMINARII: TESTE, DIAGNOSTICE, NEPOTRIVIRI Ideea folosirii testelor pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative provine din abordările de tip sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lui si impersonal). Referindu-se tot la explicația lui Burzio, Abeillé și Godard (2000) arată că autorul derivă selecția auxiliarului essere din proprietățile structurale comune verbelor reflexive, pasive și inacuzative; pentru anumite verbe inacuzative însă, selecția auxiliarului essere este specificată lexical; pentru apariția verbului essere în construcții pasive, explicația este diferită: essere ia complemente predicative, iar participiul pasiv este predicativ. 3.1. Pentru fenomenul selecției auxiliarului au fost formulate mai multe explicații. Wilmet (1998: 322−323) este de părere că alegerea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obiectului intern este legată de analiza propusă de Hale și Keyser (1993) − vezi Capitolul 3, 4.3.1. − care, pornind de la ipoteza obligativității complementului în interiorul VP, au ajuns la concluzia că inergativele (considerate intranzitive simple, pure) au o structură tranzitivă lexical, fiind derivate prin încorporarea unui obiect intern. Hale și Keyser (2002) au renunțat la ipoteza încorporării, susținând că verbele inergative intră în relație cu un complement realizat printr-un nume vid. Asemănarea dintre tranzitive și inergative ar fi posibilitatea (nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
apariția elementului se nu este corelată, în română, cu incapacitatea verbului de a atribui/verifica trăsătura de Caz acuzativ, nici cu o reducere a valenței, așa cum s-a propus (vezi Capitolul 3, 6.2.), ci este un morfem mai degrabă lexical/inerent, a cărui apariție nu are consecințe sintactice, așa cum am arătat în concluziile Capitolului 3. Testul complementului intern se poate folosi, însă cu prudență: pentru stadiul actual de limbă, verbele inacuzative nu acceptă obiectul intern, care însă poate apărea pe lângă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai constrângător. Concluzia autoarei este că alegerea sufixului este determinată de semantica verbului (aspect), dar și de considerente stilistice. Stan (2003: 70−71) arată că nu toate clasele de verbe sunt compatibile cu nominalizarea și, în particular, cu anumiți formanți lexicali de nominalizare; verbele a fi, a avea, a vrea nu se nominalizează ca auxiliare; dintre verbele acceptate ca fiind copulative, exclusiv a deveni acceptă nominalizarea. Stan (2003: 74) reia ideea exprimată Cornilescu (2001 [1997]) − conform căreia sufixul infinitivului lung (-re

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
numai cu verbele inacuzative care au un argument extern. Bowers (2002: 196) reia explicația lui Chomsky (1981) − expletivele nu sunt expresii referențiale, sunt cvasiargumente; nu pot fuziona direct într-o poziție nontematică − și arată că there și it au proprietăți lexicale specifice: it are trăsături φ, iar there nu; ambele sunt împiedicate să fuzioneze în Pr. There apare dacă verbul are un argument DP în interiorul VP (inacuzativ); dacă nu există argument intern al VP, atunci apare it. Bowers (2002: 203) atrage

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]